sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Cele mai bune filme religioase, top personal – locul 3

Locul 3: FRANCISC (Francesco, 1989)

Când am revăzut acest film, la televiziunea italiană RAI 1, m-am decis să fac topul în cauză. Era la o zi, două de Crăciun, în mijlocul nopţii şi zappam de pe un post pe altul. Pe RAI se difuza filmul Lilianei Cavani ("Galileo", "Pielea") şi m-a ţintuit, ca de fiecare dată, pe canapeaua din faţa televizorului. Îl mai văzusem, tot la italieni, dar nu şi pe posturile noastre de televiziune, prea ocupate cu difuzarea de producţii pietisto-eretice atunci când nu transmit (de sărbători!) filme ultra-violente.

Liliana Cavani mai încercase să abordeze cinematografic viaţa lui Francisc de Assisi, cu un film de televiziune produs în 1966. Am încercat să-l urmăresc dar mi s-a părut tezist încă de la primele cadre. Ce să se fi petrecut cu regizoarea în anii ce au urmat? Pentru că revenirea asupra subiectului, peste ani şi ani, a dat lumii o privire asupra tainei credinţei.


Mickey Rourke ("Nouă săptămâni şi jumătate", "Orhideea sălbatică", "Luptătorul"), adică "băiatul rău al Americii", după cum era - şi este - cunoscut, reuşeşte să aducă în faţa privitorului tensiunea, fervoarea şi setea după Hristos trăite de misticul medieval. Cred că este cel mai bun rol al său, cel puţin până la "The Hustler". Urmarea Evangheliei în integralitatea sa, act de nebunie într-o lume numită "creştină" dar prezentată atroce de regizoarea italiană. Violentă, coruptă, insensibilă. Materialistă şi opacă. O lume căreia îi este de neînţeles asumarea Crucii în integralitatea ei.

Şi aici cred că punctează Liliana Cavani asupra celorlalţi creatori care au încercat şi ei să prezinte cinematografic viaţa sărăcuţului din Assisi. Aceia ne ofereau montări pompoase din rândul supraproducţiilor, dar în care lipsea duhul. Aici avem încercarea de a vedea cum se ajunge la sfinţenie.

Filmul se bucură şi de prezenţa actriţei britanice Helena Bonham Carter ("Fight Club", "Planeta maimuţelor", "Discursul regelui") cât şi de ilustrarea sonoră adusă de muzica lui Vangelis.

Nu recomand versiunea americană a filmului. Este ciuntită crunt. Vă sfătuiesc să o vizionaţi pe cea italiană.



Niciun comentariu: