De 22 de ani situaţia Bucureştilor a fost din ce în ce mai complicată. Pe măsură ce potul provenit din bugetul pus în joc creştea, situaţia devenea şi mai căcănie.
Până în 1992 Bucureştii au cunoscut vreo trei sau patru primari cocoţaţi acolo prin decizie guvernamentală. Abia în 1992 bucureştenii şi-au putut alege edilul. Acesta a fost Crin Halaicu şi din toată perioada sa de administrare memoria mai păstrează reamenajarea bulevardelor Kogălniceanu-Elisabeta. Perioada Ciorbea a fost de prea mică durată (şi a constituit şi decesul politic al respectivului), mandatul fiind în realitate al lui Viorel Lis.
Pe scurt, anii '90 se constiutuie pentru Bucureşti în exact aceeaşi zonă gri în care se afla întreaga Românie. La margine de civilizaţie, cu întreprinzători proveniţi din buticurile de la colţul blocurilor, fără proiecte importante din lipsa fondurilor care să intre în ţară şi din teama guvernelor de a băga bani în investiţii publice.
Punctul în plus este dat de deciziile guvernelor Convenţiei prin care descentralizarea nu numai că a fost luată în discuţie, ci şi introdusă în legi. Tot la puncte pozitive intră aici şi munca unor miniştri de a iniţia proiecte ce vizau dezvoltarea urbană: proiectele ANL, inventarierea clădirilor cu risc seismic. Deciziile guvernului Năstase duc şi mai departe autonomiile sectoarelor din componenţa Bucureştilor, la un moment dat Capitala fiind compusă din 6 oraşe.
Toate acestea însemnau şi creşterea bugetului bucureştean şi un borcan cu miere prea tentant pentru a nu atrage diverşi "urşi" politici. Şi uite aşa îl aflăm candiadat pe fostul ministru, Traian Băsescu, ajuns cu mare luptă în turul doi al localelor din 2000, iar apoi ales primar general al Bucureştilor - cu un consiliu însă de altă culoare politică. Asemenea i se prezentau şi conducerile sectoarelor.
De aici avem parte (privită de la 10 ani distanţă) de o circotecă prin care primarul general în funcţie în vremea aceea căuta să se victimizeze, în condiţiile în care tot mai multe direcţii de care se ocupa Guvernul trec în administrare locală ori judeţeană. O perioadă DEZASTRUOASĂ pentru bucureşteni, cu toată că robinetele financiare începeau să se deschidă, asta şi pentru că perspectiva intrării în UE era tot mai apropiată iar diversele programe cu finanţare europeană începeau să-şi facă simţită prezenţa. Dar în fruntea bucatelor se afla "ursul" politic de care vorbim. Şi care se baza pe crearea aceluiaşi mediu conflictual din care îşi trage energia - aşa cum îl ştim şi din haina de preşedinte.
I-au fost duşmani buticarii, şi i-a distrus în spirit leninist fără să le dea o alternativă; a impus un proiect (pasajul suprateran Basarab) fără însă a se pune o cărămidă în timpul mandatului său ori al moştenitorului său politic (Videanu); a încheiat contracte în avantajul firmelor străine, în timp ce întreprinderi româneşti erau falimentate din lipsa comenzilor de la stat - cazul contractului Mercedes în defavoarea ROCAR; gangsterii imobiliari au început să-şi facă apariţia cu proiecte din ce în ce mai monstruoase, în timp ce clădiri de patrimoniu cădeau victimă - cazul de la catedrala Sfântul Iosif, cazul bisericii Armene etc; cel mai tragicomic "război": cel cu judeţul Ilfov, care viza traseele RATB - cu toate că mecanisme de colaborare între cele două entităţi (Bucureşti şi Ilfov) existau prin legea colaborării regionale. Şi transformarea primarului în hingher-şef! Imaginea pe care o aveam în lume, de hingheri.
O să mi se spună că multe din cele ce am scris mai sus privesc perioada Adriean Videanu, dar acest individ era continuatorul fidel al politicii băsiste. Iar aceasta poate fi sintetizată astfel: "nu pot să fac nimic pentru că îmi este potrivnic CGMB. Când CGMB are majoritatea favorabilă, atunci vinovăţia o au primarii de sectoare. Eu sunt nevinovat ca un bebeluş". Din perioada aceasta (Băsescu-Videanu) cel mai puternic se menţin în minte asfaltările. Şi "borduriadele". Pentru că erau bani buni de păpat din buzunarul bucureştenilor. Şi mai sunt câteva lucruri "minore": contractele privind iluminatul public, contracte pentru curăţenie, pentru canalizare etc.
În 2008, la al doilea tur, când aveam de ales între Blaga şi Oprescu, eu nu m-am dus. Din punctul meu de vedere erau două rele absolut egale. Şi îmi menţin şi acum părerea. Domnul doctor a înălţat "podul minune". Preţul a fost triplu (dacă nu mai mult) faţă de suma preconizată. A ridicat "stadionul minune", preţul fiind incredibil de mare. A încercat să dea tunul numit "bulevardul Uranus". Un punct pozitiv: reintroducerea traseelor de noapte ale RATB.
Şperţurile din timpul acestui prim mandat Oprescu au o explicaţie foarte simplă: nu conduce numai Oprescu Bucureştii. Consiliul General aprobă sau dezaprobă orice sumă pe care ar trebui să o cheltuie primarul general; aprobă sau dezaprobă orice proiect ar vrea să demareze primarul general; aprobă sau dezaprobă orice legislaţie olocală ar vrea să instituie primarul general. Ceea ce se traduce prin: "ne dai şi nouă caşcaval din felia pe care o mănânci şi închizi ochii şi taci chitic atunci când ne băgăm mâinile până la cot în bugetul localităţii". Iar majoritatea care avea pâine şi cuţitul era formată, ţineţi-vă bine, din: PD-L în alinaţă cu PNG şi cu PRM. Aşa că atunci când vedeţi clădirile distruse ori dispărute peste noapte din spaţiul citadin bucureştean, să vă gândiţi imediat la OPRESCU, PD-L, PNG şi PRM împreună.
Duminica asta voi merge la vot. Iar în faţa mea sunt doar 4 opţiuni de luat în considerare. Am arătat într-o postare anterioară că în ceea ce priveşte primarul Capitalei nu există decât patru programe expuse.
Pe Oprescu nu-l pot vota. Are şi lucruri bune făcute dar hoţiile şi crimele urbanistice îl exclud dintre preferaţii mei.
Prigoană? Adică PD-L. Adică cel de a declarat mai în urmă cu câţiva ani că el doreşte ca spitalele să dispară din oraş şi să fie mutate la periferie. Cel care a votat în Parlament transformarea României în colonie a străinilor. Nu, mulţumesc.
Cazul Nicuşor Dan. Când văd că partizanii săi sunt în acelaşi timp cei mai feroci băsişti, îmi pun atunci nişte mari semne de întrebare. Pentru că avem noi, românii, o vorbă: "Spune-mi cu cine te-nsoţeşti ca să-ţi pun cine eşti". Aşa că nu, nici cu Dănuţ srl nu votez.
Rămâne răul cel mai mic. Mic nu numai la figurat ci şi la propriu. E obişnuit şi cu presiunea media pe cap. S-a străduit să-şi facă şi temele pe care le cere o campanie decentă electorală. Scandalurile sale ţin mai mult de viaţa privată - deşi se întreabă mulţi de unde-i provine averea. Iar dacă are avere, atunci poate-i şi sătul. Deci Irinel să fie!
PS: modul acesta de alegere într-un singur tur duce în realitate la diminuarea puterii primarilor din localităţi în beneficiul consiliilor locale ori judeţene. Sunt seminţele pentru un viitor blocaj decizional generalizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu