sâmbătă, 26 februarie 2011

Pericolul extrem si unitatea forţelor politice

PeDe-L fiind un partid de extrema stângă nu face decât ceea ce învăţat de la tătuca Marx, şi anume că un stat, un popor se subordonează - în "societatea capitalistă" - Kapitalului, finanţelor. i că asta s-ar numi în plus, ideologie "de dreapta". De fapt avem aceiaşi kominternişti ori odrasle d-ale lor ce încearcă să subjuge ţara unor interese străine (colaborate, bineînţeles, aşa cum se cade unor demni urmaşi şi de ciocoi fanarioţi, cu îndestularea poftelor proprii, cu umplerea fără limite a conturilor din străinătăţuri).
Este nevoie de o alianţă (fie ea şi tacită) a tuturor organismelor politice cu un suprins cât de cât naţional pentru a-i arunca pe ăştia nu numai de la putere ci şi din ţară. Altfel devenim o colonie nu pentru o sută de ani (cum am fost pe vremea fanarioţilor) ci poate pentru totdeauna.
Iar începutul cred că trebuie făcut prin scoaterea la suprafaţă a MINCIUNII ideologice: Marxismul este o aberaţie iar conceptele cu care lucrează acesta sunt nişte fabulaţii. NU există "societate capitalistă" (şi prin urmare nu poate exista nici una socialistă ori comunistă) ci există state naţionale ori multinaţionale cu diverse interese proprii, adeseori antagonice; NU există "luptă de clasă" (ori ce este această învrăjbire între categoriile sociale promovată de ani încoace de turbatul din aleea Modrogan decât o reflexie a "conflictului antagonic" promovat de Marx? Acest marxism remanent îmbrăcat în nişte haine înşelătoare devine un pericol cu atât mai mare cu cât este şi unealta foarte lesne de utilizat a Imperialismului aparent tehnocratic dar îndreptat spre anihilarea naţiunilor, nivelarea lor, comasarea şi apoi nimicirea şi a componentei umane care este PERSOANA spre a deveni insul aplatizat lipsit de drepturi, umplut numai de datorii, un sclav pentru totdeauna. De aici vin şi noianele de şuvoaie cu lături aruncate spre Biserică (Ortodoxă în cazul nostru, dar puteţi observa atacuri concertate şi asupra confesiunilor sau religiilor dominante în alte părţi ale lumii). Pentru că distrugând Creştinismul, se distruge şi fundamentul teoretic despre OM, PERSOANĂ şi DREPTURILE ce îi revin. Nu visează bolnavul o Republică a "chelnerilor şi mecanicilor auto" şi nu una a elitelor profesionale, a stimulării valorii şi creativităţii?
Oricât de greu le-ar veni unora să creadă (adică celor ce şi-au uitat istoria) România a fost făurită nu prin disputele aparente între Conservatori şi Liberali, ori între aceştia şi Ţărănişti şi Socialişti, ci prin colaborarea lor - chiar tacită - în momentele de cumpănă gravă pe care le-am avut în faţă. De aceea nu ne-am prăbuşit la 1918, de aceea nu s-a cunoscut pe aicea vreo subversiune semnificativă bolşevică în momentul de cumpănă ce a survenit pactului Hitler-Stalin.

vineri, 18 februarie 2011

PosturI TV cu VLC: ITALIA

Pentru cei care au uitat voi relua explicaţiile tehnice. Cu ajutorul player-ului VLC pot fi redate nu numai filmele, ci şi programe tv ce sunt difuzate în flux pe internet. Pentru a-l utiliza în acest scop trebuie urmaţi aceşti paşi:
1. Să fie instalat VLC, bineînţeles.
2. Se deschide VLC - dublu click pe iconul de pe desktop.
3. Se apasă Ctrl+N  (sau meniul Media - Deschide Flux de reţea
4. La Adresă se adaugă unul din linkurile de mai jos (sau de prin alte părţi, bineînţeles). Iar aici, pentru cei ce nu ştiu: se selectează o adresă (să apară albastră în întregime), se apasă Ctrl+C (sau cu butonul dreapta de la mause se alege copy, se duce cu mouse-ul în câmpul Adresă din VLC şi se inserează cursorul acolo cu un click obişnuit, apoi se apasă Ctrl+V (sau click dreapta cu mouse-ul şi se alege Paste)
5 Se apasă tasta Enter (ori butonulcare se află ceva mai jos numit REDĂ)
6. Dacă în câteva clipe nu s-a apucat de buffering (adică de încărcare cu streaming) mai încercaţi să apăsaţi butonul de Play de pe interfaţa VLC.

ITALIA

RAI 5
http://www.freeintertv.com/asx/Rai5.asx

RAI YOYO
http://www.freeintertv.com/asx/RAISatYoYo.asx

TELE Reggio Calabria 2 
http://www.freeintertv.com/asx/Telereggio_Calabria.asx

telePAVIA  
http://www.freeintertv.com/asx/TelePavia.asx

video Tolentino  
http://www.freeintertv.com/asx/Video_Tolentino.asx

TV Uno  
http://www.freeintertv.com/asx/TV_Uno.asx

TV Siena  
http://www.freeintertv.com/asx/TV_Siena.asx

Primocanale Sport 
http://www.freeintertv.com/asx/Primocanale.asx

Primocanale Sport 
http://www.freeintertv.com/asx/primo_sport.asx

Primocanale   
mms://iptv.primocanale.it/diretta

RTL Italia  
http://www.rtl.it/player/streaming/rtltv.asx

Teleradioerre  
mms://www.teleradioerre.com/Teleradioerre

Arcoiris TV  
mms://streaming3.arcoiris.tv/vive-adsl

Vatican Sat 2000 
mms://62.101.89.122/Sat2000

Canal 7  
mms://www.superstreaming.it/canale7

vineri, 11 februarie 2011

Crocodilu' şi politica internaţională

De 20 de ani tot felul de jivine bântuie prin presa românească. Absolut toate aceste animale rău mirositoare se pricep la ABSOLUT ORICE, chit că - de exemplu cazul de faşă - subiectele de politică externă sunt, dacă nu eliminate total, aruncate la marginea publicaţiilor. Unul dintre aceste prădătoare nearticulate este şi fostul inginer cunoscut mai bine sub porecla "crocodilul chelios". După ce a aplaudat cu tot sufletul MINERIADA din iunie 1990, după ce a slujit cu un devotament rar (împreună cu aproape toată echipa ziarului Adevărul) interesele Moscovei de pe la noi - şi să ne amintim spumele pe care le făcea pe sticlă şi balele de furie pe care le arunca pe hârtie - iată că acum ziaristul atoate cunoscător susţine cu toată energia lucrătura Obamistică din Egipt. Iată-l susţinător al "Pieţei Universităţii" în variantă egipteană. Doar că participanţii de acolo nu la democratizare le este GÂNDUL, ci la o revoluţie de tip islamic. Nu contează că Egiptul are Parlament, nu contează că are reprezentanţi ai naţiunii aleşi... Nu! Nu contează nimic! Doar interesele greu vizibile ale islamistului Barack Hussein Obama!

Interesant este că în posibilitatea ca Egiptul să devină republică islamică precum Iranul marea câştigătoare este... Rusia! Europei civilizate îi va fi tăiat accesul la resursele energetice prin blocarea tranzitării petrolului prin Suez. Aşa că nu numai de la patronii săi americani (la propriu, câtă vreme aţionariatul trustului MediaPro este cel care este) suge ca un mieluşel bani Cristian Tudor Popescu, ci şi de la tovarăşii săi spre care visează, ce veghează asupra lumii din turnul Kremlinului.