Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea ( partea I )

Comunişti şi legionari (p. 456 – 457)


C.M. : ...Veneam după un stagiu ceva mai lung la "Uniunea Patrioţilor", la Judeţeana de Partid Ilfov, unde prim-secretar fusese Andrei Pătraşcu.

L.B. : Andrei Pătraşcu cel care-l împuşcase din greşeală pe Gheorghe Apostol la fabrica  "Malaxa", în 1945, în încăierările generate de înfiinţarea sindicatului muncitoresc unit, patronat de comunişti ?

C.M. : L-a împuşcat pe Apostol din greşeală ?... Nu din greşeală îl împuşcase.

L.B. : Eu am asupra evenimentelor şi protagoniştilor o cunoaştere livrescă. Am citit în colecţia ziarului Scânteia cum Gheorghe Apostol, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, a fost împuşcat de legionari cu prilejul unei vizite ce-o făcuse la uzinele "Malaxa" pentru a-i organiza pe muncitori. În urma incidentului a fost spitalizat şi operat de medici sovietici. Am citit, de asemenea, stenograma discuţiilor purtate cu Teohari Georgescu de comisia de anchetă din 1968, unde fostul ministru de Interne afirmă că Apostol a fost împuşcat "din greşeală" de Pătraşcu. În relatarea ce-o face asupra cazului, Gheorghe Apostol nu scrie că Pătraşcu fusese legionar. Insistă asupra faptului că, pentru a muşamaliza cazul, Pătraşcu a fost trimis în Valea Jiului de către Ana Pauker. Abia în 1952, după sancţionarea "devierii de dreapta", Pătraşcu a fost anchetat şi condamnat la trei ani închisoare pentru tentativă de omor asupra lui Gheorghe Apostol.

C.M. : Înainte de a intra în Partidul Comunist, Andrei Pătraşcu fusese legionar. S-a putut înscrie în partidul comunist datorită unor hotărâri luate de Ana Pauker şi colaboratorii ei din acea vreme, printe care şi Teohari Georgescu. Pătraşcu, cu trecutul lui, a făcut repede carieră, funcţia de prim-secretar al Judeţenei de partid Ilfov, în componenţa căreia intra şi organizaţia de partid Bucureşti, fiind una important. După împuşcarea lui Apostol, funcţia a fost dată, mi se pare, lui Miron Constantinescu. Apostol fusese împuşcat ca urmare a faptului că se dusese la "Malaxa" încercând să salveze situaţia. S-a ales cu o împuşcătură de pistol din partea lui Pătraşcu. Puterea comunistă instalată la repezeală în fabrică, la nivelul sindicatelor, fusese dată peste cap de legionari. După dispoziţia personală a Anei Pauker, care se ocupa de primirile în partid, mulţi legionari au fost făcuţi comunişti peste noapte, de unde nu cu multă vreme în urmă fuseseră duşmanii cei mai înverşunaţi ai lor. Foarte tulburi au fost vremurile acelea şi pentru omul de rând, şi pentru cel implicat în politică


Casa Centrală a Armatei şi artiştii (p. 458)

L.B. : Ce era Casa centrală a Armatei ?

C.M. : Eu pot s-o asemuiesc cu o comoară îngropată. Era un loc cu posibilităţi culturale de dezvioltare extraordinare ! Am stat acolo un an de zile şi am fost uimit de potenţialul artistic al CCA. Pot spune şi că în acel timp CCA a înflorit. Instituţia avea în subordine trei teatre, dintre care unul este Teatrul "Nottara" de astăzi, care se numea pe atunci Teatrul Armatei. Acolo a jucat Iancovescu, acolos se ataşaseră Vraca – un mare artist şi un om fermecător – şi Mihai Popescu, şi Calboreanu. Cei mai mari actori din România trăgeau la Armată.

L.B. : De ce ?

C. M. : Pentru că era un loc mai sigur. Teatrul Armatei concura în acea vreme Naţionalul. Era cam ceea ce este azi Teatrul "Bulandra". Însăşi Lucia Sturdza-Bulandra a jucat la Teatrul Armatei. Îmi amintesc de mari actori ca Nineta Gusti, Ileana Predescu… Erau regizori ca Finţi şi Vlad Mugur. La CCA mai era un teatru de revistă ce-şi avea sediul pe strada Uranus. Şi Ansamblul Armatei…

L.B. : De nebănuit această posibilitate a trecerii unor mari artişti sub egida Armatei într-un timp când cultura şi arta românească erau branşate la comandamentele realismului socialist !

C.M. : Acolo a reînviat şi opereta, care, după 23 august, fusese azvârlită ca artă decadentă, burgheză, uşoară. Sufletul ei era Sică Alexandrescu. [...] A adus pe scena Armatei, care nu părea adecvată unor asemenea spectacole, mari valori cum ar fi baritonul Ştefănescu-Goangă, a cărui voce părea a fi de neegalat, Sily Popescu, Tasian... La Armată s-au afirmat comicii celebri Mircea Crişan, Radu Zaharescu... Şi alţii, şi alţii... După 23 august, genurile şi artiştii aceştia zăceau de o parte şi aşteptau să fie scoşi la lumina scenei. [...] În Ansamblul Armatei funcţiona un cor extraordinar. În acest cor a cântat Elena Cernei, Irina Buciuceanu, sora actriţei Tamara Buciuceanu... În acest cor era floarea cântăreţilor bisericeşti.


Despre SOVROM-uri (p. 479)


L.B. : Sovieticii au transformat ţările în care şi-au instaurat regimul mai întâi cu armatele, apoi cu ajutorul unor mecanisme economice şi abia în cele din urmă şi-au impus regimul politic. Mecanismele economice prin care s-au infiltrat în economia României şi a celorlalte state-satelit au decurs din înţelegerile între Puterile Aliate.

C.M. : Da, la Conferinţa de la Potsdam, Marea Britanie şi America au renunţat, în favoarea URSS, la drepturile lor la reparaţii asupra bunurilor germane şi italiene din Europa Centrală şi Orientală. Astfel s-au constituit sovromurile, întreprinderi mixte sovieto-române sau sovieto-bulgare. În ele, 50% era partea sovietică constituită din aceste prăzi de război ale învingătorilor. Au mai adăugat şi firmele franceze sau belgiene de pe teritoriile acestor ţări ce fuseseră confiscate în timpul războiului de germani, au trimis consilieri şi specialişti sovietici, uneori ceva tehnologie. De cealaltă parte era proprietatea naţiunii respective – solul, subsolul, forţa de muncă, mijloacele financiare. Astfel, Uniunea Sovietică a ajuns cel mai mare proprietar din România, Ungaria sau Bulgaria, deoarece aceste sovromuri au înghiţit ramurile economice principale. Şi-atunci normal ar fi să te întrebi ce fel de relaţii externe poţi avea ca ţară când, de fapt, nu poţi avea o libertate economică de mişcare ? Despre aceste lucruri nu s-a putut vorbi decât după moartea lui Stalin, când s-a semnat un acord sovieto-român privind vânzarea şi predarea către România a cotei de participare sovietice din sovromuri.

Lavinia Betea, Convorbiri neterminate cu Corneliu Mănescu, în volumul Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.