duminică, 31 mai 2015

Bookfest 2015: sinucigaşul Doru Viorel Ursu

O carte despre evenimentele din anii 1989-90-91 - "Arta sinuciderii" scrisă de fostul ministru Doru Viorel Ursu în tandem cu Ana-Maria Cristina Săndulescu. Apărută la Editura Didactica Publishing House, a fost lasnată pe data de 23 Mai 2015 în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest. Invitat la lansare, şi jurnalistul Cătălin Striblea.

Nu ştiu cât credit s-ar putea acorda informaţiilor pe care se presupune că le furnizează fostul ministru al Internelor, Doru Viorel Ursu. Nu am achiziţionat carte, nu am citit carte şi nici nu ştiu când o voi putea răsfoi. Dar, auzindu-i şuvoiul de vorbe pe care le emitea fără să transmită nici un răspuns de substanţă, precum cele de la întrebările pe care i le-am adresat (minutul 23.58 din înregistrare),, nu-mi fac mari iluzii.

Ce curiozităţi am avut? Doar vreo două. Prima a plecat de la precizarea domniei sale cum că în decembrie 1989 ar fi putut fi el acela care să conducă instanţa de judecată a lui Nicolae Ceauşescu, pentru că era preşedintele Tribunalului pe zona Târgovişte. Şi deci am fost curios dacă procesul ar fi fost la fel de stalinist. A doua problemă era referitoare la numărul de cadre de miliţie cu trecut stalinist reîncadrate după Decembrie 1989.



Doru Viorel Ursu, Cătălin Striblea

Doru Viorel Ursu

Cătălin Striblea, Ana-Maria Cristina Săndulescu, Doru Viorel Ursu

Ana-Maria Cristina Săndulescu, Doru Viorel Ursu

Doru Viorel Ursu

Doru Viorel Ursu

sâmbătă, 30 mai 2015

Bookfest 2015: Elena-Margareta Ionescu - Jurnal cu şi fără Nae Ionescu (Editura Vremea)

Bookfest 2015, 23 Mai 2015, Anca-Irina Ionescu, Silvia Colfescu şi George Ardelean despre jurnalul soţiei filosofului Nae Ionescu ("Jurnal cu şi fără Nae Ionescu" de Elena-Margareta Ionescu), publicat la Editura Vemea.



George Ardelean, Anca-Irina Ionescu şi Silvia Colfescu

George Ardelean, Anca-Irina Ionescu şi Silvia Colfescu

Bookfest 2015: interviu în exclusivitate cu domnul Adrian Cioroianu

Realizat pe 23 Mai 2015, cu ocazia Bookfest 2015.
Domnul Adrian Cioroianu atinge teme legate de misiunea sa la UNESCO ("să ne stabilizăm reformele în învăţământ şi să nu tot reinventăm apa caldă"), lipsa dezbaterilor pe tematici externe din media românească ("consumăm multă energie în polemici interne în timp ce ceea ce se petrece la Bruxelles devine politică internă"), frica de război şi factorii de decizie ("cea mai bună armă împotriva panicii rămâne tot informarea... făcută de factorii de decizie, adică fiecare din noi"), derapajele populiste şi autoritariste.
Calitatea imaginiii ştiu că lasă de dorit dar asta aveam (o săpunieră) şi cu asta defilăm!



vineri, 29 mai 2015

Bookfest 2015: Nicolae Melinescu în luptă cu piraţii de ieri dar mai ales de azi

Editura Ars Docendi a (re)lansat volumul "Navigatorii români şi ameninţările pirateriei maritime" al domnului Nicolae Melinescu la Salonul internaţional de carte Bookfest 2015, pe data de 23 Mai 2015. Alături de autor au mai prezentat cartea ziaristul şi diplomatul Neagu Udoriu şi directorul editurii,  Ioan Crăciun.

Spre final, la minutul 22.40, veţi găsi şi o întrebare pe care i-am pus-o autorului şi jurnalistului. Mi-a răspuns succint - timpul presa - dar, după ce a coborât de pe scenă, mi-a spus, dând mâna cu mine: "Foarte bună întrebarea!" Să sperăm că nu ne aude ISIS.



Nicolae Melinescu

Ioan Crăciun, Nicolae Melinescu, Neagu Udroiu,

Neagu Udroiu, Nicolae Melinescu

Bookfest 2015: divertisment muzical cu taraful lui Damian Draghici

Înregistrare efectuată vineri, 22 Mai 2015, şi prilejuită de lansarea volumului istoricului Alex Mihai Stoenescu, "Ţiganii din Europa şi din România, studiu imagologic"" la Bookfest 2015.


Bookfest 2015: Ţiganiada, varianta Alex Mihai Stoenescu

O nouă carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu, "Ţiganii din Europa şi din România, studiu imagologic", apărută la Editura RAO şi lansată la standul acestei edituri, pe data de 22 Mai 2015, la Salonul internaţional de carte Bookfest 2015. Au ost alături Ovidiu Enculescu, directorul editurii, euro-parlamentarul Damian Drăghici şi Marian Mandache (Romani CRISS).




Istoricul Alex Mihai Stoenescu o comite din nou! Parcă vedem cum o să i se facă un monument - unul dedicat celui mai incorect politic autor din România. De data aceasta a ales să se ocupe de tema romilor ţiganilor, "un subiect delicat", după cum precizează chiar editorul, Ovidiu Enculescu. Reprezentantul Romani CRISS, Marian Mandache, s-a arătat nemulţumit de alegerea etnonimului cât şi de utilizarea sintagmei "problemă ţigănească". Dânsul se vede un produs direct ivit din Ramayana. Mă rog, mai sunt unii care cred că în Rai se vorbea ungureşte.

Dar şi Damian Drăghici are nişte probleme. Domnia sa visează, probabil, călugări care vânau oameni pe care să-i aducă în sclavie. Şi, ca să îi facem şi un bine, îi precizăm noi, aici, că există un termen englezesc care traducere exact înţelesul termenului "robie": "SERF".

Domnul Stoenescu subliniază însă foarte bine lucrurile îîn cuvântul său şi, credem noi, şi în volum. În limba română termenul rerspectivei etnii este de "ţigănească", respectiv "ţigan" iar "robia" a fost O INSTITUŢIE medievală.

Spre final i-am strecurat şi eu două întrebări ("Ce soi de scalvie este aceea în care se plăteşte impozit/bir?", "A fost Ştefan Răzvan - domnul Moldovei - ţigan?") iar răspunsurile le aflaţi de la minutul 33 al înregistrării.

Totul s-a finaizat şi cu un moment artistic dar pe acesta ăîl veţi putea vedea/asculta într-o postare viitoare. Până atunci, să punem... autograful pe ţambal!


Alex Mihai Stoenescu şi Ovidiu Enculescu

Alex Mihai Stoenescu


joi, 28 mai 2015

Bookfest 2015: Ezra Pound la Humanitas sau cum Fascismul ajunge Anarhism

Salonul internaţional de carte Bookfest 2015, vineri 22 Mai, standul Editurii Humanitas, cu Denisa Comanescu, Andreea Răsuceanu, Radu Vancu (traducător al textelor poetice alături de Mircea Ivănescu) şi Horia-Roman Patapievici la lansarea primului volum din seria Ezra Pound, "Poezii. 1908 - 1920".



Nu înţeleg de ce un om care şi-a declarat deschis apartenenţa la o ideologie, la aceea fascistă, trebuie neapărat, prin volute lingvistice, să fie retuşat ideologic şi încadrat la curente politice (şi nu numai) total opuse aceleia pentru care militase. Ceea ce ne pune şi întrebarea dacă volumele ulterioare nu vor fi periate spre a se încadra mai bine în patul procustian al corectitudinii politice.

Denisa Comânescu, Horia-Roman Patapievici

Bookfest 2015: moment folk cu Daniel FăT - [Tricolor român]

Prestaţie artistică a lui Daniel FăT întâmplată în cadrul Bookfest 2015, pe data de 22 Mai.


miercuri, 27 mai 2015

Bookfest 2015: înainte şi după 23 August 1944 cu Florian Bichir

Lansarea, vineri 22 Mai 2015, în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest 2015, la standul Editurii RAO, a volumelor "Atac la mareşal" şi "Război în eter" ale lui Florina Bichir. Au mai participat general Mihai Ionescu şi comandor Marian Moşneagu.



Senzaţia mea este că ne lovim la Florian Bichir - chiar dacă o fi mânat de cele mai bune intenţii - de o neputinţă de a cerceta subiectele propuse de volumele sale (atentatul la adresa Mareşalului, episodul 23 August) pentru că în demersul său este subminat de anumite clişee de mitologie istorică (termen pentru a machia dezinformarea în acest domeniu), precum stă aberanta paralelă între Mareşalul nostru, care avea rol politic în stat, şi Mareşalul Finlandei, care, până în vara lui 1944, a avut doar un rol militar de-a lungul conflictului mondial.

Apoi, mi se pare cam urechism să se pretindă că Mişcarea Naţională de Rezistenţă (luptătorii din munţi) şi-ar afla începuturile la sovietici (sic!) numai pentru că cei utilizaţi făcuseră parte din Mişcarea Legionară. Başca faptul că această rezistenţă este redusă doar la contribuţiile legionare, excluzând celelalte componente ideologice (militari, ţărănişti, liberali).

Apropo, mărturiile liderilor partidei naţionale din Partidul Comunist arată că Ana Pauker, principala reprezentantăa lui Stalin în România, le reproşa acestora înfăptuirea schimbării de orientare de la 23 August iar Lucreţiu Pătrăşcanu, principalul artizan politic, a avut o soartă de-a dreptul tragică, poate ca dovadă că Moscova nu uită şi nu iartă.


Florian Bichir

Marian Moşneagu, Florian Bichir şi Mihai Ionescu


Bookfest 2015: moment folk cu Daniel FăT - [Coline ardelene]

Prestaţie artistică a lui Daniel FăT întâmplată în cadrul Bookfest 2015, pe data de 22 Mai.

Bookfest 2015: "Culorile sunetelor" de la Editura RAO

O mare frustare i-a făcut pe cei doi autori (Ioan Big şi Radu Lupaşcu) să treacă la realizarea unei întreprinderi ce a dat naştere unui volum de peste o mie de pagini apărut la Editura RAO. Frustrarea că, în vreme ce în magazine se poate achiziţiona cu uşurinţă aproape orice coloană sonoră a filmelor de afară, nu acelaşi lucru se poate spune despre muzicile ce au însoţit filmele sau spectacolele teatrale autohtone. Şi aşa a apărut "Culorile sunetelor, muzica şi artele vizuale", o lucrare de dialoguri ce a adunat peste o sută de colaborări, şi în care o parte importantă o constituie şi prezenţa fotografică.

Nu-i de mirare, de aceea, prezenţa la lansare a sumedenie de nume importante, din care menţionăm aici pe cei pe care modesta mea cameră i-a surprins vorbind: Viorel Cosma, Mircea Florian, Horea Murgu, Adrian Enescu, Nicu Alifantis, Vlaicu Golcea, Hanno Höfer, Emil Răducanu, Costin Grigoraş, Marius Christian Burcea.

Un soi de recuperare a memoriei sau, poate, o dovadă că în fapt pe la români nu se pierde mai nimic - după cum avea să spună, la o altă lansare cu specific novelistic, o autoare.














Bookfest 2015: moment folk cu Daniel FăT - [Scrie]

Prestaţie artistică a lui Daniel FăT întâmplată în cadrul Bookfest 2015, pe data de 22 Mai.

marți, 26 mai 2015

Bookfest 2015: Mircea Maliţa şi secolul său scurt

Printre evenimentele desfăşurate în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest 2015, la standul Editurii Rao s-a remarcat lansarea, pe 21 Mai 2015, a volumului fostului diplomat şi ministru Mircea Maliţa. "Secolul meu scurt".

În cele 15 minute ale discursului său - dense şi pline de umor - academicianul atinge atât momente cât şi figuri din trecutul său (cei patru ani de liceu petrecuţi în patru licee diferite sub patru regimuri dictatoriale şi mai diferite, protectorul Sadoveanu, Elena Ceauşescu - femeia care i-a vrut răul) dar şi reflecţii asupra diplomaţiei ori educaţiei sfârşite sub concluzia amară: "Ce triumf nenorocit al Pieţei asupra Statului". Merită să le ascultaţi!



acad. Mircea Maliţa

Ovidiu Enculescu (stânga), Remus Pricopie (al doilea din dreapta)

Mircea Maliţa

Mircea Maliţa şi Ovidiu Enculescu




Bookfest 2015: moment folk cu Daniel FăT - [Hai s-o facem lată]

Prestaţie artistică a lui Daniel FăT întâmplată în cadrul Bookfest 2015, pe data de 22 Mai.

POST-SCRIPTUM: piesa se intitulează "Dragoste hazlie".



Bookfest 2015: Lavinia Betea - Viaţa lui Ceauşescu - volumul III "Tiranul"

Finalizarea trilogiei dedicate lui Nicolae Ceauşescu, cu acest ultim volum intitulat "Tiranul", a avut loc joi, 21 Mai, în cadrul Bookfest. Alături de autori (Lavinia Betea, Ilarion Ţiu şi Florin Răzvan Mihai) au participat ca invitaţi la lansarea organizată de Editura Cetatea de Scaun şi acad. Dan Berindei alături de sociologul Vasile Dâncu.



"O carte traumatizantă" ce prezintă "o agonie ce merge din 1971 până în 1989", a prezentat-o Dan berindei. Iar Vasile Dâncu are senzaţia că, citind-o, merge alături de Ceauşescu şi aşteaptă chiar un volum al patrulea - umbra lui Ceauşescu la Cozia - câtă vreme influenţa fostului conducător se mai face simţită şi astăzi. Mai ales că în faţa tendinţelor tinerei generaţii de a idealiza comunismul, ar fi greşeala noastră dacă se întâmplă aşa ceva.

Ironia face, a remarcat Lavinia Betea, ca întreprinderea publicistică începută la "Jurnalul", continuată la "Adevărul" să se finalizeze la... Târgovişte, acolo unde a murit Ceauşescu şi unde îşi află sediul editura Cetatea de scaun. Şi tot ironic, cel ce a sprijinit financiar apariţia volumului, patron la Astra Vagoane Arad, să fie fiul unui "bandit din munţi".

Întrebarea pe care am strecurat-o şi eu spre final ("Care a fost cel mai intrigant lucru din întreaga viaţă a lui Ceauşescu?" - minutul 42 din înregistrare) a dat naştere unor răspunsuri foarte interesante şi... incisive pe care vă las să le descoperiţi voi înşivă ca să nu vă stric surpriza.

UPDATE:
Domnul Mărgărit de la Editura Cetatea de Scaun ne atrage atenţia asupra unui amănunt. Îi publicăm mai jos menţiunea pentru ca lucrurile să fie înţelese aşa cum trebuie:
"Vă semnalez o mică eroare. Iata ce scrie pe carte: ”Autorii mulțumesc domnului Valer Blidar, președintele grupului de firme S.C. Astra. Vagoane Călători S.A. pentru sprijinul acordat cercetării.” Deci, dl. Valer Blidar a sprijinit autorii in demersul cercetării și documentării necesare și nu editura pentru editarea si tiparirea cartii. Cu respect, Dan Margarit Editura Cetatea de Scaun "


Dan Berindei

Vasile Dâncu şi Dan Berindei

Florin Răzvan Mihai şi Ilarion Ţiu

Dan Berindei şi Lavinia Betea

Florin Răzvan Mihai, Dan Berindei, Lavinia Betea, Vasile Dâncu

luni, 25 mai 2015

Răspunsurile Arogantului către Donkeypapuas

Am profitat de Bookfest 2015 şi lansarea cărţii "Presa de la A la N" pentru a-i strecura şi eu două întrebări autorului, Adrian Năstase, două întrebări.
Ziua: 21 Mai 2015
Locul: Bookfest
Motivul?
1. În timpul guvernării Năstase au fost şterse sume importante datorate bugetului de stat de către instituţii media (cazul ProTV).
2. Sute de politicieni (şi nu numai) pretind că sunt activi pe Facebook sau prin bloguri. În realitate, în spatele lor se află mii de postaci care prestează internautic. Abia după izbucnirea scandalului postacilor plătiţi de PD-L şi Elena Udrea presa oficială a catadicsit să considere aceste surse de informare drept "echipe de imagine". Paradoxal, prin răspunsul său, Adrian Năstase mi-a confirmat că dânsul şi numai dânsul este autorul articolelor de pe blogul propriu.



Am întâlnit şi "Aroganţi" (ne)fericiţi

Bookfest 2015: Adrian Năstase şi "Presa de la A la N"

Înregistrare efectuată pe 21 Mai 2015, la Salonul Internaţional de Carte "Bookfest 2015", cu ocazia lansării volumului "Presa de la A la N" a lui Adrian Năstase, în prezenţa domnilor Ştefan Dulu, Vasile Dâncu şi Horia Alexandrescu.



Ce a opunctat speech-ul fostului premier:
- CTP era prezent în şedinţele de guvern şi avea acces la mapele cu probleme;
- purtătorul de cuvânt al Guvernului ar trebui să fie o persoană cu nivel de ministru pentru că ar cunoaşte bucătăria internă a guvernării;
- patronii de presă ar fi un lucru malefic spre diferenţă de directorii de publicaţii;
- fragmentarea internaută ar fi cel mai mare pericol;
- nevoia unui club al presei;
- România devine tot mai mult o colonie iar iportanţa ei mai se păstrează doar la nivel geostrategic.
Părerea mea este că a pus problemele greşit iar din acestea ies şi rezolvări eronate. Nu că problemele nu ar exista! Dar, câtă vreme poartă pe lângă dânsul personaje precum Horia Alexandrescu... Ca să fiu mai clar, în cuvântul său, Horia Alexandrescu a dat o aură pozitivă acelor "fatuci de la instituţii" (ataşatele de presă) care pun întrebări doar dacă au primit în prealabil întrebările din redacţie. De aici şi concluzia trasă de jurnalist că se ascund cine ştie ce comploturi şi intenţii malefice în cazul anumitor întrebări.

A urmat şi o repriză de declaraţii date presei. Cum nivelul sunetului a fost destul de scăzut pentru "săpuniera mea", în viitoarea postare voi reda numai răspunsurile la cele două întrebări pe care le-am strecurat şi eu.

Ştefan Dulu, Vasile Dâncu, Adrian Năstase şi Horia Alexandrescu

Vasile Dâncu, Horia Alexandrescu


Vasile Dâncu, Adrian Năstase, Horia Alexandrescu

Andrei Năstase

Adrian Năstase, Horia Alexandrescu

Adrian Năstase

Dana Năstase