NAȘTEREA DOMNULUI. BUCURIA CERULUI ȘI A PĂMÂNTULUI - Pastorală de Crăciun - 2013
„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”
(Luca 2, 10 - 11)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Astăzi, Biserica binevesteşte pentru tot poporul bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (Cf. Ioan 17, 13).
Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoare mare a bucuriei, la care participă cerul şi pământul, după cum prevestea Psalmistul zicând: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul… de faţa Domnului, că vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creaţia întreagă participă la această bucurie negrăită, întrucât ea este regăsirea bucuriei pe care au trăit-o Adam şi Eva în Rai, înainte de a cădea în neascultare şi înstrăinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopărinţii noştri au păcătuit şi au fost alungaţi din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeşte psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, traducere de Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 156). Însă, prin smerită ascultare, Fecioara Maria a născut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numită „bucuria şi împăcarea lumii”; „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura (creaţia)..., din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut…”, se spune în cărţile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi au tâlcuit apoi în dogme ale credinţei şi în cântări liturgice lumina spirituală care se revarsă din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Hristos.
Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viaţa cerească, nestricăcioasă şi veşnică:
„Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).
„Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Ibidem).
Hristos Domnul, Care S-a născut, ca om, în peştera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, adică întreg universul, lumea nevăzută a mulţimilor de îngeri şi lumea văzută a mulţimilor de stele. Acest adevăr îl mărturisesc Sfinţii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Apostol Ioan.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune că: „Toate prin El (Hristos) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).
Fericitul Augustin († 430) descrie taina Naşterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuţ în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor şi dăruind, din sânul mamei Sale, sfinţire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deşi iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înţelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu şi, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia. (...) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuţ, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înţelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).
Faptul că lumea văzută şi nevăzută a fost creată prin Fiul, înseamnă că Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatăl şi lumea creată, adică, prin El, lumea îşi împlineşte rostul ei de a fi lumină creată şi podoabă de frumuseţe a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul şi pentru toţi oamenii.
În limba română, cuvântul „lume” conţine ideea de lumină (din latinescul lumen = lumină), iar în limba greacă, cuvântul „cosmos”, adică lume, univers, conţine ideea de podoabă, de frumuseţe. Lumea a fost creată prin Fiul deoarece, prin El, cerul şi pământul trecător se vor preface în cerul nou şi pământul nou despre care vorbeşte cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).
Faptul că lumea nevăzută a îngerilor şi lumea văzută sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul, înseamnă că lumea este dar al Tatălui, către Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creată, să o lumineze spiritual, să o sfinţească prin jertfa Sa şi să o aducă pe aceasta, ca dar al Fiului, către Dumnezeu-Tatăl, adică să facă din ea dar de mulţumire, o Euharistie a toată existenţa, oferită lui Dumnezeu-Tatăl, şi să-i înveţe pe oameni să mulţumească lui Dumnezeu „pentru cele pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile cele arătate şi nearătate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 172). De ce să mulţumească? Pentru ca omul, care crede în Fiul, să primească un dar şi mai mare, şi anume viaţa veşnică.
Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existenţa sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiţia existenţei omului singular, ci şi a solidarităţii umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, ediţia a doua, p. 223). Între creaţie şi Creator, între dar şi Dăruitor există o legătură de viaţă, pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind: „legământul veşnic dintre Mine (Dumnezeu) şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ” (Facerea 9, 16). Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creaţie), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştinţă faţă de Creator şi nepăsare faţă de darurile primite de la El, ce transmitem generaţiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfinţit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generaţiilor viitoare şi bogăţie şi înţelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voinţa noastră este promotoare a coresponsabilităţii şi a cooperării practice la nivel naţional şi planetar.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
La Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327). „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunarea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. Desigur, El a venit în lume ca să sfinţească mai ales sufletul şi trupul omenesc, născându-Se ca om din Fecioara Maria.
Iisus S-a născut în peşteră ca într-o biserică de sub pământ, iar apoi a fost aşezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii.
Betleem înseamnă în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel născut în peşteră ca om, şi aşezat în iesle este pâinea cerească oferită oamenilor ca hrană în Sfânta Euharistie. Deci, sfinţirea omului prin hrănirea lui cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este înţelesul adânc al tainei punerii sau culcării pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Naşterii Domnului în peşteră se află permanent la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile (pâinea şi vinul) pentru Sfânta Euharistie.
Naşterea Domnului aduce mare bucurie şi binecuvântare celor ce veghează. Iisus Se naşte în peşteră şi este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea oraşului se află în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara oraşului sunt chemaţi să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace şi străine, pe care Dumnezeu o binecuvântează prin naşterea Fiului Său ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Răsărit, de la distanţe mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în ţara lor, S-a născut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărăteşti oferite Pruncului sărac, născut într-o peşteră şi culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o ţară străină, pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă săracă, neajutorată de cei de aproape, de acelaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
Astăzi, când foarte adesea iubirea sau bunătatea din inimi este înlocuită cu răutatea sau nepăsarea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă responsabilitate şi multă lucrare a faptelor bune. Părinţii veghează la leagănul copiilor, dascălii veghează la educarea tinerilor, profesorii veghează la formarea studenţilor, medicii veghează la vindecarea bolnavilor, conducătorii înţelepţi veghează la bunul mers al cetăţii, iar preoţii veghează la mântuirea sufletelor credincioşilor.
Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: credinţa şi speranţa, iubirea şi dărnicia.
Bunătatea inimii sau bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului egoist cu bunătatea şi bogăţia sufletului generos pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu şi legătura cu El prin rugăciune şi veghe (atenţie) sporită.
Dreptmăritori creştini,
Întrucât rugăciunea este izvor de bucurie, de sănătate şi mântuire, să priveghem la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, să înălţăm rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul
2013 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2014. Amintim aici că anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere importanţa Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa Bisericii lui Hristos şi pentru experienţa duhovnicească a fiecărui creştin.
De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin împreună cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu, şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de evlavioasă evocare a jertfelniciei Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi de preţuire a moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.
Dorim ca lumina sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă tuturor pace şi sănătate, bucurie şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune!
Tuturor vă adresăm urările tradiţionale „Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
10.12.2013 | 14:31
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu