În urmă cu câteva ceasuri poporul britanic a decis în majoritate, prin votul dat la referendum, ieşirea Regatului Unit din componenţa Uniunii Europene. Câteva lucruri îmi par că au influenţat atitudinea electoratului britanic şi acestea au o componentă comună: aşa-zisul motor frnaco-german al UE.
În primul rând, politica de austeritate impusă de Merkel tuturor ţărilor din componenţa structurii europene. O austeritate cuprinsă într-o formulă foarte simplă: DEFICIT DE MAXIMUM 3 PROCENTE din PIB. Numai că în timp ce majoritatea ţărilor se zvărcoleau sub acest pat al lui Procust economic, s-a descoperit că existau câteva ţări mai egale decât altele şi pentru care limita se întindea spre 5%. Care erau aceste ţări? Exact Germania şi Franţa, care pretindeau celorlalte plafoane stricte.
În al doilea rând, ŢEAPA DATĂ UCRAINEI. Adică statului a cărui integritate teritorială fusese garantată atât de Rusia, cât şi de SUA în rând cu Marea Britanie. Mai întâi, o invitaţie de aderare la Uniunea Europeană. Apoi - după ce acest stat devine ţinta agresiunii Rusiei - urmează un tangou politic extrem de ciudat între Rusia şi UE. Aceleaşi Germania şi Franţa îşi arogă rolul de primadonă în politica externă a UE şi impun planuri utopice de pacificare, mai curând mijloace prin care i se recunoaşte Rusiei, prin status quo-ul impus prin acordul de la Minsk, achiziţiile teritoriale. Pentru că doar naivii ar putea să creadă că Rusia ar mai restitui Crimeea sau că şi-ar retrage "voluntarii" din Donbas. În dosraul ucrainean putem vorbi fie de miopie crasă politică - ţinând cont de faptul că, prin măsurile luate, Rusia consideră UE drept inamic al ei (şi atunci de ce să cocoloşeştii o putere care te consideră aşa?) - fie vorbim de înţelegeri secrete prin care spaţiul răsăritean a fost împărţit în zone de influenţă între Rusia, pe de-o parte, şi binomul franco-german. Şi ca să ni se întărească această bănuială, iată că doar cu câteva zile înaintea referendumului din Marea Britanie, domnul Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, devine vocal faţă de politica de apărare a NATO şi cere ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei! Ciudate pretenţii faţă de o organizaţie militară susţinută în principal de efortul SUA şi britanic.
Ceea ce a pus capac (şi la care a făut referire cam orice comentator) a fost politica faţă de migrarea în massă, legată de evenimentele din toamna anului trecut, când peste un milion de persoane au trecut ca prin brânză peste frontierele UE, atraşi de mesajele doamnei Merkel, total opuse tratatelor europene. NU numai că puhoiul de oameni a înspăimântat în măsură foarte mare, dar inducerea ideii că acest şuvoi este infiltrat la greu de islamişti fanatici a făcut ca groaza să crească. Şi acest lucru în condiţiile în care Franţa (şi Belgia) erau răvăşite de atacuri teroriste, penetrate aceste ţări de reţele de insideri, de radicali neaoşi, cu cetăţenie europeană. Ca o paranteză, observăm că discursul oficial al acestor două ţări (Germania şi Franţa) e foarte deschis emigraţiei - chit că ţări precum Grecia şi, mult mai mult, Italia şi Spania sunt răvăşite şi lăsate fără sprijin real - dar evită să facă trimitere la calvarul prin care trec creştinii din Orientul Mijlociu în faţa terorii islamiste, teroare alimentată de material uman născut şi crescut în Europa, mai ales provenit din mediile stângiste şi atee.
dacă adăugăm şi birocraţia înfiorătoare şi OPACĂ controlului democratic, tabloul Uniunii Europene trebuie că s-a prezentat în mod foarte fioros participanţilor la scrutinul organizat pe 23 iunie.
Dar ce se va întâmpla după ieşirea efectivă?
Mi se pare că un efect pervers va fi că, prin ieşirea regatului Unit şi, de aici, prin pierderea accesului la resursele energetice din Marea Nordului, Germania va fi aruncată şi mai mult în braţele sirenei energetice ruseşti! Şi UE împreună cu ea!
Să sperăm că nişte capete lucide vor preîntâmpina un astfel de scenariu şi vor impune reconstituirea Uniunii Europene pe noi baze. O Europă a naţiunilor, fără acel monstru birocratic de la Bruxelles, o Europă în care motorul prosperităţii să nu duduie doar în beneficiul Germaniei, ci al tuturor partenerilor. O Europă FĂRĂ MAI MULTE VITEZE, fără aberaţiile corectitudinii politice pe care tot încearcă să le dicteze, fără "multiculturalisme", şi în care, pentru că a fost regândită, să poate fi acceptată (de ce nu?) Marea Britanie din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu