Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 6

Locul 6: TÂLHARUL (Il Ladrone, 1980)

Am văzut destule filme cu personaje biblice mai mult sau mai puţin veridice. Unele dintre ele s-au aflat în centrul unor superproducţii ce au avut la bază romane celebre. Este suficient să menţionăm "Cele zece porunci", "Quo Vadis", "Cămaşa lui Hristos", Ben Hur" şi desfăşurarea de forţe materială şi actoricească ce au însoţit asemenea producţii. Cu toate acestea, un film italian mai puţin cunoscut pe mine m-a cucerit.

În general, mai toţi îl consideră o comedie. Mai mult, o comedie SEXI (sic!)! Şi întrucâtva au dreptate, dacă ne gândim la scenele să le spunem "decoltate" în care apar Edwige Fenech, sex-simbolul italian (deşi ea este franţuzoaică de origine) al anilor '70-'80, interpretând-o pe prostituata Deborah, sau Bernadette Lafont în rolul matroanei romane Appula. Dar tocmai (şi) prin aceste scene "picante" realizatorul Pasquale Festa Campanile îşi împlineşte scopul de a da un portret realist al unui hoţoman, pişicher năzdrăvan (interpretat de Enrico Montesano), o haimana simpatică care sfârşeşte... pe cruce, de-a dreapta Mântuitorului.

Da, e vorba de acel tâlharul care a cucerit împărăţia cerurilor doar prin câteva vorbe rostite pe vârful Golgotei, şi periplurile sale. Pe de-o parte, peripeţiile picareşti prin care trece, situaţii care stârnesc râsul iniţial dar mai apoi lasă în urmă amărăciune. Dar nu-i aşa viaţa? Nu se spune că plăcerile păcatelor se sfârşesc în amar? pe de altă parte, avem şi traseul unui om care se loveşte de propria neputinţă de a crede, neputinţă ce vine din impostura în care vieţuieşte, din care face parte. Un înşelător care crede că totul este scamatorie pentru că pentru el i-a devenit naturală escrocheria şi falsul. Este acelaşi gen de REFUZ în a crede pe care-l găsim şi la oamenii zişi "de ştiinţă", în ciuda EVIDENŢEI faptelor. Pentru acest rol Enrico Montesano a şi căştigat premiul David di Donatello.

Să mai adăugăm coloana sonoră ce însoţeşte filmul, operă a aceluiaş Ennio Morricone pomenit şi la "Misiunea".

Părintele Nicu Steinhard pomenea prin "Jurnalul fericirii" de un clovn care-şi aducea obolul credinţei făcând gimbuşlucuri în faţa altarului. Cred că prin acest film o parte din cinematografia italiană, cea preocupată de crearea divertismentului zis facil (dar care îşi are un public al lui) a făcut o reverenţă lui Hristos.

Rigoriştii să nu fie prea asprii. Doar nebunia italiană putea da la iveală un asemenea film şi în care să amestece teme atât de "incompatibile" în viziunea altora.

Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 7

Locul 7: MISIUNEA (The Mission, 1986)

Filmul lui Roland Joffé ("Câmpiile ucigaşe", "Oraşul bucuriei") porneşte de la evenimente reale petrecute la jumătatea secolului al XVII-lea în America Latină. În fapt, e o condensare a unei istorii de 200 de ani care are în centru un subiect mai puţin cunoscut, cel al misiunilor iezuite pentru convertirea amerindienilor la creştinism. Termenul mai potrivit poate era acela de subiect "ocultat" pentru că tot ceea ce s-a înfăţişat în film porneşte în realitate de la îndrăcirea marilor curţi domnitoare din Europa prin îmbrăţişarea Iluminismului, culminând mai apoi prin victoria Revoluţiei franceze. Ideile deiste cereau îndepărtarea numelui lui Hristos iar începutul decreştinării nu se putea petrece decât dinspre periferie spre metropolă. Poate nu întâmplător, nu foarte departe de teritoriul indienilor guarany vedem ridicată, în Republica Orientală a Uruguaiului, o capitală - Montevideo - înţesată de simbolistică masonică. Pentru că "Ex Oriente lux".

Revenind la film, acesta se desfăşoară punându-i în centru două tipologii contrastante dar complementare în acelaşi timp. Cu profile diferite, cu motivaţii diferite, cu mijloace diferite dar slujind aceluiaş Adevăr: Hristos. Pe de-o parte, părintele Gabriel - interpretat de Jeremy Irons ("Logodnica locotenentului francez", "Un amor al lui Swan") - care vrea să se sprijine doar pe principiile evanghelice; pe de altă parte, Rodrigo Mendoza (Robert de Niro, cel pomenit şi la postarea despre filmul "Noi nu suntem îngeri"), suflet zbuciumat ce caute să-şi afle ispăşirea în mijlocul celor pe care mai înainte îi oropsea şi care, în momentul de cumpănă în care se punea problema supravieţuirii sau exterminării, adoptă calea săbiei.

Deci două alegeri nete. Dar care să fie cea potrivită? Nici unul dintre cei doi nu o poate spune. Priviţi scena dinspre final. Priviţi chipurile celor doi. Mendoza pe moarte sperând în ultimele clipe ca el să se fi înşelat şi superiorul său să fi avut dreptate. În acelaşi timp, chipul părintelui Gabriel, în mijlocul ororii, răvăşit de oglinda unei lumi lipsite de dragoste ce i se descoperă. Clipa de deznădejde a fiecăruia? Dar crucea căzută este ridicată imediat de către unul din turma pe care au vrut să o apere.

Aşa cum indienii convertiţi reconstruiesc într-un soi de "justiţie poetică", sau - mai potrivit - reiau simbolic tot în acest final însângerat scena de deschidere a filmului: un preot martir ce se prăvale cu crucea în imensitatea cascadei. Doar că acum vedem un preot ucis - Liam Neeson, cel menţionat la "Salt spre credinţă" - şi doi indieni reinterpretând scena.

Şi doi martori. Copilul ce se perindă în scenele cheie şi-şi asumă rolul de adult după tragedia (încheiată?). Episcopul care ne trimite o privire amară târziu de tot, după ce s-au desfăşurat genericele de final.

Adăugaţi imaginea fabuloasă (premiul Oscar pentru această categorie), muzica lui Ennio Morricone şi Palma de Aur căpătată la Cannes.




Watch The Mission (1986) in Entertainment  |  View More Free Videos Online at Veoh.com

Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 8

Locul 8: EXORCISTUL (The Exorcist, 1973)

Am găsit în "Partea Diavolului" a lui Denis de Rougemont aceste vorbe: "Cea mai mare înşelătorie a Diavolului este aceea să ne facă a crede că nu există". Evangheliile sunt pline de istorisiri despre Hristos alungând demonii şi vindecând posedaţi. Cărţile de cult conţin rugăciuni prin care spiritele malefice sunt alungate. La botezul fiecăruia din noi se rostesc o serie de rugăciuni denumite "exorcisme". În ziua de Sfântul Vasile ar fi trebuit să se rostească Molitfele acestui sfânt cu un conţinut atât de cutremurător.

Dar, cu toate acestea, în lumea de astîzi se uită că există un "război nevăzut" în care este cuprinsă toată făptura. "Diavol? Fugi, domle' de-aici! Astea sunt superstiţii medievale. Noi am progresat şi ştim că vorbim de boli psihice." Cam aşa sună frazele tipice ale scepticilor contemporani. Pentru ei, dacă au catalogat evenimentele în nişte categorii botezate pompos, cu acest lucru s-au rezolvat lucrurile. Li s-a pus frumos ştampila de "boli psihice" şi situaţia e clară. Nici nu mai contează că ŞTIINŢA (ce termen drag!) nu a reuşit pe nimeni să restabilească, nici un "bolnav psihic" nu a fost vindecat de liota de doctori, psihiatrii, psihologi şi psihanalişti. Poate doar ţinuţi o vreme sub control.

Într-un fel, aşa se prezintă lucrurile şi cu filmul în cauză realizat de William Friedkin ("Filiera franceză", "Viaţă şi moarte în L.A."). A fost încadrat repede la categoria horror. Soluţie convenabilă pentru menajarea  confortului mental contemporan. De ce să se preocupe lumea de drama lui Chris MacNeill, mamei fetiţei posedate - şi observaţi-i de acum înainte interpretarea lui Ellen Burnstyn ("Ultimul spectacol cinematografic", "Alice nu mai locuieşte aici")? De ce să se bage de seamă că titlul îl pune drept personaj principal pe preot ("Exorcistul") iară nu procesul în sine ("exorcismul")? E mai simplu de spus "horror" şi gata!

Dar nu asta a fost intenţia realizatorilor. Tocmai realismul montării ne trimit spre situaţii veridice de viaţă care chiar se petrec şi care s-au mai petrecut în trecut. De altminteri chiar coloana sonoră ne dirijează spre aceeaşi direcţie. Muzica atonală a lui Krzysztof Penderecki este extrasă din opera acestuia numită "Diavolii de la Loudun", având ca subiect cazul de... posedare în masă petrecut în secolul al XVII-lea în Franţa. Este o muzică în ton cu oglindirea distrugerii personalităţii sub influenţa malefică, contrabalansată de "Clopotele tubulare" ("Tubular bells") ale lui Mike Oldfield.

Legat de apariţia acestui film, mi se pare semnificativ că marchează acea perioadă din istoria contemporană în care excesele erau la ordinea zilei - dezordinea morală, sexuală, droguri, rebeliune, secte (între care şi culte luciferice), influenţe extrem-orientale. Pe scurt, ceea ce s-a numit "generaţia hippie".

Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 9

Locul 9: SALT SPRE CREDINŢĂ (Leap of Faith, tradus şi Vânzătorul de iluzii - 1992)

Vă mai amintiţi clipul formaţiei Genesis, Jesus He Knows Me? Îl veţi afla la finalul postării. Acolo erau ironizaţi teleevangheliştii din America. În filmul de faţă este portretizat un soi asemănător de persoane. Da, ne aflăm de data aceasta în miezul lumii neoprotestante, a pastorilor şi predicatorilor, a "minunilor instant", a spiritualismului cu iz penticostal.

Filmul lui Richard Pearce ("No Mercy", "Country") ni-l aduce în faţă pe Jonas Nightengale, interpretat de Steve Martin ("Roxanne", "Poveste din L.A."), un predicator intinerant. În fapt, un escroc profesionist care se foloseşte de o echipă întreagă de alţi profesionişti ai iluziei, între care mâna sa dreaptă, Jane (Debra Winger - "Văduva neagră", "Cuvinte de alint", "Ofiţer şi gentleman"), în scopul de a-i uşura de bani pe fraierii care-i ascultă predicile. O pană îl obligă să se oprească şi într-un colţ din Kansas devasta de şomaj şi cu pericolul secetei bătând la uşă.

Cinicul Jonas află prilej şi aici de a extorca bani frumuşei de la populaţia şi aşa sărăcită, cu toată opoziţia şerifului local Will Braverman (Liam Neeson - "Misiunea", "Michael Collins", "Lista lui Schindler", "Războiul Stelelor - Ameninţarea fantomei"). Dar ce ar fi dacă tocmai celui care este un maestru al înşelăciunii, celui care promite minuni la minut, omului uns cu toate alifiile mistificării, farsorului de geniu, deci tocmai acestuia să-i joace Dumnezeu o farsă? Adică să se petreacă o minune "pe bune". Vindecarea miraculoasă a unui schilodit fizic pune în mişcare resorturile interioare ale vindecării acestui schilodit sufleteşte care este predicatorul Jonas.

Deci, care este motivul apariţiei minunilor? Convingerea mulţimilor sau mişcarea inimii?

Urmăriţi-l, măcar pentru minunata muzică gospel ce îl însoţeşte.





 Îl puteţi urmări şi pe linkurile următoare subtitrat în româneşte:

Partea 1:

Partea 2:

Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 10

Locul 10: IISUS DIN MONTREAL (Jésus de Montréal, 1989)

La prima vedere acest film poată părea, pentru persoanele habotnice, irevenţios. Evident, acelea nu au citit nici "Maestrul şi Margareta" şi nici nu au avut de-a face cu vreun roman de Dostoievsky. De altminteri, cu un fragment din "Fraţii Karamazov" se deschide aceaastă producţie canadiană regizată de Denys Arcand ("Declinul imperiului american", "Invaziile barbare") şi se constituie într-o satiră tragică la adresa racilelor vieţii moderne: secularizată, coruptă moral, mediocră, cu ţeluri constituite din faimă, succes, sexism, publicitate.

Daniel (Lothaire Bluteau), un actor de perspectivă, este angajat de către o parohie quebecheză, să aducă un suflu nou punerii în scenă a "Patimilor Mântuitorului". Îşi adună o echipă de "discipoli" pe care îi convinge să participe la proiect şi dau naştere unei puneri în scenă destul de controversate din punct de vedere strict tradiţional, ceea ce duce la conflict cu comanditarii. Dar nu această dispută se află în centrul filmului - părerea mea - ci radiografia pe care o face unei lumi  care şi-a pierdut reperele, snobimii cu pretenţii estetizante, vidului axiologic în care vieţuiesc.

Să fie posibil ca Daniel să fi pornit la drum cu ideile lui Smerdiakov pronunţate la începutul filmului? Poate că da. Iar cuvintele bibliotecarei ("Îl cauţi pe Iisus? El va fi Cel care te va găsi") să fi fost în acest caz profetice. Pentru că treptat începe să fie "invadat" de trăiri cristice. Un soi de "Imitatio Christi" se petrece cu eroul în episoade lesne recognoscibile: alungarea vânzătorilor din templu, ispita de pe munte ajungând până la chinul pe cruce. Îmi pare chiar că Denys Arcand a făcut nişte trimiteri chiar mai subtile şi NEPERCEPUTE de către diverşii comentatori. Acel traseu final - spitalul municipal (inaccesibil) - spitalul catolic (ultra aglomerat) - staţia de metro (în care se regăseşte posterul cu "înainte mergătorul" ce-l declarase pe Daniel "un actor mai mare ca el" - reface la modul simbolic coborârea la Iad a Mântuitorului înainte de Înviere, o secvenţă din procesul hristic al mântuirii oamenilor mai puţin cunoscută în Occident, dacă nu chiar negată.

O insesibilitate care nu ar trebui să mire. O secvenţă este lămuritoare în ironia sa. Paza intervine în timpul spectacolului pentru a opri reprezentaţia neaprobată. Audineţa protestează: "Vrem să aflăm sfârşitul". "Toată lumea îl cunoaşte", spune şeful pazei. "Mare pe cruce şi învie. Mare brânză".

La festivalul de la Cannes din 1989 filmul a câştigat atât Premiul juriului cât şi Premiul juriului ecumenic. Totodată, a fost nominalizat şi la Oscaruri la categoria cel mai bun film străin. Eu am avut noroc să-l văd prin intermediul TV 5 Europe. Nu ştiu să fi fost difuzat de vreo televiziune de pe la noi.

Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 11

Locul 11: NOI NU SUNTEM ÎNGERI (We're No Angels, 1989)

"Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi, căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă îngeri." - acesta este versetul luat de la Evrei 13:1 care marchează filmul lui Neil Jordan. Nu se precizează continuarea: "Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei".Comedia - căci despre o comedie este vorba - îi are în centru pe doi ocnaşi, Ned şi Jim, interpretaţi de Robert de Niro şi Sean Penn, evadaţi din puşcărie şi disimulaţi în preoţi în încercarea lor de a trece în Canada. Îşi află adăpost într-o mânăstire catolică din orăşelul de graniţă iar prilejul îl putea constitui pelerinajul cu statuia Maicii Domnului care plângea. Dar cum oamenii nu sunt îngeri, ci deasupra lor - prin Iisus Hristos - cei doi devin unelte în vindecarea fetiţei lui Molly, spălătoreasă cu normă de prostituată (Demi Moore) şi nu-şi află salvarea decât doar după adoptarea unei decizii - călugăria în cazul lui Jim, o refacere a vieţii alături de Molly, în ce-l priveşte pe Ned.

Şi acest film a fost unul vizionat în vremurile de după 1989, în care videocasetofonul era rege. Ritmul este destul de alert, se urmăreşte cu plăcere şi, în ciuda primei impresii pe care îl lasă, de comedie, la o vizionare mai atentă reiese tensiunea dramatică din spatele personajelor: ne lovim de oameni hăituiţi şi înspăimântaţi, de indiferenţi, de autoritate brutală şi sângeroasă, de cinism, exaltare ori... simplitate curată.

Poate de aceea, cu toate că este o comedie, nu se uită.



Online îl puteţi (re)vedea şi aici: http://filmehd.net/were-no-angels-1989-filme-online.html

Cele mai bune filme religioase, top personal - locul 12

Locul 12: IISUS DIN NAZARET (Jesus of Nazareth, 1977)

Superproducţia pentru televiziune realizată de Franco Zeffirelli ("Îmblânzirea scorpiei", "Romeo şi Julieta", "Hamlet"), cu imaginea lui Robert Powell ("Mahler", "39 de trepte", "Shaka Zulu") ce se suprapune (parcă prea mult) peste cea a lui Iisus Hristos. Şi cu muzica lui Maurice Jarre, excepţională.

A fost un imens succes de public şi comercial, inclusiv în lagărul socialist, prin difuzarea casetelor video piratate. A influenţat mentalităţi şi a impregnat publicului o anumită imagine a lui Iisus contaminată de subiectivismul artei Renaşterii, care se îndepărtează de scopul respectivei creaţii artistice (mărturisirea Persoanei divino-umane a lui Hristos) în contra-balansat cu închipuirile realizatorului despre subiect. Este un reproş care se poate face tuturor producţiilor cinematografice care au încercat să se apropie de subiectul Iisus. E o neputinţă proprie cinematografiei, un domeniu în care nu se poate regăsi acceza ce se cere iconarului în pictură, de exemplu.

Poate nu întâmplător un întâmplare legată de această mini-serie se leagă, printr-o ciudată întorsătură, de celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, "Cina ce de taină". Se spune că după pictarea figurii lui Hristos pictorul a căutat luni de zile pe cineva care să slujească drept model imaginii lui Iuda. A dat de o figură declasată şi, spre uimirea sa, cel pe care pusese ochii îi mărturisi că este aceeaşi persoană cu cea care pozase la zugrăvirea imaginii hristice. La Robert Powell lucrurile au stat invers: fusese ales iniţial pentru rolul lui Iuda.

Totuşi, ecourile ce le-a stârnit de-a lungul timpului în minţile şi inimile privitorilor, faptul că a schimbat destine, opţiuni în viaţă, m-au făcut să încep acest clasament al filmelor religioase cu această producţie.

Când mă refer la "religios" am în vedere acel termen cu accepţiunea de "reluare a legăturii dintre Dumnezeu şi om". Un dialog între părţi, ceea ce în mediile extrem-orientale nu găsim, iar în practica cultelor antice nu aflăm.

Deci, nu veţi găsi aici trimiteri la filme ce se fac referire la diversele practici cultuale din decursul sistoriei sau contemporane, nici la diversele filosofii sau concepţii despre univers şi om. Ci strict la cele care se referă la relaţia dintre Dumezeu-Persoană şi om, neputinţa dialogului şi refacerea sa, căutarea şi găsirea omului de către Dumnezeu sau, invers, a lui Dumnezeu de către om; câmpul de bătălie dintre bine şi rău, care este sufletul omenesc; alegerea Raiului sau Iadului, reflectarea Împărăţiei lui Dumnezeu din om prin actele sale. De aceea nu veţi găsi aici nimic din spiritualitatea unor filme extrem-orientale (sau care se ocupă de  acel spaţiu). Nu veţi găsi nici trimiteri către tot felul de realizări cu mesaje simbolice sau îmbrăcate în alegorii.

Este un top subiectiv şi nimic mai mult. Sper doar ca măcar unele filme să atragă atenţia eventualilor cititori care nimeresc pe acest blog.

Zvonul ca proptea politică - Muzeul Ţăranului Român şi tupeiştii din jurul său

În cazul de faţă vorbim de un domn numit Virgil Niţulescu, director şi pe timpul PeDe-Lingăilor, şi pe timpul USLaşilor (c-aşa-i în cotocobităceală) al Muzeului Ţăranului Român. Politruc (a)cultural îl numea Claudiu Târziu cu ceva vreme în urmă - uitaţi aici - şi continua în descriere cu un citat din Andrei Pleşu: "Un zvon în care nu vreau să cred e că unul dintre aspiranţii la directorat ar fi fostul secretar de stat Virgil Niţulescu, de la Ministerul Culturii. Îl ştiu de mult. Iniţial, am crezut în candoarea lui. Între timp s-a instalat în postura unei mediocrităţi vesele, de funcţionar hârşit în rele. Mi-e greu să înţeleg de ce vrea acest directorat. În materie de etnografie e nul. În materie de caracter e, ca să zicem aşa, aproximativ. Se crede un administrator? Să caute vreun şantier sau vreo circă financiară. Altfel, va rămâne în memoria noastră ca un demolator de duzină, înălţat pe ruinele unui lucru bine făcut" Cred că aţi remarcat sublinierea cuvântului zvon, doară zvonistica ce devenea realitate era la ordinea zilei în timpul guvernărilor Băsescu-Boc din urmă cu nu mulţi ani.

Acest Virgil Niţulescu s-a evidenţiat (ŞI EL!) prin politica sa anti-creştină culturală dar în spiritul corectitudinii politice la putere în zilele noastre, transformând MuzeulŢăranului Român într-o oficină a propagandei sodomite. Pentru cei ce au uitat - şi, din păcate, suferă mulţi de amnezie "culturală" - le reamintesc de scandalul de la MŢR ivit cu ocazia desfăşurării "Lunii LGBT". Mă voi ajuta iarăşi de articolele publicate de Claudiu Târziu - de aici şi aici - şi în care i se cerea DEMISIA. Sau demiterea, lucru foarte greu, de vreme ce "are proptele politice solide". Peste câteva luni, în septembrie 2013 (deci nu demult!), apărea chiar şi un "Comitet pentru salvgardarea MŢR", după cum citim pe blogul aceluiaş Claudiu Târziu. Interesant că nu aflăm printre semnatari numele lui Cristian Preda.

Dar de ce ar fi trebuit să apară numele politologului, politicianului şi politrucului Cristian Preda? Pentru că suntem în căutarea cercului de proptele politice ale celor care distrug MŢR. Iar în demers trebuie să vedem unde îşi au izvorul ZVONURILE create pentru a-l spijin pe cel care, în condiţiile în care la conducerea Ministerului Culturii a venit un creştin (fie el şi răspopit), ar putea să-şi piardă postul.

Păi domnul Cristian Preda este într-o amiciţie de idei cu fostul ministru de la Cultură, Daniel Barbu zis "Cianură". Îşi au numitorul comun în apartenenţa la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Ambii sunt vajnici apărători ai "minorităţilor sexuale" şi a umanitarelor deziderate ale RMGC. Nu contează că sunt în structuri politice diferite, doară trăim în coabităceală şi prin urmare este firească orice apropiere. Îi mai leagă şi apartenenţa "dilematică" şi, de aici, ideologia ce-i uneşte îmi pare evidentă.

Ori, după aberantele decizii şi afirmaţii ale lui Daniel Barbu, îndepărtarea sa era aproape certă. Aşa că de ce să nu lase în urmă un ou fierbinte urmaşului de scaun ministerial? Poate convenea şi anumitor interese ce cloceau în mintea premierului Victor Ponta: de jaf şi de furt. Deci, dacă au existat planuri de "comasare", ele au fost realizate ÎN MINISTERUL CULTURII doar în perioada Daniel Barbu. Poate chiar ca urmare a unui ordon ocult ceva mai vechi, de ce nu?

Dar de ce să se pună în cârca unui ministru care încă NICI NU FUSESE ÎNVESTIT ÎN FUNCŢIE? Ori acest lucru face Cristian preda, care se pare că le ştia el mai bine decât oricine... de la Bruxelles, unde este europarlamentar!

Post by Cristian Preda.

Şi care europarlamentar îi dă repede telefon lui tătuca de la Cotroceni, care-l roagă pe proaspătul ministru să nu comaseze MŢR cu Muzeu Satului. Şi vine şi (încă) directorul Virgil Niţulescu fluturând o scrisoare deschisă, dezvăluind planul ocult al lui Ponta! Dar de ce nu a făcut acest lucru în timpul mandatului antecesorului lui Ştirbu? Pentru că scopul NU este salvarea MŢR ci atacarea PNL. Din ambele direcţii, în stil coabitac. Dacă ar fi doar un scop politic, lucrul m-ar lăsa rece. De vreme au fost de acord cu cobităceala, atunci să se descurce! Dar în joc sunt şi valorile CREŞTINE şi aparatul drăcesc instalat în frunte pentru distrugerea ţării. O colcăială de propagandişti care se spijină reciproc în intenţia de a schimonosi şi mai rău România.

Şi la Iulian Capsali am găsit o concluzie asemănătoare:

Post by Iulian Capsali.

Nu tiu cât de bune sunt reacţiile pripite în zilele noastre, plecate numai de la zvonistică. Există departamente ale "serviciilor" însărcinate cu manipularea. Dacă am reacţiona imediat, fără judecată critică, le-am face "serviciilor" un mare serviciu. Şi să nu credeţi că mobilele ce stau la bază sunt nobile. De mult nu mai avem "stat naţional".

PS: după tot acest "scandal" ar mai putea fi clintit din funcţie poponarofilul director al MŢR? QED!

Mihaela Rădulescu (Ţiganu, Iosif, Bănică, Schwartzenberg, Oţil etc): "Ajutaţi copiii... [să devină curve ca mine]"

Pastorala "eco-anarhistă" a Preafericitului Daniel

Paragrafele subliniate cu roşu cuprind esenţa! Semnalarea a făcut-o siteul Gândul, şi de data asta îi felicit.

 

NAȘTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI ȘI A PĂMÂNTULUI - Pastorală de Crăciun - 2013 

 

† DANIEL, prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor, har, milă şi pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări.


„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”


(Luca 2, 10 - 11)


Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,


Astăzi, Biserica binevesteşte pentru tot poporul bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (Cf. Ioan 17, 13).


Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoare mare a bucuriei, la care participă cerul şi pământul, după cum prevestea Psalmistul zicând: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul… de faţa Domnului, că vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creaţia întreagă participă la această bucurie negrăită, întrucât ea este regăsirea bucuriei pe care au trăit-o Adam şi Eva în Rai, înainte de a cădea în neascultare şi înstrăinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopărinţii noştri au păcătuit şi au fost alungaţi din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeşte psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, traducere de Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 156). Însă, prin smerită ascultare, Fecioara Maria a născut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numită „bucuria şi împăcarea lumii”; „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura (creaţia)..., din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut…”, se spune în cărţile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).


Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi au tâlcuit apoi în dogme ale credinţei şi în cântări liturgice lumina spirituală care se revarsă din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Hristos.


Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viaţa cerească, nestricăcioasă şi veşnică:


„Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).


„Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Ibidem).


Hristos Domnul, Care S-a născut, ca om, în peştera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, adică întreg universul, lumea nevăzută a mulţimilor de îngeri şi lumea văzută a mulţimilor de stele. Acest adevăr îl mărturisesc Sfinţii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Apostol Ioan.


Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune că: „Toate prin El (Hristos) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).


Fericitul Augustin († 430) descrie taina Naşterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuţ în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor şi dăruind, din sânul mamei Sale, sfinţire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deşi iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înţelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu şi, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia. (...) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuţ, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înţelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).


Faptul că lumea văzută şi nevăzută a fost creată prin Fiul, înseamnă că Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatăl şi lumea creată, adică, prin El, lumea îşi împlineşte rostul ei de a fi lumină creată şi podoabă de frumuseţe a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul şi pentru toţi oamenii.


În limba română, cuvântul „lume” conţine ideea de lumină (din latinescul lumen = lumină), iar în limba greacă, cuvântul „cosmos”, adică lume, univers, conţine ideea de podoabă, de frumuseţe. Lumea a fost creată prin Fiul deoarece, prin El, cerul şi pământul trecător se vor preface în cerul nou şi pământul nou despre care vorbeşte cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).


Faptul că lumea nevăzută a îngerilor şi lumea văzută sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamnă că lumea este dar al Tatălui, către Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creată, să o lumineze spiritual, să o sfinţească prin jertfa Sa şi să o aducă pe aceasta, ca dar al Fiului, către Dumnezeu-Tatăl, adică să facă din ea dar de mulţumire, o Euharistie a toată existenţa, oferită lui Dumnezeu-Tatăl, şi să-i înveţe pe oameni să mulţumească lui Dumnezeu „pentru cele pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile cele arătate şi nearătate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 172). De ce să mulţumească? Pentru ca omul, care crede în Fiul, să primească un dar şi mai mare, şi anume viaţa veşnică.


Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.


Părintele Dumitru Stăniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, ediţia a doua, p. 223). Între creaţie şi Creator, între dar şi Dăruitor există o legătură de viaţă, pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind: „legământul veşnic dintre Mine (Dumnezeu) şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ” (Facerea 9, 16). Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generaţiilor viitoare şi bogăţie şi înţelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării practice la nivel naţional şi planetar.


Iubiţi credincioşi şi credincioase,


La Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327). „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunarea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. Desigur, El a venit în lume ca să sfinţească mai ales sufletul şi trupul omenesc, născându-Se ca om din Fecioara Maria.


Iisus S-a născut în peşteră ca într-o biserică de sub pământ, iar apoi a fost aşezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii.


Betleem înseamnă în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel născut în peşteră ca om, şi aşezat în iesle este pâinea cerească oferită oamenilor ca hrană în Sfânta Euharistie. Deci, sfinţirea omului prin hrănirea lui cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este înţelesul adânc al tainei punerii sau culcării pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Naşterii Domnului în peşteră se află permanent la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile (pâinea şi vinul) pentru Sfânta Euharistie.


Naşterea Domnului aduce mare bucurie şi binecuvântare celor ce veghează. Iisus Se naşte în peşteră şi este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea oraşului se află în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara oraşului sunt chemaţi să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace şi străine, pe care Dumnezeu o binecuvântează prin naşterea Fiului Său ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Răsărit, de la distanţe mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în ţara lor, S-a născut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărăteşti oferite Pruncului sărac, născut într-o peşteră şi culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o ţară străină, pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă săracă, neajutorată de cei de aproape, de acelaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).


Astăzi, când foarte adesea iubirea sau bunătatea din inimi este înlocuită cu răutatea sau nepăsarea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă responsabilitate şi multă lucrare a faptelor bune. Părinţii veghează la leagănul copiilor, dascălii veghează la educarea tinerilor, profesorii veghează la formarea studenţilor, medicii veghează la vindecarea bolnavilor, conducătorii înţelepţi veghează la bunul mers al cetăţii, iar preoţii veghează la mântuirea sufletelor credincioşilor.


Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: credinţa şi speranţa, iubirea şi dărnicia.


Bunătatea inimii sau bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului egoist cu bunătatea şi bogăţia sufletului generos pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu şi legătura cu El prin rugăciune şi veghe (atenţie) sporită.


Dreptmăritori creştini,


Întrucât rugăciunea este izvor de bucurie, de sănătate şi mântuire, să priveghem la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul


2013 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2014. Amintim aici că anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere importanţa Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa Bisericii lui Hristos şi pentru experienţa duhovnicească a fiecărui creştin.


De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin împreună cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu, şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de evlavioasă evocare a jertfelniciei Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi de preţuire a moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.


Dorim ca lumina sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă tuturor pace şi sănătate, bucurie şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!


Tuturor vă adresăm urările tradiţionale „Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”


„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).


Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,


† Daniel


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

10.12.2013 | 14:31

Au mai apus două stele: Joan Fontaine şi Peter O'Toole

S-au răsculat şi cineaştii!

Vineri, 13 Decembrie (potrivit număr!), a venit şi rândul celor ce lucrează în Cinematografie să încerce să-şi facă dreptate şi să-şi facă auzit glasul. Picătura care a declanşat paharul revoltei l-a constituit anunţul făcut de forul financiar diriguitor, Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), de a amâna cu două luni conscursul care trebuia să stabilească proiectele finanţate pe anul următor, anunţă site-ul Cinemarx. O decizie dubioasă în spatele căreia să pare că se ascund interesele unor politicieni de a-şi vârî puţin mânuţele şi în prăduirea bugetului acordat cinematografiei naţionale. Totodată, afirmă siteul Cinemagia, anul 2013 ar fi devenit primul în în care nu a mai avut loc nici un concurs pe proiecte filmice.

În faţa acestei mârşăvii, un grup de oameni din cinematografie, în frunte cu producătoarea Ada Solomon ("Poziţia copilului") şi Tudor Giurgiu ("Despre oameni şi melci") au luat cu asalt clădirea din strada Dem I. Dobrescu în care se găseşte CNC-ul. Oamenii s-au mobilizat prin reţelele de socializare unde a fost creat evenimentul #occupyCNC.

foto: https://www.facebook.com/events/593324747371771/

Mobilizarea a făcut-o-o Ada Solomon, prin mesajul publicat pe pagina sa de Facebook:

"Stiu ca sunt lucruri mult mai importante decit ce se intimpla cu cinematografia romaneasca, dar fiind domeniul meu de activitate imi este greu sa nu pun aceste probleme pe primul loc. De-a lungul timpului (timpul asta in care am facut mai bine de 30 de filme, am obtinut alaturi de colegii mei peste 100 de premii internationale, culminind cumva -la nivel personal- cu Premiul Eurimages acordat de catre Academia Europeana de Film (Oscarul European) ) am facut fata la numeroase umilinte din partea organismelor din domeniu din Romania. Ultima, decizia de ultim moment de a prelungi termenul de depunere a dosarelor pentru prima sesiune de finantare din 2013 pina in februarie 2014 cind deadline-ul era pe 13 decembrie ora 15 mi se pare o incununare a lipsei de respect fata de toti colegii mei care-si fac treaba corect, in conditiile date, respectind termenele. Consiliul de Administratie al CNC umileste inca odata cineastii activi din Romania aratindu-si lipsa de competenta si arbitrariul in luarea deciziilor. desigur scopul acestei prelungiri exista, in cadrul unui concurs cu o suma de 3 ori mai mare decit precendenta in joc, cu un director interimar care poate fi schimbat foarte usor in perioada sarbatorilor cu altcineva cu si mai putina expertiza si competenta. astfel invit toti colegii de breasla, indiferent de pozitia pe care o ocupa in echipele de filmare, sa ni se alature vineri 13 decembrie, incepind cu ora 12.00, in miscarea OCCUPY CNC la sediul CNC din strada Dem. I. Dobrescu. Putem arata astfel, caci altfel nu stiu cum, ca exista o voce unitara in Noul Cinema Romanesc indiferent de tipul de cinema pe care-l facem si ca e timpul dupa mai bine de 12 ani de succese internationale sa contam si la noi acasa."

E curios lucru - şi nu prea - că mediile româneşti au ignorat total şi această revoltă a unei bresle.

Gigel Ştirbu, cuiul lui Pepelea înfipt de Antonescu în interiorul guvernului Ponta?

În decursul ultimilor luni cred că şi-a dat seama oricine de aroganţa şi tupeul afişate de Victor Ponta la adresa contestatarilor proiectului RMGC. Cred că retina fiecăruia mai reţine şi imaginile cu premierul voios defilând în mina-muzeu de la Roşia Montană. L-a secondat, prin declaraţii şi aprobări, jalnicul Barbu "Cianură" de la Cultură. Din fericire, acesta din urmă a demisionat (era cazul să fi făcut acest lucru mai demult) iar în locul său a fost propus, de către Crin Antonescu, un personaj despre care nu ştiam mai nimic: Gigel Ştirbu.

O cercetare minimă ne duce spre descoperirea unui parlamentar care este deja la a doua legislatură. Surpriza mare o aflăm atunci când ne aruncăm privirea asupra declaraţiilor şi interpelărilor din Parlament. Îndeosebi cele din toamna acestui an ne atrag atenţia prin mesajul în contradicţie cu aprecierile premierului Ponta la adresa protestatarilor ce apărau Roşia Montană de distrugerile RMGC. Asupra acestora m-am oprit, dar curioşii pot găsi şi alte teme în interpelări anterioare cu teme precum ACTA sau actele biometrice. Se vor menţine şi după prima zi de ministeriat?

Dezbateri Parlamentare - Şedinţa camerei din 10 Septembrie 2013

"Care sunt argumentele susţinătorilor proiectului Roşia Montană"  

Am constatat cu mâhnire că după exprimarea în primă instanţă de către preşedintele PNL a unei poziţii personale privind controversatul proiect numit generic Roşia Montană şi după ce în mod oficial parlamentarii PNL au luat o decizie, spiritele s-au inflamat la maximum. 

Nu am să mă refer la poziţia mea faţă de respectivul proiect, ea va fi cunoscută în momentul dezbaterilor şi al votării lui în Camera Deputaţilor. 

Mă voi referi însă la modul în care decurg dezbaterile publice pe tema proiectului. Am asistat, în faţa televizorului la o astfel de dezbatere care a avut loc la o televiziune de ştiri. O dezbatere în care au fost prezenţi numeroşi exponenţi ai societăţii civile şi parlamentari care se opun proiectului, pe de o parte, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi mai mulţi localnici din zona Roşia Montană care agreează proiectul, deci o reprezentare completă cu participarea tuturor părţilor sau, mă rog, a ambelor tabere implicate. 

Din păcate, am ajuns la o concluzie amară. Cei care se opun proiectului au prezentat argumente solide ale poziţiilor lor, în timp ce susţinătorii proiectului au demonstrat că nu sunt deschişi dialogului, că sunt intransigenţi. Am să vă prezint doar două exemple. 

O doamnă - care nu face parte din vreun partid politic şi care nu ştiu dacă a votat USL la alegeri, dar care a criticat USL pentru unele stângăcii, sau pentru ce a considerat dânsa că USL nu a rezolvat, deci o persoană care nu poate fi acuzată de partizanat politic - şi-a exprimat poziţia susţinând că, în situaţia demarării exploatării de la Roşia Montană, patrimoniul turistic de acolo va fi afectat. Respectiva persoană a propus preopinenţilor să încerce să dezvolte turismul în zonă, a explicat că străinii sunt interesaţi de vechile construcţii miniere romane şi că turismul ar putea fi o soluţie pentru creşterea numărului de locuri de muncă în zonă. O poziţie corectă a unui cetăţean şi care a propus şi o soluţie. Care au fost contraargumentele susţinătorilor proiectului aflaţi într-o locaţie la Roşia Montană: "Cine este această persoană care vine să ne dea nouă lecţii?". 

Un senator PNL a explicat trei motive foarte simple, din care rezultă de ce nu se poate vota proiectul: lipsa avizului de mediu, încălcarea a şase acte normative în vigoare în situaţia în care este adoptat proiectul, neconstituţionalitatea prevederii care acordă dreptul unei companii private de a efectua exproprieri. Practic, senatorul PNL a preluat câteva dintre argumentele de ordin tehnic, pe care le-a prezentat şi preşedintele PNL. 

Proiectul denumit Roşia Montană nu este doar unul controversat, ci şi unul extrem de complex şi cu implicaţii pe multe paliere. Este o înşiruire de excepţii, o lege specială cu multe derogări. De aceea, atât susţinătorii proiectului, cât şi adversarii lui trebuie să prezinte argumente pertinente atunci când îşi susţin poziţiile. Care au fost argumentele susţinătorilor aţi văzut. Personal nu cred că doar în baza unor astfel de argumente poate fi susţinut un proiect de genul celui numit Roşia Montană.

Sursa: http://www.cdep.ro/


Dezbateri Parlamentare - Şedinţa Camerei din 18 Septembrie 2013

"RMGC a corupt oficiali români. Cine îi scoate la lumină?"

În cadrul unui interviu acordat postului public de televiziune, întrebat dacă are la cunoştinţă faptul că Compania Roşia Montană Gold Corporation a cumpărat politicieni, premierul Victor Ponta a răspuns:"Probabil că da. Nu am date concrete în acest sens, dar probabil că da". 

Acest "probabil că da" este de fapt un da mai mult decât clar.Şi are dreptate. Tot în cadrul respectivului interviu, moderatorul TVR a prezentat o informaţie mai mult decât interesantă, şi anume că Roşia Montană Gold Corporationnu răspunde faţă de acţionari dacă angajaţii sunt implicaţi în scandaluri legate de coruperea unor oficiali. Aici premierul Ponta a menţionat că, dacă vor fi dovedite astfel de situaţii,societatea care intenţionează să exploateze la Roşia Montană va răspunde în faţa legilor României.

Cele de mai sus trebuie privite cu o atenţie deosebită. În primul rând, nu credeam că în secolul al XXI-lea şi într-o ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, voi (vom - pentru că toţi cei care au urmărit interviul sunt acum în posesia informaţiei) auzi aşa ceva, adică o mare companie îşi declină orice răspundere dacă angajaţii ei corup oficiali ai statului. O astfel de poziţie este specifică companiilor care în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea exploatau resurse naturale în colonii. Respectivelor companii le era pe atunci permis orice. Inclusiv, sau mai ales coruperea unor oficiali locali. După cum se vede, cei de la Roşia Montană Gold Corporation tratează România ca pe o colonie şi pe români, probabil, ca pe nişte sclavi de pe o plantaţie. 

Premierul Victor Pontaare dreptatecând spune că RMGC va răspunde în faţa legilor României dacă se va dovedi că a corupt oficiali sau politicieni. 

Numai că nu este de ajuns ca primul-ministru să aibă dreptate. Pentru că dovezile nu curg din cer.Dovezile trebuie căutate. Dacă nu vor fi depistaţi politicienii şi alţi oficiali care au fost cumpăraţi de către cei de la RMGC, atunci toate declaraţii de bună intenţie rămân simple forme fără fond. 

Ştiu, mi se poate replica: "este dificil de dovedit" dacă nu există plângeri, flagrante etc. Nu, lucrurile nu stau deloc aşa. Este imposibil ca unele servicii care interceptează tot ce mişcă în această ţară să nu posede dovezi privind cumpărarea unor politicieni. Din anumite raţiuni însă respectivele dovezi sunt ţinute în conservare. 

Dar nu este nevoie doar de aportul serviciilor secrete. Sunt personaje, inclusiv politicieni, care au devenit, şi nu de azi, de ieri, nu simpli susţinători ai exploatării de la Roşia Montană, ci adepţi fanatici şi chiar propagandişti ai proiectului. Şi cu siguranţă nu este vorba de ceva voluntar. O revizionare a talk-show-urilor tv, o privire aruncată prin arhivele media, pot scoate la iveală multe nume de politicieni sau alţi oficiali care se dau de ceasul morţii pentru ca RMGC să reuşească să-şi ducă misiunea până la capăt.Şi aceştia ar trebui să fie luaţi la întrebări, pentru ca spusele premierului la TVR să nu rămână vorbe goale. Voi, de fapt vom vedea, în dezbaterile din Parlament, cine vine cu argumente pertinente şi fundamentate economic întru susţinerea proiectului Roşia Montană şi cine va susţine proiectul, fără argumente şi de pe poziţii intransingent talibane. Aceştia din urmă şi cei care vor vota cu două mâini pentru proiectul Roşia Montană sunt şi ei din categoria celor care sunt suspecţi că nu sunt curaţi. 

În 2010, în media dinRomânia a apărut următoarea ştire: "Compania Daimler este implicată într-un proces în Statele Unite, fiind acuzată, odată cu trei subsidiare, ca a mituit cu zeci de milioane de dolari oficiali guvernamentali din 22 de ţări, printre care şi România". Era vorba, la noi, de achiziţionarea de către primarul Adriean Videanu a 500 de autobuze Mercedes. Iată deci că "se poate". Se poate - dar în alte ţări - depista că au fost corupţi oficiali de către o companie. Dacă pentru 500 de autobuze s-au oferit "atenţii consistente",sigurpentru afacerea Roşia Montană potul a fost/este mult, mult mai mare. 

Suporterii din zona politicului a proiectului Roşia Montană susţin că,în cazul în care proiectul eşuează, va fi tragedie, se vor pierde 2.600 locuri de muncă. 

Atrag atenţia că s-au închis unităţi economice unde s-au pierdut mult mai multe mii de locuri de muncă şi cei care acum pledează pentru Roşia Montană nu au considerat ca fiind tragedii şi celelalte mari şi mult mai multe locuri de muncă. Oare de ce consideră că doar la Roşia Montană va fi tragedie?
Sursa: http://www.cdep.ro/

Declaraţie politică - Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 Septembrie 2013

"Să ascultăm şi să urmăm vocea Academiei Române în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană"

Extrem de controversatul proiect Roşia Montană a inflamat în această toamnă spiritele la cote mult mai înalte decât în anii trecuţi. În parlament poziţiile sunt împărţite, pro sau contra, în stradă sunt demonstraţii mari împotriva exploatării la care participă ONG-urile neafiliate politic, iar în zona Roşiei Montane cei interesaţi orchestrează contrademonstraţii care au drept scop convingerea românilor că demararea exploatării ar urma să rezolve problema locurilor de muncă în România. Această temă este agresiv prezentată şi în miile de spoturi şi clipuri publicitare transmise, cu mici excepţii, în întreaga presă. 

Nimic mai fals! Problema locurilor de muncă din România nu îşi va găsi în niciun caz rezolvarea dacă proiectul Roşia Montană primeşte undă verde. Mai mult, dacă proiectul Roşia Montană va demara aşa cum este planificat, nu se rezolvă problema locurilor de muncă nici măcar în zona exploatării! Şi un alt aspect ce nu trebuie omis, beneficiul statului român de pe urma exploatării de la Roşia Montană va fi unul infim, în timp ce pagubele, de orice natură, vor fi majore. 

Nu o spun doar eu, care pot fi suspectat de o doză de subiectivism de natură politică, sau protestatarii din stradă, din Bucureşti şi din alte localităţi mari din ţară, ci o afirmă personalităţi care nu pot fi suspectate că ar reprezenta vreun interes personal sau de grup, o afirmă personalităţi cu o pregătire complexă, care nu poate fi pusă la îndoială. Şi nu o afirmă de azi, de ieri, ci de mai bine de 10 ani. 

În 2003, preşedintele Academiei Române, domnul Ionel Haiduc, a publicat un studiu întitulat "Proiectul Roşia Montană între riscuri şi beneficii". Este vorba de o analiză pertinentă şi de o viziune clară a ceea ce urma să însemne proiectul Roşia Montană. 

"Pentru firma RMGC: În calitatea de acţionar majoritar, după numărul de acţiuni, firma RMGC va obţine 80% din profit. Proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma RMGC beneficiază de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani şi reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul şi argintul extras, practic, la preţul de cost. 

Pentru populaţia din zonă: Proiectul creează un număr de locuri de muncă într-o zonă deficitară: 200-550 (unele cu caracter sezonier) în faza de preconstrucţie (1996-2003), 2000 în faza de construcţie (2003-2005) şi 500 în faza operaţională (2005-2022). Acest beneficiu este relativ, fiindcă locurile de muncă sunt totuşi în număr mic, au caracter temporar, iar lucrarea va atrage şi o populaţie venită din alte zone, fie în căutarea unui loc de muncă, fie ca urmare a nevoii de personal calificat şi specializat care nu este disponibil în zonă". 

Preşedintele Academiei Române a făcut şi un calcul - este adevărat, la nivelul unei redevenţe de 2%, cât era preconizată atunci, dar nici o eventuală redevenţă de 6% (dacă ea va fi acceptată de compania canadiană) nu schimbă prea mult datele problemei - în privinţa beneficiilor ce ar putea fi înregistrate de statul român şi a ajuns la următoarea concluzie: "daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neîndoielnice, rezultă că beneficiile în favoarea statului român şi al comunităţii din zonă sunt minime, nesigure şi discutabile". 

După 10 ani de zile, in corpore, Academia Română şi-a exprimat din nou o poziţie oficială privind proiectul Roşia Montană. În documentul care se află pe site-ul prestigioasei instituţii sunt inserate "21 de argumente" prin care "Academia Română şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, dorind să prevină o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonă şi să semnaleze consecinţele riscante pentru statul român".

Mă limitez să prezint doar 4 din cele 21 de argumente ale Academiei Române:

• Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă şi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor.
• Nu există garanţia că, la terminarea lucrărilor şi închiderea exploatării, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare şi de operare în zona calamitată.
• Se constată lipsuri mari în legătură cu documentele cerute proiectului RMGC. Lipsesc numeroase rapoarte şi studii legate de analiza cost-beneficiu făcută pe baza documentelor UE.
• Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. Ţările vecine şi-au exprimat îngrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, în viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, "Dunăre-Deltă-Marea Neagră".

Poziţia Academiei Române a fost făcută publică în luna iunie 2013, când subiectul nu se afla în stare de relansare pe agenda Guvernului. Deci nimeni nu poate suspecta pe respectabilii academicieni din România că ar fi fost influenţaţi de ceva sau cineva. Mai mult, este vorba de o reiterare a poziţiei instituţiei din ultimii 10 ani, o poziţie constantă, indiferent de cine s-a aflat la guvernare în România. 

Consider că este imperios necesar să ascultăm de vocea acestui arbitru corect şi imparţial care este Academia Română şi să renunţăm la un proiect nesigur şi păgubos pentru România.

Sursa: http://www.cdep.ro/

Acelaşi scenariu

"Nimic nou sub soare", vorba Ecclesiastului. Dacă scandalurile care se succed în ultimul timp nu vă reamintesc nimic, atunci ar fi bine să vă luaţi porţia de lecitină. Ajută la memorie. Ceea ce s-a petrecut în ultimele zile - circăraia din Parlament, cu legifarea în stil stahanovist - mie în schimb mi-a readus aminte de bunele năravuri din urmă cu nu prea mult timp (adică din vremea în care Băsescu nu era coabitac, iar actualii coabitaci făceau pe opozanţii). În vremea aceea, de câte ori plesnea în public o afacere care atenta la imagine primului om al ţării, imediat se lansa în public - cu mare tamtam - un scandal şi mai mare care viza personaje din spectrul opus. Urma apoi contra-reacţia şi tot aşa, într-un soi de leapşa de infantilism politic.

Ori, la momentul actual se iviseră cel puţin două scandaluri care loveau în plin pactul coabităcesc şi deranja enorm membri acestei coaliţii anti-româneşti pontaco-antonesciano-băsiste. În primul rând, dezvăluirea modului în care Băsescu a devenit "moşier", cu un fleac de aproape 300 de hectare dobândite printr-un credit obţinut în stil mafiot, a produs panică atât în rândul partizanilor săi băsişti, dar şi în rândul partenerilor de cotcobităceală cărora le-ar fi surâs existenţa unui precedent ce ar fi dus la apariţia altor 600 şi mai bine de "moşieri instant". S-a inventat în grabă o "comisie parlamentară" cu perspective făsăite de rezolvare a cazului. Ce ar fi putut să rezolve? Ar fi intrat în aria de competenţe a Justiţiei. Iar soluţia SUSPENDĂRII deranja... coabitarea! Deci, mai bine o ţeapă.

În al doilea rând, scandalul care priveşte înstrăinarea resurselor subsolului, atât prin declanşatorul mâniei populare ("legea RMGC"), cât şi prin tulburările de la Pungeşti. Ori revolta din Moldova a dus la impunerea pe plan local a unei adevărate stări de urgenţă! Corelaţi acestea cu acţiunile de poliţie politică întreprinse împotriva opozanţilor din alianţa naţionalisto-ecologistă ce se încheagă. Într-un stat membru al Uniunii Europene! Nu că ar fi RÂS ŞI CURCILE (aceasta este vorba populară, domnule Zgonea) când ar fi auzit că babele de la Pungeşti sunt puse în acelaşi rang cu militanţii skinheads sau anarhişti din Occident (şi despre care nici nu veţi auzi vreodată că "li s-a întocmit dosar penal"), dar s-ar fi pus un mare semn de întrebare asupra viabilităţii includerii noastre în continuare în UE.

Deci, ca să se abată atenţia atât opiniei publice din România (cel mai uşor, pentru că suferă de amnezie cronică), cât şi aceleia internaţionale, s-a venit cu declaraţiile penibilului Barbu "Cianură" de la Cultură, cu tămbălăul (bine regizat!) de la Parlament şi cu sforâitoarele declaraţii de la Cotroceni. Diversiunea a reuşit, se pare. Realizează cineva acuma că, iată!, pe timpul lui Băsescu şi al lui Ponta românilor dintr-o localitate pierdută din Moldova vieţuiesc sub asediul impus de declararea unei "zone de protecţie speciale"?

Pentru nostalgici: Ritchie Valens - La Bamba

Para bailar La Bamba
Para bailar La Bamba
Se necessita una poca de gracia
Una poca de gracia
Para mi, para ti, ay arriba, ay arriba
Ay, arriba arriba
Por ti sere, por ti sere, por ti sere

Yo no soy marinero
Yo no soy marinero, soy capitan
Soy capitan, soy capitan
Bamba, bamba
Bamba, bamba
Bamba, bamba, bam

Para bailar La Bamba
Para bailar La Bamba
Se necessita una poca de gracia
Una poca de gracia
Para mi, para ti, ay arriba, ay arriba

(Guitar solo - Richie & instrumental)

Para bailar La Bamba
Para bailar La Bamba
Se necessita una poca de gracia
Una poca de gracia
Para mi, para ti, ay arriba, ay arriba
Ay, arriba arriba
Por ti sere, por ti sere, por ti sere

Bamba, bamba
Bamba, bamba
FADES-
Bamba, bamba.

Versuri: http://www.lyricsmode.com

Regimul terorii naţionale

Cică trăim în democraţie dar, conform spuselor unui specimen de gorilă înveşmântată în albastru, comuna vasluiană Pungeşti a fost declarată "ZONĂ SPECIALĂ DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ" (maiorul Ţăranu - potrivit nume! - de la forţele de ocrotire a infractorilor antinaţionali). Şi totul este făcut, evident, pentru bunăstraea dumneavoastră, dragi cetăţeni, ca să trăiţi în linişte şi pace. Pentru toate crimele au ăştia acelaşi pretext: din "umanism", "mizericordie", "pentru pace şi frăţietate".

Apropo, ştiaţi că în acest timp (adică mai acu' vreo săptămână) au fost puşi pe liber - "pensionaţi"! - jumătate din generalii armatei române? Evident, tot din motive "umanitare" şi de "creştere a profesionalismului". Numai la maimuţele astea numite "jandarmi" nu auzi de "pensionări" şi "disponibilizări". Şi sunt foarte curajoşi că d-aia îi laudă toată "colonimea" din presă.

Vă mai amintiţi de mineriade? De TOATE mineriadele? Da, ei sunt! Aceiaşi băieţi reşapaţi la ordinul ministrului Doru Viorel ursu - alt kaghebist - în "forţe de menţinere a ordinii". Au menţinut "ordinea" în iunie 1990, în septembrie 1991, în iarna lui 1999, au menţinut ordinea - băgând site-ul de cultură în dubă - în urmă cu mai bine de un an şi jumătate. Şi iată-i şi acum pe bravii cimpanzei sărind cu pumnii şi picioarele sa apere "ordinea".

"Ordinea" hoţilor şi trădătorilor de ţară, că ăsta-i jurământul lor.

PS: pretextul legal, ca să nu vă miraţi, îl au de pe timpul lui "Cap de Ţap" preşedinte, dar şi atunci era nevoie de o augustă semnătură. Astăzi cine o fi semnat-o?

Victor Ponta, un prost de bubuie!

"Robben Island - Acesta este locul in care Nelson Mandela si- a petrecut aproape 27 ani dupa care a avut puterea sa ierte si sa construiasca o tara din ruine! Intr-adevar merita omagiul intregii omeniri!"

Acestea sunt cuvintele pe care le-a postat premierul nostru drag şi scump pe pagina sa de facebook, vorbe care însoţeau o fotografie făcută la închisoarea în care a fost deţinut Nelson Mandela (a se vedea captura postată la final). Poate domnul Ponta - trecător premier - se pregăteşte moral pentru spaţiul în care se va vieţii ăn următorii 20 de ani, problema dânsului.

Dar, ca un premier în funcţie să afirme cu se seninătate că în 1994 - anul în care Nelson Mandela a fost ales preşedinte - Africa de Sud să fie "o ţară în ruine" (sic!), acest lucru este inacceptabil şi demn doar de un partener de politichie cu Elena Udrea şi al ei "preşedinte al Norvegiei" şi cu felul dement al Robertei Anastase de a număra.

Despre care "ţară în ruine" vorbeşti, domnule Ponta? A trecut Africa de Sud prin vreun război şi nu ştim noi? A cunoscut vreun cataclism? Mai curând credem că ai dat glas propriilor dumitale lacune cauzate de vagabondajul recunoscut public într-o perioadă vitală pentru dobândirea cunoştinţelor de cultură generală! Poate de aici şi modul agresiv în care te propui expert în orice, precum Leana Ceauşescu de pe timpuri.

Gaudeamus 2013: Valerian Sava - O istorie subiectivă a tranziţiei filmice", volumul 3

Lansarea volumului 3 din "O istorie subiectivă a tranziţiei filmice".
Eveniment petrecut sâmbătă, 23 Noiembrie, în cadrul Târgului Gaudeamus, în prezenţa lui Tudor Călin Zarojanu, Ion Bogdan Lefter, Alexa Visarion, Bujor Râpeanu şi, evident, a autorului - Valerian Sava.

Gaudeamus 2013: Maia Morgenstern - lectură din Alice Munro

Întâmplată pe 24 Noiembrie 2013 la Târgul de Carte Gaudeamus.

Gaudeamus 2013: Iliescu şi Cioroianu despre Gorbaciov

Pe data de 23 Noiembrie 2013 a fost lansată traducerea în româneşte a "Memoriilor" lui Mihail Gorbaciov, în prezenţa lui Adrian Cioroianu, Victor Ciorbea şi Ion Iliescu.

Gaudeamus 2013: Ovidiu Georgescu şi reactualizarea miturilor româneşti

Un cuvânt la lansarea în româneşte a cărţii lui Joseph Campbell, "Eroul cu 1000 de chipuri", autor ce a stat - prin analiza sa despre mitologia Eroului - la crearea seriei "Star Wars" (Războiul stelelor". Prilej pentru promovarea şi primului film fantasy românesc, "Ultimul zburător", primul dintr-o preconizată trilogie.

Eveniment petrecut joi, 21 Noiembrie 2013, la Târgul Gaudeamus.

Gaudeamus 2013: Cristian Tudor Popescu şi volumele sale

Duminică, 24 Noiembrie 2013, la Târgul de Carte Gaudeamus Cristian Tudor Popescu şi-a lansat volumele "Filmar" şi "Copii fiarei" din care a şi lecturat fragmente. Au mai fost de faţă Georgeta Dimisianu şi Adrian Şerban.

De Ziua Naţională cu Muzica Reprezentativă a Armatei

Sunt nişte imagini filmate nu cu mult timp în urmă, pe 11 Noiembrie 2013, când s-a serbat hramul bisericii cu grad de capelă militară "Sfântul Mina" de pe lângă "Regimentul 30 Gardă şi Protocol Mihai Viteazul". Cu această ocazie s-a dezvelit şi statuia marelui voievod al cărui nume îl poartă unitatea militară, creaţie sculpturală a lui Eugen Ilina. Vă las să vă delectaţi cu câteva piese instrumentale interpretate de Muzica Reprezentativă a Armatei.

Gaudeamus 2013: lansare "De la Waters la Similea"

Secvenţe de la lansarea, la "Gaudeamus 2013", duminică 24 noiembrie, a volumului colectiv "De la Waters la Similea. Oameni cool şi cărţile lor", unde au fost prezenţi şi au vorbit Radu Paraschivescu, Robert Şerban, Radu Naum, Adrian Georgescu şi Andi Moisescu. Coloana sonoră live a asigurat-o - şi vă invit să savuraţi momentul în al doilea videoclip postat - Dan C. Mihăilescu, un adevărat talent muzical încă nedescoperit.

Gaudeamus 2013: lansare "Decus in labore"

Reuniune mai mult sau mai puţin masonică la Târgul de Carte Gaudeamus 2013, sâmbătă, 23 Noiembrie, cu Gheorghe Buluţă, Horia Nestorescu-Bălceşti şi Gelu Voican Voiculescu înaintare la prezentarea cărţii "Decus in labore".

Gaudeamus 2013: "Jurnalul de la Păltiniş" la 30 de ani

Reeditarea, la 30 de ani de la prima apariţie, a "Jurnalului de la Păltiniş", lucrarea lui Gabriel Liiceanu, în care personajul principal îl constituie Constantin Noica. Alături de Gabriel Liiceanu s-au mai desfăşurat şi Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu şi Andrei Pleşu. Eveniment desfăşurat sâmbătă, 23 Noiembrie 213, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Ocazie cu care aflăm:

- de la DCM că "Jurnalul de la Păltiniş" o supapă - creată de Partid, după cum dă de înţeles - "o copcă uriaşă într-un ocean de gheaţă".

- că Pleşu recunoaşte că este "o bestie demodată... o fiară..., care n- a făcut nimic în viaţă" şi căruia îi scapă porumbelul protocronist din gură când spune că "conceptul de Şcoala de la Păltiniş s-a născut în 1981. Prima dată formula asta a fost rostită de Edgar Papu, care nu ştia ce profetic vorbeşte în momentul ăla".

-iar de la instanţa supremă Liiceanu, că a fost ispitit de cineva (persoană importantă, mă-nţelegi) de la Teatrul Naţional să interpreteze rolul lui Andrei Pleşu.

Gaudeamus 2013: Sorin Dumitrescu lansează "Tablou cu orbi"

Cartea vine ca un gest de reverenţă la comemorarea a 30 de ani de la despărţirea de Nichita Stănescu. Petrecută sâmbătă, 23 Noiembrie 2013, în cadrul Târgului Gaudeamus, la standul Fundaţiei Anastasia.

Gaudeamus 2013: Lansarea volumului 2 din "Viaţa lui Ceauşescu"

Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai şi Ilarion Ţiu, în prezenţa lui Grigore Cartianu, au lansat la standul Editurii "Adevărul" cel de-al doilea volum din preconizata trilogie cu subiectul Nicolae Ceauşescu, "Viaţa lui Ceauşescu. Fiul poporului". Evenimentul a avut loc în cadrul Târgului Gaudeamus, vineri 22 Noiembrie 2013.

Câteva extrase din cuvintele ce au însoţit prezentarea volumului:

Lavinia Betea: "Ceauşescu este un personaj care bântuie ca o fantasmă memoria colectivă. [..]  Mai deţine şi tristul record... Noi de fapt  deţinem tristul record, datorită lui, să fi avut ultimul proces stalinist din istorie."

Grigore Cartianu: "Pacepa, nu că strecoară - ne inundă cu multe minciuni. Tot ce era legendă, baladă prin România, el le lua ca adevăr absolut şi inventează foarte mult. Sigur că Pacepa a făcut parte şi dintr-un plan de compromitere a lui Ceauşescu. El a dat o lovitură prin "Europa liberă" lui Ceauşescu."

În cea de-a treia înregistrare video, mai de la jumătate încolo, găsiţi şi răsunsul pe care Lavinia Betea l-a dat întrebării mele dacă cele scrise de dânsa nu intră în contondenţă cu "Raportul Tismăneanu":

"Raportul Tismăneanu este un act politic. Un act politic, prin urmare un act propagandistic. A fost acel Raport făcut cu un anumit scop; scopul se cunoştea de dinainte exact ca în procesele staliniste, ca să spun aşa: "Hai să condamnăm comunismul!" Nu este un demers ştiinţific acesta! Oricât am vrea noi să spunem că e ştiinţific, în momentul în care tu ai o concluzie clară dinainte formulată şi este o concluzie politică, ştiinţa (dacă mai poate fi vorba de ştiinţă) este undeva în spate. Noi nu nea. proprus nimic; nu ne-am propus nici să-l prezentăm pe Ceauşescu frumos, nici nu ne-am propus să-l prezentăm urât. Am plecat de la ideea că vom vorbi despre acest personaj întocmai cum am vorbi despre Tutankhamon, dacă vreţi, ca să nu folosesc un exemplu din istoria naţională, ca să nu se facă o asociere pe care nu o doresc. Am dorit pur şi simplu să explicăm acest traseu fără să ne pese de interpretările politice din acest moment sau, eu ştiu, poate că de peste... Nimeni nu cunoaşte viitorul, nimeni n-a ştiut, oricât s-ar lăuda mulţi în zilele noastre, căcă au prevăzut căderea comunismului. Nu avem nici un argument scris, nici un om de ştiinţă nu şi-a lăsat numele pe o predicţie care să intre în istorie, că ar cădea comunismul. Nu ştim ce se va întâmpla! Tot ce ne-am propus a fost să fim foarte oneşti şi să mergem până la marginea posibilităţilor documentării şi, în acelaşi timp, să ne respectăm şi statutul nostru de jurnalişti - pentru că noi ne-am asumat un dublu statut - şi să lăsăm o scriere frumoasă. [..] Am folosit masiv un volum de documente editat de componenţii echipei Tismăneanu [..] însă am lăsat la o parte ce scriau ei acolo sus, în care îndrumau cititorul ca să citeaască într-o anumită grilă documentul. Nu m-a interesat grila lor de interpretare. Tot ce m-a interesat a fost să corelăm lucrurile într-o relaţie de cauză-efect care să fie corectă, cât se poate de corectă, până unde am ajuns cu documentarea."

Gaudeamus 2013: Cafeneaua critică despre trecutul prezentul şi viitorul Târgului Internaţional Gaudeamus

21 Noiembrie 2013 - "Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură la 20 de ediţiii"

Cafeneaua Critică într-o ediţie specială alături de Vladimir Epstein, Mira Nedelciu, Anca Dumitrescu, Câtâlin Ţârlea, Paul Daian, Călin Vlasie, Daniel Vighi, Dorina Simionescu, Gheorghiţă Ciocioi, Viorel Marineasa cu o discuţie moderată de Ion Bogdan Lefter despre trecutul, prezentul şi viitorul Târgului Gaudeamus.