Doar câteva ore ne despart de alegerea succesorului lui Obama la
preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Greu de crezut dar acest Obama,
prin politica sa externă dezastruoasă, a reuşit să aducă SUA la
statutul unei puteri de rangul 2. În faţa lui Obama, până şi Bush kunior
capătă trăsături de genialitate. În fnd, trupele SUA au reuşit în
timpul lui Bush să ocupe Afganistanul şi Irakul; Alianţa Nord-Atlantică
s-a extins (spre norocul nostru) până la Gurile Dunării datorită
aceluiaş Bush junior.
Dar
în timpul lui Obama? Să-mi spună şi mie cineva dacă a existat ţară care
să fi urinat în capul americanilor dacă şi-au pus în cap să facă acest
lucru. Nu vorbim doar de Rusia aici, Avem în vedere situaţia de pe tot
mapamondul.
În
America de Sud marxismul este la el acasă. Cazul cel mai flagrant:
Venezuela, ţară care, deşi stă pe un munte de petrol, populaţia se află
în pragul foametei. Evident că pe Obama ăl cam doare în cot. În fapt,
cred că domnia sa chiar aplaudă regimul marxist de la Caracas. Doară a
aplaudat şi acordul de pace din vecina Venezuelei, Columbia, cu
insurgenţii FARC! Noroc de columbieni că s-au opus prin referendum
acceptării în viaţa publică a terorismului marxist-leninist. Un regim pe
care domnul Obama, în schimb, nu îl repudiază în nici un fel de vreme
ce, printr-un "acord istoric", Statele Unite au recunoscut regimul
comunist de la Havana. Un regim castrist în faţa căruia până şi Nicolae
Ceauşescu se ţinea cu mâna la nas. Despre estul Americii de Sud ce să
mai spunem? Doar atât: că, prin Brazilia, acest continent s-a predat cu
arme şi bagaje regimului Putin, prin intermediul BRICS.
Ori,
prin intermediul BRICS, influenţa Rusie cuprinde practic jumătate de
glob, dacă nu mai mult. Africa e lăsată în mâna marxisto-putiniştilor
graţie acestui BRICS, de vreme ce Africa de Sud - motorul economic
african - e parte a acordului respectiv; India şi China impun practic
jocul în Asia!
O
Asia spre care Obama pretindea că-şi îndreaptă privire. Dar s-a
preocupat de zonă cu o aşa luciditate şi cu atâta diplomaţie încât China
face tot ceea ce-şi doreşte în Marea Chinei de Sud. Foarte recent, cu
mai ăuţin de o lună în urmă, Filipinele (un stâlp al prezenţei americane
în zona Asia Pacific) anunţa că e foarte probabil ca americanii să-şi
cam facă bagajele din această ţară iar Filipine să o ia spre alte zări!
Mai spre China. Dar bomboana pe coliva politicii americane din zonă o
pune regimul nord-coreean cu testele sale nucleare şi balistice
necontenite.
Orientul
Mijlociu e tot ceea ce poate fi numit mai "varză". Un dezastru absolut
la care a contribuit din plin şi secretara de stat din vremea
"primăverii arabe", doamna Hillary Clinton. Exceptând Tunisia, toate
celelalte ţări au riscat - şi riscă în continuare - să cadă în mâna
islamiştilor fundamentalişti. Drep e că aici măgăreaţa nu pică în
totalitate pe umerii americanilor. O contribuţie însemnată cade în
sarcina clovnilor politici din Franţa şi Italia, care s-au grăbit să
ocupe în zonă locul lăsat liber de SUA prin deciziile lui Barack HUSSEIN
Obama de a nu se implica în zonă. Şi au rezolvat-o atât de măreţ încât
tot la americani au fost nevoiţi să recurgă atât în dosarul libian, cât
şi în acela sirian.
Numai
că s-a ivit o problemă: Rusia a prins momentul spre a se afirma şi A
TESTA putinţa SUA de a acţiona. Aşa încât în toamna lui 2013, când SUA
erau gata să intervină pentru debarcarea lui Assad, Putin a recurs la
şantajul nuclear. Iar Obama a cedat. FĂRĂ SĂ OBŢINĂ NICI UN AVANTAJ ÎN
SCHIMBUL NON-INTERVENŢIEI! Nici măcar o măsură în contra-partidă! Măcar
atât: că, în acest caz, nici ruşii nu au voie să intervină. NIMIC!
Şi
tot în Orientul Mijlociu, Tratatul cu Iranul ar trebui trecut la
capitolul "ruşini istorice". practic un duşman al SUA nu numai că i se
îngăduie să-şi continue programul nuclear, dar SUA mai contribuie şi
financiar la acesta! Şi să nu vă gândiţi că, poate-poate, astfel Iranul
ar fi sub control. În situaţia actuală, Iranul a avut grijă să se pună
bine cu Rusia. Care Rusie va acţiona, la o tentativă a SUA, asemeni ca
în dosarul sirian.
Dar
cel mai groaznic eşec al politicii externe americane sub Obama îl
constituie, fără doar şi poate, criza ucrainiană. Nu mor eu de grija
ucrainienilor dar geo-politic ne stă mai bine cu zona de protecţie
ucrainiană între noi şi Rusia. Ori integritatea Ucrainei fusese
GA-RAN-TA-TĂ în 1994 atât de către Rusia, cât şi de marea Britanie şi
SUA - prin Memorandumul de la Budapesta.
Ori, prin anexarea Crimeei şi prin lupetel din Donbas, Rusia nu a făcut
altceva decât să micţioneze pe acel tratat. Care memorandu, apropo,
fusese semnat în timpul altei administraţii democrate - al lui Bill
Clinton. Deci nu numai că Rusia şi-a bătut joc de SUA. A avut grijă ca
acest rapt teritorial să se petreacă tot în timpul unui preşedinte al
Partidului Democrat.
Şi
care o fi fost răspunsul Americii? Păi... Cam lipsă! Până şi pe plan
diplomatic s-au repezit să se auto-propună conciliatori tot doi clovni
europeni: tanti Merkel şi bufonul Hollande. Un fel de a spune că şi
Europa a fost lăsată în sarcinja altora, asta legat şi de unii care nu
vor cu nici un chip să realizeze IZOLAŢIONISMUL autentic în care a fost
adusă America pe timpul lui Obama.
Cât
despre România, să ne aducem aminte cum aceeaşi administraţie Obama a
ţinut în braţe - prin intermediul unui arivist cinic numit Gittenstei -
un regim corupt şi venal simbolizat de Băsescu. E o chestiune care nu
prea e menţionată prin presă. Oare şi pentru faptul că mulţi prestatori
de la trusturile de presă dâmboviţene "lingeau clanţa" amabasdei
americane? Noi credem CĂ NU numai asta. Aceiaşi prestatori mai lingeau
(şi ling în continuare) şi clanţa ONG-urilor domnului George Soros. De
aceea o susţin atât de furibund pe doamna Clinton. Pentru ca SUA să fie
aduse la dezastru spre gloria neokominternului şi a maicii Rusia căruia
neokominternul îi slujeşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu