Pe la reviste d'astea nu e Rost de bărbăţie

O păsărică fără rost a venit şi ne-a şoptit că, cică, un ins foarte vocalist în cele ale tradiţionalismului face pe viteazul numa' şi numa' virtual. Când e rost de pus vorbele în fapte, o dă repede la întors, după tradiţia băsismului glorios pe care o urmează.

Astfel, individul cu pricina s-a făcut foc şi pară pe un anume "Mucles, bă", căruia a promis "că-i rupe capul". Păsărica ne-a şoptit că personajul cu pricina i-ar fi oferit prilejul să-şi pună ameninţările cu pricina în fapte dar replica, dată cică altora, a fost cum că măreţul personaj băsist nu poa' să-şi piardă timpul prin tot oraşul căutând un anonim oarecare.

A! Păi dacă-i aşa, sşa trecut la varianta clasică, din nişte epoci mai vechi. Adică, prin intermediul unor martori, marele scribău a fost provocat la... duel, ca să-i zicem aşa. Practica mai veche presupunea săbii, pistoale, chestii d'astea, dar în vremurile mai noi şi simpla bumbăceală poate fi trecută la capitolul dueluri. Şi a avut timp de gândire (sau de răzgândeală) mai mult de patru zile. Adică ar fi avut prilejul să-şi spele orgoliu de răspândac rănit printr-o luptă mai bărbătească.

Dar... a refuzat! Adică a băgat-o la întors. Cică e nevoie de a depune cerere, cu număr de înregistrare, cu adeverinţe şi, neapărat, cu buletinul în mână! A! Şi cu declaraţie pe propria răspundere pentru cazul de accidentare. Evident, respectând minorităţile, adică scrise ori în ţigăneşte ori, preferabil, în idiş.

Păsărica respectivă ne-a încredinţat şi textul cu care onor barosanul de la Rost îşi apără "onoarea":

"Dacă e tare în carbastan (ca şmecher de cartier ar trebui să ştie ce înseamnă) să-mi facă această provocare în mod public, pe blog, sub numele real si asumându-şi toate consecinţele, că vin."

Replica a venit - oho! - într-un "târziu", cu mari sforţări obţinută. Adică la patru zile după ce a fost înştiinţat (dacă mesagerii şi-au făcut treaba cum se cuvine). Martorii celor doi stau dovadă. Oameni cât se poate de serioşi. Şi în loc de o zi precisă, de o oră stabilită, de un loc fixat se treziră cu... condiţii. Adică o dă întoarsă. Măi, ăsta, măi, nu-i cuşer treaba, măi!

Ca să facem o analiză de text servit, observăm că specimenul cunoaşte nuanţele lexicului unei anumite minorităţi, ceea ce nu trebuie să ne mire la felul acesta de tradiţionalişti. Mai observăm că personajul cu pricina se crede... Băsescu (se putea altfel?) şi pune condiţii. Cu atât mai interesant devine cazul cu cât acestui specimen de tradiţie mai nouă nu i se poate da în nici un fel de numele pe care-l are. S-o numi Târziu? S-o numi Lovin? Ori poate Levin, prescurtat Levy, ca să fie mai spre bucuria unora. Adică ar fi Riceard Levy, mă întrebaţi? Naiba ştie! Parcă în cazul celuilalt tovarăş "de idei" lui Dolfi Codrescu ne putem baza pe ceva serios? Ori în cazul lui Paul Ghiţiu, al cărui nume, când îl citesc. mă duce (iarăşi naiba ştie de ce) la mai vechiul Sorin Toma (fiul "celui mai mare poet al românilor", pentru cine nu a auzit de acest specimen). Chair nu ştiu de ce fac această conexiune.

"Este pseudonim, dom'le. Nu ştii ce-ai aia? Are dreptul, conform legii". Ei bine nu-i chiar aşa. Pentru că altui "tradiţionalist" de viţă dârză îi găsim semnătura sub forma "Paul S. Grigoriu". Adicătela taică-su se numeşte Sorin? Au Silviu? Ori poate Săndel? Ei, aş! Nţţţţ. Păi o mai avea un al doilea nume de botez. Paul Sebastian Grigoriu? Paul Săftică Grigoriu? Paul Serghei Grigoriu? Da de unde! Domnul cu pricina îşi semnează articolele mereu cu Paul Slayer Grigoriu. Este dreptul domniei sale (conform legii). Dar nu şi pentru al nostru Claudiu R. Târziu, care a scos la vedere - şi în tipar şi în mediul virtual - inepţia aceasta. Vă daţi seama câte capete de istorici literari se vor chinui să afle cine se află sub numele cui în această publicaţie!

Aşa că specimenul cu pricina rămâne cu buza umflată şi mândria dereglată. Că zilele în care trebuia să accepte provocarea s-au dus. De altminteri, nu o să-i explicăm noi - şi nici "Mucles, bă" cum era cu practica şi procedura duelului - pentru că instituţie nu era. să se documenteze singur.

- Bine, dar cu onoarea lui nereperată ce se va întâmpla?
. Las' că i-o reperează dom' Băsescu!

(Finalul e parafrază după clasici. Pentru necunoscători)