Clandestin la Premii Gopo 2013: Singurătatea covorului roşu

Sunt unii care strâmbă din nas atunci când aud de festivităţi, ditincţii, clasificări. Şi mai mult se strâmbă când aud că se adaugă şi aerul de  strălucire, stil şi eleganţă impus. Calităţi (auto)impuse unor oameni care, altminteri, îşi desfăşoară viaţa în ternul cotidian. Dar aceste zile festive impun, prin tot acest cod vestimentar şi chiar prin excentricităţi, atmosfera nu atât de eveniment elitist cât pe aceea că astfel se onorează nişte valori. În breasla teatrală, printr-un efort care, iată!, durează de aproape 20 de ani, a devenit ceva firesc această celebrare a activităţii de peste an prin celebrele premii UNITER. Dar teatru nu a cunoscut sincopele prin care a trecut filmul românesc. Cinematograful este o artă costisitoare. cere bani. Mulţi. Şi cere reclamă pentru a aduce lumea în sălile de cinema. De câţiva ani există însă şi o ceremonie de acordare a premiilor prin impunerea unei alte atmosfere apropiată de acel cost mare cu care filmele sunt aduse la lumina proiectoarelor. Adică a fost impusă şi MEDIATIZATĂ prin transmisiuni televizate atmosfera de "covor roşu", eteritatea vedetelor, interviurile ad-hoc. ceea ce duce imediat şi la chestiunea ce se naşte în mintea privitorului: "Dar de ce naiba s.au strâns oamenii ăştia? Ia să văd şi eu dacă a meritat cutare film sau prin toată desfăşurarea asta îşi bat joc de noi".

"Hai mai scutiţi-ne", ar putea zice unii, "boborul suferă de foame şi vouă vă arde de luxuriante rochii şi costume". Metehnele gândirii proletare cu care suntem intoxicaţi din '47 încoace şi de care nu ne-am lepădat. Aceleaşi argumente "teribiliste" pe care le auzim - dar fără să ne chestionăm din ce motiv le auzim - şi de ziua Naţională, şi când facem pregătiri de Crăciun ori tăiem mielul de Paşti. Nu cumva să ne bucurăm. Nu cumva să apreciem. Nu cumva să cultivăm - prin dstincţii .- pe cei care sunt, prin faptele lor, elita. Pentru că trebuie impusăă MASSA, GRIUL, MEDIOCRITATEA, STRIVIREA PERSONALITĂŢII. Dar, încet, încet ieşim din această gândire opresivă. Iar gala premiilor Gopo este un prilej pentru asta.

Se perindă, unele după altele, tot felul de persoane, multe, pentru mine, necunoscute. 800 de invitaţi, au spus organizatorii. Ies în relief toalete strălucitoare sau ciudăţenii sinistre. Până acuma eu, un privitor la televizor al spectacolului acesta, observasem că era tratat cu oarecare dispreţ această impunere a unei anumite costumaţii în acord cu mediul. Mai ales la bărbaţi! Dacă te uiţi la Oscaruri, la desfăşurarea mai amplă de la Cannes (iarăşi, ca unul care doar am văzut la televizor aceste lucruri) se constată că acolo parcă este un dictat. Toţi bărbaţii în smokinguri, în costume, cu papioane ori cravate. Rar de tot se găseşte cineva să-şi manifeste dispreţul faţă de breaslă prin afişarea unei costumaţii improprii. Deci observasem în alţi anii cazuri dese de acest "teribilism" vestimentar al unora. pe viu, acuma în 2013, nu mi-au sărit în ochi multe astfel de cazuri.

Celebrităţile româneşti se opresc rând pe rând. Intervievatorii de la posturile de televiziune le şi chestionează fie cu privire la rolurile pentru care au fost nominalizate, fie în ce priveşte planurile de viitor. Oricât de ciudat pare dar şi asta e o formă de publicitate culturală. Aşa cum şi explicaţiile asupra caselor de modă şi creatorilor care au înveşmântat aceste staruri româneşti se constituie tot o promovare a altei industrii. Pentru că industrie este şi cinematografia, şi vestimentaţia, şi sportul. Un sector atrage în atenţie altul fie în sus, spre dezvoltare, fie în jos, spre extincţie.

De aceea nu aruncaţi imediat piatra când vorbiţi de covorul roşu. Prin ricoşeu, acesta vă poate influenţa chiar activitatea. Şi, la fel, el poate impune nişte standarde materiale şi comportamentale.

PS: chiar dacă la poalele panoului pe unde se perindau vedetele nu exista un covor roşu propriu-zis, acesta se subînţelege a face parte din peisaj, pe el păşind invitaţii la intrarea în clădirea Operei.