vineri, 16 aprilie 2010

CaCaCapitalism - o polemică

Cât o să mai dureze trâmbiţarea conceptelor marxiste sub aparenţa diverselor etichete? Termenul de CAPITALISM este o invenţie marxistă! Nu există societăţi "capitaliste"! Nu BANUL (capitalul) este valoarea supremă! Se trăieşte în state care au la bază valori fundamentale precum religia, naţiunea, libertatea, justiţia (legea). Banul capitalul este doar o pârghie prin care se asigură buna administrare a statului. Este tot o pârghie prin care îşi afirmă sfera de influenţă în lume. Circulaţia "solidus"-ului roman era o amprentă vizibilă a influenţei civilizaţiei Imperiului roman - ca să dau un exemplu din profesia în care activaţi. Asta nu reduce Imperiul doar la funcţia sa financiară. Arghirofilia era doar unul din cele 7 păcate de căpetenie definite în spiritualitatea creştină. Asta nu a dus însă la condamnarea în sine a unei atribuţii a statului de către Creştinism. Ca să vedem absurdul pretinsei existenţe a unei societăţi "capitaliste" am putea să imaginăm existenţa unei societăţi care are la bază alt păcat de căpetenie. Cum ar suna atunci "Societatea Sexualistă" multilateral dezvoltată? Hilar, evident! Eu, de exemplu, sunt cetăţean Român, nu cetăţean "capitalist". Există aşa ceva? Cetăţean capitalist? Nu! Dar "cetăţean comunist" aka "sovietic" a existat! E urmare a aberaţiilor lui Marx (şi a colegilor săi de ideologii, bineînţeles), adică a celui care şi-a imaginat "societatea comunistă" ca o contrapondere dialectică la cea "capitalistă". Cred că este timpul să se iasă din această "vrajă" a cuvintelor, a ideologiilor. Un om de dreapta nu are ca valoare fundamentală "capitalul" şi prin urmare nu construieşte nici o "societate capitalistă". Nici nu poate afirma că ar fi existat vreodată aşa-ceva! Dar o ştim şi o ştiţi foarte bine cine a afirmat în trecut existenţa unei asemenea bazaconii! Odraslele lor o afirmă în schimb în prezent... Cu părere de rău... şi unii inşi de la "România profundă".

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Un "accident" care convine

Care convine unora.

Convine birocraţiei mafiote, criminale, cripto-socialiste şi bolşevice de la Bruxelles, adesea formată din odrasle de cominternişti. Polonia este printre puţinele state membre care afirmă o Europă a naţiunilor, nu a tehnocraţilor cosmopoliţi, nu a uneltelor de nivelare până la nimicire a specificităţilor naţionale, nu a experimentelor de inginerie socială.

Convine Germaniei, ambiţiilor renăscute a acestei ţări de a domina Europa, de a readuce iar planul utopic al imperiului de o mie de ani (care de fiecare dată s-a prăbuşit fie în 50 de ani, fie în 5 ani). Şi care Germanie s-a lovit în realizarea planurilor ei de refuzul polonez (vezi scandalul traseelor energetice).

Convine Rusiei. Aparent şi-ar fi cerut scuze pentru crima de la Katin - deşi aceasta este doar una dintre crimele sovieticilor. Nu este vorba de o declaraţie a Dumei, nu este nici una a preşedinţiei Ruse. Polonia însă este una dintre ţările care trag de ceva vreme semnalul de alarmă în faţa revanşismului ruso-sovietic afişat de Putin şi acoliţii săi. Preşedintele Lech Kaczynski a ZBURAT în Georgia, la Tbilisi, a fost prezent acolo când această ţară (ortodoxă de 1400 de ani) a cunoscut agresiunea Rusiei. Mult încercata Polonie ştie din experienţa proprie cît de nesătul este căpcăunul rus. Statele occidentale se fac că nu ştiu, îşi ascund prostia politică sub maca politeţii civilizate.

Convine adepţilor corectitudinii politice - sintagmă adoptată de mai vechii partizani ai bolşevismului şi anarhismului. Propovăduitorii relativismului moral. Propovăduitorii anticreştinismului. Propovădutiroo distrugerii elementelor cheie în jurul cărora se menţine o naţiune: Biserică, familie, lege, armată.