Iată că o altă fotografie recentă ne descoperă că în persoana acestui Barck Obama avem de-a face mai curând cu un soi de păpuşă prezidenţială mânuită de agenţi de relaţii publice oligofreni. Un Obama care, în timp ce face presiuni asupra congressmenilor americani şi liderilor ţărilor supuse, adoptă o atitudine de cowboy de mucava, cu degetele aţintite în faţă în chip de pistol. Nu ştim pe cine o vrea să impresioneze. Poate un public debil mintal.
Este drept că Obama s-a pus în dese rânduri în ipostaze de actor ratat. Calităţile sale de orator strălucit sunt baloane de săpun demontate repede de către vreun monitor rebel sau de câte vreo poză scăpate în public din greşeală. Pentru cei ce nu cunosc, atunci când textele de pe prompterul din faţă îi dispar, preşedintele Obama intră într-o bâlbâială teribilă şi penibilă.
SUA au avut în trecutul recent un actor mediocru (o spun criticii de film) care a ajuns un preşedinte strălucit (asta o spun chiar duşmanii), Ronald Reagan, şi care a dat Americii, într-un moment de declin, o viziune asupra viitorului. Însă Obama se prezintă mai mult ca un trepăduş, un pigmeu ambiţios în stare - spre a-şi împlini ambiţiile - să arunce un întreg mapamond în haos.
foto: http://www.japantimes.co.jp/ |
foto: http://www.sondrakistan.com/ |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu