Locul 4: MAICA IOANA A ÎNGERILOR (Matka Joanna od Aniołów, 1961)
Am pomenit la filmul "Exorcistul" de prezenţa pe coloana sonoră a unor secvenţe muzicale preluate din opera dodecafonică a lui Krzysztof Penderecki, "Diavolii de la Loudun". Iată că în acest film ne aflăm din nou în faţa unui eveniment istoric inspiraţia altui creator polonez, de data aceasta din cinematografie, Jerzy Kawalerowicz ("Faraonul", "Adevăratul sfârşit al războiului"), ce precede cu un deceniu filmul lui Ken Russell, "Diavolii" ("The Devils").
În general, cei care recenzează filmul se ocupă de prezentarea evenimentelor istorice care au stat la baza scenariului. Dar nu aceasta a fost intenţia regizorului, care a mutat cu totul scena evenimentelor, din Franţa în extremitatea orientală a Poloniei, într-un cadru auster - o pustietate! - redus cât mai mult la esenţial. Iar miezul se doreşte a fi o dezbatere despre rău şi cauzele sale, ispită şi cădere, toate fiind teme anistorice.
În genere, spectatorii sunt fascinaţi de cinematica filmului, de scenele coregrafice care se impun retinei, de scenele care o au în prim-plan pe superioara mânăstirii, maica Ioana, interpretată de Lucyna Winnicka, ori de dialogul dintre rabin şi părintele Jozef Suryn - în ambele roluri aflându-l pe Mieczyslaw Voit. Sunt de impact dar mi se pare o eroare majoră descifrarea filmului doar în funcţie de aceste secvenţe.
Să obsevăm că spaţial conflictul se desfăşoară pedouă spaţii principale: cel al mânăstirilor "posedatelor"; un tampon în care se găsesc rămăşiţele rugului ce l-a consumat pe fostul preot, spaţiul "civil"; al hanului. Alături, ca un supliment, locuinţa rabinului, tot din spaţiul extramonahal. Ori, acest din urmă loc - cel populat de mireni - apare şi el ca fiind bântuit de personaje malefice, cu figura hangiului în centru, mijloc de pervertire sufletească.
Dar tot aici, la han, ne lovim şi de personajul "secundar" (dar în realitate cât de secundar?) al grăjdarului Kaziuk. Un înger păzitor? Maica Ioana asemuise îngerul păzitor (care o părăsise) ca având figura lui Kaziuk. Cu tovarăşul său de muncă, Kaziuk se comportă ca un îndrumător pe calea bunului simţ, al cumsecădeniei. Îi protejează acestuia gândurile. El chiar ghidează! Îi conduce drumul preotului Suryn până spre mânăstirea unde era trimis. Şi mai are un dar: al deosebirii duhurilor, pentru că grăjdarul este cel ce subliniază spre final că preotul Suryn şi sora Margareta erau, la rândul lor, posedaţi. De aceea, fiind un "nevinovat" asupra căruia stricăciunea nu-şi putea întinde aripa, să fie el şi cu tovarăşul său (tot o obşte!) o primejdie care se cerea înlăturată din calea răspândirii urâciunii în lume?
Pe de altă parte această producţie cinematografică poloneză îmi pare că se referă şi la un alt fel de "îndrăcire". La aceea spirituală provocată de ideologii. Să fim bine înţeleşi! În acei ani comunismul NU putea fi denunţat - mai ales prin intermediul unei arte de mase precum cinematografia - în mod direct. Ori comunismul, ca şi alte isme, provine din ispita fericirii universale. Un soi de religie seculară ce doreşte instalarea unei împărăţii a "purităţii" ("sfinţeniei", ca să traducem) de forma unui pat al lui Procust în care să fie inclus realul. O fericire obligatorie tuturor, indiferent de consecinţe şi provenind din orgoliul nemăsurat al unor "zeloşi". Ce altceva este toată "dialectica" actelor ce se petrec între maica Ioana şi părintele Suryn? Ea vrea să impună sfinţenia, dar nu şi să-i trăiască parcursul. Suryn vrea, la rândul lui, să o elibereze, dar indiferent de preţ, pe care nu-l plăteşte el direct, ci prin sângele altora.
De unde să provină greşeala părintelui Suryn. De la neconştientizarea realismului rugăciunilor pe care le spune? În secvenţa de început îl vedem rostind în latină Psalmul 50 (51 la catolici), de pocăinţă - şi, ca o paranteză, în filmul Ostrov aflăm şi acolo rostit acelaşi psalm. Să fie vorba de puţina cunoaştere a peisajului uman? Ar fi avut la îndemână sfaturile părintelui Brym. Neîncrederea în învăţăturile Bisericii sale? Dar rabinul la care se dusese pentru sfat cercata şi el, disperat, Misalul roman (Liturghierul, cum ar fi la noi), un amănunt care nu a sărit în ochii celor care au analizat filmul. Atracţia erotică reprimată, la care fac referire atâţia din cei ce comentează? Penibil. Cert este că a pierdut din vedere consecinţele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu