joi, 20 octombrie 2016

Cum de o fi menţionat Clintoneasa, brusc, copiii din România?

Am o mare bănuială. Mai întâi, trebuie să ne reamintim că această individă a fost primă-doamnă în perioada 1993-2000. O perioadă în care a făcut vizite în România. De exemplu, în 1996 a refuzat să intre în biserica Kretzulescu pe motiv de opresare a iehoviştilor. Dar nu asta interesează. Ci că tot atunci a vizitat şi căminele de copii. De copii abandonaţi atât înainte de 1989, cât şi după. Dar, nu ştim din ce cauze, începând cu 1990 s-a înregistrat un trafic tot mai mare cu orfani. Ştiţi când s-a înregistrat maximum de copii traficaţi? Da, TRAFICAŢI, pentru că de pe urma lor se scoteau bani frumoşi, care intrau, prin anumite procedee, în buzunarele unor demnitari precum Valeriu Stoica,, ministru al justiţiei. Aşa că acum v-aţi dat seama la ce perioadă temporală fac referire: la aceea a Convenţiei Democrate, respectiv a celui de-al doilea mandat clintonesc. Perioadă în care s-au realizat exporturi record de orfani către Statele Unite - până la 6.000 pe an. Iar biroul de avocatură al lui Valeriu Stoica îşi rotunjea binişor veniturile. Şi la acest "export" contribuiau presiunile administraţiei americane. Deci, vine întrebarea. A fost implicată Clintoneasa în acest comerţ cu fiinţe umane? Care a fost cota parte? Şi să nu-mi băgaţi texte cu "motive umanitare". Pentru că tot acest negoţ a luat sfârşit la presiunile unei lady adevărate - baroneasa Nicholson.