Decizia premierului Ponta de a da curs exploatării de la Roşia Montana
este un prilej perfect pentru a vorbi despre corupţie şi despre
insolenţa cu care aleşii poporului vând „bijuteriile de familie” ale
României. Statutul de ţară-membră a UE este principala sursă de mândrie a
politicienilor români, dar cifrele arată că în ciuda apartenenţei la
UE, companiile străine pot scoate mai mulţi bani din România decât ar
scoate din ţările africane. În cadrul acestei analize nu vor fi luate în
calcul aspectele ecologice care merită un studiu aparte. Această
analiză se referă numai la bani, mai concret la sumele de bani pe care
statul şi, implicit, cetăţeanul nu le vor încasa din exploatarea minieră
de la Roşia Montana. Guvernul Ponta susţine că a reuşit o performanţă
mirifică atunci când a ajuns la o redevenţă de 6%, iar Daniel Chiţoiu a
declarat în repetate rânduri că această redevenţă este bună în
comparaţie cu redevenţele din alte ţări. Guvernul Ponta minte.
Jurnaliştii şi formatorii de opinie cumpăraţi de RMGC mint şi ei.
În
„Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor
auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană” la art 2. „Beneficiile
statului român”, se specifică faptul că bugetul de stat va încasa
aproximativ 2,3 miliarde de dolari. Modul în care guvernul român a ajuns
la această cifră va rămâne, probabil, pe veci o enigmă învăluită în
mister, dar vom lua această cifră drept referinţă şi bază de comparaţie.
Pentru a înţelege cum se compară suma pe care statul român crede că o
va încasa de la RMGC, vom face câteva calcule proprii, utilizând numai
şi numai datele din documentele oficiale ale RMGC şi Gabriel Resources.
Din prezentarea pentru investitori făcută de Gabriel Resources în
februarie 2013, rezultă că se intenţionează extracţia a 14,6 milioane de
uncii de aur. Pentru calculele noastre, vom utiliza un cost de
extracţie de 335 dolari pe uncie, preluat din aceeaşi prezentare. La
preţul curent al aurului, adică aproximativ 1400 dolari pe uncie,
valoarea depozitului de aur de la Roşia Montana valorează aproximativ
20,44 miliarde de dolari, iar profitul pe care Roşia Montana Gold
Corporation îl va obţine din exploatarea doar a aurului va fi de
aproximativ 15,55 miliarde de dolari. Pentru simplitate, în acest calcul
nu includem argintul şi metalele rare care ar putea fi chiar mai
valoroase decât resursele de aur. Acum avem două baze de impozitare:
20,44 miliarde de dolari pentru redevenţe şi 15,55 miliarde de dolari
pentru impozitul pe profit, deci putem compara situaţia din România cu
situaţia din alte ţări.
Spre deosebire de alte ţări, în România nu s-a
făcut o licitaţie deschisă şi transparentă în vederea alocării dreptului
de exploatare de la Roşia Montana. Chiar şi în Africa, statele
organizează licitaţii şi companiile miniere plătesc preţuri competitive
pentru licenţele de exploatare pe lângă redevenţe şi taxe. Mai mult, în
comparaţie cu ţările din Africa şi Asia, România are cel mai lax regim
de impozitare a companiilor miniere străine. Să vedem cât ar fi obţinut
Republica Congo din exploatarea de la Roşia Montana. În Republica Congo,
redevenţa este de 5% însă impozitul pe profitul companiilor miniere
este de 30% la care se adaugă preţul de licitaţie al licenţei de
exploatare. Pentru a bloca trucurile companiilor multinaţionale care
obişnuiesc să-şi micşoreze profitul impozabil prin contracte de prestări
servicii, prin credite de la bănci străine sau vânzarea metalului la
preţ redus, codul fiscal al Republicii Congo prevede taxarea punitivă a contractelor
cu beneficiari externi, rata fiind de 20%. Prevederi asemănătoare există
în legislaţia ţărilor din Asia şi Africa, dar lipsesc în România. Dacă
în cazul Roşia Montana s-ar fi aplicat regimul fiscal din Republica
Congo, statul ar fi încasat 5,68 miliarde de dolari, adică cu 3,38
miliarde de dolari mai mult. Din perspectiva impozitării companiilor
miniere străine, statul congolez este de 2,47 ori mai performant, decât
statul român.
Republica Congo nu este o excepţie de la regulă. De fapt,
există state africane cu impozite şi redevenţe mai mari. Dacă Roşia
Montana era în Ghana, statul ghanez ar fi obţinut din taxe şi redevenţe
6,46 miliarde de dolari, adică de 2,81 ori mai mult decât statul român.
În Ghana, impozitul pe profitul companiilor miniere este de 35%, iar
redevenţele sunt de 5%. Până la începutul secolului XXI, statele
africane acordau licenţe de exploatare numai prin negociere directă, iar
ratele de taxare şi redevenţele se stabileau individual. În contractele
încheiate în acea perioadă se stabilea imposibilitatea schimbării
regimului fiscal. După decenii de sărăcie şi corupţie, chiar şi cele mai
înapoiate state africane au renunţat la această practică şi caută acum
metode de a anula contractele vechi. Din această perspectivă se poate
spune că „România europeană” a secolului XXI este tratată ca un stat
african din anii ’60 ai secolului trecut.
Nici în Asia nu există un
regim la fel de prietenos cu colonizatorii economici ca cel din România.
Ţara cu cele mai prietenoase taxe miniere este Indonezia, dar chiar şi
acolo RMGC ar fi plătit 4,65 miliarde de dolari (25% impozit pe profit,
3,75% redevenţă), adică de 2 ori mai mult decât în România, iar la aceste taxe s-ar fi adăugat costul de licitaţie al licenţei şi
taxele de proprietate. Ar mai fi o mică problemă: regimul de impozitare
este atât de prietenos, deoarece legea prevede obligaţia investitorilor
străini de a vinde statului indonezian sau unui investitor indonezian
51% din acţiunile companiei care face exploatarea după ce trec zece ani
de la acordarea licenţei. Preţurile unor asemenea vânzări sunt
întotdeauna derizorii. În Filipine, RMGC ar fi plătit 7,07 miliarde de
dolari (35% taxă pe profit, 8% redevenţă), adică 300% faţă de cât
plăteşte în România. Dacă Victor Ponta şi-a angajat o bonă filipineză,
poate angajează la guvern şi un ministru filipinez? Dacă guvernul USL nu
ştie să negocieze şi nu ştie să scrie legislaţie fiscală, poate un
filipinez se descurcă? Dacă un jurnalist poate face rost de Ghidul
Global al Taxelor şi Impozitelor editat de PricewaterhouseCoopers şi de
documentele oficiale ale Gabriel Resources pentru a face un calcul
comparativ, atunci de ce nu o poate face premierul Ponta sau ministrul
Chiţoiu? În Indonezia şi Filipine, companiile miniere sunt supuse unui
regim special de impozitare care se deosebeşte de cel practicat în alte
sectoare ale economiei. Este o practică normală, corectă şi perfect
justificată din punct de vedere logic şi economic. De ce nu se poate şi
în România?
Într-un final, se poate face o comparaţie cu suma pe care
RMGC ar fi plătit-o în Quebec. Dacă luăm în calcul impozitul federal pe
profit (15%), la care se adaugă impozitul regional pe profit (10%) şi
impozitul regional pe activităţi miniere (16%), RMGC ar fi plătit
statului 6,37 miliarde de dolari, adică cu 4,07 miliarde de dolari mai
mult decât în România. Acum devine clar de ce compania Gabriel Resoruces este listată la bursa
din Toronto, dar preferă să exploateze aur în România. Politicienii din
România sunt mult mai maleabili decât funcţionarii fiscului canadian,
nu-i aşa?
În concluzie: guvernul Ponta a negociat condiţii financiare care
prejudiciază statul şi cetăţeanul. Au obţinut cu aproximativ 3,38
miliarde de dolari mai puţin decât prevede legislaţia din Republica
Congo şi cu 4,77 miliarde de dolari mai puţin decât prevede legislaţia
din Filipine. Cei care susţin că exploatarea de la Roşia Montana este
avantajoasă economic pentru România fie nu ştiu să numere, fie ştiu să
numere doar banii primiţi de la echipa de relaţii publice a Roşia
Montana Gold Corporation.
Constantin (un moldovean) +COLIMATOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu