Mai este un pic şi Traian Băsescu îşi va finaliza şi cel de-al doilea şi ultim mandat. Odată cu această şi-ar pierde obiectul muncii o importantă parte a spectrului politic şi din media. Aceea care zi de zi s-a aflat în duel mai mult sau mai puţin verbal cu preşedintele încă în funcţie. Ar fi firesc să se facă un bilanţ al raporturilor care au existat pe plan politic între cele două structuri care îşi împart "puterea executivă". Uimitor (vorba vine) e că nu se grăbeşte nimeni să facă aşa ceva. oare de ce? Răspunsul e foarte simplu: s-ar da peste cap acele şabloane pe care propaganda diverselor partide încearcă să o inducă în creierele populaţiei din România. În cei 10 ani a existat UN FALS CONFLICT între partide şi Băsescu! Conflict a existat dar între măsurile nedemocratice venite de la Cotroceni şi palatul Victoria aruncate asupra cetăţenilor României. Nedemocratice pentru că nu au avut un suport popular oferit de electoratul care să aprobe acele decizii. Partidele doar au INSTRUMENTALIZAT nemulţumirea faţă de puterea executivă în scopul acaparării unei felii cât mai mari de la masa puterii.
Cum am realizat acest lucru? Mi-am aruncat ochii pe componenţa guvernelor ce s-au perindat de-a lungul celor 10 ani de mandat ai lui Băsescu. Apoi, cu creionul în mână, am calculat cam câte luni au s-au aflat la guvernare diverseele partide din componenţa acestor guverne. Iar când se trage linie rezultatul pare incredibil! Pentru cei ce suferă de amnezie politică. E drept, sunt şi unii care au pierderi bruşte de memorie atunci când sunt puşi să se refere la colaborarea LOR cu obiectul declarat al urii LOR, adică cu Traian Băsescu. Nu-i nimic, îl reamintim noi aici!
O precizare de la început: pentru uşurinţa demersului, am rotunjit datele de între care s-au desfăşurat diversele mandate. Am considerat că e mai oportun să iau drept reper prima zi a anului ori a lunii (ori ultima zi a anului, ori a lunii) decât să fac stau şi să iau în calcul fără rost perioade de felul 3 luni şi 4 zile. Atfel, ca să exemplific, în calculul meu, mandatele prezidenţiale s-au socotit începând cu 1 ianuarie (2005 ori 2010)şi la fel în cazul echipelor guvernamentale, chit că ele în realitate şi-au aflat şi îşi află termene prin jurul datei de 22 decembrie, bună oară. Pentru mandatul actual al lui Ponta am inclus şi lunile noiembrie şi decembrie din acest an datorită imposibilităţii schimbării din funcţie a premierului.
Şi acum, cifrele în ordine crescătoare!
3 ani şi 6 luni - PSD
Pentru cei ce au uitat, social-democraţii s-au mai aflat la guvernare atât în primele 9 luni ale ui 2009 (acel "vis politic împlinit" de care vorbea preşedintele Traian Băsescu), cât şi alte 10 luni din 2012. Iar premierul Ponta este singurul din România şi credem că şi din lume ca are semnat un acord de coabitare.
4 ani şi 3 luni - UNPR
Coabitacii prin definiţie dacă luăm în calcul că naşterea acestei formaţiuni s-a produs abia în al doilea mandat al lui Băsescu. Din aceşti 5 ani ai celui de-al doilea mandat doar 9 luni nu s-au aflat oamenii generalului Izmană la Palatul Victoria!
4 ani şi 7 luni - PD (transformat în PD-L)
Iar din aceştia, 2 ani şi 3 luni au fost la guvernare în primul mandat iar 2 ani şi 4 luni în cel de-al doilea mandat al lui Băsescu.
4 ani şi 8 luni - PC (fost PUR)
Da! Partidul lui Voiculescu, partidul detestabilului motan Felix, partidul de buzunar al patronului de tonomate mediatice reuşeşte să depăşească cu o lună în guvernare PD-L, partidul zis prezidenţial!
5 ani şi 11 luni - PNL
Grosul perioadei îl reprezintă cei 4 ani de guvernare continuă ai lui Tăriceanu în primul mandat al lui Băsescu.
7 ani şi 2 luni - UDMR
Formaţiunea minoritarilor maghiari s-a aflat la guvernare în timpul lui Băsescu mai mult decât orice altă formaţiune politică zisă românească! Şi s-ar fi aflat şi mai mult dacă la sfârşitul guvernării Tăriceanu (din primul mandat al lui Băsescu) din cauza faptului că imaginea lor era prea legată de aceea a liberalilor, cooptarea lor la guvernare a fost evitată de coaliţia PD-L - PSD; iar în vremea celui de-al doilea mandat al lui Băsescu, după ce alianţa USL a dus la căderea guvernelor PD-L, un anume Crin Antonescu nu s-ar fi opus intenţiei lui Ponta de a şi-i face parteneri. Nu-i nimic, Ponta şi-a văzut şi el visul de a guverna cu UDMR în cel de-al treilea cabinet girat de domnia sa. Curat iz de USL în acest guvern Ponta 3 cu d-alde UDMR şi UNPR braţ la braţ cu PSD şi PC.
Puteţi face verificarea consultând pe Wikipedia datele despre:
- guvernul Tăriceanu
- guvernul Boc 1
- guvernul Boc 2
- guvernul Ungureanu
- guvernul Ponta 1
- guvernul Ponta 2
- guvernul Ponta 3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu