sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013: lansare "Decus in labore"

Reuniune mai mult sau mai puţin masonică la Târgul de Carte Gaudeamus 2013, sâmbătă, 23 Noiembrie, cu Gheorghe Buluţă, Horia Nestorescu-Bălceşti şi Gelu Voican Voiculescu înaintare la prezentarea cărţii "Decus in labore".






vineri, 29 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013: "Jurnalul de la Păltiniş" la 30 de ani

Reeditarea, la 30 de ani de la prima apariţie, a "Jurnalului de la Păltiniş", lucrarea lui Gabriel Liiceanu, în care personajul principal îl constituie Constantin Noica. Alături de Gabriel Liiceanu s-au mai desfăşurat şi Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu şi Andrei Pleşu. Eveniment desfăşurat sâmbătă, 23 Noiembrie 213, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Ocazie cu care aflăm:

- de la DCM că "Jurnalul de la Păltiniş" o supapă - creată de Partid, după cum dă de înţeles - "o copcă uriaşă într-un ocean de gheaţă".

- că Pleşu recunoaşte că este "o bestie demodată... o fiară..., care n- a făcut nimic în viaţă" şi căruia îi scapă porumbelul protocronist din gură când spune că "conceptul de Şcoala de la Păltiniş s-a născut în 1981. Prima dată formula asta a fost rostită de Edgar Papu, care nu ştia ce profetic vorbeşte în momentul ăla".

-iar de la instanţa supremă Liiceanu, că a fost ispitit de cineva (persoană importantă, mă-nţelegi) de la Teatrul Naţional să interpreteze rolul lui Andrei Pleşu.








Gaudeamus 2013: Sorin Dumitrescu lansează "Tablou cu orbi"

Cartea vine ca un gest de reverenţă la comemorarea a 30 de ani de la despărţirea de Nichita Stănescu. Petrecută sâmbătă, 23 Noiembrie 2013, în cadrul Târgului Gaudeamus, la standul Fundaţiei Anastasia.


joi, 28 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013: Lansarea volumului 2 din "Viaţa lui Ceauşescu"

Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai şi Ilarion Ţiu, în prezenţa lui Grigore Cartianu, au lansat la standul Editurii "Adevărul" cel de-al doilea volum din preconizata trilogie cu subiectul Nicolae Ceauşescu, "Viaţa lui Ceauşescu. Fiul poporului". Evenimentul a avut loc în cadrul Târgului Gaudeamus, vineri 22 Noiembrie 2013.

Câteva extrase din cuvintele ce au însoţit prezentarea volumului:

Lavinia Betea: "Ceauşescu este un personaj care bântuie ca o fantasmă memoria colectivă. [..]  Mai deţine şi tristul record... Noi de fapt  deţinem tristul record, datorită lui, să fi avut ultimul proces stalinist din istorie."

Grigore Cartianu: "Pacepa, nu că strecoară - ne inundă cu multe minciuni. Tot ce era legendă, baladă prin România, el le lua ca adevăr absolut şi inventează foarte mult. Sigur că Pacepa a făcut parte şi dintr-un plan de compromitere a lui Ceauşescu. El a dat o lovitură prin "Europa liberă" lui Ceauşescu."

În cea de-a treia înregistrare video, mai de la jumătate încolo, găsiţi şi răsunsul pe care Lavinia Betea l-a dat întrebării mele dacă cele scrise de dânsa nu intră în contondenţă cu "Raportul Tismăneanu":

"Raportul Tismăneanu este un act politic. Un act politic, prin urmare un act propagandistic. A fost acel Raport făcut cu un anumit scop; scopul se cunoştea de dinainte exact ca în procesele staliniste, ca să spun aşa: "Hai să condamnăm comunismul!" Nu este un demers ştiinţific acesta! Oricât am vrea noi să spunem că e ştiinţific, în momentul în care tu ai o concluzie clară dinainte formulată şi este o concluzie politică, ştiinţa (dacă mai poate fi vorba de ştiinţă) este undeva în spate. Noi nu nea. proprus nimic; nu ne-am propus nici să-l prezentăm pe Ceauşescu frumos, nici nu ne-am propus să-l prezentăm urât. Am plecat de la ideea că vom vorbi despre acest personaj întocmai cum am vorbi despre Tutankhamon, dacă vreţi, ca să nu folosesc un exemplu din istoria naţională, ca să nu se facă o asociere pe care nu o doresc. Am dorit pur şi simplu să explicăm acest traseu fără să ne pese de interpretările politice din acest moment sau, eu ştiu, poate că de peste... Nimeni nu cunoaşte viitorul, nimeni n-a ştiut, oricât s-ar lăuda mulţi în zilele noastre, căcă au prevăzut căderea comunismului. Nu avem nici un argument scris, nici un om de ştiinţă nu şi-a lăsat numele pe o predicţie care să intre în istorie, că ar cădea comunismul. Nu ştim ce se va întâmpla! Tot ce ne-am propus a fost să fim foarte oneşti şi să mergem până la marginea posibilităţilor documentării şi, în acelaşi timp, să ne respectăm şi statutul nostru de jurnalişti - pentru că noi ne-am asumat un dublu statut - şi să lăsăm o scriere frumoasă. [..] Am folosit masiv un volum de documente editat de componenţii echipei Tismăneanu [..] însă am lăsat la o parte ce scriau ei acolo sus, în care îndrumau cititorul ca să citeaască într-o anumită grilă documentul. Nu m-a interesat grila lor de interpretare. Tot ce m-a interesat a fost să corelăm lucrurile într-o relaţie de cauză-efect care să fie corectă, cât se poate de corectă, până unde am ajuns cu documentarea."

















Gaudeamus 2013: Cafeneaua critică despre trecutul prezentul şi viitorul Târgului Internaţional Gaudeamus

21 Noiembrie 2013 - "Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură la 20 de ediţiii"

Cafeneaua Critică într-o ediţie specială alături de Vladimir Epstein, Mira Nedelciu, Anca Dumitrescu, Câtâlin Ţârlea, Paul Daian, Călin Vlasie, Daniel Vighi, Dorina Simionescu, Gheorghiţă Ciocioi, Viorel Marineasa cu o discuţie moderată de Ion Bogdan Lefter despre trecutul, prezentul şi viitorul Târgului Gaudeamus.











miercuri, 27 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013: Aurel I. Rogojan şi "Apusul Agorei"

Pe 21 noiembrie 2013, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, a fost lansat volumul "Apusul Agorei. Românii sub al şaselea... ESCU", în prezenţa autorului (generalul Aurel I. Rogojan) şi a invitaţilor săi: academicianul Dinu C. Giurescu, Teodor Ardelean, dar şi Ion Coja, generalul Iulian Vlad, Victor Roncea, Ovidiu Ohanesian, Valer Marian, Petru Romoşan, remarcaţi în public.

Câteva extrase din cuvântul generalului Aurel I. Rogojan:

"Democraţia în lume şi-a atins limitele", pentru că referendumul din 2012 "nu a însemnat nimic într-o lume care se proclamă democratică; nu a însemnat nimic pentru că aşa au decis forţe externe".

"Blestemul României este politica marilor trădări naţionale".

"În ultimele decenii, serviciile secrete au devenit mari jucători la vedere - subliniez: LA VEDERE - pe scena evenimentelor cruciale ale schimbării ordinii mondiale."

Iar din cele spuse de Ion Coja:

"Am identificat imediat după '90 o stratagemă foarte subtilă în presa românească, aceea de a evita cuvântul "şovin" şi a folosi în loc de cuvântul "şovin", cuvântul "naţionalist". Prin dispariţia cuvântului "şovin", cuvântul "naţionalist" capătă şi această semnificaţie cu totul aberantă."






Gaudeamus 2013: Marina Almăşan şi "Bombănelile Marinei"

Pe 22 noiembrie 2013, la Târgul de Carte Gaudeamus, Marina Almăşan şi-a lansat cartea intitulată "Bombănelile Marinei", scoasă la editura Corint. Alături de autoarea volumului au fost prezenţi şi Cristi Brancu, Eugen Cristea, Octavian Andronic, Radu Băeşu, Emanuel Baran, Gabriela Scraba, Iuliana Marciuc şi mulţi alţii.

"Să tac! - e o artă pe care tot încerc să mi-o însuşesc şi nu reuşesc" sunt cuvintele cu care a încheiat Marina Almăşan.






















marți, 26 noiembrie 2013

Gaudeamus 2013: Interviu cu Stejărel Olaru

"Am încercat să înfăţişăm publicului românesc Securitatea aşa cum era ea. Nu e cazul atunci când scriem cărţi de istorie să ai idei preconcepute."


Gaudeamus, ultima zi; peronul pe partea...

Capăt de linie pentru ediţia de anul acesta. S-au anunţat câştigătorii distincţiilor, între care şi alegerea românească pentru Premiile Goncourt. Nu detaliez aici cine, ce a câştigat. Dacă ulterior voi posta capturile video, atuncea voi detalia inclusiv prin text.

Mulţi jurnalişti în această ultimă zi! Unii în calitate de autori - şi aici regret că nu am prins şi lansarea cărţii lui Adelin Petrişor - alţi ca vizitatori. Ceea ce nu înseamnă că nu am dat şi de data aceasta în nas cu oamenii de la servicii. Chiar cu Virgil Măgureanu! Am şi încercat să-i aflu opinia despre lucrările lui Larry Watts. A fost alunecos: nu şi-a exprimat o opinie cu privire la subiectul cărţilor ci o dezamăgirea referitoare la calitatea discursului celor care au însoţit lansarea (din trecut, să ne-nţelegem) scrierilor istoricului american. A emarcat însă faptul că în trecutul nu foarte îndepărtat am avut o remarcabilă politică externă. Iar apoi... m-a întrebat cu cine a stat de vorbă! Îl chestionasem şi pe Iulian Vald cu privire la cele scrise de Larry Watts. Mi-a răspuns laconic şi la modul general: "Toate cărţile sunt folositoare". A! Şi că tot am făcut referire la fostul şef al Securităţii ceauşiste, îl întrebasem şi dacă vom avea parte de memoriile sale. "Da", mi-a destăinuit, "dar cei care sunt în vârstă nu le vor putea prinde".

Revenind totuşi la ziua de duminică. Ca un făcut, m-am lovit şi de tangenţele cu domeniul muzical, nu numai prin volumul colectiv scos de Radu Paraschivescu ("De la Waters la Similea"), dar şi prin lansările de care au avut parte oameni care sunt parte a domeniului muzical.

Între timp am avut grijă să trag cu ochiul şi la lectura publică a Maiei Morgenstern din povestirile lui Alice Munro sau la întâlnirea scriitorului de expresie franceză Andrei Makine (câştigător şi el al Goncourt) cu publicul român. Un tip care, din schimbul de replici, este cu verbul la el. "Doamnă, dacă aţi fi fost bărbat v-aş fi provocat la duel", îi replică, plin de umor, scriitorul unei întrebării venite din public dacă acceptă subiecte impuse de edituri.

În următoarele zile mă voi strădui să urc pe Youtube şi materialul filmat cu modesta mea "săpunieră". Sper să trec de impedimentele pe care doreii de la Youtube punt RO au găsit cu cale să le aşeze în calea încărcării materialelor mai lungi de 15 minute. Şi veţi avea motive să fiţi interesai. Măcar pentru a-l auzi pe Dan C. Mihăilescu fredonând manele în public!





















luni, 25 noiembrie 2013

Târgul de Carte Gaudeamus 2013, ziua a patra

Când scriu această postare ne aflăm deja în dmineaţa zilei de luni. Ori eu fac referire la ceea ce s-a petrecut sâmbătă, cu două zile în urmă. Această întârziere e cauzată de oboseala efectivă pe care am simţit-o când m-am întors. La orele lungi petrecute în incinta Romexpo s-au adăugat şi îmbulzeala de nedescris - în unele locuri trebuia să-ţi faci loc cu coatele - şi câldura înăbuşitoare pe care aş fi numit-o caniculară dacă ne-am fi aflat în mijlocul verii.

Plecasem de acasă cu ţinta programată pe mai multe evenimente şi decis să iau autografe pe cărţi pe care le posedam deja. Decalările au făcut ca anumite lansări să se încalece şi sî le ratez oarecum. Dar de bifat le-am bifat.

Un fel de zi asociativ-disociativă în ceea ce priveşte evenimentele şi personalităţile de care m-am lovit. Am obţinut autograful lui Sorin Dumitrescu pe o carte apărută cu mai bine de 20 de ani în urmă. Pe copertă, numele dânsului se însoţea cu acela al părintelui Galeriu (Dumnezeu să-l odihnească), cu al lui Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Am trăit uimirea de a-l vedea pe patronul de la Humanitas disociindu-se de acest volum mai vechi. "Nu este cartea mea. Sorin Dumitrescu nu mi-a cerut acordul", a refuzat dânsul sec refuzul unui autograf. Reacţia se petrecea la finalul unei alte prezentări de carte, reeditarea "Epistolarului de la Păltiniş", carte asociată cu figura lui Constantin Noica. Cu acest prilej mă aşteptam să existe o disociere faţă de interdicţiilecu scop" antilegionar" preconizate de nişte bezmetici aflaţi trecător în frunte statului. Nu mi-a fost dat să aud. Mâine, poate, poate se va mira Liiceanu de punerea la index şi a cărţii domniei sale.

De numele lui Ceauşescu se leagă viaţa multor personalităţi. Între ele, Ştefan Andrei şi Ion Iliescu - ambii prezenţi la câte o lansare de carte cu caracter memorialistic, în cazul lui Ştefan Andrei fiind vorba de propriile sale istorii, iar în cazul lui Iliescu de lansarea Memoriilor lui Gorbaciov. Îi asocia prezenţa în cadrul aparatului ceauşist; îi disociază partea baricadei de care s-au aflat în '89. Însă cu Iulian Vlad şi Gelu Voican Voiculescu este greu de spus ce îi asociază/disociază. Dar sigură e asocierea unei părţi din masonerie alături de Voican Voiculescu.

Şi domnul Valerian Sava - critic de film pentru cei ce nu ştiu - este asociat: cu semnăturile Noului Cinema Românesc ceea ce îl pune în conflict cu diversele conduceri din fruntea forurilor ce dirijează banii în cinematografia autohtonă.

Două replici voi încerca să le ţin minte. Una îmi era adresată: "Pe dumneata te-am văzut şi acum câteva zile", îmi spune fostul şef al temutei Securităţi, Iulian Vlad, atunci când mă învârt prin juru-i cu aparatul foto, semn de reflex profesional. "Vând volum cu autograful lui Ion Iliescu în schimb cu apartament cu patru camere", strigă excentricul Paul Daian imediat după ce a obţinut semnătura fostului preşedinte. Iar zâmbetul lui Iliescu se întinse şi mai larg.