Strigăte spre nicăieri (I)
Cât se poate sta fără răspunsuri oare?
Aceasta-i pentru mine finala întrebare.
Cât să aștept, să-ndur fără reacții,
Fără cuvinte, fraze, exclamații?
Privesc în fată realitatea hâdă:
O știu din plin că ignorarea-i crudă,
E nemiloasă și mai grea ca moartea
Și-i dă din plin nefericirii partea.
Înjurături să fi primit, cuvinte de ocară
N-ar fi putut atât de mult ca să mă doară...
Da, știu că vocea rațiunii n-am vrut s-o ascult!
În locul realității într-o himeră eu m-am complăcut.
Și mi-a plăcut!
Iar acum doare și mai mult...
Donkeypapuas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu