Strigăte spre nicăieri (IX)
Mi-e dor de măzgâlelile din miez de noapte
Pe care tu cândva le-ai scris;
Le-am deslușit drept stranii șoapte
Ce transmiteau, fără să vrei, câte un vis.
Găseam acolo, încifrate, amintiri
Pe care, dintre cititori, doar eu îmi pare
Le decodam. Nu le-ai mai pus. Din frică, oare?
E oare slăbiciune să părtășești trăiri?
În lume lași ca să se vadă
Doar sclipiri mici din partea care-i... fadă!
Dar eu prin tine văd și-mi pare clar:
Zăgazuri pui la suflet așadar.
Donkeypapuas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu