vineri, 14 octombrie 2011

Cine o va sluji pe Albă ca Zăpada?

Evident... piticii! Semnul lor de recunoaştere va fi barba - fie existentă (gen Pleşu, Târziu, Codrescu), fie păstrată în memoria colectivă, precum cea a lui Voinescu-Cotoi. Pentru bărbile pe care au ştiut să le poarte, vor fi acceptaţi şi piticanii precum Roncea şi năsosul Radu Moraru. Ardei Umplut "Cristoiu" va avea, după cum spune şi numele, un grad aparte în ierarhia piticească. Lăsând la o parte faptul că aceştia sunt experţi în barbologie şi maeştri în bărbi, prin activitatea dusă în ultimii ani şi-au evidenţiat şi realele lor calităţi limbistice. În acest fel Albă ca Zăpada va fi satisfăcută pe multiple planuri iar piticii vor fi răsplătiţi prin recunoaşterea oficială a talentelor lor diverse, spre diferenţă de vechile regimuri politice care îi răsplăteau cu nişte funcţii idioate şi vetuste precum: ziarist, scriitor, versificator, regizor, propagandist, agitator.

Funcţia va primi titulatura de "mare limbist de curte" iar diferenţierea se va face ţinând cont de specificitate: "de faţă-spate", "de stânga-dreapta", "de uite-o, nu e", "de ce-am avut şi ce-am pierdut" etc. După satisfacere nevoilor Albei ca Zăpada piticii vor avea voie la întreceri în grup de genul: "porcăială-n doi sau trei", "scuipă azi ceea ce nu ai putut scuipa ieri", "leapşa cu bocancul". În programul de pregătire vor intra lecţii de memorie scurtă, de prestidigitaţie, elevii pitici vor învăţa cum să scoată năframe din nas, promisiuni din burtă şi  tratamentul cu curul, discipline la care specialistă este Baba Cloanţa Pora.

Nu se admit mere! Nu dorim să se ajungă la Frumoasa din pădurea adormită - aici aflându-ne pe teritoriul lui Ponta. Nu admitem nici prezenţa a tot felul de Regi, Regine. Rolul salvatorului va fi jucat de Prinţul Chel numit şi Omul în curând Spân.

Piticului oficial Boc nu îi va mai fi recunoscută calitatea de pitic. El va juca rolul bufonului şi va avea rolul de a primi şuturi în fund de la adevăraţii pitici.

Nu se admite prezenţa Ştrumfilor! Doar a Ştrumfiţei Elena care va avea numai uniforme roz, decoltate şi cu fustiţa de o palmă. Ea se va şi ocupa de menţinerea legăturilor între palatul 3Coceni şi pitici cărora le va înmâna bileţele cu directive. Piticii nu vor avea voie să practice limbismul asupra ştrumfiţei aminite mai sus, acest lucru intrând numai în prerogativele Omului Spân. Prin urmare, prezenţa ştrumfiţei este obligatorie între orele 21-23 la palat.

Pentru serviciile ştrumfiţei Cocoşul va primi punguţa cu doi bani.

Relaţiile externe vor fi dirijatede către Ileana Sânziana, fiica Omului Spân, delegat permanent la curtea lui Albastru UE Împărat.

Ca divertisment sunt permise spectacole de satiră cu paiaţele Prigoană-Vasilache şi Bahmuţeanca-Mărioara transmise de la televiziunea celor trei purceluşi DDD - OTV.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ha, ha, ha!măi, Donkey, măi, nu ştiam că ai reale valenţe, calităţi scriitoriceşti peste medie, dar pe care nu le prea foloseşti mai des.Este mai mult decât o parodie, este o nenorocire naţională, un blestem al acestui popor, o " trăsătură" naţională - iar aici mă refer la pupincurişti, la cei cu prea multă carte, dar care au " gustat" din beneficiile şi avantajele( deştepţi fiind şi pregătiţi, cu ştiinţă de carte şi având idee despre cum se întâmplă lucrurile în juru' lor)PUTERII, sprijinind-o - cu tărie şi din convingere, de multe ori - şi venerând-o, arătând celor slabi la minte, nepregătiţi, dar nu neprihăniţi( c-aici e altă poveste despre aceştia)calea pe care să meargă, drumu' vieţii, pe cine să idolatrizeze, să venereze( precum idolii, chipurile cioplite, zeii sau dracii), să susţină sau orice altceva. Da, se pot spune multe despre ironia dureroasă, seacă şi sumbră pe care o înfăţişezi în cele de mai sus scrise. Ne confruntăm zilnic cu aşa ceva- de la cei din birouri( care aşteaptă la alţii să protesteze, să facă frondă etc.), până la cei din şanţuri, " constructorii" haladiţi, unşi cu microbu' şmecherelii ieftine, neaoşe, dâmboviţene care, la o adică, te-ar omorî fără nicio remuşcare, neputând( mintea lor) să conceapă că nu tu ai fost de vină ş.a. Ei, mă opresc. Sunt multe de spus. Cu respect,
Pensionaru'