vineri, 11 decembrie 2015
marți, 1 decembrie 2015
Alogenii de la ProTV falsifică imnul de stat al României
Am deschis întâmplător pe ProTV, tocmai când începea emisiunea "Vocea
României" şi se cânta imnul de stat. Numai câ, surprinzător ori ba, nu
au fost rostite tioate cele 4 (PATRU) versuri din imnul ţării, cui numai
trei din acestea. Vă rog ca fiecare din voi să protesteze pe pagina
acestei emisiuni pe care o emite canalul alogen ProTV. Eu le-am urcat
următorul răspuns:
"DE ce falsificaţi imnul României?! Nu vă e ruşine? Acesta are 4 (PATRU) strofe, nu trei, cum v-au impus patronii voştri alogeni:
"Preoţi cu crucea-n frunte căci oastea e CREŞTINĂ
Deviza-i Libertate iar scopul ei preasfânt
Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină
Decât să fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ"
HUOOOOOO!!!!"
Vă rog să reacţionaţi şi voi cu răspunsurile voastre pe adresa de Facebook a emisiunii pentru că aşa nu se mai poate! Prea ne calcă toate leprele astea simbolurile în picioare!
PS: marii "hartişti" (şi nici juraţii) nu au habar, se pare, nici ce este acela "REFREN" de vreme ce au uitat să-l cânte la celelalte strofe.
"DE ce falsificaţi imnul României?! Nu vă e ruşine? Acesta are 4 (PATRU) strofe, nu trei, cum v-au impus patronii voştri alogeni:
"Preoţi cu crucea-n frunte căci oastea e CREŞTINĂ
Deviza-i Libertate iar scopul ei preasfânt
Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină
Decât să fim sclavi iarăşi pe vechiul nost pământ"
HUOOOOOO!!!!"
Vă rog să reacţionaţi şi voi cu răspunsurile voastre pe adresa de Facebook a emisiunii pentru că aşa nu se mai poate! Prea ne calcă toate leprele astea simbolurile în picioare!
PS: marii "hartişti" (şi nici juraţii) nu au habar, se pare, nici ce este acela "REFREN" de vreme ce au uitat să-l cânte la celelalte strofe.
vineri, 27 noiembrie 2015
Deontologu' şi arborele lui securisto-genealogic
Jivina asta de Tolo s-a simţit imediat atinsă la familion. Spune deontologul Tolo: "Radu Moraru anunță că va dezvălui cum un jurnalist ”considerat cool și deontolog” are drept tată un fost general de Securitate și, prin urmare, este ”măciuca Sistemului”. De cînd cu ancheta Colectiv și cu filajul de ieri, am așa o presimțire. Poate că Radu Moraru nu se referă la mine, și atunci îmi cer scuze, dar dacă se referă, iacă răspunsul, pe care l-am mai dat, de altfel, în interviuri de-a lungul timpului.
Nu mă consider cool și deontolog. Totuși, deși pe mama mea o cheamă Maria, am un tată biologic.
N-a fost general, ci colonel." (Sursa: http://www.tolo.ro/2015/11/26/7-marturii-favorabile-lui-raed-arafat-dar-ce-s-a-in-la-isu/ )
Mă deontoloage, da' manipulările cu iz securistic prin care acuzai Biserica, alea cum se numesc? "Cea mai bună lecţie de manipulare am primit-o la o emisiune televizată, unde am fost invitat în calitate de martor direct al evenimentelor şi lăsat să vorbesc foarte puţin. Printre alţii, în studio se afla Cătălin Tolontan. Cătălin Tolontan ştie foarte bine cum se poate "îmbrăca" o ştire astfel încât să pară că spune adevărul, dar să inducă o percepţie gata făcută. Şi exact de această ştiinţă s-a folosit, atunci când a spus că "Biserica a făcut declaraţii inacceptabile". Când i-am atras atenţia că nu e vorba despre Biserică, ci despre anumiţi preoţi, a reformulat: "Biserica, prin anumiţi reprezentanţi ai ei..." Dar la fel de bine se putea spune că, prin alţi reprezentanţi, a făcut mult bine. Numai că sămânţa era deja sădită." (Sursa http://paulslayer.blogspot.ro/2015/11/incendiul-din-colectiv-o-marturie-si-o.html)
marți, 10 noiembrie 2015
Nominalizarea noului premier
E un blat! Un blat ordinar în rând cu celelalte blaturi - la fel de ordinare (dacă nu şi mai ordinare) de anul acesta. Aşa-zisa "Lege Wiesel", profund anti-constituţională a trecut FĂRĂ NICI UN VOT CONTRA. Codul Fiscal a avut aceeaşi soartă fericită - doar nişte fandoseli cu revizuirea unor puncte. N-aveţi grijă! Cioloş va trece fără probleme. Vor avea grijă chiar pesediştii să se întâmple aşa. Apoi, cu toţii, se vor da mari fecioare ale politichiei dâmboviţene. Eu n-am nimic cu Cioloş, aşa cum nu voi avea nimic nici cu o Corina creţu, ca să mă refer şi la ăilalţi, dar MODUL ACESTA DE A FACE POLITICĂ MĂ JIGNEŞTE!
Un om normal - trecătorul de pe stradă - atunci când se va lovi toamna viitoare cu armata de "catindaţi" ar trebui să le dea cu flit: "Cum veniţi, bă, şi aveţi tupeul să candidaţi, voi, care 5 - 6 partide fiind, n-aţi fost în stare să vă prezentaţi propria ofertă guvernamentală, propriile idei de guvernare, propriile echipe? Marş acasă cu toţii!"
Un om normal - trecătorul de pe stradă - atunci când se va lovi toamna viitoare cu armata de "catindaţi" ar trebui să le dea cu flit: "Cum veniţi, bă, şi aveţi tupeul să candidaţi, voi, care 5 - 6 partide fiind, n-aţi fost în stare să vă prezentaţi propria ofertă guvernamentală, propriile idei de guvernare, propriile echipe? Marş acasă cu toţii!"
CREŞTINUL Alice Cooper despre lucrăturile lui Satan
Poate s-o găsi şi cineva care să-i facă o traducere în româneşte că hipsterimea bizonic-mioritică nu prea pricepe.
duminică, 8 noiembrie 2015
Cine sunt agitaţii anti-creştini din "presă"? Băsiştii de ieri gen Ramona Ursu & Co
O să tot spun că românii au memorie scurtă. Da' scurtă de tot câtă vreme în loc să răspundă cu un scuipat la adresa autorilor, preferă se dea share materialelor acestora. hai se ne reamintim ce se petrecea prn 2011, pe vremea în care guvernarea Băsescu desfiinţa spitale iar jurnaliştii se făceau preş în faţa preşedintelui mult iubit.
Păi ieşea la iveală o directivă internă a unui concern mediatic! Ramona Ursu era persoana în cauză, "Adevrul" - trustul în cauză, iar cerinţele vizau reflectarea (şi deformarea) imediată şi cât mai amănunţită a tuturor subiectelor de scandal care puteau lovi în Biserică! Vom relua mai jos acele mail-uri, preluate de pe blogul lui Victor Ciutacu, jurnalist care a avut reacţie n acea vreme.
Mă repet şi voi repeta: BĂSESCU TĂIA ŞI SPÂNZURA! BĂSESCU ÎNCHIDEA SPITALE, AZILE, OSPICII. Iar slugoii din presă NU spuneau nimic! ATUNCI! Dar acuză astăzi! Cică ei sunt ăia neprihăniţi care au voie să arunce piatra! Hai sictir, jigodiilor! Nu îl prin eu pe o jivină de asta să vezi ce-l iau la întrebări!
Apropo, slugoaica de Ramona Ursu e bine mersi în continuare la "Adevărul" şi, în continuare, înjură tot Biserica. Asta între un PLAGIAT, pentru că micuţa revoltată - doară îi dădea lecţii şi lui Ponta de moralitate intelectuală - foloseşte (de fapt distorsionează) o vorbă de-a regretatului Grigore Vieru. Ce spunea acesta:
"- De unde ştii că există Dumnezeu?
- de la mama. iar mama nu m-a minţit niciodată!" (citat din memorie)
Ei, era prea religios mesajul şi nu se putea apela. Aşa că fătuca asta imbecilă l-a deformat:
"Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!" Uite chiar aici e articolul. Iar ceva mai jos vin şi lecţiile deontoloagei date lui Ponta: "Cât de josnic poate fi un premier trimis în judecată pentru corupţie, cu un doctorat plagiat". Dar cât de josnică poate fi o secătură ca tine, Ramono, care copiază fraze de la mari poeţi lăsând impresia că-s ale sale? Păi una care e în stare să facă drepţi când cer interesle patronilor alogeni şi să facă ceea ce ai făcut tu, fă, în urmă cu 4 ani (preluare de la Victor Ciutacu):
Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”
Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale
cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie
scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre
popi, injuraturi, talharii, etc.
Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.
—————————————————————————————————————————————————-
Mirela Cimpoi, redactor şef”Adevărul de seară” Iaşi
RUGAMINTE DE LA CLICK: Vedeti daca
la Bac vine vreun elev mai prost imbracat sau cu bicicleta ori in
slapi. Vedeti poate surprindeti ceva care sa tradeze saracia elevului
roman.Cu poza si declaratie de la el. Sa anunti pe Alina Stan daca aveti evenimente deosebite la proba de luni!
joi, 5 noiembrie 2015
Memorie scurtă
Ce memorie scurtă mai au unii! NU boborul a vrut 300 parlamentari, ci jivina de Băsescu în scopuri politicianiste. Chiar nu v-aţi săturat de băsismele cretin-populiste? Dacă ăia n-ar fi manipulaţi - şi o să scriu mai încolo de către cine (nici nu gândiţi!) - ar fi cerut MENŢINEREA UNINOMINALULUI!
O lămurire
În articolul trecut am etichetat acel "Club Colectiv" drept "clubul-templu satanist". Nu îmi retrag cuvintele. În continuare îl voi considera la fel, în rând cu alte stabilimente dubioase unde porcăriile sunt la ele acasă. Dar nicăieri nu am afirmat că cei de acolo, spectatorii, participanţii ar fi fost satanişti. Nu! Au fost însă nuişte "înşelaţi", nişte "amăgiţi", nişte "păcăliţi". Aşa cum suntem toţi în cea mai mare parte a vieţii, pentru că Nefârtatul întinde continuu capcane. Chiar şi cei ce se consideră ei înşişi drept "satanişti" în realitate tot nişte înşelaţi sunt şi, până la cel din urmă moment al vieţii lor, au posibilitatea de a realiza marea păcăleală în care au vieţuit.
Dar tot "înşelaţi" sunt şi toată acea massă de copii ŞI PĂRINŢI care, de ceva timp încoace, participă într-o veselie la tot soiul de petreceri halloween-istice. Sunt satanişti aceştia? Evident că nu. Dar înşelaţi sunt şi ei. Pentru că respectiva "sărbătoare" este o CARICATURIZARE a unor ceremonii creştine - rugăciunile pentru mântuirea celor răposaţi. Nu, stimaţi părinţi, pentru mine moşii şi strămoşii mei nu sunt şi nu vor fi vreodată acei monştrii însetaţi de sânge, acei strigoi şi zombi în care vă îmbrăcaţi copii. Dumneavoastră aveţi libertatea să faceţi tot ceea ce vreţi cu odraslele dumneavoastră dar gândi-ţi vă la consecinţele nu numai spirituale la care vă expuneţi copiii. Pentru că şi copiilor dumneavoastră de la grădiniţă, din şcoala primară sau gimnaziu - deci nu prin cluburi sau prin baruri - li se putea întâmpla, prin cine ştie ce asociere de evenimente, acelaşi lucru. Şi ar fi fost hilar să se strige în acel posibil caz: "uite sataniştii!"
Există în seria Poirot - cu remarcabilul David Suchet ca interpret, o ecranizare a unui roman - "Petrecere de Halloween" (seria 12) - în care detectivul ficţional al Agathei Christie se arată oripilat, în dialog cu valetul său, George, de poveştilor sinistre vehiculate în media într-o zi dedicată în fapt comemorării morţilor. Nişte vorbe mai actuale ca oricând:
"- Vă displace, domnule?
- Este din cauza temei, George. Este dezgustătoare. Poirot a văzut atât de mult rău. N-ar trebui să fie subiect de bătaie de joc.
- Este doar un pic de distracţie, domnule. Îmi place puţină vărsare de sânge. Şi este potrivit pentru
acest moment din an.
- George, în acest timp al anului, în Belgia este obiceiul sã se aprindă lumânări în memoria celor dispăruţi. Şi nu să se spună poveşti macabre."
Dar tot "înşelaţi" sunt şi toată acea massă de copii ŞI PĂRINŢI care, de ceva timp încoace, participă într-o veselie la tot soiul de petreceri halloween-istice. Sunt satanişti aceştia? Evident că nu. Dar înşelaţi sunt şi ei. Pentru că respectiva "sărbătoare" este o CARICATURIZARE a unor ceremonii creştine - rugăciunile pentru mântuirea celor răposaţi. Nu, stimaţi părinţi, pentru mine moşii şi strămoşii mei nu sunt şi nu vor fi vreodată acei monştrii însetaţi de sânge, acei strigoi şi zombi în care vă îmbrăcaţi copii. Dumneavoastră aveţi libertatea să faceţi tot ceea ce vreţi cu odraslele dumneavoastră dar gândi-ţi vă la consecinţele nu numai spirituale la care vă expuneţi copiii. Pentru că şi copiilor dumneavoastră de la grădiniţă, din şcoala primară sau gimnaziu - deci nu prin cluburi sau prin baruri - li se putea întâmpla, prin cine ştie ce asociere de evenimente, acelaşi lucru. Şi ar fi fost hilar să se strige în acel posibil caz: "uite sataniştii!"
Există în seria Poirot - cu remarcabilul David Suchet ca interpret, o ecranizare a unui roman - "Petrecere de Halloween" (seria 12) - în care detectivul ficţional al Agathei Christie se arată oripilat, în dialog cu valetul său, George, de poveştilor sinistre vehiculate în media într-o zi dedicată în fapt comemorării morţilor. Nişte vorbe mai actuale ca oricând:
"- Vă displace, domnule?
- Este din cauza temei, George. Este dezgustătoare. Poirot a văzut atât de mult rău. N-ar trebui să fie subiect de bătaie de joc.
- Este doar un pic de distracţie, domnule. Îmi place puţină vărsare de sânge. Şi este potrivit pentru
acest moment din an.
- George, în acest timp al anului, în Belgia este obiceiul sã se aprindă lumânări în memoria celor dispăruţi. Şi nu să se spună poveşti macabre."
luni, 2 noiembrie 2015
Totul pentru Front(ul neofesenist), totul pentru general Izmană
De ce a început să guiţe brusc jagardelul de avocat (traseistul care l-a săpat temeinic pe Vadim, jivina care s-a asigurat temeinic, în calitate de avocat al apărării - sic! - că Adrian Năstase va ajunge la puşcărie), tovarăşul Lucian Bolcaş, că nu vede el BOR la clubul-templu satanist? De ce, după ce TVR - instituţie naţională întreţinută din banii tuturor românilor - nu a intrat în noaptea de vineri spre sâmbătă nici un minut în emisie spre a acoperi evenimentul tragic, a doua zi Titi Dincă era prezentat mai ceva ca un erou pentru faptul că "ar fi cedat imagini televiziunilor străine" şi, în acelaşi timp, acelaşi Titi Dincă se arăta extaziat de reacţia promptă a serviciilor de intervenţie? Ei, răspunsul mi l-a dat un intervenient la un articol al lui Radu Moraru şi pe care îl voi reda mai jos. Cei care au urechi de înţeles vor înţelege.
" radu • 9 ore în urmă
Ordin pe unitate in Sistem:Biserica este de vina,pentru ca nu au venit preotii sa tina slujba la locul tragediei!Unde s-a mai vazut asa ceva?Nici la atentatele de la New York,sau la tragediile aviatice nu a venit vreun sobor de preoti,episcopi,rabini,muftii sau ce vreti voi sa tina slujbe!Preotii nostri se roaga in biserici,ca asa e crestineste! Despre Ponta,Arafat,Piedone,Gen Izmana,ISU si toate organele statului mai putin! Daca ne prostesc astia in halul asta atunci ne meritam soarta!"
marți, 27 octombrie 2015
Tudor Arghezi: "Cântec de adormit Mitzura"
Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin
Şi o broască de smarald.
Şi-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o smângălească.
Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata.
Într-un colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin
Şi o broască de smarald.
Şi-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o smângălească.
Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata.
sâmbătă, 24 octombrie 2015
Pentru nostalgici: "Emoţie de toamnă" în două variante
Versurile lui Nichita transpuse muzical de Cornel Fugaru şi de Nicu Alifantis
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare."
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare."
sâmbătă, 29 august 2015
Magiştrii şi învăţăceii haosului
Majoritatea teroriştilor "islamişti" şi-au făcut stagiul pregătiitor mai întâi în celulele extremei stângi din Europa. Observăm că nu se mai spune nici o vorbuliţă de aceeaşi concetăţeni europeni care, din atei ce erau până mai ieri, au devenit înfocaţi islamişti numai cu gândul de a distruge societatea tradiţională.La anarhiştii, bolşevicii, tiermondiştii de până mai ieri mă refer. La toată pleava de "studenţime" de la Paris (de exemplu) care, în loc să devină profesionişti într-un domeniu pentru a-şi dezvolta patriile, au preferat să-şi umple creierele cu gunoiul marxist iar apoi să-l importe în ţările de origine. Pol Pot, de exemplu, care a vrut să facetabula rasa din toată istoria Cambodgiei. ori ce fac ăştia de la ISIS acum? Acelaşi lucru, acelaşi tipar mental! Semn că e vorba de aceiaşi magiştri care i-au dăscălit. Din Europa! Pol Pot a distrus vechile temple ale Cambodgiei, nişte bijuterii artistice; ISIS distruge vestigiile Palmyrei, monumente arheologice care nu fuseseră clintite din loc în atâţia ani de dominaţe arab-musulmană.
marți, 25 august 2015
"Cazul Virgil Tănase" - de la o a patra la o a cincea ipoteză?
Mi-a picat în mână volumul lui Liviu Tofan despre celebrul "caz Virgil Tănase". "A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj" - aşa se intitulează. Am citit-o cu mare atenţie şi concluzia pe care am tras-o la final e că fostului jurnalist de la Europa Liberă i-a fost pur şi simplu milă de personajul-cheie al poveştii, scriitorul-"disident" Virgil Tănase. I-a fost aşa de milă încât nu şi-a mai dus cercetarea spre concluziile extreme ci îşi lasă cititorii să-şi facă o părere. Pentru că, în schimb, autorul pune o sumedenie de întrebări în jurul personajelor şi întâmplărilor ce se ivesc tocmai pentru a contracara fumigenele informaţionale aruncate de "băieţii cu ochi albaştri" ai diverselor servicii. Iar pe respectivul Virgil Tănase îl lasă să se aplice pe seama lui exact vorba populară care spune că "orice pasăre pre limba ei piere". Adică i-a cerut scriitorului să-şi prezinte propriul punct de vedere, peste ani.
Şi iată ce ne îndrugă marele "disident" despre motivaţiile "disidenţei" sale, care i-ar fi adus cică ura clanului Ceauşescu, un discurs parcă tras la indigo după acelea ale diverşilor stângişti de pe-aici sau de pe-aiurea ce aruncă vina nenorocirilor comunismului NU asupra ideologiei criminale, ci "modalităţii greşite de aplicare" a unei idei foarte umaniste:
"Trăiam într-o lume rea (şi astăzi cred că era rea, tocmai pentru că, având sămânţa unei lumi mai bune, în loc s-o sădească în pâmânt, o zidise într-un strat de beton armat); trăiam într-o lume de minciună ai cărei diriguitori vroiau să construiască cu ocnaşi o lume concepută pentru oameni liberi. [...]
Pe un drum greşit, calităţile politice ale lui Nicolae Ceauşescu nu puteau duce decât la dezastru, nu la cel evocat adesea din punct de vedere al democraţiilor occidentale, ci la eşecul unei experienţe istorice inedite, ce putea fi o soluţie în momentul în care, sunt convins, capitalismul şi economia de piaţă şi-au epuizat calităţile şi agonizau. [...] Acestea toate m-au împins să refuz orice compromis cu regimul totalitar român. [...] Realităţile unei societăţi [Occidentul, n.m.] ce nu mai are nevoie de cultură (în care nu-şi poate privi decât moartea) şi unde arta este în primul rând o marfă." [Tofan, p. 151-152]
Deci în spatele opoziţiei sale faţă de Ceauşescu nu s-a aflat niciodată principiul LIBERTĂŢII (adică al democraţiei, al libertăţii de expresie, de manifestare, de întreprindere) ci acelaşi elan utopic spre fantasmagorii politice. De aceea oare domnul Virgil Tănase s-a aruncat imediat după 1989 - scriitorul evită să spună asta, aşijderea şi domnul Tofan - în braţele lui Ion Iliescu, trecând cu vederea crimele Revoluţiei dar, mai ales, pe cele ale Mineriadei, act criminal ce poate fi catalogat drept "terorism de stat"? În numele artei - bine stipendiate - a făcut parte din grupusculul de scriitori şi artişti apropiaţi FSN-ului? Hai să zicem că aceste lucruri nu interesează pentru că se petrec peste ani şi ani de la pretinsa încercare de asasinare comandată de Ceauşescu.
Dar cum rămâne cu "sinceritatea"? Cum poate fi "sincer" cineva care devine părtaş al unei operaţiuni cât se poate de evidente de măsluire a faptelor. Adică de minciună! Şi domnul (sau tovarăşul?) disident Tănase mai scăpa un lucru din vedere: că prin participarea sa la o operaţiune de intoxicare mediatică organizată DE UN SERVICIU SECRET (DST în cazul de faţă) făcea ca toată propaganda denigratoare a statelor comuniste împotriva adevăraţilor luptători pentru libertate şi adevăr să capete un aer veridic. "Uite dom'le", ar fi putut trage concluzia un neavizat, "au dreptate ăştia când spun că disidenţii sunt spioni în slujba reacţiunii străine." Dar să-l lăsăm la o parte pe acest individ. Aşa cum lăsăm la o parte şi scornelile - subliniate de însuşi Liviu Tofan - ale preconizatului asasin Matei Pavel Haiducu - HIRSCH.
Altceva sare în ochi - conexiunile cazului cu activitatea revoluţionarului de profesie Ilich Ramirez Sanchez cunoscut şi drept Carlos Şacalul. Pentru Liviu Tofan conexiunea e doar una secundară în acest volum. Ştiu că s-a ocupat de prezenţa şi legăturile lui Carlos cu regimul Ceauşescu într-o altă carte dar încă nu mi-a picat sub ochi. Pentru autor principala filieră e aceea a "dosarului Hernu" - a patra ipoteză a cazului, după cum consideră domnia sa.
Dar dacă lucrurile nu stau chiar aşa? Dacă am avea chiar o a cincea ipoteză şi, pentru a o expune, mă voi baza pe un alt volum citi recent: "În umbra Şacalului. Carlos şi iniţiatorii terorismului internaţional" de Oliver Schrom. Autorul e un jurnalist neamţ iar tendinţa volumului e aceea de a elimina trimiterile către URSS ca aliat al teroriştilor de teapa lui Carlos. Mai mult, şi activităţile sale în celelalte ţări socialiste sunt minimizate (Ungaria, RDG, Iugoslavia; cât despre Cehoslovacia şi Polonia, mai că nu sunt menţionate) deşi Carlos se plimbă cu arme şi bagaje fără nici o îngrădire. Şi deşi KGB şi GRU sunt cât se poate prezente în aceste state dar şi în altele. Arăbeşti sau musulmane. Dar nimic nici despre serviciile sovietice. Şi atunci de ce să fac referire la acest volum? Pentru că rămân faptele, datele şi milcările personajelor pe care le coroborâm cu cele din primul volum menţionat.
Afacerea Tănase are loc în intervalul ianuarie 1982 (apariţia pamfletului în revista Actuel) şi 31 august acelaşi an (conferinţa de presă a lui Virgil Tănase, Paul Goma şi Matei Haiducu). Cu un an înainte însă avusese loc atentatul de la Europa Liberă - 21 februarie 1981, premers de coletele capcană destinate unor opozanţi români din exil (fără victime însă). Şi aici revenim la volumul lui Schrom, din care aflăm că în pregătirea acţiunii din Munchen a contribuit şi belgianul "Eric" care îl recrutase pe bascul din ETA ce trimisese coletele capcană. "Şi tocmai acest Eric i-a făcut greutăţi grupului Carlos la Munchen. În seara zilei de 12 februarie 1981, specialiştii de ascultare unguri au interceptat o convorbire a lui Weinrich [mâna dreaptă a lui Carlos, n.m.]. El i-a dat de înţeles lui Carlos, care se afla la Budapesta, că Eric nu poate să livreze obiectele necesare şi că de aceea atentatul se mai amână puţiin." [Scrom, p. 220]Apoi iar se mai amână puţin pentru că pe 16 februarie 1981 este arestat la frontiera dintre Elveţia şi Germania "Roberto" Bellini, care ar fi trebuit să aibe un rol în atentatul preconizat. Iar când acesta se petrece, afectată NU va fi secţia română, ci doar cea cehoslovacă, deşi se afirmă că atentatul ar fi fost produs duin ordinul lui Ceauşescu. Apropo, Carlos nu era prezent în RFG iar ofiţerul de legătură Niţescu l-ar fi tachinat atât pentru eşc, cât şi pentru faptul că Carlos stătuse în tot timpul acesta la loc călduţ în Budapesta: "Plin de sarcasm, l-a întrebat pe Carlos dacă nu vrea ca securitatea să-i facă rost de câteva paşapoarte în ordine, pentru ca data viitoare să poată lua şi el parte personal la operaţiune, ca să aibă grijă de executarea mai precisă a sarcinii." [Scrom, p. 225]
Şi iată că ne aflăm la un an depărtare, în 1982 - anul "afacerii Tănase - cân acelaşi Carlos se pregătea de un alt atentat, de data aceasta la Paris, contra unui ziarist arab şi a publicaţiei ce-şi avea sediul în capitala Franţei. Pentru organizarea actului criminal o trimite pe însăşi tovarăşa sa de viaţă, Magdalena Kopp - persoană care nu era în evidenţele serviciilor de securitate occidentale şi nici nu se ştia de relaţia pe care o avea cu Carlos - împreună cu alt participant de la Munchen, "Luca" (Bruno Breguet pe numele real) şi care urmau să se coordoneze cu acelaşi belgian "Eric". Să observăm un lucru: Magdalena Kopp venea de la Bucureşti. Şi să trecem la ce istoriseşte Schrom:
"Nici cu Eric nu au reuşit să se întâlnească, aşa cum fusese stabilit. El ar fi trebuit să-i dea lui Kopp cheia maşinii în al cărei portbagaj se afla explozibilul. Când belgianul n-a venit nici la ultima întâlnire stabilită şi n-a dat nici o veste, Kopp s-a gândit să renunţe. Ea l-a sunat nervoasă pe Carlos la Budapesta şi a dat frâu liber supărării, mai cu seamă că într-o cafenea îi fusese furată poşeta [hopa!, n.m] cu toţi banii şi cu paşapoartele false. Însă Carlos i-a poruncit să rămână.[...]
La următoarea întâlnire stabilită, totul a decurs o.k. Maşina se afla într-un garaj subteran pe Champs-Elysees. Era un Peugeot alb, mai vechi.
Când, pe 16 februarie 1982, s-a dus acolo cu Luca, au avut probleme s-o deschidă. Eric le dăduse zece chei, spunându-le că una dintre ele se potriveşte precis. Au durat o veşnicie până când au reuşit să deschidă portiera din faţă, dar şi mai mult până când au deschis portbagajul, căci ea vroia să vadă dacă explozibilul există într-adevăr. Cu multă trudă au reuşit să-l deschidă. Au văzut cinci kilograme de Penthrit, suficient ca să producă o spărtură substanţială în peretele unei ambasade.
Tocmai când vroiau să urce în maşină şi să plece, au venit doi bărbaţi care li s-au adresat. Kopp nu înţelegea frenţuzeşte, dar i s-a părut că aude cuvântul bilet. Dar unde dracu' era biletul de parcare? Eric nu le dîăduse nici un bilet şi nici în torpedo nu se afla unul. Nedumerită, ea s-a întors spre Luca şi a văzut cum elveţianul ăşi scoate pistolul, îl ţinteşte pe unul dintre bărbaţi şi apasă pe trăgaci. Clic, armă blocată." [Schrom, p 232 - 233]. Treaba e că oricât a vrut să tragă "Luca", arma nu s-a descărcat, Magdalena Kopp a luat-o la fugă, sunt prinşi amândoi şi întemniţaţi. Motiv pentru Carlos să înceapă o serie de atacuri sângeroase împotriva Franţei - atât în Hexagon, cât şi în lume - cu scopul de a forţa autorităţile franceze să-i elibereze tovarăşa. La un moment dat, în iunie 1982, nevoit să schimbe ruta de transport a explozibililor şi armelor, Weinrich, mâna dreaptă a lui Carlos, îi dă sarcina lui Christa Margot Frohlich să facă transportul dinspre Bucureşti spre Franţa, via Italia. "Pe 16 iunie 1982, Frohlich a părăsit Bucureşti, supraîncărcată. A luat avionul mai întâi până la Roma, unde pe aeroport a atras atenţia poliţiei italiene prin faptul că avea un bagaj de mână neobişnuit de greu. De aceea, doi funcţionari i-au cerut permisiunea să arunce o privire în geanta ei. Spre disperarea ei. au apărut 20 kilograme explozibil, marca hexogen, mai multe detonatoare şi trei paşapoarte false, dintre care unul pe numele de Margit Stadelmann... [...] carlos se afla într-o situaţie dificilă; acţiunile lui s-au încetinit. Frohlich era al treilea membru al grupului, arestat în decurs de patru luni." [Schrom, p. 238 - 239 ]
Ori în acest timp se defăşura mascarada "răpirii lui Tănase" sau a "încercărilor de asasinat". Cu mare tam-tam mediatic, cu mare conferinţă de presă a preşedintelui Mitterand (9 iunie 1982). Mare tâmbălău pentru ... nimic, vreme în care oamenii lui Carlos erau prinşi ca muştele, după ce treceau prin Bucureşti; vreme în care se petreceau omoruri adevărate. Sau poate era doar un specctacol de sunet şi lumini?
Unul făcut pentru a-i băga în ceaţă pe Carlos, oamenii lui şi pe stăpânii lor reali. Un fals scandal între două state, vreme în care Occidentului îi sunt viraţi unul câte unul oamenii Şacalului de către oamenii lui Ceauşescu. Şi poate ţinta iniţială a târgului o fi fost Carlos însuşi, dar cum acesta nu se dădea dus din Budapesta, berlinul de Est sau Bucureşti, cei de la servicii s-or fi văzut nevoiţi să se mulţumească cu subalternii. Dar buni şi ăştia câtă vreme o reţea - aceea a lui Carlos - pe care, până atunci, occidentalii nu fuseseră în stare să o neutraizeze, iată că îşi pierdea oamenii. Culmea, pionii folosiţi ca fumigene, gen Tănase, serveau, din punct de vedere ideologic, mai curând patria sovietică decât aceea română, în vreme ce, prin efectele nebănuite din subteranele războiului invizibil, tocmai aceşti sovietici şi aliaţii lor aveau de pierdut.
Un an mai apoi, pe 25 august 1983, avea loc ultimul mare act sângeros al "războiului privat cu Franţa" - explozia de la "Maison de France" din Berlinul de Vest, centrul cultural francez. Investigaţiile vest-germane legate de acest caz au dus însă la concluzia că RDG şi celelalte ţări socialiste (în frunte cu măreaţa Uniune Sovietică) au sponsorizat terorismul internaţional.. Chiar şi Schrom e nevoit să recunoască - p. 261.
Liviu Tofan, "A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj", Editura Polirom, Colecţia Hexagon, Bucureşti 2012.
Oliver Scrom, "În umbra Şacalului. Carlos şi iniţiatorii terorismului internaţional.", Editura Vremea XXI, Colecţia Fapte, Idei, Documente, traducere de Erika Dumitraşcu, Bucureşti, 2013,
Şi iată ce ne îndrugă marele "disident" despre motivaţiile "disidenţei" sale, care i-ar fi adus cică ura clanului Ceauşescu, un discurs parcă tras la indigo după acelea ale diverşilor stângişti de pe-aici sau de pe-aiurea ce aruncă vina nenorocirilor comunismului NU asupra ideologiei criminale, ci "modalităţii greşite de aplicare" a unei idei foarte umaniste:
"Trăiam într-o lume rea (şi astăzi cred că era rea, tocmai pentru că, având sămânţa unei lumi mai bune, în loc s-o sădească în pâmânt, o zidise într-un strat de beton armat); trăiam într-o lume de minciună ai cărei diriguitori vroiau să construiască cu ocnaşi o lume concepută pentru oameni liberi. [...]
Pe un drum greşit, calităţile politice ale lui Nicolae Ceauşescu nu puteau duce decât la dezastru, nu la cel evocat adesea din punct de vedere al democraţiilor occidentale, ci la eşecul unei experienţe istorice inedite, ce putea fi o soluţie în momentul în care, sunt convins, capitalismul şi economia de piaţă şi-au epuizat calităţile şi agonizau. [...] Acestea toate m-au împins să refuz orice compromis cu regimul totalitar român. [...] Realităţile unei societăţi [Occidentul, n.m.] ce nu mai are nevoie de cultură (în care nu-şi poate privi decât moartea) şi unde arta este în primul rând o marfă." [Tofan, p. 151-152]
Deci în spatele opoziţiei sale faţă de Ceauşescu nu s-a aflat niciodată principiul LIBERTĂŢII (adică al democraţiei, al libertăţii de expresie, de manifestare, de întreprindere) ci acelaşi elan utopic spre fantasmagorii politice. De aceea oare domnul Virgil Tănase s-a aruncat imediat după 1989 - scriitorul evită să spună asta, aşijderea şi domnul Tofan - în braţele lui Ion Iliescu, trecând cu vederea crimele Revoluţiei dar, mai ales, pe cele ale Mineriadei, act criminal ce poate fi catalogat drept "terorism de stat"? În numele artei - bine stipendiate - a făcut parte din grupusculul de scriitori şi artişti apropiaţi FSN-ului? Hai să zicem că aceste lucruri nu interesează pentru că se petrec peste ani şi ani de la pretinsa încercare de asasinare comandată de Ceauşescu.
Dar cum rămâne cu "sinceritatea"? Cum poate fi "sincer" cineva care devine părtaş al unei operaţiuni cât se poate de evidente de măsluire a faptelor. Adică de minciună! Şi domnul (sau tovarăşul?) disident Tănase mai scăpa un lucru din vedere: că prin participarea sa la o operaţiune de intoxicare mediatică organizată DE UN SERVICIU SECRET (DST în cazul de faţă) făcea ca toată propaganda denigratoare a statelor comuniste împotriva adevăraţilor luptători pentru libertate şi adevăr să capete un aer veridic. "Uite dom'le", ar fi putut trage concluzia un neavizat, "au dreptate ăştia când spun că disidenţii sunt spioni în slujba reacţiunii străine." Dar să-l lăsăm la o parte pe acest individ. Aşa cum lăsăm la o parte şi scornelile - subliniate de însuşi Liviu Tofan - ale preconizatului asasin Matei Pavel Haiducu - HIRSCH.
Altceva sare în ochi - conexiunile cazului cu activitatea revoluţionarului de profesie Ilich Ramirez Sanchez cunoscut şi drept Carlos Şacalul. Pentru Liviu Tofan conexiunea e doar una secundară în acest volum. Ştiu că s-a ocupat de prezenţa şi legăturile lui Carlos cu regimul Ceauşescu într-o altă carte dar încă nu mi-a picat sub ochi. Pentru autor principala filieră e aceea a "dosarului Hernu" - a patra ipoteză a cazului, după cum consideră domnia sa.
Dar dacă lucrurile nu stau chiar aşa? Dacă am avea chiar o a cincea ipoteză şi, pentru a o expune, mă voi baza pe un alt volum citi recent: "În umbra Şacalului. Carlos şi iniţiatorii terorismului internaţional" de Oliver Schrom. Autorul e un jurnalist neamţ iar tendinţa volumului e aceea de a elimina trimiterile către URSS ca aliat al teroriştilor de teapa lui Carlos. Mai mult, şi activităţile sale în celelalte ţări socialiste sunt minimizate (Ungaria, RDG, Iugoslavia; cât despre Cehoslovacia şi Polonia, mai că nu sunt menţionate) deşi Carlos se plimbă cu arme şi bagaje fără nici o îngrădire. Şi deşi KGB şi GRU sunt cât se poate prezente în aceste state dar şi în altele. Arăbeşti sau musulmane. Dar nimic nici despre serviciile sovietice. Şi atunci de ce să fac referire la acest volum? Pentru că rămân faptele, datele şi milcările personajelor pe care le coroborâm cu cele din primul volum menţionat.
Afacerea Tănase are loc în intervalul ianuarie 1982 (apariţia pamfletului în revista Actuel) şi 31 august acelaşi an (conferinţa de presă a lui Virgil Tănase, Paul Goma şi Matei Haiducu). Cu un an înainte însă avusese loc atentatul de la Europa Liberă - 21 februarie 1981, premers de coletele capcană destinate unor opozanţi români din exil (fără victime însă). Şi aici revenim la volumul lui Schrom, din care aflăm că în pregătirea acţiunii din Munchen a contribuit şi belgianul "Eric" care îl recrutase pe bascul din ETA ce trimisese coletele capcană. "Şi tocmai acest Eric i-a făcut greutăţi grupului Carlos la Munchen. În seara zilei de 12 februarie 1981, specialiştii de ascultare unguri au interceptat o convorbire a lui Weinrich [mâna dreaptă a lui Carlos, n.m.]. El i-a dat de înţeles lui Carlos, care se afla la Budapesta, că Eric nu poate să livreze obiectele necesare şi că de aceea atentatul se mai amână puţiin." [Scrom, p. 220]Apoi iar se mai amână puţin pentru că pe 16 februarie 1981 este arestat la frontiera dintre Elveţia şi Germania "Roberto" Bellini, care ar fi trebuit să aibe un rol în atentatul preconizat. Iar când acesta se petrece, afectată NU va fi secţia română, ci doar cea cehoslovacă, deşi se afirmă că atentatul ar fi fost produs duin ordinul lui Ceauşescu. Apropo, Carlos nu era prezent în RFG iar ofiţerul de legătură Niţescu l-ar fi tachinat atât pentru eşc, cât şi pentru faptul că Carlos stătuse în tot timpul acesta la loc călduţ în Budapesta: "Plin de sarcasm, l-a întrebat pe Carlos dacă nu vrea ca securitatea să-i facă rost de câteva paşapoarte în ordine, pentru ca data viitoare să poată lua şi el parte personal la operaţiune, ca să aibă grijă de executarea mai precisă a sarcinii." [Scrom, p. 225]
Şi iată că ne aflăm la un an depărtare, în 1982 - anul "afacerii Tănase - cân acelaşi Carlos se pregătea de un alt atentat, de data aceasta la Paris, contra unui ziarist arab şi a publicaţiei ce-şi avea sediul în capitala Franţei. Pentru organizarea actului criminal o trimite pe însăşi tovarăşa sa de viaţă, Magdalena Kopp - persoană care nu era în evidenţele serviciilor de securitate occidentale şi nici nu se ştia de relaţia pe care o avea cu Carlos - împreună cu alt participant de la Munchen, "Luca" (Bruno Breguet pe numele real) şi care urmau să se coordoneze cu acelaşi belgian "Eric". Să observăm un lucru: Magdalena Kopp venea de la Bucureşti. Şi să trecem la ce istoriseşte Schrom:
"Nici cu Eric nu au reuşit să se întâlnească, aşa cum fusese stabilit. El ar fi trebuit să-i dea lui Kopp cheia maşinii în al cărei portbagaj se afla explozibilul. Când belgianul n-a venit nici la ultima întâlnire stabilită şi n-a dat nici o veste, Kopp s-a gândit să renunţe. Ea l-a sunat nervoasă pe Carlos la Budapesta şi a dat frâu liber supărării, mai cu seamă că într-o cafenea îi fusese furată poşeta [hopa!, n.m] cu toţi banii şi cu paşapoartele false. Însă Carlos i-a poruncit să rămână.[...]
La următoarea întâlnire stabilită, totul a decurs o.k. Maşina se afla într-un garaj subteran pe Champs-Elysees. Era un Peugeot alb, mai vechi.
Când, pe 16 februarie 1982, s-a dus acolo cu Luca, au avut probleme s-o deschidă. Eric le dăduse zece chei, spunându-le că una dintre ele se potriveşte precis. Au durat o veşnicie până când au reuşit să deschidă portiera din faţă, dar şi mai mult până când au deschis portbagajul, căci ea vroia să vadă dacă explozibilul există într-adevăr. Cu multă trudă au reuşit să-l deschidă. Au văzut cinci kilograme de Penthrit, suficient ca să producă o spărtură substanţială în peretele unei ambasade.
Tocmai când vroiau să urce în maşină şi să plece, au venit doi bărbaţi care li s-au adresat. Kopp nu înţelegea frenţuzeşte, dar i s-a părut că aude cuvântul bilet. Dar unde dracu' era biletul de parcare? Eric nu le dîăduse nici un bilet şi nici în torpedo nu se afla unul. Nedumerită, ea s-a întors spre Luca şi a văzut cum elveţianul ăşi scoate pistolul, îl ţinteşte pe unul dintre bărbaţi şi apasă pe trăgaci. Clic, armă blocată." [Schrom, p 232 - 233]. Treaba e că oricât a vrut să tragă "Luca", arma nu s-a descărcat, Magdalena Kopp a luat-o la fugă, sunt prinşi amândoi şi întemniţaţi. Motiv pentru Carlos să înceapă o serie de atacuri sângeroase împotriva Franţei - atât în Hexagon, cât şi în lume - cu scopul de a forţa autorităţile franceze să-i elibereze tovarăşa. La un moment dat, în iunie 1982, nevoit să schimbe ruta de transport a explozibililor şi armelor, Weinrich, mâna dreaptă a lui Carlos, îi dă sarcina lui Christa Margot Frohlich să facă transportul dinspre Bucureşti spre Franţa, via Italia. "Pe 16 iunie 1982, Frohlich a părăsit Bucureşti, supraîncărcată. A luat avionul mai întâi până la Roma, unde pe aeroport a atras atenţia poliţiei italiene prin faptul că avea un bagaj de mână neobişnuit de greu. De aceea, doi funcţionari i-au cerut permisiunea să arunce o privire în geanta ei. Spre disperarea ei. au apărut 20 kilograme explozibil, marca hexogen, mai multe detonatoare şi trei paşapoarte false, dintre care unul pe numele de Margit Stadelmann... [...] carlos se afla într-o situaţie dificilă; acţiunile lui s-au încetinit. Frohlich era al treilea membru al grupului, arestat în decurs de patru luni." [Schrom, p. 238 - 239 ]
Ori în acest timp se defăşura mascarada "răpirii lui Tănase" sau a "încercărilor de asasinat". Cu mare tam-tam mediatic, cu mare conferinţă de presă a preşedintelui Mitterand (9 iunie 1982). Mare tâmbălău pentru ... nimic, vreme în care oamenii lui Carlos erau prinşi ca muştele, după ce treceau prin Bucureşti; vreme în care se petreceau omoruri adevărate. Sau poate era doar un specctacol de sunet şi lumini?
Unul făcut pentru a-i băga în ceaţă pe Carlos, oamenii lui şi pe stăpânii lor reali. Un fals scandal între două state, vreme în care Occidentului îi sunt viraţi unul câte unul oamenii Şacalului de către oamenii lui Ceauşescu. Şi poate ţinta iniţială a târgului o fi fost Carlos însuşi, dar cum acesta nu se dădea dus din Budapesta, berlinul de Est sau Bucureşti, cei de la servicii s-or fi văzut nevoiţi să se mulţumească cu subalternii. Dar buni şi ăştia câtă vreme o reţea - aceea a lui Carlos - pe care, până atunci, occidentalii nu fuseseră în stare să o neutraizeze, iată că îşi pierdea oamenii. Culmea, pionii folosiţi ca fumigene, gen Tănase, serveau, din punct de vedere ideologic, mai curând patria sovietică decât aceea română, în vreme ce, prin efectele nebănuite din subteranele războiului invizibil, tocmai aceşti sovietici şi aliaţii lor aveau de pierdut.
Un an mai apoi, pe 25 august 1983, avea loc ultimul mare act sângeros al "războiului privat cu Franţa" - explozia de la "Maison de France" din Berlinul de Vest, centrul cultural francez. Investigaţiile vest-germane legate de acest caz au dus însă la concluzia că RDG şi celelalte ţări socialiste (în frunte cu măreaţa Uniune Sovietică) au sponsorizat terorismul internaţional.. Chiar şi Schrom e nevoit să recunoască - p. 261.
Liviu Tofan, "A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj", Editura Polirom, Colecţia Hexagon, Bucureşti 2012.
Oliver Scrom, "În umbra Şacalului. Carlos şi iniţiatorii terorismului internaţional.", Editura Vremea XXI, Colecţia Fapte, Idei, Documente, traducere de Erika Dumitraşcu, Bucureşti, 2013,
vineri, 14 august 2015
Răspundem ascultătorilor: istorie cu iz penal
- Ne puteţi spune, vă rog, numele autorilor atentatului cu bombă din Senatul României?
- Noi putem să vi le spunem, dar cei trei ani de puşcărie îi faceţi dumneavoastră?
- Noi putem să vi le spunem, dar cei trei ani de puşcărie îi faceţi dumneavoastră?
joi, 13 august 2015
Propuneri pentru lista cu "fascişti": astăzi, Lucreţiu Pătrăşcanu
Cum domnul (fost tovarăş) Alexandru Florian - Feinstein duce o luptă atât de "nobilă" în încercarea sa de a curăţa România de "duhoarea" fascistă, şi cum domnia sa (fost "tovărăşia sa") este destul de singur iar Institutul "Elie Wiesel" în afara banilor (foarte mulţi, mai ales dolarii) are resurse umane destul de puţine, ne-am decis ca şi noi, cu modestele noastre puteri, să nu precupeţim nici un efort pentru a-l sprijini în lupta dârză şi "nobilă" la care s-a înhămat. Vom încerca, pe cât se poate, să contribuim la sporirea numelor care trebuie alungate din cultura română, care pângăresc acest popor muncitor şi, în special proletar. Să stârpim fiara fascistă, tovarăşi, ca să nu mai scoată capul niciodată. Pentru că duşmanu' nu doarme, după cum nici vigilenţii anti-fascişti nu dorm!
Aşa că începem demersul nostru prin propunerea unui nume - o bestie fascistă, după cum o dovedeşte însăşi sentinţa de condamnare. Bănuim că şi Radu Florian, tatăl lui Alexandru, a avut, în tinereţea sa, aceeaşi reacţie vehementă faţă de aceşti şerpi veninoşi, vipere antimuncitoreşti de felul lui...
LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU,
după cum ne arată însuşi documentul publicat în Historia, de unde îl reproducem şi noi mai jos.
PS: propunem ca pe listă să fie incluse şi SUA ca guvern dovedit a fi în cârdăşie fascistă cu această bestie cu chip de om.
Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.
Comunicat
Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului
Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie
Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion,
asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel
Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat
procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu
[…]
Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut
legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a
devenit unul din cei mai mârșavi agenți ai Siguranței și ulterior unul
din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri
imperialiste.
În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.
În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.
În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat cu ajutorul subsecretarului de
stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o
internare de câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu pentru a-și acoperi
astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo
acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști.
Acționând ca dușman al poporului român, L. Pătrășcanu s-a întâlnit, în
iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să
întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.
După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.
Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.
În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]
Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.
În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.
În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.
Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]
Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:
Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]
Sentința este definitivă.
Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a
După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.
Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.
În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]
Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.
În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.
În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.
Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]
Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:
Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]
Sentința este definitivă.
Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a
fost executată.
(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)
Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374
(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)
Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374
marți, 4 august 2015
Intenţii "antifasciste"
Şi uite aşa iese la lumină adevărata ţintă a celor de au ticluit penibila lege anti-constituţională. Îi dau de gol înseşi aserţiunile neobolşevicului Florian. Aceasta este: REGIMUL MAREŞALULUI ANTONESCU. Nu legionarii! Aceştia erau faţada, un fel de "iepure" propagandistic cu care să iasă în faţă şi să agite spectrul "fascismului". Numai că legionarii nu au condus România decât 5 luni, şi nici acelea complet iar la îndepărtarea lor de la putere s-a lăsat cu procese. Ori, de vreme ce au fost judecaţi - şi încă sever (nu discut aici cât de veridice au fost ori ba acuzele) - nu mai poate nimeni să acuze România CA STAT de cele săvârşite de "fascişti".
Ori, în cazul agitat de agitatul (şi agitatorul) Florian, numele în discuţie sunt ale lui Mircea Vulcănescu (antonescian, de vreme ce a rămas în slujba guvernării Antonescu până la final) şi Nichifor Crainic (şi el tot apropiat al lui Antonescu DUPĂ înlăturarea legionarilor). Ori guvernarea Antonescu a fost una militară, nu ideeologică, pentru că nu se baza pe o mişcare politică. De aici rezultă că România nu putea fi considerată stat "fascist" de către oamenii raţionali. Nu este şi cazul sovieticilor şi sovietizanţilor (tip Florian) pentru care oricine se opunea demenţei staliniste era automat fascist. Până şi social-democraţii au fost etichetaţi aşa atunci când au intrat în conflict cu Stalin, deci cu sovietele. Iar Finlanda, în timpul războiului, a fost condusă de o guvernare social-democrată, deci "fascistă"!
Prin urmare ţinta, cum am spus, rămâne tot Antonescu şi "pogromurile" inventate de slugile lui Stalin. Şi se tot chinuie angajaţii lui tov Florian să demonstreze (fără analize medico-legale) cum că dealurile Moldovei (şi în principal de lângă Iaşi) ar fi pline de cadavre "semite". Şi tot felul de actoraşi amatori - cu vârste de 70 de ani - dau mărturie (plătită?) asupra "crimelor" pe care le-ar fi văzut chiar ei. Deşi mare parte nici nu erau născuţi la vremea aceea sau abia le dăduseră ochii. Şi atunci care e scopul? Păi cred că e unul foarte prozaic: BANII!
Ori, în cazul agitat de agitatul (şi agitatorul) Florian, numele în discuţie sunt ale lui Mircea Vulcănescu (antonescian, de vreme ce a rămas în slujba guvernării Antonescu până la final) şi Nichifor Crainic (şi el tot apropiat al lui Antonescu DUPĂ înlăturarea legionarilor). Ori guvernarea Antonescu a fost una militară, nu ideeologică, pentru că nu se baza pe o mişcare politică. De aici rezultă că România nu putea fi considerată stat "fascist" de către oamenii raţionali. Nu este şi cazul sovieticilor şi sovietizanţilor (tip Florian) pentru care oricine se opunea demenţei staliniste era automat fascist. Până şi social-democraţii au fost etichetaţi aşa atunci când au intrat în conflict cu Stalin, deci cu sovietele. Iar Finlanda, în timpul războiului, a fost condusă de o guvernare social-democrată, deci "fascistă"!
Prin urmare ţinta, cum am spus, rămâne tot Antonescu şi "pogromurile" inventate de slugile lui Stalin. Şi se tot chinuie angajaţii lui tov Florian să demonstreze (fără analize medico-legale) cum că dealurile Moldovei (şi în principal de lângă Iaşi) ar fi pline de cadavre "semite". Şi tot felul de actoraşi amatori - cu vârste de 70 de ani - dau mărturie (plătită?) asupra "crimelor" pe care le-ar fi văzut chiar ei. Deşi mare parte nici nu erau născuţi la vremea aceea sau abia le dăduseră ochii. Şi atunci care e scopul? Păi cred că e unul foarte prozaic: BANII!
joi, 16 iulie 2015
Răspundem ascultătorilor: politică poetică
- De ce nu s-a mai dat Bacovia la Bacalaureat?
- Ca să fie "Plumb" subiect de examinare la PSD.
- Ca să fie "Plumb" subiect de examinare la PSD.
marți, 30 iunie 2015
Criza din Grecia: cititorii, mai inteligenţi decât comentatorii
O fi adevărat? Redau un comentariu postat de un cititor de la Gândul:
#82 Ionus 30.06.2015 13:58
"Nu contest faptul ca Grecia a fost "ajutata" de mai marii Europei sa ajung in situatia actuala, insa isi merita soarta. Situatia e grava, indiferent din ce punct o privesti. Degeaba sar unii cu gura si zic ca murim de grija altora, ca in Grecia salariul minim e 750 de euro iar somajul de minim 500 de euro. Degeaba zic unii ca Grecia are infrastructura... ei bine tocmai acestea sunt motivele pentru care a ajuns in situatia actuala. Au cheltuit ani de zile mult mai mult decat au produs, imprumutandu-se fara nici o retinere pentru luxul si lenea lor. Asa cum la noi inainte de ofensiva ANAF-ului primeai bon fiscal la un comerciant din 5, ganditi-va ca in Grecia primeai la 1 din 20. Isi lasau casele nefinalizate pe exterior, pentru ca aveau o lege atat de tampita care ii scutea de plata impozitului pe casa pentru ca nu e finalizata. Sau abia prin 2010 s-au gandit sa inventarieze cum trebuie proprietatile, pentru ca unii aveau vile cu piscine si figurau in acte cu un cotet de casa cu 2 camere. Prin 2009 tin minte ca au gasit vreo 9000 de pensionari cu varste peste 100 de ani, care "incasau" pensii desi ei erau decedati de cine stie cati ani... Nu mai vorbim de olimpiada din 2004, cand au construit fara cap, iar astazi satul olimpic si restului complexului se afla in paragina. Imi povestea un prieten ca in 2003 cand au terminat o magistrala noua de metrou in Atena, se circula gratis! Am o prietena lucreaza in turism in Grecia si imi povestea de "fuga"grecilor din domeniul privat catre stat, pentru ca 2000 de euro la privat sunt tot timpul mai putini ca 2800-3000 de euro la stat. E drept ca e si cald la ei, insa pauze de pranz de 4-5 ore de la 12-13 pana la 17-18 nu gasesti nicaeri in lume. Mai traiesc si altii cu temperaturile lor. M-am lungit...insa mai pe scurt, e ca si cum ti-e ciuda ca vecinul tau are utlimul telefon, ultima masina, dar e dator vandut la banci si la asociatie. In schimb, tu ai un telefon normal, o masina normala...si nu ai…"
Sursa: http://www.gandul.info/financiar/grecia-la-un-pas-de-faliment-lista-reformelor-umilitoare-respinse-de-guvernul-tsipras-de-ce-austeritatea-a-mers-la-bucuresti-si-nu-merge-la-atena-14516205
#82 Ionus 30.06.2015 13:58
"Nu contest faptul ca Grecia a fost "ajutata" de mai marii Europei sa ajung in situatia actuala, insa isi merita soarta. Situatia e grava, indiferent din ce punct o privesti. Degeaba sar unii cu gura si zic ca murim de grija altora, ca in Grecia salariul minim e 750 de euro iar somajul de minim 500 de euro. Degeaba zic unii ca Grecia are infrastructura... ei bine tocmai acestea sunt motivele pentru care a ajuns in situatia actuala. Au cheltuit ani de zile mult mai mult decat au produs, imprumutandu-se fara nici o retinere pentru luxul si lenea lor. Asa cum la noi inainte de ofensiva ANAF-ului primeai bon fiscal la un comerciant din 5, ganditi-va ca in Grecia primeai la 1 din 20. Isi lasau casele nefinalizate pe exterior, pentru ca aveau o lege atat de tampita care ii scutea de plata impozitului pe casa pentru ca nu e finalizata. Sau abia prin 2010 s-au gandit sa inventarieze cum trebuie proprietatile, pentru ca unii aveau vile cu piscine si figurau in acte cu un cotet de casa cu 2 camere. Prin 2009 tin minte ca au gasit vreo 9000 de pensionari cu varste peste 100 de ani, care "incasau" pensii desi ei erau decedati de cine stie cati ani... Nu mai vorbim de olimpiada din 2004, cand au construit fara cap, iar astazi satul olimpic si restului complexului se afla in paragina. Imi povestea un prieten ca in 2003 cand au terminat o magistrala noua de metrou in Atena, se circula gratis! Am o prietena lucreaza in turism in Grecia si imi povestea de "fuga"grecilor din domeniul privat catre stat, pentru ca 2000 de euro la privat sunt tot timpul mai putini ca 2800-3000 de euro la stat. E drept ca e si cald la ei, insa pauze de pranz de 4-5 ore de la 12-13 pana la 17-18 nu gasesti nicaeri in lume. Mai traiesc si altii cu temperaturile lor. M-am lungit...insa mai pe scurt, e ca si cum ti-e ciuda ca vecinul tau are utlimul telefon, ultima masina, dar e dator vandut la banci si la asociatie. In schimb, tu ai un telefon normal, o masina normala...si nu ai…"
Sursa: http://www.gandul.info/financiar/grecia-la-un-pas-de-faliment-lista-reformelor-umilitoare-respinse-de-guvernul-tsipras-de-ce-austeritatea-a-mers-la-bucuresti-si-nu-merge-la-atena-14516205
joi, 25 iunie 2015
Cine o dă cu "statul laic", ajunge să o crape "secular"
Din punct de vedere creştin, prin cuvântul "laic" se înţeleg acei
credincioşi care nu fac parte din cler (adică nu sunt episcopi, preoţi
ori diaconi) şi nici nu sunt supuşi ascultării monahale. Adică, aceştia
reprezintă "poporul creştin". Termenul provine din grececul "o laos"
("popor") cuvânt care NU a intrat în limba română prin filieră franceză,
aşa cum încearcă să demonstreze tot felul de duşi cu pluta, ci direct
din limba grecească pentru simplul fapt că elitele culturale româneşti
cunoşteau foarte bine şi greaca veche şi neogreaca, boierimea fiind în relaţii diversificate cu lumea grecească
din Balcani sau din Constantinopol (şi nu numai). Prin urmare, neghiobii
care vor ca toate ţările din lume să devină "laice", fac o confuzie
enormă, aceştia crezând - în ignoranţa lor "scientistă" - că termenul "laic" îl
acoperă şi pe acela de "secular" sau "ateu". Bun, la confuzie au contribuit şi les camarades de Paris, "progresiştii" de toate soiurile care s-au cocoţat, uzând de demagogie egalitară, în fruntea puterii politicie dar, mai ales, intelectuale din Hexagon numai că dacă în franceză "laicite" o suna într-un anume fel, "laicitatea" pe care o avem noi n limba română înseamnă cu totul altceva şi se referă la un lucru atât de firesc încât îl aflăm acoperind acelaşi înţeles pe care îl avea şi în Bizanţ - în trebuirile de Stat au voie săşi bage nasul numai reprezentanţii Statului (adică ai puterii, împăratului, regelui...). Ceea ce nu înseamnă şi SEPARAREA de afacerile religioase. Din cunoştinţele mele, un
singur stat s-a declarat până acuma ateu - Albania lui Enver Hodja (sau
Hoxha, în albaneză). Să înţelegem că respectivii semidocţi ar dori să
gustăm la nivel global "fericirea" pe care au trăit-o supuşii
comunismului albanez?
Apropo, foarte recent am aflat că se pune la cale de o "a treia forţă" în politica dâmboviţeană. Procuroarea Macovei, veganoidul în devenire Cernea şi Dănuţ "SRL" (dacă acesta - Nicuşor Dan - o cădea în capcana întinsă de cei doi). Să vezi atunci numai "laicism" la gura lor în momentele în care nu sunt preocupaţi cu adularea gheipraidiştilor. O fi vorba de "forţa popoului"? Bazată pe "se-CUL-arism" ori pe "se-CUR-ism"?
Apropo, foarte recent am aflat că se pune la cale de o "a treia forţă" în politica dâmboviţeană. Procuroarea Macovei, veganoidul în devenire Cernea şi Dănuţ "SRL" (dacă acesta - Nicuşor Dan - o cădea în capcana întinsă de cei doi). Să vezi atunci numai "laicism" la gura lor în momentele în care nu sunt preocupaţi cu adularea gheipraidiştilor. O fi vorba de "forţa popoului"? Bazată pe "se-CUL-arism" ori pe "se-CUR-ism"?
vineri, 19 iunie 2015
Răspundem ascultătorilor: buletin medical
- Puteţi să ne informaţi cu privire la starea sănătăţii domnului premier Victor Ponta.
- Da, vă putem spune următoarele. Domnul Ponta s-a dus în Turcia să-şi vadă de sănătate Acolo a fost operat la picior iar actualmente îl doare în fund.
- Da, vă putem spune următoarele. Domnul Ponta s-a dus în Turcia să-şi vadă de sănătate Acolo a fost operat la picior iar actualmente îl doare în fund.
joi, 18 iunie 2015
Ai fi ŞOCAT să auzi asta!
Un leac împotriva dezinformărilor:
Între 1960 şi 1974 România nu a avut datorii externe. Acestea au fost făcute de Ceauşescu pentru planurile lui megalomane iar plata - în avans - a datoriilor s-a făcut într-un mod îngrozitor pentru poporul român. Şi mai şocant, Ceauşescu avea planuri şi mai mari de "dezvoltare", în conformitate cu recoltele record prevăzute în plan, şi cu producţiile record ale mastodonţilor industrial pentru care ar fi trebuit însă materii prime la fel de "record" pe care România nu avea de unde să le achiziţioneze decât din... import. Adică din URSS, Australia, Africa de Sud, SUA, China, Iran.
De faot, era diferenţa dintre politicile economice ale lui Gheorghiu-Dej, care se baza pe oameni inteligenţi, şi acelea absolut fanteziste ale lui Ceauşescu, înconjurat de un aparat de partid slugarnic. Şi mincinos pe deasupra, pentru că uitase Ceauşescu (şi propaganda sa) să spună că datoriile i se "datorau" iar politica de independenţă faţă de Moscova i se "datora" aceluiaşi Gheorghiu-Dej, de la care o moştenise.
Între 1960 şi 1974 România nu a avut datorii externe. Acestea au fost făcute de Ceauşescu pentru planurile lui megalomane iar plata - în avans - a datoriilor s-a făcut într-un mod îngrozitor pentru poporul român. Şi mai şocant, Ceauşescu avea planuri şi mai mari de "dezvoltare", în conformitate cu recoltele record prevăzute în plan, şi cu producţiile record ale mastodonţilor industrial pentru care ar fi trebuit însă materii prime la fel de "record" pe care România nu avea de unde să le achiziţioneze decât din... import. Adică din URSS, Australia, Africa de Sud, SUA, China, Iran.
De faot, era diferenţa dintre politicile economice ale lui Gheorghiu-Dej, care se baza pe oameni inteligenţi, şi acelea absolut fanteziste ale lui Ceauşescu, înconjurat de un aparat de partid slugarnic. Şi mincinos pe deasupra, pentru că uitase Ceauşescu (şi propaganda sa) să spună că datoriile i se "datorau" iar politica de independenţă faţă de Moscova i se "datora" aceluiaşi Gheorghiu-Dej, de la care o moştenise.
joi, 11 iunie 2015
Răspundem ascultătorilor: comparaţie istorică
- Ce diferenţe există întra guvernarea Gheorghiu-Dej şi guvernarea Ponta?
- A fost mult mai uşor pentru Dej să scoată toţi ruşii din ţară, decât lui Ponta să scoată un Rus din guvern.
- A fost mult mai uşor pentru Dej să scoată toţi ruşii din ţară, decât lui Ponta să scoată un Rus din guvern.
Răspundem ascultătorilor: orientare guvernamentală
- Suntem un grup de investitori cubani şi am dori să cunoaştem şi noi direcţiile României în politicile externe.
- Nu putem să vă spunem precis care sunt acestea dar sursele noastre din Guvern ne spun că, în ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, în mod sigur acesta nu mai este de astăzi filo-Rus.
- Nu putem să vă spunem precis care sunt acestea dar sursele noastre din Guvern ne spun că, în ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, în mod sigur acesta nu mai este de astăzi filo-Rus.
Emil Hurezeanu despre întâlnirea din 2015 a Clubului Bilderberg
Emil Hurezeanu de vorbă cu Cosmin Prelipceanu despre reuniunea Clubului Bilderberg în 2015.
În urmă cu nişte ani ar fi sărit în sus diverşii "colonei" din presă dacă s-ar fi rostit vreun cuvinţel despre Grup, CFR, Trilaterală... "Teoria conspiraţiei!", ar fi ţipat ei. Iată în schimb că astăzi vedem alt tip de abordare.
În urmă cu nişte ani ar fi sărit în sus diverşii "colonei" din presă dacă s-ar fi rostit vreun cuvinţel despre Grup, CFR, Trilaterală... "Teoria conspiraţiei!", ar fi ţipat ei. Iată în schimb că astăzi vedem alt tip de abordare.
"Fantoma din moară" şi Don Quijotele ei
Pentru romanul "Fantoma din moară", scriitoarea Doina Ruşti a primit Premiul pentru Proză pe 2008 al Uniunii Scriitorilor din România. Majoritatea aprecierilor critice pe care mi-am aruncat privirea graţie internetului includ cartea genului fantastic, dar părerile acestor specialişti în literatură îşi bazează opţiunea pe nivelul prim al naraţiunii, unde tensiunea creată de misterul evenimentelor, de fatasmele descrise împing cititorul să adopte această concluzie imediată. ori, părerea mea, este că o a doua lectură spulberă tot învelişul primar al acestui fals fantastic dar lasă să se întrevadă abia de acum încolo miezul de "nefiresc", se întrevede abia de aici lumea "de dincolo", "tenebrele".
Trei părţi prezintă romanul. În prima dintre ele - "Viaţa secretă a Adelei Nicolescu" - acel "fantastic" epidermic, tactil, ne este indus prin uimirea de care se loveşte naratoarea Adela atunci când ăţi vede oglindite viaţa şi gândurile intime într-un roman apărut, enigmatic, pe internet şi publicat mai mult decât ilicit de un fals autor. Aici cititorul este lovit, atât prin povestea autobiografică a Adelei (personaj în care se poate lesne întrevede însăşi autoarea romanului, Doina Ruşti), cât şi de istorisirile pretinsului roman despre Del, cu prezenţa din ce în ce mai "reală" a fantomei care ar bântui moara din Comoşteni - satul de baştină al Adelei dar şi al Doinei Ruşti - dar şi viaţa eroinei acestei prime secţiuni.
"Moara", a doua parte a romanului, ne introduce în secţiunile de viaţă ale câtorva personaje unite de aceeaşi localitate Comoşteni, de fantomaticele apariţii din moara părăsită, de mizerabilismul vieţii în regimul comunist şi de perioada temporală în care acest mixaj de trăiri-acţiuni ale persoanelor se petrec (1986 - 1 Mai/Paşti/explozia de la Cernobâl).
Finalul - "Două zile" - aruncă o perspectivă în plus datelor care, de acum, se pot îmbina. Pe de-o parte viziunea asupra unei lumi aşezate, precum cea din 1910, surprinsă într-o zi de mai; cealaltă zi surpinde drama obsedantului deceniu tot prin ochii lui Ion Nicolescu, străbunicul Adelei, şi concluzia, strecurată insidios, că "fantoma" ar fi într-un fel sufletul plin de răzbunare sau iubire al străbunicului Nicolescu.
Ori de fapt nu este aşa! Recitite, informaţiile care uimea la prima lectură, de data această capătă o înfăţişare mult mai prozaică, mai "raţională". "Dispariţiile" nu sunt cu adevărat inexplicabile, şirul de morţi "prevestit" aparţine planificării socialiste detaliate până la gen şi vârstă, "coincidenţele" ţin de modul socialist (securistic) de a acţiona.
Dar rămâne rezneţa atât de detaliată a respectivei stafii, care se introducebrutal în vieţile eroilor prezentaţi. ori aici este capcana! Mi se pare necesar să se deceleze între ceea ce transmite Adela (ea şi numai ea) şi ceea ce este indus de "manuscrisele" virtuale găsite pe site-ul (fantomă şi el) sursă. La Adela putem vorbi de perceperea controlului totalitar ca un act fizic de intruziune. Aşa îl conştientizează ea şi îl leagă atât de malignitatea morii, ca o imagine traumatică venită din trecut, cât şi de "rinocerizarea" (da!) prin multiplicitatea diverşilor Max ce o înconjoară.
Ori nimic din acest al doilea aspect nu vedem la înşiruirea existenţelor din ce în ce mai degradate ale personajelor cheie din a doua parte. În degradarea lor din ce în ce mai josnică, în comlicităţile ce le amplifică obedienţa ori goana putere enormă pe care cred că o posedă, toate aceste caractere devin opace faţă de celălalt. Chiar dacă simţurile le-ar transmite ceva, reacţia pretins firească este aceea de a escamota, de a muşamaliza, de a trece cu vederea nefirescul din jur. Ori tot acest cadru "literar" - trasmis, repetăm, prin textele-fantomă, induc, pe nesimţite, impresia de dum fără ieşire. Practic, fac din "sistem" unul infailibil, în negativismul său, perfect închis, fără ieşire. Un soi de securism mitizat la MAXimum (sic!) în faţa căruia să nu poată exista opoziţie, disidenţă, reacţie. Unul pur psihologic de intimidare, fără nici o aparenţă fantastică. Dar, în relitate, un mecanism DEMONIC.
Şi acum ne apropiem de ceea ce cred eu că romanul să se apropie cu adevărat de teritoriul fantasticului. Pe măsură ce parcurgeam paginile mi se ivea mereu întrebarea: "Dar unde este Don Quijote?" O moară fără Don Quijote al ei nu se poate! El, personajul lui Cervantes, decodează maleficul din spatele aparenţelor banale şi fireşti. După ce am sfârşit romanul a simţit nevoia de neoprit să redeschid romanul lui Cervantes la capitolul luptei vestitului hidalgo cu uriaşii sub aparenţă de mori de vânt. Am făcut-o după mai bine de 30 de ani (spre ruşinea mea) şi mirarea şi mai mare a fost să dau peste această explicaţie adusă de don Quijote lui Sancho Panza pentru "înfrângerea" sa: "Cu atât mai mult cu cât eu cred, şi ăsta e adevărul, că magul acela, Freston, cel care MI-A FURAT ÎNCĂPEREA CU CĂRŢILE, i-a preschimbat pe uriaşii aceştia în mori de vânt, ca să mă lipsească de gloria răpunerii lor, atâta vrăjmăşie îmi poartă." ("Don Quijote de la Mancha", Capitolul VIII, p. 80). Se făcea triitere la capitolele anterioare (Vi şi VII) în care preotul licenţiat Pero Perez, cu jupânul bărbier Nicolas şi în tovărăşie cu... chelăreasa îi aruncă lui don Quijote biblioteca cu romane cavalereşti pe foc. Imagine trasă la indigo în ultima parte a romanului Doinei Ruşti.
Ori don Quijote vede esenţa lucrurilor (şi Miguel de Unamuno împreună cu el) iar dacă el o vede, atunci să o căutăm şi noi. Evident, folosind aceleaşi texte pe care ni le oferă romanul din romanul Doinei Ruşti, încercând să trecem peste ceea ce am văzut că ar fi încercarea de a absolutiza puterea "sistemului" şi a vedea mai curând pe ce se bazează acesta în dominaţie.
Ori un amănunt trece neobservat în ochii literaţilor care au decelat romanul. Partea cea mai generoasă din text, centrul prorpiu-zis al cărţii se petrece în zilele premergătoare Paştilor - sărbătoarea cea mai imporatantă a Creştinătăţii, triumful lui Iisus asupra morţii, a iadului, a împărăţiei diavolului. Ori în respectivele pagini nu se mai sinchiseşte nimeni de ea. Pardon, am greşit! Iarăşi o capcană! Şi uiată de ce. Perioada descrisă cuprinde zilele dintre Miercurea Sfintelor Patimi (cu Denia aferentă de la care preotul înfăţişat în carte lipseşte!) până în a doua zi de Paşti. Adică la zile cu procesiuni însemnate ce amintesc de intituirea Sfintei Liturghii, Răstignirea Domnului, Prohodirea Sa, punerea în mormânt şi, evident, Învierea. Dar nimic din toate acestea nu se află în centrul atenţiei personajelor, prinse într-un păienjeniş al relativismului moral. În locul lor ne lovim de scene continui de sex prezentate aluziv (că nu este roman pornografic). Una dintre ele se petrece în moara blestemată, cu Mircea Buţescu - preotul satului - şi Paula, amanta lui; pe piatra morii, într-o imagine ce aduce mai mult cu un soi de missă satanică, liturghie neagră indusă de spiritul morii părăsite; a doua scenă, şi mai atroce, face trimitere la o veritabilă orgie, în care notabilizăţile satului, în frunte cu miliţianul tartor, o violează pe învăţătoarea Lucica. În aceleaşi zile sfinte! Ca o întinare! Ca un blasfem! Ca o lucrare diavolească!
Don Quijote vede corect lucrurile! Iar Adela, trecând peste erorile la care este supusă orice fiinţă omenească, poate va realiza că sub chipul lui Max se iţea ameninţător - şi ridicol - chipul Fiarei.
Dar nu numai la Don Quijote mi se ducea gândul când citeam romanul doamnei Ruşti. Un serial american produs între 2004 şi 2010 avea şi el o tematică oarecum asemănătoare. Tot cu un grup de oameni supuşi patimilor omeneşti şi care, prin convergenţă, ajung pe o insulă supusă conflictului dintre bine şi rău. "Lost" - "Naufragiaţii". Dar cum să discerni binele de rău? Şi cum se poate ieşi din pozitivismul anesteziant şi să te bazezi pe intuirea binelui şi a răului - conflictul ce-i opune/uneşte pe Jack Shephard şi John Locke. Precum în romanul despre care vorbim, rădăcinile mirificului/maleficului sunt mult mai vechi - de la Facerea lumii - şi continuă până la prevestitele vremuri apocaliptice. Iar între ele omul este pion şi jucator. Cel mai adesea, el alege.
Doina Ruşti, Fantoma din moară, Editura Polirom, Iaşi, 2008
Miguel de Cervantes y Saavedra, Don Quijote de la Mancha, în româneşte de Ion Frunzetti şi Edgar Papu, Chişinău, Editura Hyperion, 1993
Trei părţi prezintă romanul. În prima dintre ele - "Viaţa secretă a Adelei Nicolescu" - acel "fantastic" epidermic, tactil, ne este indus prin uimirea de care se loveşte naratoarea Adela atunci când ăţi vede oglindite viaţa şi gândurile intime într-un roman apărut, enigmatic, pe internet şi publicat mai mult decât ilicit de un fals autor. Aici cititorul este lovit, atât prin povestea autobiografică a Adelei (personaj în care se poate lesne întrevede însăşi autoarea romanului, Doina Ruşti), cât şi de istorisirile pretinsului roman despre Del, cu prezenţa din ce în ce mai "reală" a fantomei care ar bântui moara din Comoşteni - satul de baştină al Adelei dar şi al Doinei Ruşti - dar şi viaţa eroinei acestei prime secţiuni.
 |
| sursa foto: www.elefant.ro |
"Moara", a doua parte a romanului, ne introduce în secţiunile de viaţă ale câtorva personaje unite de aceeaşi localitate Comoşteni, de fantomaticele apariţii din moara părăsită, de mizerabilismul vieţii în regimul comunist şi de perioada temporală în care acest mixaj de trăiri-acţiuni ale persoanelor se petrec (1986 - 1 Mai/Paşti/explozia de la Cernobâl).
Finalul - "Două zile" - aruncă o perspectivă în plus datelor care, de acum, se pot îmbina. Pe de-o parte viziunea asupra unei lumi aşezate, precum cea din 1910, surprinsă într-o zi de mai; cealaltă zi surpinde drama obsedantului deceniu tot prin ochii lui Ion Nicolescu, străbunicul Adelei, şi concluzia, strecurată insidios, că "fantoma" ar fi într-un fel sufletul plin de răzbunare sau iubire al străbunicului Nicolescu.
Ori de fapt nu este aşa! Recitite, informaţiile care uimea la prima lectură, de data această capătă o înfăţişare mult mai prozaică, mai "raţională". "Dispariţiile" nu sunt cu adevărat inexplicabile, şirul de morţi "prevestit" aparţine planificării socialiste detaliate până la gen şi vârstă, "coincidenţele" ţin de modul socialist (securistic) de a acţiona.
Dar rămâne rezneţa atât de detaliată a respectivei stafii, care se introducebrutal în vieţile eroilor prezentaţi. ori aici este capcana! Mi se pare necesar să se deceleze între ceea ce transmite Adela (ea şi numai ea) şi ceea ce este indus de "manuscrisele" virtuale găsite pe site-ul (fantomă şi el) sursă. La Adela putem vorbi de perceperea controlului totalitar ca un act fizic de intruziune. Aşa îl conştientizează ea şi îl leagă atât de malignitatea morii, ca o imagine traumatică venită din trecut, cât şi de "rinocerizarea" (da!) prin multiplicitatea diverşilor Max ce o înconjoară.
Ori nimic din acest al doilea aspect nu vedem la înşiruirea existenţelor din ce în ce mai degradate ale personajelor cheie din a doua parte. În degradarea lor din ce în ce mai josnică, în comlicităţile ce le amplifică obedienţa ori goana putere enormă pe care cred că o posedă, toate aceste caractere devin opace faţă de celălalt. Chiar dacă simţurile le-ar transmite ceva, reacţia pretins firească este aceea de a escamota, de a muşamaliza, de a trece cu vederea nefirescul din jur. Ori tot acest cadru "literar" - trasmis, repetăm, prin textele-fantomă, induc, pe nesimţite, impresia de dum fără ieşire. Practic, fac din "sistem" unul infailibil, în negativismul său, perfect închis, fără ieşire. Un soi de securism mitizat la MAXimum (sic!) în faţa căruia să nu poată exista opoziţie, disidenţă, reacţie. Unul pur psihologic de intimidare, fără nici o aparenţă fantastică. Dar, în relitate, un mecanism DEMONIC.
Şi acum ne apropiem de ceea ce cred eu că romanul să se apropie cu adevărat de teritoriul fantasticului. Pe măsură ce parcurgeam paginile mi se ivea mereu întrebarea: "Dar unde este Don Quijote?" O moară fără Don Quijote al ei nu se poate! El, personajul lui Cervantes, decodează maleficul din spatele aparenţelor banale şi fireşti. După ce am sfârşit romanul a simţit nevoia de neoprit să redeschid romanul lui Cervantes la capitolul luptei vestitului hidalgo cu uriaşii sub aparenţă de mori de vânt. Am făcut-o după mai bine de 30 de ani (spre ruşinea mea) şi mirarea şi mai mare a fost să dau peste această explicaţie adusă de don Quijote lui Sancho Panza pentru "înfrângerea" sa: "Cu atât mai mult cu cât eu cred, şi ăsta e adevărul, că magul acela, Freston, cel care MI-A FURAT ÎNCĂPEREA CU CĂRŢILE, i-a preschimbat pe uriaşii aceştia în mori de vânt, ca să mă lipsească de gloria răpunerii lor, atâta vrăjmăşie îmi poartă." ("Don Quijote de la Mancha", Capitolul VIII, p. 80). Se făcea triitere la capitolele anterioare (Vi şi VII) în care preotul licenţiat Pero Perez, cu jupânul bărbier Nicolas şi în tovărăşie cu... chelăreasa îi aruncă lui don Quijote biblioteca cu romane cavalereşti pe foc. Imagine trasă la indigo în ultima parte a romanului Doinei Ruşti.
Ori don Quijote vede esenţa lucrurilor (şi Miguel de Unamuno împreună cu el) iar dacă el o vede, atunci să o căutăm şi noi. Evident, folosind aceleaşi texte pe care ni le oferă romanul din romanul Doinei Ruşti, încercând să trecem peste ceea ce am văzut că ar fi încercarea de a absolutiza puterea "sistemului" şi a vedea mai curând pe ce se bazează acesta în dominaţie.
Ori un amănunt trece neobservat în ochii literaţilor care au decelat romanul. Partea cea mai generoasă din text, centrul prorpiu-zis al cărţii se petrece în zilele premergătoare Paştilor - sărbătoarea cea mai imporatantă a Creştinătăţii, triumful lui Iisus asupra morţii, a iadului, a împărăţiei diavolului. Ori în respectivele pagini nu se mai sinchiseşte nimeni de ea. Pardon, am greşit! Iarăşi o capcană! Şi uiată de ce. Perioada descrisă cuprinde zilele dintre Miercurea Sfintelor Patimi (cu Denia aferentă de la care preotul înfăţişat în carte lipseşte!) până în a doua zi de Paşti. Adică la zile cu procesiuni însemnate ce amintesc de intituirea Sfintei Liturghii, Răstignirea Domnului, Prohodirea Sa, punerea în mormânt şi, evident, Învierea. Dar nimic din toate acestea nu se află în centrul atenţiei personajelor, prinse într-un păienjeniş al relativismului moral. În locul lor ne lovim de scene continui de sex prezentate aluziv (că nu este roman pornografic). Una dintre ele se petrece în moara blestemată, cu Mircea Buţescu - preotul satului - şi Paula, amanta lui; pe piatra morii, într-o imagine ce aduce mai mult cu un soi de missă satanică, liturghie neagră indusă de spiritul morii părăsite; a doua scenă, şi mai atroce, face trimitere la o veritabilă orgie, în care notabilizăţile satului, în frunte cu miliţianul tartor, o violează pe învăţătoarea Lucica. În aceleaşi zile sfinte! Ca o întinare! Ca un blasfem! Ca o lucrare diavolească!
Don Quijote vede corect lucrurile! Iar Adela, trecând peste erorile la care este supusă orice fiinţă omenească, poate va realiza că sub chipul lui Max se iţea ameninţător - şi ridicol - chipul Fiarei.
Dar nu numai la Don Quijote mi se ducea gândul când citeam romanul doamnei Ruşti. Un serial american produs între 2004 şi 2010 avea şi el o tematică oarecum asemănătoare. Tot cu un grup de oameni supuşi patimilor omeneşti şi care, prin convergenţă, ajung pe o insulă supusă conflictului dintre bine şi rău. "Lost" - "Naufragiaţii". Dar cum să discerni binele de rău? Şi cum se poate ieşi din pozitivismul anesteziant şi să te bazezi pe intuirea binelui şi a răului - conflictul ce-i opune/uneşte pe Jack Shephard şi John Locke. Precum în romanul despre care vorbim, rădăcinile mirificului/maleficului sunt mult mai vechi - de la Facerea lumii - şi continuă până la prevestitele vremuri apocaliptice. Iar între ele omul este pion şi jucator. Cel mai adesea, el alege.
Doina Ruşti, Fantoma din moară, Editura Polirom, Iaşi, 2008
Miguel de Cervantes y Saavedra, Don Quijote de la Mancha, în româneşte de Ion Frunzetti şi Edgar Papu, Chişinău, Editura Hyperion, 1993
miercuri, 10 iunie 2015
Ipocritul deceniului - MIRCEA BADEA!
Mai ţineţi minte cum, după alegerile prezidenţiale, acest năimit al tovarăşului general Voiculescu făcea spume la gură împotriva feisbuciştilor şi bloagărilor? Ba mai ţipă şi cum el, Mirciulică (care o ia în bărbică, de la motociclică) nici nu şi-ar arunca ochii pe net, că, deh!, chestiile astea (blogurile) sunt pentru nişte d-ăia, imbecilizaţii... Vă mai amintiţi? Hai, răspundeţi sincer!
Pănăacum l-am lăsat dar uite că mi-a venit şi mie, nu ştiu de ce, să i-o trântesc maimuţoiului de la Antene. Jivinei ăsteia care uită (cât de interesat? - a se traduce prin "în funcţie de câţi euro?") lucruri împotriva cărora scuipa foc pe nări. Nu numai lucruri, ci şi persoane - ami un "general Izmană", mai un Rus...
Dar revenim la cestiune. La bloggăreală, adică. Le acea activitate cu care pretindea Minciunică a fi paralel - adică a nu se întâlni niciodată. Pesemne orbeţii care se uită în gura lui or fi crezut. Ei cred pe oricine. L-au crezut pe Iliescu, pe Roman, pe Năstase, pe Băsescu. Aşa că iau de bună şi ce le îndrugă papiţoiul. Aşa că să fie cla - Minciunică NU STĂ PE D-ALDE ASTEA! Nu le are el cu feisbuce, bloage, ciripiteli... Neh, nici vorbă!
Doar că ne uitarăm noi în spate. Am făcut un efort şi am dat o verificare. Şi... CE SĂ VEZI? BĂDIŞOR AL NOSTRU ARE SITE! Nu e site-ul de cultură pe care voia Jandarmeria să-l bage în dubă în 2012. E un site sub formă de... blog! Vai, ce oroare! Şi începe (mai corect, reîncepe) în ianuarie 2009, dată de la care postează cam neîncetat.
Dar oroarea e şi mai mare dacă ne aruncăm ochii în partea dreaptă a site-ului. Observăm acolo că Mircea badea îşi publică cele mai recente tweetturi, dintre care unele... fac trimitere la contul său de Facebook (!?). Ba mai mult, o aruncare de privire pe Youtube arată că posedă şi acolo un cont, dacă nu mai multe. În care există un hiatus de vreo patru luni. Pesemne atâta a fost nevoie ca să-şi revină după şocul alegerilor. Ori te pomeneşti că l-a cuprins de la un moment dat jena şi şi-o fi şters înregistrările din acea perioadă lipsă?
Mă, prin ce minune să ne explicăm această activitate intensă? Să ne fi minţit domnu' Badea? Neee, nu credem! Badea e cel mai cinstit, cel mai viteaz, cel mai cel de pe planetă! Şi nici nu credem că ar avea timp! Păi el cu "Gura presei", el cu Gâdea, el cu radioul, el cu Brimă, el cu cafteli, el cu şpagatul, el cu înotatul... Păi câte să mai facă şi el în acelaşi timp? Aoleo! Păi nu cumva şi la el, ca şi la madame Pleşcoa, tot postaci, tot postaci?
Pănăacum l-am lăsat dar uite că mi-a venit şi mie, nu ştiu de ce, să i-o trântesc maimuţoiului de la Antene. Jivinei ăsteia care uită (cât de interesat? - a se traduce prin "în funcţie de câţi euro?") lucruri împotriva cărora scuipa foc pe nări. Nu numai lucruri, ci şi persoane - ami un "general Izmană", mai un Rus...
Dar revenim la cestiune. La bloggăreală, adică. Le acea activitate cu care pretindea Minciunică a fi paralel - adică a nu se întâlni niciodată. Pesemne orbeţii care se uită în gura lui or fi crezut. Ei cred pe oricine. L-au crezut pe Iliescu, pe Roman, pe Năstase, pe Băsescu. Aşa că iau de bună şi ce le îndrugă papiţoiul. Aşa că să fie cla - Minciunică NU STĂ PE D-ALDE ASTEA! Nu le are el cu feisbuce, bloage, ciripiteli... Neh, nici vorbă!
Doar că ne uitarăm noi în spate. Am făcut un efort şi am dat o verificare. Şi... CE SĂ VEZI? BĂDIŞOR AL NOSTRU ARE SITE! Nu e site-ul de cultură pe care voia Jandarmeria să-l bage în dubă în 2012. E un site sub formă de... blog! Vai, ce oroare! Şi începe (mai corect, reîncepe) în ianuarie 2009, dată de la care postează cam neîncetat.
Dar oroarea e şi mai mare dacă ne aruncăm ochii în partea dreaptă a site-ului. Observăm acolo că Mircea badea îşi publică cele mai recente tweetturi, dintre care unele... fac trimitere la contul său de Facebook (!?). Ba mai mult, o aruncare de privire pe Youtube arată că posedă şi acolo un cont, dacă nu mai multe. În care există un hiatus de vreo patru luni. Pesemne atâta a fost nevoie ca să-şi revină după şocul alegerilor. Ori te pomeneşti că l-a cuprins de la un moment dat jena şi şi-o fi şters înregistrările din acea perioadă lipsă?
Mă, prin ce minune să ne explicăm această activitate intensă? Să ne fi minţit domnu' Badea? Neee, nu credem! Badea e cel mai cinstit, cel mai viteaz, cel mai cel de pe planetă! Şi nici nu credem că ar avea timp! Păi el cu "Gura presei", el cu Gâdea, el cu radioul, el cu Brimă, el cu cafteli, el cu şpagatul, el cu înotatul... Păi câte să mai facă şi el în acelaşi timp? Aoleo! Păi nu cumva şi la el, ca şi la madame Pleşcoa, tot postaci, tot postaci?
 |
| http://www.mircea-badea.ro/blog/hello-world/ |
 |
| https://www.youtube.com/channel/UCzKE-swzI_o4xwcMaQ0mpxg/videos |
sâmbătă, 6 iunie 2015
Bookfest 2015: nostalgici după Ioan Alexandru
Lansarea pe24 Mai 2015 a volumului "Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc? Eseu confesiv despre Ioan Alexandru", la standul Editurii Humanitas, în prezenţa autorului, Dan C. Mihăilescu, alături de Lidia Bodea şi Costion Nicolescu.
Adică, "un exerciţiu de admiraţie" (Lidia Bodea) pentru "un profet", "un nebun întru Hristos" (Costion Nicolescu), sau "cel mai mare poet religios al Românilor" (DCM), o mărturie apărută în aceste cazan infernal" al vremurilor contemporane nouă, în care domină "puseul ginecologic" iar critica literară e dominant atee - etichete aplicate de acelaşi Dan C. Mihăilescu.
Mai mult, după ce a sfârşit de acordat autografe, l-am tras de limbă pe autor şi concluzia lui a fost şi mai aspră. În România actuală NU mai există reviste culturale de dreapta. TOATE sunt de stânga sau, în cel mai bun caz, practicând relativismul cultural.
Adică, "un exerciţiu de admiraţie" (Lidia Bodea) pentru "un profet", "un nebun întru Hristos" (Costion Nicolescu), sau "cel mai mare poet religios al Românilor" (DCM), o mărturie apărută în aceste cazan infernal" al vremurilor contemporane nouă, în care domină "puseul ginecologic" iar critica literară e dominant atee - etichete aplicate de acelaşi Dan C. Mihăilescu.
Mai mult, după ce a sfârşit de acordat autografe, l-am tras de limbă pe autor şi concluzia lui a fost şi mai aspră. În România actuală NU mai există reviste culturale de dreapta. TOATE sunt de stânga sau, în cel mai bun caz, practicând relativismul cultural.
 |
| Dan C. Mihăilescu |
 |
| Lidia Bodea, Costion Nicolescu, Dan C. Mihăilescu |
 |
| Lidia Bodea, Costion Nicolescu, Dan C. Mihăilescu |
 |
| Dan C. Mihăilescu |
 |
| Dan C. Mihăilescu |
 |
| Dan C. Mihăilescu |
joi, 4 iunie 2015
Bookfest 2015: un roman cu iz fanariot
La Bookfest, pe 24 Mai 2015, cu autoarea Doina Ruşti, Eugen Negrici şi Daniel Cristea-Enache, alături şi de Adriana Titieni, la prezentarea romanului "Manuscrisul fanariot" apărut la Editura Polirom.
Am înţeles că la târg s-au epuizat toate exemplarele acestui roman. Chiar m-a făcut curios prezentarea şi, de aici, intenţia de a vedea cine şi cum scrie Doina Ruşti (am şi împrumutat în urmă cu două zile câteva romane de la biblioteca publică). Prin urmare să nu mă pronunţ cu privire la această nouă apariţie pentru că nu-i cunosc calitatea; nici a scriiturii, nici a documentării. Aşa că iau de bună laudele ce i se aduc.
Dar în schimb, tâmpeniile crase pe care le scoate din guriţă acest Negrici, acestea ar trebui să capete o replică. Tipul ăsta practică dezinformarea crasă în dulcele stil sovietic. "Bucureştii aveau DOAR 1 sau 2 kilometri pătraţi" - o fi avut, dar celelalte oraşe de la Muscalia până la Viana oare cât aveau?; "existau doar câteva biserici, şi alea de lemn" - mă să fie?! deci nu existau nici mitropolia, nici Sfântul Antonie, nici Stavropoleos, nici Mihai Vodă, nici Radu Vodă, nici... practic, nici nu înţelegem cum de se mai mirau străinii de cele 365 biserici existente pe la 1840; "exista un decret care îi transforma pe cei care se căsătoreau cu o roabă la rândul lor în robi" - da, cu o precizare: dacă "uita" mai înainte să o "răscumpere", adică să obţină libertatea roabei respective.
Totuşi, nu pot să nu remarc şi în privinţa Doinei Ruuşti că nu auzise până de curând de Alexandru Mica.
Am înţeles că la târg s-au epuizat toate exemplarele acestui roman. Chiar m-a făcut curios prezentarea şi, de aici, intenţia de a vedea cine şi cum scrie Doina Ruşti (am şi împrumutat în urmă cu două zile câteva romane de la biblioteca publică). Prin urmare să nu mă pronunţ cu privire la această nouă apariţie pentru că nu-i cunosc calitatea; nici a scriiturii, nici a documentării. Aşa că iau de bună laudele ce i se aduc.
Dar în schimb, tâmpeniile crase pe care le scoate din guriţă acest Negrici, acestea ar trebui să capete o replică. Tipul ăsta practică dezinformarea crasă în dulcele stil sovietic. "Bucureştii aveau DOAR 1 sau 2 kilometri pătraţi" - o fi avut, dar celelalte oraşe de la Muscalia până la Viana oare cât aveau?; "existau doar câteva biserici, şi alea de lemn" - mă să fie?! deci nu existau nici mitropolia, nici Sfântul Antonie, nici Stavropoleos, nici Mihai Vodă, nici Radu Vodă, nici... practic, nici nu înţelegem cum de se mai mirau străinii de cele 365 biserici existente pe la 1840; "exista un decret care îi transforma pe cei care se căsătoreau cu o roabă la rândul lor în robi" - da, cu o precizare: dacă "uita" mai înainte să o "răscumpere", adică să obţină libertatea roabei respective.
Totuşi, nu pot să nu remarc şi în privinţa Doinei Ruuşti că nu auzise până de curând de Alexandru Mica.
 |
| Adriana Titieni, Doina Ruşti |
 |
| Adriana Titieni, Doina Ruşti, Eugen Negrici |
 |
| Adriana Titieni |
 |
| Doina Ruşti |
 |
| Eugen Negrici, Daniel Cristea-Enache,Cristian Teodorescu |
 |
| Adriana Titieni, Doina Ruşti, Eugen Negrici |
 |
| Doina Ruşti, Gelu Ionescu |
 |
| Doina Ruşti |
 |
| Doina Ruşti |
marți, 2 iunie 2015
Bookfest 2015: interviu în exclusivitate cu Iordan Gheorghe Bărbulescu
Realizat pe 24 mai 2015 cu ocazia Bookfest.
Cu întrebări legate de:
- pericolul transformării Uniunii Europene într-o UERSS
- inexistenţa "directivelor de la UE" obligatorii
- posibilitatea unei politici de apărare comune
. UE şi provocarea rusească.
Cu întrebări legate de:
- pericolul transformării Uniunii Europene într-o UERSS
- inexistenţa "directivelor de la UE" obligatorii
- posibilitatea unei politici de apărare comune
. UE şi provocarea rusească.
Bookfest 2015: Europa disecată la Bucureşti
La Bookfest, pe data de 24 mai 2015, Editura Polirom a lansat volumul "Noua Europă. Volumul I. Identitate şi model european" alături de autorul acestuia, Iordan Gheorghe Bărbulescu, şi de invitaţii săi - Mihaela Miroiu şi Ioan Mircea Paşcu. A moderat Adrian Şerban.
Contrar clişeelor pe care ne bazăm, Uniunea Europeană a fost (şi este clădită) pe pragmatism şi mai puţin pe idealism şi concepte filosofico-politice. Compromisurile naţionale bazate pe realism duc la mersul înainte al lucrurilor. Inclusiv sfidarea adusă de criza ultimilor ani - şi în care s-a cerut "mai multă Europă" pentru a limita efectele - a dus, paradoxal, la întărirea Consiliului, organism euroean ce ţine de deciziile naţionale.
Ţineţi aproape! Va urma un interviu în exclusivitate cu domnul Iordan Gheorghe Bărbulescu, în care se demontează multe mituri cu care mediile şi politicienii ne intoxică.
Contrar clişeelor pe care ne bazăm, Uniunea Europeană a fost (şi este clădită) pe pragmatism şi mai puţin pe idealism şi concepte filosofico-politice. Compromisurile naţionale bazate pe realism duc la mersul înainte al lucrurilor. Inclusiv sfidarea adusă de criza ultimilor ani - şi în care s-a cerut "mai multă Europă" pentru a limita efectele - a dus, paradoxal, la întărirea Consiliului, organism euroean ce ţine de deciziile naţionale.
Ţineţi aproape! Va urma un interviu în exclusivitate cu domnul Iordan Gheorghe Bărbulescu, în care se demontează multe mituri cu care mediile şi politicienii ne intoxică.
 |
| Mihaela Miroiu, Remus Pricopie, Ioan Mircea Paşcu, Iordan Gheorghe Bărbulescu |
 |
| Mihaela Miroiu, Ioan Mircea Paşcu, Iordan Gheorghe Bărbulescu |
 |
| Remus Pricopie şi nepoatele domnului Bărbulescu, Ioana şi Ilinca |
 |
| Mihaela Miroiu, Ioan Mircea Paşcu, Iordan Gheorghe Bărbulescu, Adrian Şerban |
luni, 1 iunie 2015
Bookfest 2015: la Palatul Cotroceni scrie cucuveaua...
E, nu! Nu e vorba de noul volum scos de preşedintele în exerciţiu al României. În cazul acela aş fi folosit termenul nemţesc pentru "cucuvea", pe care nici nu îl cunosc. E vorba de cartea mult aşteptată a Săftoaicei. De fosta consilieră prezidenţială de pe timpul lui Băsescu vorbesc. Adică Adriana Săftoiu şi a ei "Cronică de Cotroceni". În care se vorbeşte, din câte am înţeles, foarte acid nu numai de Băsescu, consoarta de birou prezidenţial (Udrea, normal), dar şi de relaţia de adulaţie a anumitor intelectuali cu Traian Băsescu ("relaţia lui cu intelectualii, care, unii din ei, l-au admirat în spirit necritic", după cum spunea Luca Niculescu, unul dintre invitaţi). "Excesul adulării!", TRU dixit. TRU? - Traian Radu Ungureanu, pentru necunoscători. Da, el! Pesemne nu l-o fi adulat nici dânsul în exces ci l-a pupat doar pe ici, colo, şi anume în părţile esenţiale. Oare domnii 'telectuali nu or fi avut timp să observe modul "manelistic", "bazat pe conflictualitate" (Vintilă Mihăilescu), cu care Băsescu ocupa scena politică şi a micului ecran aporape zi de zi în cei 10 ani ai mandatelor sale? Ba da, dar erau ocupaţi mai mult cu analiza literar-artistică a versurilor "să moară duşmanii mei" dacă nu vă pup dosul şi mai mult în cazul în care îmi daţi un post şi mai baban pe la ICR, pe la vreo Comisie, pe la vreun Parlament european...
Să mai remarcăm un lucru. Sala de la Bookfest în care s-a desfăşurat lansarea (duminică, 24 Mai 2015) era tixită cu foştii partizani ai lui Băsescu din PD-L, actualmentesocialişti, populari, liberali. Ăăă... liberali de viţă nouă, adică din PNL, partid membru al Internaţionalei liberale, Internaţionalei populare. Mie mi-a sărit imediat în ochi un Vasile Blaga, un Cătălin Predoiu şi - numele cel mai penibil din toate - Costace Camlacheu Canacheu.
Apropo de Vasile Blaga. Vă recomand să vă aruncaţi privirea măcar la minutul 23 al înregistrării de mai joc ca să auziţi povestite păţaniile electorale declanşate de declaraţia lui Băsescu cum că 20% din români ar fi pe dos. Imediat după transmisia MTV cu pricina, primeşte Săftoaica telefon de la Blaga: "Noi suntem în Modrogan. vreo cinci. La 20%, căutăm homosexualul". Pentru ca a doua zi să se declanşeze alarma, iar Adriana Săftoiu să fie fie rugată să facă o strategie PENTRU PIDOSNIC. Da, uite că se poate folosi şi alt cuvânt în afara celui de "homosexual" impus de noulimba corectitudinii politice. Apropo, aşteptăm activiştii progresişti să sară să-l muşte de fund (sic!) pentru limbajul său anti-popo.
Şi să nu credeţi că a scăpat consiliera prezidenţială de întrăbările lui Donkeypapuas. Nţţţ! Dacă veţi avea curiozitatea puteţi afla la minutul 29.22 ce întrebare i-am pus şi răspunsul demn de o "analistă politică" pe care l-am primit. Să moară duşmanii mei dacă nu-i aşa!
Să mai remarcăm un lucru. Sala de la Bookfest în care s-a desfăşurat lansarea (duminică, 24 Mai 2015) era tixită cu foştii partizani ai lui Băsescu din PD-L, actualmente
Apropo de Vasile Blaga. Vă recomand să vă aruncaţi privirea măcar la minutul 23 al înregistrării de mai joc ca să auziţi povestite păţaniile electorale declanşate de declaraţia lui Băsescu cum că 20% din români ar fi pe dos. Imediat după transmisia MTV cu pricina, primeşte Săftoaica telefon de la Blaga: "Noi suntem în Modrogan. vreo cinci. La 20%, căutăm homosexualul". Pentru ca a doua zi să se declanşeze alarma, iar Adriana Săftoiu să fie fie rugată să facă o strategie PENTRU PIDOSNIC. Da, uite că se poate folosi şi alt cuvânt în afara celui de "homosexual" impus de noulimba corectitudinii politice. Apropo, aşteptăm activiştii progresişti să sară să-l muşte de fund (sic!) pentru limbajul său anti-popo.
Şi să nu credeţi că a scăpat consiliera prezidenţială de întrăbările lui Donkeypapuas. Nţţţ! Dacă veţi avea curiozitatea puteţi afla la minutul 29.22 ce întrebare i-am pus şi răspunsul demn de o "analistă politică" pe care l-am primit. Să moară duşmanii mei dacă nu-i aşa!
 |
| Adrian Şerban, Luca Niculescu, Adriana Săftoiu, TRU, Vintilă Mihăilescu |
 |
| Vasile Blaga |
 |
| Traian Radu Ungureanu (TRU) |
 |
| Silviu Predoiu şi Luca Niculescu |
 |
| Silviu Predoiu şi Luca Niculescu |
duminică, 31 mai 2015
Bookfest 2015: sinucigaşul Doru Viorel Ursu
O carte despre evenimentele din anii 1989-90-91 - "Arta sinuciderii" scrisă de fostul ministru Doru Viorel Ursu în tandem cu Ana-Maria Cristina Săndulescu. Apărută la Editura Didactica Publishing House, a fost lasnată pe data de 23 Mai 2015 în cadrul Salonului internaţional de carte Bookfest. Invitat la lansare, şi jurnalistul Cătălin Striblea.
Nu ştiu cât credit s-ar putea acorda informaţiilor pe care se presupune că le furnizează fostul ministru al Internelor, Doru Viorel Ursu. Nu am achiziţionat carte, nu am citit carte şi nici nu ştiu când o voi putea răsfoi. Dar, auzindu-i şuvoiul de vorbe pe care le emitea fără să transmită nici un răspuns de substanţă, precum cele de la întrebările pe care i le-am adresat (minutul 23.58 din înregistrare),, nu-mi fac mari iluzii.
Ce curiozităţi am avut? Doar vreo două. Prima a plecat de la precizarea domniei sale cum că în decembrie 1989 ar fi putut fi el acela care să conducă instanţa de judecată a lui Nicolae Ceauşescu, pentru că era preşedintele Tribunalului pe zona Târgovişte. Şi deci am fost curios dacă procesul ar fi fost la fel de stalinist. A doua problemă era referitoare la numărul de cadre de miliţie cu trecut stalinist reîncadrate după Decembrie 1989.
Nu ştiu cât credit s-ar putea acorda informaţiilor pe care se presupune că le furnizează fostul ministru al Internelor, Doru Viorel Ursu. Nu am achiziţionat carte, nu am citit carte şi nici nu ştiu când o voi putea răsfoi. Dar, auzindu-i şuvoiul de vorbe pe care le emitea fără să transmită nici un răspuns de substanţă, precum cele de la întrebările pe care i le-am adresat (minutul 23.58 din înregistrare),, nu-mi fac mari iluzii.
Ce curiozităţi am avut? Doar vreo două. Prima a plecat de la precizarea domniei sale cum că în decembrie 1989 ar fi putut fi el acela care să conducă instanţa de judecată a lui Nicolae Ceauşescu, pentru că era preşedintele Tribunalului pe zona Târgovişte. Şi deci am fost curios dacă procesul ar fi fost la fel de stalinist. A doua problemă era referitoare la numărul de cadre de miliţie cu trecut stalinist reîncadrate după Decembrie 1989.
 |
| Doru Viorel Ursu, Cătălin Striblea |
 |
| Doru Viorel Ursu |
 |
| Cătălin Striblea, Ana-Maria Cristina Săndulescu, Doru Viorel Ursu |
 |
| Ana-Maria Cristina Săndulescu, Doru Viorel Ursu |
 |
| Doru Viorel Ursu |
 |
| Doru Viorel Ursu |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)