Un hectar reprezintă o suprafaţă cu o lungime şi o lăţime de o sută de metri. Ca să fiu şi mai clar, are lăţimea de 100 metri, iar lungimea tot de 100 de metri. Într-un hectar se cuprin 10.000 metri pătraţi.
10 hectare reprezintă o făşie lată de o sută de metri şi lungă de un kilometru. Iar când spuneţi 100 hectare încercaţi să vizualizaţi o suprafaţă lată de un kilometru şi lungă tot de un kilometru.
300 hectare ar fi un câmp lat de 1 kilometru şi întins pe 3 kilometri.
Pentru a străbate un kilometru este nevoie cam de un sfert de oră de mers la pas. Trei kilometri, trei sferturi de oră. Cam de atâta timp este nevoie pentru a parcurge Calea Victoriei de la un capăt la altul (lungime: 2.700 metri, conform Wikipedia) sau de aproape o oră pentru bulevardul Unirii ce leagă Piaţa Constituţiei de Piaţa Alba Iulia (3.500 metri, conform aceleiaşi Wikipedia). Deci luaţi în minte una din aceste artere familiare şi apoi extindeţi spaţiul spre stânga sau spre dreapta cu un kilometru şi observaţi câte obiective cuprinde. Dacă am lua ca reper Calea Victoriei, latura cealaltă ar începe undeva de pe la stadionul Dinamo şi ar coborâ undeva la Sfânta Vineri.
Dar poate e prea greu exerciţiul de imaginaţie. Să exemplificăm atunci altfel. Parcul Cişmigiu se întinde pe doar 16 hectare (conform aceleiaşi Wikipedia). Nu ştiu dacă este inclus şi lacul din mijloc. Probabil că da. Parcul Herăstrău are în schimb o suprafaţă totatlă (deci incluzând şi lacurile) de 187 hectare (conform Wikipedia). Dar cel mai mare din Bucureşti este Parcul Tineretului (200 hectare, conform Wikipedia).
Tot nu ajungem la 300 hectare. Ce să facem? Punem la un loc Parcul Tineretului (200 hectare) cu învecinatul Cimitir Bellu (25 hectare, conform Wikipedia) şi cu Parcul Carol de peste drum (41 de hectare conform Wikipedia), mai punem câteva hectare ocupate de străzile şi şoselele ce despart Carol şi Tineretului, şi iată că ne apropiem de cifra propusă.
Problema e de unde a făcut rost oricine ar fi cumpărat de o suprafaţă de teren atât de impresionantă în condiţiile în care Legea fondului funciar (18/1991) prevedea restituirea către foştii proprietari doar în marja a 10 hectare de pământ?
Dar dacă sub respectivul teren se vor găsi depozite de gaze de şist şi din măreţul proiect agricol se va alege praful? O să-i plângem de milă notăriţei sau o să spunem că a fost un "tun" financiar livrat la pont?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu