După un şir de lucrări în care a înfăţişat publicului cititor modul insidios prin care lumea actuală este manipulată prin dezinformare, Vladimir Volkoff - în cartea sa "Dezinformarea văzută din est" - prezintă ideile prin care, pe alte căi, politilogul rus Serghei Kara-Murza le confirmă pe cele scriitorului francez cu rădăcini ruseşti. Reflecţiile pe care le face pe marginea volumului "Manipularea conştiinţei" (Manipulaţia soznaniem, Eksmo, Moscova, 2003) sunt realizate cu spirit critic, distanţându-se în momentele în care Kara-Murza deraiază în spirit sovietic. Voi reda mai jos un extras prin care ni se prezintă modalitţi simple de a evita Dezinformarea indusă prin toate canalele de informare. Cu litere cursive vor fi redate citatele din scrierea autorului rus.
"Omul poate controla, filtra informaţiile pe care le primeşte printr-un singur canal, de exemplu cuvântul sau imaginile vizuale. Dar nu aşa se prezintă societatea actuală: Când aceste canale se unesc, adică atunci când radioul, televiziunea, presa şi opinia publică îl presează pe om din toate părţile, eficacitatea integrării în conştiinţă creşte brusc, filtrele se rup şi valul dezinformării ne copleşeşte. Chiar şi o minciună vădită prezentată la televizor nu provoacă la telespectator vreun semnal automat de alertă: apărarea sa psihologică e debranşată.
Atunci, cum să 'rebranşăm' această 'apărare psihologică'?
În primul rând, evident, prin vigilenţă. Chiar şi operaţiunile de dezinformare cel mai bine cusute cu aţă albă se trădează totuşi.
Trebuie să ne silim să remarcăm faptul însuşi al repetiţiei oricărui clişeu, ceea ce va pune în alertă sistemul nostru de semnalizare.
Trebuie să ne temem de un politician care ne manipulează conştiinţa prezentându-ne, în loc de problema de ansamblu, un mic fragment pe care îl fărămiţează şi mai mult, astfel încât să nu putem sesiza ansamblul şi să facem o alegere, şi care încearcă să ne facem să credem în el ca într-un preot păgân, singurul care posedă întreaga ştiinţă.
Atenţie! Dacă politicianul sau ziaristul începe să manipuleze sentimentele, acest lucru miroase a ipocrizie. În acest caz, trebuie să ne înăsprim pe moment şi să nu ne lăsăm impresionaţi nici de o voce tremurătoare, nici de o lacrimă strălucind în ochi. Politica e politică, emoţia serveşte de machiaj. Ce înseamnă 'să-ţi fie milă de un preşedinte bolnav'? El este sau preşedinte, sau bolnav.
Nici o chestiune nu trebuie considerată ca fiind pusă cu sinceritate dacă aspectul sau contextul istoric nu e oferit deopotrivă, şi de îndată ce apare bănuiala că politicianul sau propagandistul său pe cale de a trece sub tăcere încadrarea exterioară a unei probleme, o voce interioară trebuie să ne avertizeze: e o manipulare! Acest lucru s-a văzut clar cu pr dezinformării care a făcut ravagii în privinţa tuturor problemelor balcanice, fiindcă a fost trecută sub tăcere geografia, şi aceleaşi procedee funcţionează în privinţa problemei ucrainene, deoarece a fost înăbuşit aspectul istoric.
Trebuie să fim atenţi la argumentul 'nu există altă soluţie', cu varianta lui 'e prea târziu ca să găsim altă soluţie', aşa cum s-a văzut la semnarea acordurilor şi aşa cum riscăm poate să vedem în privinţa intrării Turciei în 'Europa', care ar putea fi impusă popoarelor de către guvernele lor cu ajutorul unei scamatorii.
Bineînţeles, absenţa oricărui dialog real este un semn cert al aspectului manipulator al unei informaţii, dar trebuie să ne temem deopotrivă de mesele rotunde pretins contradictorii, unde de fapt contrazicătorii sunt 'falşi sau manipulabili', astfel încât dicuţia nu este în realitate decât un spectacol asemănător unui meci de lupte. Televiziunea franceză ne dă un anumit număr de exemple de asemenea manifestaţii aparent spontane, dar care în realitate sunt minuţios programate.
Vigilenţa, fireşte, nu serveşte la nimic, atâta vreme cât nu sunt aplicate câteva remedii pe care le avem la dispoziţie, deoarece, orice am face, în materie de informaţie, suntem sclavii cuvintelor. Nu trebuie ca ele să fie comandate de manipulatorul care ne constrânge.
Unul dintre principiile esenţiale ale apărării de manipulare este refuzul limbajului în care manipulatorul potenţial îşi expune problema. Trebuie să îi refuzăm limbajul, terminologia, conceptele. Să spunem acelaşi lucru cu alte cuvinte, avitând toate categoriile ideologice. Să îl spunem într-un mod poate grosolan şi stângaci, dar sub formă de concepte absolute, care să poată fi traduse în imagini întru totul concrete, care să poată fi, ca să spunem aşa, pipăite: pâine, căldură, naştere, moarte.
Mai sunt şi alte antidoturi. Antidoturi culturale: Trebuie să luăm, aproape cu forţa, ca pe nişte medicamente, tot ce poartă în sine cunoştinţele şi simbolurile tradiţionale. Să recitim Taras Bulba sau un mic volum de proverbe, să ascultăm romanţe ruseşti nu mai este astăzi o plăcere, ci o cură. (În Franţa, nu ar trebui să recitim Taras Bulba, ci Moliere sau Balzac Brassens.)
Sau antidoturi umane: Că îi dăm o rublă unui cerşetor sau căschimbăm doar o privire cu el, că glumim cu o vânzătoare la piaţă, că cedăm locul în metrou sau că n care ne-a jignit, toate acestea ne fortifică apărarea psihologică faţă delare. Important e ca, în toate relaţiile, să existe un dialog. Ca acestea să fie relaţii om-om şi nu om-lucru.
Există cure de dezintoxicare: E suficient ca din când în când să nu ne mai uităm la televizor pentru o săptămână sau două şi conştiinţa se repară.
Există asceze fecunde, unele impuse: Televiziunea plictisitoare, cum era în perioada sovietică, are în ea ceva bun, şi anume că omul nu o consumă mai mult decât îi trebuie pentru a primi informaţie, cunoştinţe sau divertisment.
Există analize eficace: Trebuie să ai întotdeauna prezente în minte propriile tale interese - ale tale, ale copiilor tăi, ale poporului tău şi să încerci să-ţi închipui care sunt interesele celui care vorbeşte sau ale patronului său.
Există o atitudine sistematic dubitativă: Să nu acceptăm nici o afirmaţie fără a o pune la îndoială. (Este epuizant, dar merită efortul.)
Există fie şi numai luciditate: Să-ţi antrenezi conştiinţa astfel încât să despartă automat în orice comunicare partea de informaţie şi partea de opinie nu e prea dificil. Când fluxul de opinie este prea dens, raţiunea trebuie să trimită semnalul: Atenie, manipulare!
Există eliminarea constantă a primejdiei: Debranşarea zvonului, a democraţiei zvonului, filtrarea [...].
Există în primul rând dorinţa de a nu ne lăsa păcăliţi, de a nu fi amăgiţi, de a nu ajunge o persoană prostită cu bunăvoinţă: Trebuie să învăţăm să scuipăm otrava la maximum, să nu o mestecăm şi nici să nu o ţinem în gură. Bineînţeles, mai rămâne din ea în stomac ca să ne otrăvească, dar trebuie să facem eforturi... Adică nu trebuie să luăm niciodată un flux de informaţii de bun, ci de fiecare dată să ne punem întrebarea: 'Ce se ascunde în spatele ei? De ce suntem informaţi despre lucru?'
Principalul sfat al lui Kara-Murza e cel de-a gândi. Şi de-a gândi cu efort, anevoie, ca şi cum am săpa într-un pământ tare.
Şi de ce este Kara-Murza însuşi atât de înţelept? Poate fiindcă, atunci când era mic, mama lui îi minteruzicea să asculte radioul. Când insista, ea îi dădea voie cu anumite condiţii: Dacă vrei, stai aici şi ascultă cu atenţie, toate scornelile lor or să-ţi rămână în cap. N-o să poţi nici măcar să le repeţi, dar o să le crezi. [...].
Cu toate acestea, în faţa dezinformării - căreia, în opinia lui, Rusia modernă i-a cedat parţial, mai ales din vina elitei cultivate de la putere - el pledează totuşi excepţia rusă.
Ortodoxia, afirmă el, protejează Rusia de virusul fricii eshatologice: acestei miasme care, după părerea sa, a făcut atâta rău în mediul protestant, sau derivat din protestant - publicul fiind mai interesat de o organizaţie politică satisfăcătoare decât de mântuirea veşnică -, ortodoxia îi opune, cu o sfântă imprudenţă, căinţa.
Or, chiar şi în materie de dezinformare, căinţa este un decapant puternic.
Actualitatea, după părerea lui Kara-Murza, nu trebuie să fie interpretată în Rusia ca în mediul burghez: pentru majoritatea 'noilor ruşi' (cei pe care Occidentul i-a tratat rapid drept mafioţi), bussines-ul este o aventură nouă, un vagabondaj în zări necunoscute. Chiar aşa? 'Noii ruşi' nu dispreţuiesc profitul, dar am greşi uitând că, printre altele, la Moscova a fost reconstruită pe cheltuiala lor, pornind de la nimic şi în starea lor originară, imensa catedrală aurită a Hristosului Mântuitor pe care Stalin o înlocuise cu o piscină.
Nu se cunosc exemple similare în Occident."
Vladimir Volkoff, Dezinformarea văzută din est, traducere din limba franceză de Nicolae Baltă, Pro Editură şi Tipografie, Colecţia "Universuri secrete", Bucureşti, 2007, p. 86-93.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu