O fi adevărat? Redau un comentariu postat de un cititor de la Gândul:
#82 Ionus 30.06.2015 13:58
"Nu contest faptul ca Grecia a fost "ajutata" de mai marii Europei sa ajung in situatia actuala, insa isi merita soarta. Situatia e grava, indiferent din ce punct o privesti. Degeaba sar unii cu gura si zic ca murim de grija altora, ca in Grecia salariul minim e 750 de euro iar somajul de minim 500 de euro. Degeaba zic unii ca Grecia are infrastructura... ei bine tocmai acestea sunt motivele pentru care a ajuns in situatia actuala. Au cheltuit ani de zile mult mai mult decat au produs, imprumutandu-se fara nici o retinere pentru luxul si lenea lor. Asa cum la noi inainte de ofensiva ANAF-ului primeai bon fiscal la un comerciant din 5, ganditi-va ca in Grecia primeai la 1 din 20. Isi lasau casele nefinalizate pe exterior, pentru ca aveau o lege atat de tampita care ii scutea de plata impozitului pe casa pentru ca nu e finalizata. Sau abia prin 2010 s-au gandit sa inventarieze cum trebuie proprietatile, pentru ca unii aveau vile cu piscine si figurau in acte cu un cotet de casa cu 2 camere. Prin 2009 tin minte ca au gasit vreo 9000 de pensionari cu varste peste 100 de ani, care "incasau" pensii desi ei erau decedati de cine stie cati ani... Nu mai vorbim de olimpiada din 2004, cand au construit fara cap, iar astazi satul olimpic si restului complexului se afla in paragina. Imi povestea un prieten ca in 2003 cand au terminat o magistrala noua de metrou in Atena, se circula gratis! Am o prietena lucreaza in turism in Grecia si imi povestea de "fuga"grecilor din domeniul privat catre stat, pentru ca 2000 de euro la privat sunt tot timpul mai putini ca 2800-3000 de euro la stat. E drept ca e si cald la ei, insa pauze de pranz de 4-5 ore de la 12-13 pana la 17-18 nu gasesti nicaeri in lume. Mai traiesc si altii cu temperaturile lor. M-am lungit...insa mai pe scurt, e ca si cum ti-e ciuda ca vecinul tau are utlimul telefon, ultima masina, dar e dator vandut la banci si la asociatie. In schimb, tu ai un telefon normal, o masina normala...si nu ai…"
Sursa: http://www.gandul.info/financiar/grecia-la-un-pas-de-faliment-lista-reformelor-umilitoare-respinse-de-guvernul-tsipras-de-ce-austeritatea-a-mers-la-bucuresti-si-nu-merge-la-atena-14516205
marți, 30 iunie 2015
joi, 25 iunie 2015
Cine o dă cu "statul laic", ajunge să o crape "secular"
Din punct de vedere creştin, prin cuvântul "laic" se înţeleg acei
credincioşi care nu fac parte din cler (adică nu sunt episcopi, preoţi
ori diaconi) şi nici nu sunt supuşi ascultării monahale. Adică, aceştia
reprezintă "poporul creştin". Termenul provine din grececul "o laos"
("popor") cuvânt care NU a intrat în limba română prin filieră franceză,
aşa cum încearcă să demonstreze tot felul de duşi cu pluta, ci direct
din limba grecească pentru simplul fapt că elitele culturale româneşti
cunoşteau foarte bine şi greaca veche şi neogreaca, boierimea fiind în relaţii diversificate cu lumea grecească
din Balcani sau din Constantinopol (şi nu numai). Prin urmare, neghiobii
care vor ca toate ţările din lume să devină "laice", fac o confuzie
enormă, aceştia crezând - în ignoranţa lor "scientistă" - că termenul "laic" îl
acoperă şi pe acela de "secular" sau "ateu". Bun, la confuzie au contribuit şi les camarades de Paris, "progresiştii" de toate soiurile care s-au cocoţat, uzând de demagogie egalitară, în fruntea puterii politicie dar, mai ales, intelectuale din Hexagon numai că dacă în franceză "laicite" o suna într-un anume fel, "laicitatea" pe care o avem noi n limba română înseamnă cu totul altceva şi se referă la un lucru atât de firesc încât îl aflăm acoperind acelaşi înţeles pe care îl avea şi în Bizanţ - în trebuirile de Stat au voie săşi bage nasul numai reprezentanţii Statului (adică ai puterii, împăratului, regelui...). Ceea ce nu înseamnă şi SEPARAREA de afacerile religioase. Din cunoştinţele mele, un
singur stat s-a declarat până acuma ateu - Albania lui Enver Hodja (sau
Hoxha, în albaneză). Să înţelegem că respectivii semidocţi ar dori să
gustăm la nivel global "fericirea" pe care au trăit-o supuşii
comunismului albanez?
Apropo, foarte recent am aflat că se pune la cale de o "a treia forţă" în politica dâmboviţeană. Procuroarea Macovei, veganoidul în devenire Cernea şi Dănuţ "SRL" (dacă acesta - Nicuşor Dan - o cădea în capcana întinsă de cei doi). Să vezi atunci numai "laicism" la gura lor în momentele în care nu sunt preocupaţi cu adularea gheipraidiştilor. O fi vorba de "forţa popoului"? Bazată pe "se-CUL-arism" ori pe "se-CUR-ism"?
Apropo, foarte recent am aflat că se pune la cale de o "a treia forţă" în politica dâmboviţeană. Procuroarea Macovei, veganoidul în devenire Cernea şi Dănuţ "SRL" (dacă acesta - Nicuşor Dan - o cădea în capcana întinsă de cei doi). Să vezi atunci numai "laicism" la gura lor în momentele în care nu sunt preocupaţi cu adularea gheipraidiştilor. O fi vorba de "forţa popoului"? Bazată pe "se-CUL-arism" ori pe "se-CUR-ism"?
vineri, 19 iunie 2015
Răspundem ascultătorilor: buletin medical
- Puteţi să ne informaţi cu privire la starea sănătăţii domnului premier Victor Ponta.
- Da, vă putem spune următoarele. Domnul Ponta s-a dus în Turcia să-şi vadă de sănătate Acolo a fost operat la picior iar actualmente îl doare în fund.
- Da, vă putem spune următoarele. Domnul Ponta s-a dus în Turcia să-şi vadă de sănătate Acolo a fost operat la picior iar actualmente îl doare în fund.
joi, 18 iunie 2015
Ai fi ŞOCAT să auzi asta!
Un leac împotriva dezinformărilor:
Între 1960 şi 1974 România nu a avut datorii externe. Acestea au fost făcute de Ceauşescu pentru planurile lui megalomane iar plata - în avans - a datoriilor s-a făcut într-un mod îngrozitor pentru poporul român. Şi mai şocant, Ceauşescu avea planuri şi mai mari de "dezvoltare", în conformitate cu recoltele record prevăzute în plan, şi cu producţiile record ale mastodonţilor industrial pentru care ar fi trebuit însă materii prime la fel de "record" pe care România nu avea de unde să le achiziţioneze decât din... import. Adică din URSS, Australia, Africa de Sud, SUA, China, Iran.
De faot, era diferenţa dintre politicile economice ale lui Gheorghiu-Dej, care se baza pe oameni inteligenţi, şi acelea absolut fanteziste ale lui Ceauşescu, înconjurat de un aparat de partid slugarnic. Şi mincinos pe deasupra, pentru că uitase Ceauşescu (şi propaganda sa) să spună că datoriile i se "datorau" iar politica de independenţă faţă de Moscova i se "datora" aceluiaşi Gheorghiu-Dej, de la care o moştenise.
Între 1960 şi 1974 România nu a avut datorii externe. Acestea au fost făcute de Ceauşescu pentru planurile lui megalomane iar plata - în avans - a datoriilor s-a făcut într-un mod îngrozitor pentru poporul român. Şi mai şocant, Ceauşescu avea planuri şi mai mari de "dezvoltare", în conformitate cu recoltele record prevăzute în plan, şi cu producţiile record ale mastodonţilor industrial pentru care ar fi trebuit însă materii prime la fel de "record" pe care România nu avea de unde să le achiziţioneze decât din... import. Adică din URSS, Australia, Africa de Sud, SUA, China, Iran.
De faot, era diferenţa dintre politicile economice ale lui Gheorghiu-Dej, care se baza pe oameni inteligenţi, şi acelea absolut fanteziste ale lui Ceauşescu, înconjurat de un aparat de partid slugarnic. Şi mincinos pe deasupra, pentru că uitase Ceauşescu (şi propaganda sa) să spună că datoriile i se "datorau" iar politica de independenţă faţă de Moscova i se "datora" aceluiaşi Gheorghiu-Dej, de la care o moştenise.
joi, 11 iunie 2015
Răspundem ascultătorilor: comparaţie istorică
- Ce diferenţe există întra guvernarea Gheorghiu-Dej şi guvernarea Ponta?
- A fost mult mai uşor pentru Dej să scoată toţi ruşii din ţară, decât lui Ponta să scoată un Rus din guvern.
- A fost mult mai uşor pentru Dej să scoată toţi ruşii din ţară, decât lui Ponta să scoată un Rus din guvern.
Răspundem ascultătorilor: orientare guvernamentală
- Suntem un grup de investitori cubani şi am dori să cunoaştem şi noi direcţiile României în politicile externe.
- Nu putem să vă spunem precis care sunt acestea dar sursele noastre din Guvern ne spun că, în ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, în mod sigur acesta nu mai este de astăzi filo-Rus.
- Nu putem să vă spunem precis care sunt acestea dar sursele noastre din Guvern ne spun că, în ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, în mod sigur acesta nu mai este de astăzi filo-Rus.
Emil Hurezeanu despre întâlnirea din 2015 a Clubului Bilderberg
Emil Hurezeanu de vorbă cu Cosmin Prelipceanu despre reuniunea Clubului Bilderberg în 2015.
În urmă cu nişte ani ar fi sărit în sus diverşii "colonei" din presă dacă s-ar fi rostit vreun cuvinţel despre Grup, CFR, Trilaterală... "Teoria conspiraţiei!", ar fi ţipat ei. Iată în schimb că astăzi vedem alt tip de abordare.
În urmă cu nişte ani ar fi sărit în sus diverşii "colonei" din presă dacă s-ar fi rostit vreun cuvinţel despre Grup, CFR, Trilaterală... "Teoria conspiraţiei!", ar fi ţipat ei. Iată în schimb că astăzi vedem alt tip de abordare.
"Fantoma din moară" şi Don Quijotele ei
Pentru romanul "Fantoma din moară", scriitoarea Doina Ruşti a primit Premiul pentru Proză pe 2008 al Uniunii Scriitorilor din România. Majoritatea aprecierilor critice pe care mi-am aruncat privirea graţie internetului includ cartea genului fantastic, dar părerile acestor specialişti în literatură îşi bazează opţiunea pe nivelul prim al naraţiunii, unde tensiunea creată de misterul evenimentelor, de fatasmele descrise împing cititorul să adopte această concluzie imediată. ori, părerea mea, este că o a doua lectură spulberă tot învelişul primar al acestui fals fantastic dar lasă să se întrevadă abia de acum încolo miezul de "nefiresc", se întrevede abia de aici lumea "de dincolo", "tenebrele".
Trei părţi prezintă romanul. În prima dintre ele - "Viaţa secretă a Adelei Nicolescu" - acel "fantastic" epidermic, tactil, ne este indus prin uimirea de care se loveşte naratoarea Adela atunci când ăţi vede oglindite viaţa şi gândurile intime într-un roman apărut, enigmatic, pe internet şi publicat mai mult decât ilicit de un fals autor. Aici cititorul este lovit, atât prin povestea autobiografică a Adelei (personaj în care se poate lesne întrevede însăşi autoarea romanului, Doina Ruşti), cât şi de istorisirile pretinsului roman despre Del, cu prezenţa din ce în ce mai "reală" a fantomei care ar bântui moara din Comoşteni - satul de baştină al Adelei dar şi al Doinei Ruşti - dar şi viaţa eroinei acestei prime secţiuni.
"Moara", a doua parte a romanului, ne introduce în secţiunile de viaţă ale câtorva personaje unite de aceeaşi localitate Comoşteni, de fantomaticele apariţii din moara părăsită, de mizerabilismul vieţii în regimul comunist şi de perioada temporală în care acest mixaj de trăiri-acţiuni ale persoanelor se petrec (1986 - 1 Mai/Paşti/explozia de la Cernobâl).
Finalul - "Două zile" - aruncă o perspectivă în plus datelor care, de acum, se pot îmbina. Pe de-o parte viziunea asupra unei lumi aşezate, precum cea din 1910, surprinsă într-o zi de mai; cealaltă zi surpinde drama obsedantului deceniu tot prin ochii lui Ion Nicolescu, străbunicul Adelei, şi concluzia, strecurată insidios, că "fantoma" ar fi într-un fel sufletul plin de răzbunare sau iubire al străbunicului Nicolescu.
Ori de fapt nu este aşa! Recitite, informaţiile care uimea la prima lectură, de data această capătă o înfăţişare mult mai prozaică, mai "raţională". "Dispariţiile" nu sunt cu adevărat inexplicabile, şirul de morţi "prevestit" aparţine planificării socialiste detaliate până la gen şi vârstă, "coincidenţele" ţin de modul socialist (securistic) de a acţiona.
Dar rămâne rezneţa atât de detaliată a respectivei stafii, care se introducebrutal în vieţile eroilor prezentaţi. ori aici este capcana! Mi se pare necesar să se deceleze între ceea ce transmite Adela (ea şi numai ea) şi ceea ce este indus de "manuscrisele" virtuale găsite pe site-ul (fantomă şi el) sursă. La Adela putem vorbi de perceperea controlului totalitar ca un act fizic de intruziune. Aşa îl conştientizează ea şi îl leagă atât de malignitatea morii, ca o imagine traumatică venită din trecut, cât şi de "rinocerizarea" (da!) prin multiplicitatea diverşilor Max ce o înconjoară.
Ori nimic din acest al doilea aspect nu vedem la înşiruirea existenţelor din ce în ce mai degradate ale personajelor cheie din a doua parte. În degradarea lor din ce în ce mai josnică, în comlicităţile ce le amplifică obedienţa ori goana putere enormă pe care cred că o posedă, toate aceste caractere devin opace faţă de celălalt. Chiar dacă simţurile le-ar transmite ceva, reacţia pretins firească este aceea de a escamota, de a muşamaliza, de a trece cu vederea nefirescul din jur. Ori tot acest cadru "literar" - trasmis, repetăm, prin textele-fantomă, induc, pe nesimţite, impresia de dum fără ieşire. Practic, fac din "sistem" unul infailibil, în negativismul său, perfect închis, fără ieşire. Un soi de securism mitizat la MAXimum (sic!) în faţa căruia să nu poată exista opoziţie, disidenţă, reacţie. Unul pur psihologic de intimidare, fără nici o aparenţă fantastică. Dar, în relitate, un mecanism DEMONIC.
Şi acum ne apropiem de ceea ce cred eu că romanul să se apropie cu adevărat de teritoriul fantasticului. Pe măsură ce parcurgeam paginile mi se ivea mereu întrebarea: "Dar unde este Don Quijote?" O moară fără Don Quijote al ei nu se poate! El, personajul lui Cervantes, decodează maleficul din spatele aparenţelor banale şi fireşti. După ce am sfârşit romanul a simţit nevoia de neoprit să redeschid romanul lui Cervantes la capitolul luptei vestitului hidalgo cu uriaşii sub aparenţă de mori de vânt. Am făcut-o după mai bine de 30 de ani (spre ruşinea mea) şi mirarea şi mai mare a fost să dau peste această explicaţie adusă de don Quijote lui Sancho Panza pentru "înfrângerea" sa: "Cu atât mai mult cu cât eu cred, şi ăsta e adevărul, că magul acela, Freston, cel care MI-A FURAT ÎNCĂPEREA CU CĂRŢILE, i-a preschimbat pe uriaşii aceştia în mori de vânt, ca să mă lipsească de gloria răpunerii lor, atâta vrăjmăşie îmi poartă." ("Don Quijote de la Mancha", Capitolul VIII, p. 80). Se făcea triitere la capitolele anterioare (Vi şi VII) în care preotul licenţiat Pero Perez, cu jupânul bărbier Nicolas şi în tovărăşie cu... chelăreasa îi aruncă lui don Quijote biblioteca cu romane cavalereşti pe foc. Imagine trasă la indigo în ultima parte a romanului Doinei Ruşti.
Ori don Quijote vede esenţa lucrurilor (şi Miguel de Unamuno împreună cu el) iar dacă el o vede, atunci să o căutăm şi noi. Evident, folosind aceleaşi texte pe care ni le oferă romanul din romanul Doinei Ruşti, încercând să trecem peste ceea ce am văzut că ar fi încercarea de a absolutiza puterea "sistemului" şi a vedea mai curând pe ce se bazează acesta în dominaţie.
Ori un amănunt trece neobservat în ochii literaţilor care au decelat romanul. Partea cea mai generoasă din text, centrul prorpiu-zis al cărţii se petrece în zilele premergătoare Paştilor - sărbătoarea cea mai imporatantă a Creştinătăţii, triumful lui Iisus asupra morţii, a iadului, a împărăţiei diavolului. Ori în respectivele pagini nu se mai sinchiseşte nimeni de ea. Pardon, am greşit! Iarăşi o capcană! Şi uiată de ce. Perioada descrisă cuprinde zilele dintre Miercurea Sfintelor Patimi (cu Denia aferentă de la care preotul înfăţişat în carte lipseşte!) până în a doua zi de Paşti. Adică la zile cu procesiuni însemnate ce amintesc de intituirea Sfintei Liturghii, Răstignirea Domnului, Prohodirea Sa, punerea în mormânt şi, evident, Învierea. Dar nimic din toate acestea nu se află în centrul atenţiei personajelor, prinse într-un păienjeniş al relativismului moral. În locul lor ne lovim de scene continui de sex prezentate aluziv (că nu este roman pornografic). Una dintre ele se petrece în moara blestemată, cu Mircea Buţescu - preotul satului - şi Paula, amanta lui; pe piatra morii, într-o imagine ce aduce mai mult cu un soi de missă satanică, liturghie neagră indusă de spiritul morii părăsite; a doua scenă, şi mai atroce, face trimitere la o veritabilă orgie, în care notabilizăţile satului, în frunte cu miliţianul tartor, o violează pe învăţătoarea Lucica. În aceleaşi zile sfinte! Ca o întinare! Ca un blasfem! Ca o lucrare diavolească!
Don Quijote vede corect lucrurile! Iar Adela, trecând peste erorile la care este supusă orice fiinţă omenească, poate va realiza că sub chipul lui Max se iţea ameninţător - şi ridicol - chipul Fiarei.
Dar nu numai la Don Quijote mi se ducea gândul când citeam romanul doamnei Ruşti. Un serial american produs între 2004 şi 2010 avea şi el o tematică oarecum asemănătoare. Tot cu un grup de oameni supuşi patimilor omeneşti şi care, prin convergenţă, ajung pe o insulă supusă conflictului dintre bine şi rău. "Lost" - "Naufragiaţii". Dar cum să discerni binele de rău? Şi cum se poate ieşi din pozitivismul anesteziant şi să te bazezi pe intuirea binelui şi a răului - conflictul ce-i opune/uneşte pe Jack Shephard şi John Locke. Precum în romanul despre care vorbim, rădăcinile mirificului/maleficului sunt mult mai vechi - de la Facerea lumii - şi continuă până la prevestitele vremuri apocaliptice. Iar între ele omul este pion şi jucator. Cel mai adesea, el alege.
Doina Ruşti, Fantoma din moară, Editura Polirom, Iaşi, 2008
Miguel de Cervantes y Saavedra, Don Quijote de la Mancha, în româneşte de Ion Frunzetti şi Edgar Papu, Chişinău, Editura Hyperion, 1993
Trei părţi prezintă romanul. În prima dintre ele - "Viaţa secretă a Adelei Nicolescu" - acel "fantastic" epidermic, tactil, ne este indus prin uimirea de care se loveşte naratoarea Adela atunci când ăţi vede oglindite viaţa şi gândurile intime într-un roman apărut, enigmatic, pe internet şi publicat mai mult decât ilicit de un fals autor. Aici cititorul este lovit, atât prin povestea autobiografică a Adelei (personaj în care se poate lesne întrevede însăşi autoarea romanului, Doina Ruşti), cât şi de istorisirile pretinsului roman despre Del, cu prezenţa din ce în ce mai "reală" a fantomei care ar bântui moara din Comoşteni - satul de baştină al Adelei dar şi al Doinei Ruşti - dar şi viaţa eroinei acestei prime secţiuni.
 |
| sursa foto: www.elefant.ro |
"Moara", a doua parte a romanului, ne introduce în secţiunile de viaţă ale câtorva personaje unite de aceeaşi localitate Comoşteni, de fantomaticele apariţii din moara părăsită, de mizerabilismul vieţii în regimul comunist şi de perioada temporală în care acest mixaj de trăiri-acţiuni ale persoanelor se petrec (1986 - 1 Mai/Paşti/explozia de la Cernobâl).
Finalul - "Două zile" - aruncă o perspectivă în plus datelor care, de acum, se pot îmbina. Pe de-o parte viziunea asupra unei lumi aşezate, precum cea din 1910, surprinsă într-o zi de mai; cealaltă zi surpinde drama obsedantului deceniu tot prin ochii lui Ion Nicolescu, străbunicul Adelei, şi concluzia, strecurată insidios, că "fantoma" ar fi într-un fel sufletul plin de răzbunare sau iubire al străbunicului Nicolescu.
Ori de fapt nu este aşa! Recitite, informaţiile care uimea la prima lectură, de data această capătă o înfăţişare mult mai prozaică, mai "raţională". "Dispariţiile" nu sunt cu adevărat inexplicabile, şirul de morţi "prevestit" aparţine planificării socialiste detaliate până la gen şi vârstă, "coincidenţele" ţin de modul socialist (securistic) de a acţiona.
Dar rămâne rezneţa atât de detaliată a respectivei stafii, care se introducebrutal în vieţile eroilor prezentaţi. ori aici este capcana! Mi se pare necesar să se deceleze între ceea ce transmite Adela (ea şi numai ea) şi ceea ce este indus de "manuscrisele" virtuale găsite pe site-ul (fantomă şi el) sursă. La Adela putem vorbi de perceperea controlului totalitar ca un act fizic de intruziune. Aşa îl conştientizează ea şi îl leagă atât de malignitatea morii, ca o imagine traumatică venită din trecut, cât şi de "rinocerizarea" (da!) prin multiplicitatea diverşilor Max ce o înconjoară.
Ori nimic din acest al doilea aspect nu vedem la înşiruirea existenţelor din ce în ce mai degradate ale personajelor cheie din a doua parte. În degradarea lor din ce în ce mai josnică, în comlicităţile ce le amplifică obedienţa ori goana putere enormă pe care cred că o posedă, toate aceste caractere devin opace faţă de celălalt. Chiar dacă simţurile le-ar transmite ceva, reacţia pretins firească este aceea de a escamota, de a muşamaliza, de a trece cu vederea nefirescul din jur. Ori tot acest cadru "literar" - trasmis, repetăm, prin textele-fantomă, induc, pe nesimţite, impresia de dum fără ieşire. Practic, fac din "sistem" unul infailibil, în negativismul său, perfect închis, fără ieşire. Un soi de securism mitizat la MAXimum (sic!) în faţa căruia să nu poată exista opoziţie, disidenţă, reacţie. Unul pur psihologic de intimidare, fără nici o aparenţă fantastică. Dar, în relitate, un mecanism DEMONIC.
Şi acum ne apropiem de ceea ce cred eu că romanul să se apropie cu adevărat de teritoriul fantasticului. Pe măsură ce parcurgeam paginile mi se ivea mereu întrebarea: "Dar unde este Don Quijote?" O moară fără Don Quijote al ei nu se poate! El, personajul lui Cervantes, decodează maleficul din spatele aparenţelor banale şi fireşti. După ce am sfârşit romanul a simţit nevoia de neoprit să redeschid romanul lui Cervantes la capitolul luptei vestitului hidalgo cu uriaşii sub aparenţă de mori de vânt. Am făcut-o după mai bine de 30 de ani (spre ruşinea mea) şi mirarea şi mai mare a fost să dau peste această explicaţie adusă de don Quijote lui Sancho Panza pentru "înfrângerea" sa: "Cu atât mai mult cu cât eu cred, şi ăsta e adevărul, că magul acela, Freston, cel care MI-A FURAT ÎNCĂPEREA CU CĂRŢILE, i-a preschimbat pe uriaşii aceştia în mori de vânt, ca să mă lipsească de gloria răpunerii lor, atâta vrăjmăşie îmi poartă." ("Don Quijote de la Mancha", Capitolul VIII, p. 80). Se făcea triitere la capitolele anterioare (Vi şi VII) în care preotul licenţiat Pero Perez, cu jupânul bărbier Nicolas şi în tovărăşie cu... chelăreasa îi aruncă lui don Quijote biblioteca cu romane cavalereşti pe foc. Imagine trasă la indigo în ultima parte a romanului Doinei Ruşti.
Ori don Quijote vede esenţa lucrurilor (şi Miguel de Unamuno împreună cu el) iar dacă el o vede, atunci să o căutăm şi noi. Evident, folosind aceleaşi texte pe care ni le oferă romanul din romanul Doinei Ruşti, încercând să trecem peste ceea ce am văzut că ar fi încercarea de a absolutiza puterea "sistemului" şi a vedea mai curând pe ce se bazează acesta în dominaţie.
Ori un amănunt trece neobservat în ochii literaţilor care au decelat romanul. Partea cea mai generoasă din text, centrul prorpiu-zis al cărţii se petrece în zilele premergătoare Paştilor - sărbătoarea cea mai imporatantă a Creştinătăţii, triumful lui Iisus asupra morţii, a iadului, a împărăţiei diavolului. Ori în respectivele pagini nu se mai sinchiseşte nimeni de ea. Pardon, am greşit! Iarăşi o capcană! Şi uiată de ce. Perioada descrisă cuprinde zilele dintre Miercurea Sfintelor Patimi (cu Denia aferentă de la care preotul înfăţişat în carte lipseşte!) până în a doua zi de Paşti. Adică la zile cu procesiuni însemnate ce amintesc de intituirea Sfintei Liturghii, Răstignirea Domnului, Prohodirea Sa, punerea în mormânt şi, evident, Învierea. Dar nimic din toate acestea nu se află în centrul atenţiei personajelor, prinse într-un păienjeniş al relativismului moral. În locul lor ne lovim de scene continui de sex prezentate aluziv (că nu este roman pornografic). Una dintre ele se petrece în moara blestemată, cu Mircea Buţescu - preotul satului - şi Paula, amanta lui; pe piatra morii, într-o imagine ce aduce mai mult cu un soi de missă satanică, liturghie neagră indusă de spiritul morii părăsite; a doua scenă, şi mai atroce, face trimitere la o veritabilă orgie, în care notabilizăţile satului, în frunte cu miliţianul tartor, o violează pe învăţătoarea Lucica. În aceleaşi zile sfinte! Ca o întinare! Ca un blasfem! Ca o lucrare diavolească!
Don Quijote vede corect lucrurile! Iar Adela, trecând peste erorile la care este supusă orice fiinţă omenească, poate va realiza că sub chipul lui Max se iţea ameninţător - şi ridicol - chipul Fiarei.
Dar nu numai la Don Quijote mi se ducea gândul când citeam romanul doamnei Ruşti. Un serial american produs între 2004 şi 2010 avea şi el o tematică oarecum asemănătoare. Tot cu un grup de oameni supuşi patimilor omeneşti şi care, prin convergenţă, ajung pe o insulă supusă conflictului dintre bine şi rău. "Lost" - "Naufragiaţii". Dar cum să discerni binele de rău? Şi cum se poate ieşi din pozitivismul anesteziant şi să te bazezi pe intuirea binelui şi a răului - conflictul ce-i opune/uneşte pe Jack Shephard şi John Locke. Precum în romanul despre care vorbim, rădăcinile mirificului/maleficului sunt mult mai vechi - de la Facerea lumii - şi continuă până la prevestitele vremuri apocaliptice. Iar între ele omul este pion şi jucator. Cel mai adesea, el alege.
Doina Ruşti, Fantoma din moară, Editura Polirom, Iaşi, 2008
Miguel de Cervantes y Saavedra, Don Quijote de la Mancha, în româneşte de Ion Frunzetti şi Edgar Papu, Chişinău, Editura Hyperion, 1993
miercuri, 10 iunie 2015
Ipocritul deceniului - MIRCEA BADEA!
Mai ţineţi minte cum, după alegerile prezidenţiale, acest năimit al tovarăşului general Voiculescu făcea spume la gură împotriva feisbuciştilor şi bloagărilor? Ba mai ţipă şi cum el, Mirciulică (care o ia în bărbică, de la motociclică) nici nu şi-ar arunca ochii pe net, că, deh!, chestiile astea (blogurile) sunt pentru nişte d-ăia, imbecilizaţii... Vă mai amintiţi? Hai, răspundeţi sincer!
Pănăacum l-am lăsat dar uite că mi-a venit şi mie, nu ştiu de ce, să i-o trântesc maimuţoiului de la Antene. Jivinei ăsteia care uită (cât de interesat? - a se traduce prin "în funcţie de câţi euro?") lucruri împotriva cărora scuipa foc pe nări. Nu numai lucruri, ci şi persoane - ami un "general Izmană", mai un Rus...
Dar revenim la cestiune. La bloggăreală, adică. Le acea activitate cu care pretindea Minciunică a fi paralel - adică a nu se întâlni niciodată. Pesemne orbeţii care se uită în gura lui or fi crezut. Ei cred pe oricine. L-au crezut pe Iliescu, pe Roman, pe Năstase, pe Băsescu. Aşa că iau de bună şi ce le îndrugă papiţoiul. Aşa că să fie cla - Minciunică NU STĂ PE D-ALDE ASTEA! Nu le are el cu feisbuce, bloage, ciripiteli... Neh, nici vorbă!
Doar că ne uitarăm noi în spate. Am făcut un efort şi am dat o verificare. Şi... CE SĂ VEZI? BĂDIŞOR AL NOSTRU ARE SITE! Nu e site-ul de cultură pe care voia Jandarmeria să-l bage în dubă în 2012. E un site sub formă de... blog! Vai, ce oroare! Şi începe (mai corect, reîncepe) în ianuarie 2009, dată de la care postează cam neîncetat.
Dar oroarea e şi mai mare dacă ne aruncăm ochii în partea dreaptă a site-ului. Observăm acolo că Mircea badea îşi publică cele mai recente tweetturi, dintre care unele... fac trimitere la contul său de Facebook (!?). Ba mai mult, o aruncare de privire pe Youtube arată că posedă şi acolo un cont, dacă nu mai multe. În care există un hiatus de vreo patru luni. Pesemne atâta a fost nevoie ca să-şi revină după şocul alegerilor. Ori te pomeneşti că l-a cuprins de la un moment dat jena şi şi-o fi şters înregistrările din acea perioadă lipsă?
Mă, prin ce minune să ne explicăm această activitate intensă? Să ne fi minţit domnu' Badea? Neee, nu credem! Badea e cel mai cinstit, cel mai viteaz, cel mai cel de pe planetă! Şi nici nu credem că ar avea timp! Păi el cu "Gura presei", el cu Gâdea, el cu radioul, el cu Brimă, el cu cafteli, el cu şpagatul, el cu înotatul... Păi câte să mai facă şi el în acelaşi timp? Aoleo! Păi nu cumva şi la el, ca şi la madame Pleşcoa, tot postaci, tot postaci?
Pănăacum l-am lăsat dar uite că mi-a venit şi mie, nu ştiu de ce, să i-o trântesc maimuţoiului de la Antene. Jivinei ăsteia care uită (cât de interesat? - a se traduce prin "în funcţie de câţi euro?") lucruri împotriva cărora scuipa foc pe nări. Nu numai lucruri, ci şi persoane - ami un "general Izmană", mai un Rus...
Dar revenim la cestiune. La bloggăreală, adică. Le acea activitate cu care pretindea Minciunică a fi paralel - adică a nu se întâlni niciodată. Pesemne orbeţii care se uită în gura lui or fi crezut. Ei cred pe oricine. L-au crezut pe Iliescu, pe Roman, pe Năstase, pe Băsescu. Aşa că iau de bună şi ce le îndrugă papiţoiul. Aşa că să fie cla - Minciunică NU STĂ PE D-ALDE ASTEA! Nu le are el cu feisbuce, bloage, ciripiteli... Neh, nici vorbă!
Doar că ne uitarăm noi în spate. Am făcut un efort şi am dat o verificare. Şi... CE SĂ VEZI? BĂDIŞOR AL NOSTRU ARE SITE! Nu e site-ul de cultură pe care voia Jandarmeria să-l bage în dubă în 2012. E un site sub formă de... blog! Vai, ce oroare! Şi începe (mai corect, reîncepe) în ianuarie 2009, dată de la care postează cam neîncetat.
Dar oroarea e şi mai mare dacă ne aruncăm ochii în partea dreaptă a site-ului. Observăm acolo că Mircea badea îşi publică cele mai recente tweetturi, dintre care unele... fac trimitere la contul său de Facebook (!?). Ba mai mult, o aruncare de privire pe Youtube arată că posedă şi acolo un cont, dacă nu mai multe. În care există un hiatus de vreo patru luni. Pesemne atâta a fost nevoie ca să-şi revină după şocul alegerilor. Ori te pomeneşti că l-a cuprins de la un moment dat jena şi şi-o fi şters înregistrările din acea perioadă lipsă?
Mă, prin ce minune să ne explicăm această activitate intensă? Să ne fi minţit domnu' Badea? Neee, nu credem! Badea e cel mai cinstit, cel mai viteaz, cel mai cel de pe planetă! Şi nici nu credem că ar avea timp! Păi el cu "Gura presei", el cu Gâdea, el cu radioul, el cu Brimă, el cu cafteli, el cu şpagatul, el cu înotatul... Păi câte să mai facă şi el în acelaşi timp? Aoleo! Păi nu cumva şi la el, ca şi la madame Pleşcoa, tot postaci, tot postaci?
 |
| http://www.mircea-badea.ro/blog/hello-world/ |
 |
| https://www.youtube.com/channel/UCzKE-swzI_o4xwcMaQ0mpxg/videos |
sâmbătă, 6 iunie 2015
Bookfest 2015: nostalgici după Ioan Alexandru
Lansarea pe24 Mai 2015 a volumului "Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc? Eseu confesiv despre Ioan Alexandru", la standul Editurii Humanitas, în prezenţa autorului, Dan C. Mihăilescu, alături de Lidia Bodea şi Costion Nicolescu.
Adică, "un exerciţiu de admiraţie" (Lidia Bodea) pentru "un profet", "un nebun întru Hristos" (Costion Nicolescu), sau "cel mai mare poet religios al Românilor" (DCM), o mărturie apărută în aceste cazan infernal" al vremurilor contemporane nouă, în care domină "puseul ginecologic" iar critica literară e dominant atee - etichete aplicate de acelaşi Dan C. Mihăilescu.
Mai mult, după ce a sfârşit de acordat autografe, l-am tras de limbă pe autor şi concluzia lui a fost şi mai aspră. În România actuală NU mai există reviste culturale de dreapta. TOATE sunt de stânga sau, în cel mai bun caz, practicând relativismul cultural.
Adică, "un exerciţiu de admiraţie" (Lidia Bodea) pentru "un profet", "un nebun întru Hristos" (Costion Nicolescu), sau "cel mai mare poet religios al Românilor" (DCM), o mărturie apărută în aceste cazan infernal" al vremurilor contemporane nouă, în care domină "puseul ginecologic" iar critica literară e dominant atee - etichete aplicate de acelaşi Dan C. Mihăilescu.
Mai mult, după ce a sfârşit de acordat autografe, l-am tras de limbă pe autor şi concluzia lui a fost şi mai aspră. În România actuală NU mai există reviste culturale de dreapta. TOATE sunt de stânga sau, în cel mai bun caz, practicând relativismul cultural.
 |
| Dan C. Mihăilescu |
 |
| Lidia Bodea, Costion Nicolescu, Dan C. Mihăilescu |
 |
| Lidia Bodea, Costion Nicolescu, Dan C. Mihăilescu |
 |
| Dan C. Mihăilescu |
 |
| Dan C. Mihăilescu |
 |
| Dan C. Mihăilescu |
joi, 4 iunie 2015
Bookfest 2015: un roman cu iz fanariot
La Bookfest, pe 24 Mai 2015, cu autoarea Doina Ruşti, Eugen Negrici şi Daniel Cristea-Enache, alături şi de Adriana Titieni, la prezentarea romanului "Manuscrisul fanariot" apărut la Editura Polirom.
Am înţeles că la târg s-au epuizat toate exemplarele acestui roman. Chiar m-a făcut curios prezentarea şi, de aici, intenţia de a vedea cine şi cum scrie Doina Ruşti (am şi împrumutat în urmă cu două zile câteva romane de la biblioteca publică). Prin urmare să nu mă pronunţ cu privire la această nouă apariţie pentru că nu-i cunosc calitatea; nici a scriiturii, nici a documentării. Aşa că iau de bună laudele ce i se aduc.
Dar în schimb, tâmpeniile crase pe care le scoate din guriţă acest Negrici, acestea ar trebui să capete o replică. Tipul ăsta practică dezinformarea crasă în dulcele stil sovietic. "Bucureştii aveau DOAR 1 sau 2 kilometri pătraţi" - o fi avut, dar celelalte oraşe de la Muscalia până la Viana oare cât aveau?; "existau doar câteva biserici, şi alea de lemn" - mă să fie?! deci nu existau nici mitropolia, nici Sfântul Antonie, nici Stavropoleos, nici Mihai Vodă, nici Radu Vodă, nici... practic, nici nu înţelegem cum de se mai mirau străinii de cele 365 biserici existente pe la 1840; "exista un decret care îi transforma pe cei care se căsătoreau cu o roabă la rândul lor în robi" - da, cu o precizare: dacă "uita" mai înainte să o "răscumpere", adică să obţină libertatea roabei respective.
Totuşi, nu pot să nu remarc şi în privinţa Doinei Ruuşti că nu auzise până de curând de Alexandru Mica.
Am înţeles că la târg s-au epuizat toate exemplarele acestui roman. Chiar m-a făcut curios prezentarea şi, de aici, intenţia de a vedea cine şi cum scrie Doina Ruşti (am şi împrumutat în urmă cu două zile câteva romane de la biblioteca publică). Prin urmare să nu mă pronunţ cu privire la această nouă apariţie pentru că nu-i cunosc calitatea; nici a scriiturii, nici a documentării. Aşa că iau de bună laudele ce i se aduc.
Dar în schimb, tâmpeniile crase pe care le scoate din guriţă acest Negrici, acestea ar trebui să capete o replică. Tipul ăsta practică dezinformarea crasă în dulcele stil sovietic. "Bucureştii aveau DOAR 1 sau 2 kilometri pătraţi" - o fi avut, dar celelalte oraşe de la Muscalia până la Viana oare cât aveau?; "existau doar câteva biserici, şi alea de lemn" - mă să fie?! deci nu existau nici mitropolia, nici Sfântul Antonie, nici Stavropoleos, nici Mihai Vodă, nici Radu Vodă, nici... practic, nici nu înţelegem cum de se mai mirau străinii de cele 365 biserici existente pe la 1840; "exista un decret care îi transforma pe cei care se căsătoreau cu o roabă la rândul lor în robi" - da, cu o precizare: dacă "uita" mai înainte să o "răscumpere", adică să obţină libertatea roabei respective.
Totuşi, nu pot să nu remarc şi în privinţa Doinei Ruuşti că nu auzise până de curând de Alexandru Mica.
 |
| Adriana Titieni, Doina Ruşti |
 |
| Adriana Titieni, Doina Ruşti, Eugen Negrici |
 |
| Adriana Titieni |
 |
| Doina Ruşti |
 |
| Eugen Negrici, Daniel Cristea-Enache,Cristian Teodorescu |
 |
| Adriana Titieni, Doina Ruşti, Eugen Negrici |
 |
| Doina Ruşti, Gelu Ionescu |
 |
| Doina Ruşti |
 |
| Doina Ruşti |
marți, 2 iunie 2015
Bookfest 2015: interviu în exclusivitate cu Iordan Gheorghe Bărbulescu
Realizat pe 24 mai 2015 cu ocazia Bookfest.
Cu întrebări legate de:
- pericolul transformării Uniunii Europene într-o UERSS
- inexistenţa "directivelor de la UE" obligatorii
- posibilitatea unei politici de apărare comune
. UE şi provocarea rusească.
Cu întrebări legate de:
- pericolul transformării Uniunii Europene într-o UERSS
- inexistenţa "directivelor de la UE" obligatorii
- posibilitatea unei politici de apărare comune
. UE şi provocarea rusească.
Bookfest 2015: Europa disecată la Bucureşti
La Bookfest, pe data de 24 mai 2015, Editura Polirom a lansat volumul "Noua Europă. Volumul I. Identitate şi model european" alături de autorul acestuia, Iordan Gheorghe Bărbulescu, şi de invitaţii săi - Mihaela Miroiu şi Ioan Mircea Paşcu. A moderat Adrian Şerban.
Contrar clişeelor pe care ne bazăm, Uniunea Europeană a fost (şi este clădită) pe pragmatism şi mai puţin pe idealism şi concepte filosofico-politice. Compromisurile naţionale bazate pe realism duc la mersul înainte al lucrurilor. Inclusiv sfidarea adusă de criza ultimilor ani - şi în care s-a cerut "mai multă Europă" pentru a limita efectele - a dus, paradoxal, la întărirea Consiliului, organism euroean ce ţine de deciziile naţionale.
Ţineţi aproape! Va urma un interviu în exclusivitate cu domnul Iordan Gheorghe Bărbulescu, în care se demontează multe mituri cu care mediile şi politicienii ne intoxică.
Contrar clişeelor pe care ne bazăm, Uniunea Europeană a fost (şi este clădită) pe pragmatism şi mai puţin pe idealism şi concepte filosofico-politice. Compromisurile naţionale bazate pe realism duc la mersul înainte al lucrurilor. Inclusiv sfidarea adusă de criza ultimilor ani - şi în care s-a cerut "mai multă Europă" pentru a limita efectele - a dus, paradoxal, la întărirea Consiliului, organism euroean ce ţine de deciziile naţionale.
Ţineţi aproape! Va urma un interviu în exclusivitate cu domnul Iordan Gheorghe Bărbulescu, în care se demontează multe mituri cu care mediile şi politicienii ne intoxică.
 |
| Mihaela Miroiu, Remus Pricopie, Ioan Mircea Paşcu, Iordan Gheorghe Bărbulescu |
 |
| Mihaela Miroiu, Ioan Mircea Paşcu, Iordan Gheorghe Bărbulescu |
 |
| Remus Pricopie şi nepoatele domnului Bărbulescu, Ioana şi Ilinca |
 |
| Mihaela Miroiu, Ioan Mircea Paşcu, Iordan Gheorghe Bărbulescu, Adrian Şerban |
luni, 1 iunie 2015
Bookfest 2015: la Palatul Cotroceni scrie cucuveaua...
E, nu! Nu e vorba de noul volum scos de preşedintele în exerciţiu al României. În cazul acela aş fi folosit termenul nemţesc pentru "cucuvea", pe care nici nu îl cunosc. E vorba de cartea mult aşteptată a Săftoaicei. De fosta consilieră prezidenţială de pe timpul lui Băsescu vorbesc. Adică Adriana Săftoiu şi a ei "Cronică de Cotroceni". În care se vorbeşte, din câte am înţeles, foarte acid nu numai de Băsescu, consoarta de birou prezidenţial (Udrea, normal), dar şi de relaţia de adulaţie a anumitor intelectuali cu Traian Băsescu ("relaţia lui cu intelectualii, care, unii din ei, l-au admirat în spirit necritic", după cum spunea Luca Niculescu, unul dintre invitaţi). "Excesul adulării!", TRU dixit. TRU? - Traian Radu Ungureanu, pentru necunoscători. Da, el! Pesemne nu l-o fi adulat nici dânsul în exces ci l-a pupat doar pe ici, colo, şi anume în părţile esenţiale. Oare domnii 'telectuali nu or fi avut timp să observe modul "manelistic", "bazat pe conflictualitate" (Vintilă Mihăilescu), cu care Băsescu ocupa scena politică şi a micului ecran aporape zi de zi în cei 10 ani ai mandatelor sale? Ba da, dar erau ocupaţi mai mult cu analiza literar-artistică a versurilor "să moară duşmanii mei" dacă nu vă pup dosul şi mai mult în cazul în care îmi daţi un post şi mai baban pe la ICR, pe la vreo Comisie, pe la vreun Parlament european...
Să mai remarcăm un lucru. Sala de la Bookfest în care s-a desfăşurat lansarea (duminică, 24 Mai 2015) era tixită cu foştii partizani ai lui Băsescu din PD-L, actualmentesocialişti, populari, liberali. Ăăă... liberali de viţă nouă, adică din PNL, partid membru al Internaţionalei liberale, Internaţionalei populare. Mie mi-a sărit imediat în ochi un Vasile Blaga, un Cătălin Predoiu şi - numele cel mai penibil din toate - Costace Camlacheu Canacheu.
Apropo de Vasile Blaga. Vă recomand să vă aruncaţi privirea măcar la minutul 23 al înregistrării de mai joc ca să auziţi povestite păţaniile electorale declanşate de declaraţia lui Băsescu cum că 20% din români ar fi pe dos. Imediat după transmisia MTV cu pricina, primeşte Săftoaica telefon de la Blaga: "Noi suntem în Modrogan. vreo cinci. La 20%, căutăm homosexualul". Pentru ca a doua zi să se declanşeze alarma, iar Adriana Săftoiu să fie fie rugată să facă o strategie PENTRU PIDOSNIC. Da, uite că se poate folosi şi alt cuvânt în afara celui de "homosexual" impus de noulimba corectitudinii politice. Apropo, aşteptăm activiştii progresişti să sară să-l muşte de fund (sic!) pentru limbajul său anti-popo.
Şi să nu credeţi că a scăpat consiliera prezidenţială de întrăbările lui Donkeypapuas. Nţţţ! Dacă veţi avea curiozitatea puteţi afla la minutul 29.22 ce întrebare i-am pus şi răspunsul demn de o "analistă politică" pe care l-am primit. Să moară duşmanii mei dacă nu-i aşa!
Să mai remarcăm un lucru. Sala de la Bookfest în care s-a desfăşurat lansarea (duminică, 24 Mai 2015) era tixită cu foştii partizani ai lui Băsescu din PD-L, actualmente
Apropo de Vasile Blaga. Vă recomand să vă aruncaţi privirea măcar la minutul 23 al înregistrării de mai joc ca să auziţi povestite păţaniile electorale declanşate de declaraţia lui Băsescu cum că 20% din români ar fi pe dos. Imediat după transmisia MTV cu pricina, primeşte Săftoaica telefon de la Blaga: "Noi suntem în Modrogan. vreo cinci. La 20%, căutăm homosexualul". Pentru ca a doua zi să se declanşeze alarma, iar Adriana Săftoiu să fie fie rugată să facă o strategie PENTRU PIDOSNIC. Da, uite că se poate folosi şi alt cuvânt în afara celui de "homosexual" impus de noulimba corectitudinii politice. Apropo, aşteptăm activiştii progresişti să sară să-l muşte de fund (sic!) pentru limbajul său anti-popo.
Şi să nu credeţi că a scăpat consiliera prezidenţială de întrăbările lui Donkeypapuas. Nţţţ! Dacă veţi avea curiozitatea puteţi afla la minutul 29.22 ce întrebare i-am pus şi răspunsul demn de o "analistă politică" pe care l-am primit. Să moară duşmanii mei dacă nu-i aşa!
 |
| Adrian Şerban, Luca Niculescu, Adriana Săftoiu, TRU, Vintilă Mihăilescu |
 |
| Vasile Blaga |
 |
| Traian Radu Ungureanu (TRU) |
 |
| Silviu Predoiu şi Luca Niculescu |
 |
| Silviu Predoiu şi Luca Niculescu |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)