marți, 19 martie 2013

Festivalul UCIN 2013: microinterviu cu Tudor Caranfil

Distinsul critic Tudor Caranfil, cel care într-o vreme semna la Televiziunea Română emisiunea "Vârstele peliculei", a primit la Festivalul UCIN Premiul de Excelenţă pentru operă critică şi istorică în domeniul filmului. Proaspătul onorat a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări.




R: Domnule Tudor Caranfil, ce părere aveţi de filmele care au fost premiate anul acesta?

TUDOR CARANFIL: Domnule, eşalonul care a defilat în faţa juriului a fost în parte nesemnificativ. Dacă trei dintre cei mai buni autori de film ai momentului lipsesc, e cazul ca nu să-i tragi de urechi, să-i pedepseşti, cum a făcut preşedinta juriului aici, de faţă cu noi. Mă refer la Puiu şi la Mungiu. Ei n-au vrut să-şi dea filmele pe mâna juriului. E dreptul lor. Şi este, dacă vreţi, nu o poveste sentimentală, că "ăla mă place", "nu mă place pe mine, Puiu", "nu mă place pe mine, Mungiu". Ci e vorba de încredere aici. Dai dacă ai încredere în juriu. În ceea ce ne priveşte aici, e bine că a fost scos la iveală un film nedrept de ignorat, ca "Visul" lui Achim ["Visul lui Adalbert"]. Dar insistenţa cu care se încearcă a se afirma, pe căi lăturalnice - nu e vorba aici de cel mai bun film şi cel mai bun autor, nu! - pe căi lăturalnice, însă dând premiul pentru costume, pentru... Se atentează la bunul gust! Adică am văzut filme proaste, evident proaste. Evident... Nu... Poate că e greşit spus proaste... Filme eşuate, filme eronat tratate. Am văzut asemenea filme premiate în palmaresul acestui prim festival al filmului românesc şi... mi-a părut rău.

R: Încă o întrebare: duceţi dorul televiziunii?

TUDOR CARANFIL: Hehehe! Duc dorul tinereţii!

R: Şi am observat că atunci când vi s-a decernat premiul - felicitări! - au uitat să adauge ceva: că sunteţi şi actor! V-am revăzut în "E pericoloso sporgersi".

TUDOR CARANFIL: E, nu! (râde)

R: Felicitări încă o dată şi vă mulţumesc.

A consemnat Marian HOCIUNG aka Donkeypapuas

Toate drepturile rezervate

Niciun comentariu: