Poate că nu aş fi scris această postare - cu atât mai mult cu cât suntem la câteva ore după ce echipa feminină de gimnastică a României a obţinut medalia de bronz la Olimpiada de la Londra. Poate nu aş fi scris aceste cuvinte. Dar domnul Belu a recidivat!
Împi pare că stagiul pe care l-a avut la Cotroceni l-a molipsit cu genul acela de gândire ce domină în mediul băsist, prin care pentru orice problemă se caută imediat ţapi ispăşitori, este învinovăţit imediat altcineva în locul unei reflecţii asupra propriei vinovăţii.
La începerea Olimpiadei domnul Octavian Belu a aflat deodată că Larisa Iordache - fetiţa în care îşi pusese cea mai mare încredere - avea anumite afecţiuni care-i diminuau potenţialul sportiv. Şi imediat a început să tune împotriva acestei copile, care câţi ani are? 14? 15? E un copil şi ar fi trebuit să-l considere aşa. Nu ar fi trebuit domnia sa să fie precaut şi să se îngrijească de condiţia fizică a echipei pe care o antrenează?
După desfăşurarea etapei preliminare (aceea care a determinat echipele intrate în finală şi sportivele calificate pentru individual compus şi aparate) a fost rândul Marianei Bitang să răbufnească prin comportamentul faţă de o reprezentantă a presei sportive din ţară.
Dar astăzi, după ce echipa pe care EI DOI (Belu şi Bitang) au alcătuit-o, iată că Octavian Belu găseşte cu cale să o înţepe, la conferinţa de presă, pe... Cătălina Ponor! Cel puţin aşa reiese din vorbele citate de gsp.ro: "E greu să omogenizezi o echipă care are gimnaste cu o plajă de vîrstă între 16 şi 25 de ani. Nu pot să o fac pe Cătălina Ponor să reintre în disciplina pe care o acceptă fără prea mult efort Iordache sau Bulimar. Tocmai de aceea, în condiţiile date, rezultatul e unul foarte bun"
Am tot respectul pentru cuplul de antrenori Belu-Bitang. Îi înţeleg şi că sunt poate supăraţi că nu au reuşit să se menţină măcar pe locul de la Beijing, unde antrenor al lotului a fost Nicolae Forminte. Totuşi, ar trebui să înţeleagă că accidentul face parte şi el din viaţă. Să priceapă că în condiţiile date tocmai senioarele au dat factorul acela de încredere în forţele proprii care a adus echipei (totuşi) o medalie. Să-şi amintească lucrurile acestea şi să renunţe la năravurile cu care s-au confruntat la Cotroceni. Pentru binele lor şi al gimnastelor. Şi să propună soluţii care să dea roade peste 8 ani măcar. La vechea problemă cu paralele mă refer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu