1831
Dès la lecture du 1er article du Règlement, dans lequel il est dit que le métropolitain est le président perpétuel de l'Ansamblée, l'un des membres, Jean Vacaresco, proteste contre la présidence du consul de Russie et demande le rappel de l'archevêque Grégoire; Vacaresco est aussitôt arrêté et mis au secret. Le lendemain, plusieurs députes se refusent d'aller à l'Assemblée. Constantin Balachano, Barbo Vacaresco, Constantin Crezzolesco et deux ou trois autres prétextent leur vieillesse ou des maladies. Eliad, le rédacteur du Curieru rumânescu et du Bulletin, demande une audience au général Kissileff et lui dévoile un vast plan de conspiration dirigé, dit-il, par le vieux prince Grégoire Ghica contre le Règlement Organique. Il dénonce Constantin Balatchano, Jean Vacaresco, Constantin Campineano, Constantin Crezzolesco et quelques autres d'être du complot et de s'entendre avec plusieurs des petits boyards pour la redaction d'une protestation à la Porte et aux Puissances de l'Europe contre le Règlement Organique que la Russie voulait leur imposer. Mavros est chargé d'instruire le procès de Jean Vacaresco. Après plusieurs interrogations, pendant lesquelles Eliad joue franche et ouvertement le rôle de délateur et de témoin à charge, Vacaresco est envoyé en exil dans sa terre de Motzoeni près Tergovist1. Eliad reçoit en recompense une montre et le monopole de l'imprimerie pour dix ans qu'il sollicitait depuis longtemps. Vacaresco écrit la satyre El-e-Iuda, El-e-iad (Il est Judas, il est l'enfer)2.
De son côté, le dénonciateur chante le Règlement dans une pièce en vers dont le refrain est Legea dreaptă în veci trăieşte... (Que la loi juste vive à jamais)...
Tous les boyards suspectes furent syrveillés ou intimidés et si même l'idée d'une protestation ou d'une réclamation avait existé, rien n'a pu être exécuté.
En mois de trente séances tout le Règlement passa. On votait les articles à la première lecture et sans discussion aucune. Un seul rencontra de l'opposition et même il fut rejeté. Il s'agissait de faire payer à la municipalité de chaque ville de 20 para à 3 piastres par stânjan courant sur les rues. L'article 54 qui est devenu plus tard, en 1837, l'objet de débats sérieux, passa alors sans observation seulement qu'une grande minorité refusa de le signer; aussi il ne fut intercalé ni dans les copies qu'on envoya aux différents Consulats, ni dans le Règlement imprimé.
Aussitôt le Règlement adopté par les boyards valaques, le consul Minciaki part pour Jassy, où l'adoption rencontre un peu plus d'opposition.
Villara et Michel Stourza sont désigneés pour aller à St. Petersbourg soumettre les deux Règlements à la sanction de l'Empereur Nicolas. Personne n'est envoyé à Constantinople.
En attendant, le général Kissiloff organise l'administration conformément aux prescriptions du Règlement. Il forme une chancellerie valaque à la tête de lequelle il place l'ex Prince Bibesco. Il nomme un ministère composé de: Georges Philippesco, à l'Intérieur, Constantin Golesco à la Justice, Alexandre Ghica spadar, Nentschiulesco aux Finances, Constantin Campiniano aux Cultes, Stirbey postelnic, Philippe Linsche contrôleur.
Il établit le cordon sanitaire le long du Danube et place Mavros à la direction des quarantaines. Il s'occupe de l'organisation de la milice et des écoles.
Il place partout des employés russes supérieurs pour guider les employés moldo-valaques. Jean Slatineano et Jean Mano sont nommés administrateurs, l'un à Braïla, l'qutre à Giourgiou, villes qui s'élèvent rapidement. Le spadar Alexandre Ghica se présent en uniforme de général le jour de la St. Nicolas de l'année 1832.
Note:
1. Incidentul Kisseleff – Iancu Văcărescu, din 1831, e descris de Ion Ghica şi mai târziu (Opere complete, III, 1884, p. 283-286), după cum urmează:
„La 1824, Grigore Ghica a ridicat pe Văcărescu la gradul de logofăt, ceea ce după obiceiul ţării îi dă dreptul de a lua parte la Obşteştile Adunări ale boierilor.
La 1831, chemat la acea Adunare, el era hotărât să ia iniţiativa să dea amicilor săi ocaziunea de a se retrage şi să-i împingă a face un protest către Puterile Europei, în contra călcărilor ce se făceau drepturilor ţării.
Secretul înţelegerii era bine păzit între boieri, mai toţi rude şi prietini; dar Văcărescu mai avea un confident, pe un frate în literatură, tânăr inteligent şi de talent, căruia îi destăinuia toate cugetările, planurile şi speranţele lui.
În ziua de 1 mai 1931, toţi boierii cei mari sunt adunaţi la Mitropolie. Generalul guvernor, contele Kisseleff, soseşte încunjurat de un strălucit stat-major, se suie pe estradă, rosteşte un cuvânt, în care desfăşură binefacerile ce ţara datora Rusiei, şi după ce declară deschise lucrările Obşetştei Adunări extraordinare pentru cercetarea Regulamentului Organic şi depune pe birou voluminosul proiect, se retrage chemând pe consulul general Minciaki să prezideze. Atunci Văcărescu ia cuvântul, întreabă unde era Mitropolitul, preşedintele legal al Adunărilor Obşetşti ale boierilor, zicând că un străin nu poate prezida.
Nu isprăvise cele ce avea de zis, când fu luat şi dus la Obhatul rusesc, de acolo sub pază la soldaţi la casa lui Filip Lenş, unde a fost Ministerul de Război şi unde atunci se afla în quartir şeful cancelar al contelui Kisseleff. Introdus în cabinetul acestui funcţionar, este supus unui interogatoriu în toată regula, al cărui scop era de a afla ţesătura complotului şi procedura adoptată:
Văcărescu, deşi întrebările ce i se făceau îi dovediau că generalul rusesc era bine informat şi cunoştea toate amănuntele, dar el persista a tăgădui tot ce privea pe ceilalţi boieri, negând orice înţelegere, ca să nu compromită pe nimeni. Atunci şeful cancelar deschide paravanul şi-i arătă pe omul prin care generalul Kisseleff era informat, zi cu zi, oară cu oară, de tot ce se plănuia. Amărât a fost sufletul lui Văcărescu, când a recunoscut în denunţător pe amicul său, semeţ la confruntare, confirmând raporturile ce făcuse. După acea cercetare, Văcărescu a fost trimis sub bună pază la moşia sa Moţăenii din Plaiul Dâmboviţei, unde a fost deţinut tot timpul cât a ţinut sesiunea Obşteştii Adunări extraordinare şi până s-a întors Vilara de la Petersburg cu Regulamentul Organic confirmat de împăratul Nicolae.
De la Moţăeni este dată epistola sa către falsul său amic. „El e Iuda”...
Cu toate intimidările şi cu toate măsurile ce s-au luat, tot s-au găsit mai mulţi boieri, unii cari au refuzat de a lua parte în acea Adunare, şi alţii cari n-au voit să iscălească, încât au făcut să rămâie nevotate multe dispoziţiuni vătămătoare drepturilor ţării.
La 1838, când s-a propus de către consulul general al Rusiei, baronul Rukman, să se întercaleze în Regulament un articol rămas nevotat, care prescria că orice lege făcută de Domn împreună cu Obşteasca Adunare să nu poată fi pusă în lucrare, până ce mai întâi nu ar dobândi sancţiunea Curţilor Protectoare şi Suzerane. Logofătul Dimitrie Hrisoscoleu Buzoianu zicea în plină Adunare: „Fie-i ţărâna uşoară lui Costache Câmpineanu, care mi-a zis să nu votez acel articol”.
2. BAR, Ms.rom. 407, f. 12-23. Publicată de Cornel Cârstoiu, Iancu Văcărescu. Opere, Bucureşti, 1985, p. 1007.
Cornelia Bodea, Faţa secretă a mişcării prepaşoptiste române – Unitatea naţională, Editura Academiei române şi Editura Nestor, Bucureşti, 2004, pp. 225-279
2 comentarii:
Ce frumos este să ştii istorie, s-o cunoşti, să vezi cărui neam aparţii, ce fel de oameni erau în trecut, obiceiurile lor, sfadele, compromisurile, comploturile şi înaltele rasţiuni de stat, traiu'de zi cu zi al maselor, al celor obidiţi, sărmani şi săraci - în balanţă, comparaţie cu strălucitoarea castă a boierilor stăpânitori, doritori de zorzoane, aur şi putere, MULTĂ PUTERE, da' care şi-o obţineau, de cele mai multe ori, prin trădare sau cumpărare de la marile puteri etc. Da, ce bine este să citeşti, să te informezi despre trecutu' acestei naţii, conducătorii ei, cei ce erau, ca şi noi toţi, nişte oameni, da' care aveau demnităţi şi responsabilităţi. Jocurile de curte domnească, intrigile, ascunzişurile şi trădările, marile decizii sau slăbiciunile oamenilor de stat, domnitorilor români, şi multe altele dau savoarea şi farmecu' Istoriei, al trecutului istoric, a dezvoltării şi propăşirii acestui neam între neamuri. Cred că încep să îndrăgesc din ce în ce mai mult Istoria, izvoarele, sursele, dovezile şi faptele acesteia, conţinuturile ei. Frumoasă disciplină didactică! Cu respect,
Pensionaru'
Aş spune că dimpotrivă, că Ion Ghica arată cum boierimea română a făcut sacrificii grele pentru a da demnitate naţiunii pe care o reprezenta. În nişte condiţii politice imposibile.
Trimiteți un comentariu