duminică, 28 mai 2017

Perversele note de subsol şi bestiile universitare

Am urmat o facultate între 1994-1998. Ai naibii terorişti, la fiecare seminar prima precizare se referea la realizarea unei lucrări şi la normele citării. Teroriştii mă obligau şi la lucrările de seminar să folosesc acele indicaţii de mă săturasem de "op. cit", "idem", "Ibidem". Şi ca să-şi bată joc de mine, la lucrarea de licenţă (1998) am fost obligat, din cauza perverşilor ăstora, să mă folosesc din greu de normele citării. Am urmat o a doua facultate (1999-2004), la FF. Ai naibii perverşi, şi acolo umblau tot cu porcării de-astea de "note de subsol", "bibliografii" şi alte alea. Cât de sadici au putut să fie ca, în loc să ne educe în spiritul progresist al diverşilor pontaci ori şercane, ne umileau creierii cu mizilicuri de-astea fără importanţă!


Invit şi alţi persecutaţi intelectual să protesteze cu mânie şi cu lacrimi în ochi în faţa nedreptăţii!