De la PSD. Un neica nimeni, un parlamentar celebru prin invizibilitate politică, un anume PSD-ist Georgică Severin se apucă de vorbit vorbe vorbăreţe. Cică recenzorii nu sunt autorităţi a-bi-li-ta-te. Şi cică prin cunoaşterea CNP-ului nişte persoane (nu sunt identificate), posibil marţieni dar probabil pedelei ar lua cunoştinţă de... adresă, proprietăţi, religie şi convingeri! Stai un pic că nu văd bine! CON-VIN-GERI!!! Mă mai şterg o dată la ochi şi recitesc depeşa Mediafax. Nu mi se pare, am citit bine. De unde l-au mai găsit şi pe idiotul ăsta de l-au făcut parlamentar?
Val-vârtej mai apare şi un alt nene, Vladimir Alexandrescu - purtătorul de cuvânt al INS (Institutul Naţional de Statistică) care, cu de la sine putere, dă libertate supuşilor săi să nu mai se supună LEGII (OG nr. 36/2007 şi HG nr. 1502/2009) pentru că, nu-i aşa, fiecare ins în Românica îşi face proprie lege a bantustanului particular, urmând ca în viitor şi CNP-ul să fie lăsat moştenire. După cum ştie oricine (şi mai ales domnii intelectuali), CNP-ul are un important rol estetic în actele de identitate, pe lângă acela de a ajuta numerologii în stabilirea numărului destinului.
Ai milă, Doamne, şi ne fereşte că s-a umplut ţara de saltimbanci şi imbecili!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu