Redau mai jos un comentariu pe care l-am scris la o postare a doamnei Monica Ghiurco de pe Facebook (şi reluat şi pe blogul lui Adelin Petrişor), text de pornire pentru alte gânduri ivite în jurul evenimentelor sângeroase recente din capitala Franţei.
Părerea mea e că în Franţa a ajuns războiul extremelor. Pe de-o parte, un stat francez total separat de electorat (nu numai de Biserică şi religie, după cum clamează), care – în dispreţul suveran faţă de majoritate – a decis să aplice politicile extremei-stângi culturale. A se vedea aşa-zisele căsătorii între cei de acelaşi sex, chestia aia cu politica sau filosofia genului (nu prea am înţeles), multiculturalitatea extremistă, permisivitatea faţă de atacurile la propriu a simbolurilor creştine din Franţa (ceea ce face Femen). Pe de altă parte, extremiştii islamului radical sunt în largul lor de vreme ce nu-i întreabă nimeni de sănătate iar “corectitudinea politică” (la putere în Franţa şi nu numai) INTERZICE – pe motiv că… ar fi rasism! – orice încercare de analiză a pericolelor aduse de o emigraţie în afara oricărui control. Cred că ar trebui să avem în vedere şi o deosebire majoră faţă de situaţia din SUA, ca să dăm alt reper. În Statele Unite, oricât ar părea de ciudat, nu există nici un soi de piedică în exprimarea oricăror idei, oricât de aberante ar fi sau oricât de extremiste ar părea. Există KKK, partide naziste (şi comuniste), tot felul de fiţuici radicale. pentru că libera exprimare a ideilor este un amendament cu un loc bine prins în Constituţie. În schimb, în “democratica” Franţă cine îndrăzneşte să aibe anumite idei opuse “istoriei oficiale” riscă să ajungă în puşcărie.
Aceste lucruri le scriam în noaptea de 7 spre 8 ianuarie. Între timp, lucrurile au luat amploare, Parisul a fost paralizat de panică iar autorităţile franceze - în frunte cu serviciile lor speciale - s-au cam umplut... de respect. Trei zile a durat neutralizarea presupuşilor atacatori, oameni care - după cum au ajuns să spună chiar experţii - dovedeau o temeinică cunoaştere a tacticilor militare. Dar să fie vorba doar de acest mult vânturat conflict între "civilizaţia Occidentală" şi partizanii Islamului radical? Sau cumva explicaţia o găsim în altă parte?
De ce uităm să avem în vedere CONTEXTUL în care ne aflăm? Ori, acesta ne prezintă - pentru anul 2014 care tocmai s-a sfârşit - două conflicte de amploare care au pus lumea pe jar. Unul se petrece în orientul apropiat şi îi are drept actori pe partizanii ISIL. Dar al doilea conflict - cel din Ucraina - dă naştere unr mult mai grave urmări! Parctic - deşi mai-marii politicii mondiale nu recunosc acest lucru - din cauza agresiunii Rusiei cât şi ca urmare a sancţiunilor suferite de guvernul "ţarului Putin", lumea deja se găseşte într-un nou RĂZBOI RECE. Pe de-o parte, Rusia a fost dată peste cap de războiul economic dus de SUA (în special) şi de aliaţii vestici. Nu atât sancţiunile adoptate de UE şi SUA şi-au dovedit eficienţa, cât prăbuşirea cotaţiei petrolului. Iar pentru aceasta a fost nevoie de acţiunea concertată a Statelor Unite şi a monarhiilor din Golf. Monarhii ISLAMICE!
Pe de altă parte, Rusia acăutat şi ea să găsească punctele slabe din rândul alianţei vestice şi, acolo unde i se părea ţesătura slabă, să încerce să o deşire. Ungaria e primul nume care-mi vine în minte de politici duse spre a stârni doscordie în Europa dar cazuri mai sunt. ori cine spune că tentativele ruseşti au încetat? Dimpotriva, ele continuă şi vor continua. Apropo, şi-a pus cineva problema duratei acestui Război rece 2.0?
Dar să revenim la problemă în chestiune iar pentru aceasta avem nevoie de o privire spre... trecut, spre mai vechiul Război rece dintre URSS şi lumea liberă. Care erau mijloacele de subversiune utilizate de sovietici pentru erodarea vesticilor? Între altele, arma terorismului. IRA, Brigăzile Roşii, ETA, Septembrie Negru - câteva din organizaţiile sprijinite financiar şi material de sovietici. Baze de antrenament? Foarte curios - în ţări din Orientul Mijlociu. Iată că astăzi aceeaşi zonă e sursă din care se revarsă spre Occident materialul uman gata să îmbrace de această dată haina Jihadului în locul aceleia a diverselor cămăşi de extremă-stângă.
Am remarcat anterior că Rusia încearcă să găsească în ţările din Vest punctele slabe care să împiedice, prin forţarea lor, o atitudine cât mai tranşantă între aliaţii NATO. Dar care ar fi în privinţa Franţei acest câlcâi al lui Ahile? De la prima vedere iese în evidenţă politica imigraţionistă, eşecul politicilor de stânga privind "multiculturalitatea", eşecul integrării. Din acestea a ieşit parţial victorios Frontul Naţional condus de Marine Le Pen, formaţiune politică dovedită a fi finanţată de... Rusia. Dar nu-i suficient. Ce ar fi dacă s-ar alimenta şi polul celălalt, prin trimiterea unor celule care să acţioneze criminal. De câte ar fi nevoie ca să instaureze haosul la Paris? Nici măcar o sută, nici măcar 50. Cred că vreo 20 ar fi arhisuficiente pentru ca din trei în trei zile să auzim dinspre Hexagon acelaşi şi acelaşi scenariu pe care-l vedem de alte trei zile încoace.
În plus ar avea şi un efect de reacţie în lanţ. Pe de-o parte, acea pegră atrasă de mesajul anarhisto-islamic s-ar putea desfăşura violent în stradă, de la un punct încolo, producând ciocniri masive cu organele de ordine. Ba - mai ştii? - ar încerca să creeze enclave autonome supuse sharia în mijlocul Republicii franceze. Pe de altă parte, partidul doamnei Le Pen va avea o şi mai mare motivaţie de a activa şi de a iluziona electoratul spre cucerirea puterii politice.
În al treilea rând, însă, foarte posibil ar fi ca în Europa de vest să se întărească un curent atât de radical islamofob încât să fie prejudiciate relaţiile cu statele de civilizaţie islamică. Între acestea, Arabia Saudtă, Qatar, Emirate... Cele care decid preţul petrolului.
PS: Publicaţia "Charlie Hebdo" era una de evidentă fatură extrem-stângistă. Mesajele răspândite contribuiau ca nici altcineva la inflamarea relaţiei cu musulmanii din întreaga lume, în răspăr cu mult-clamata "corectitudine politică" îmbrăţişată de stânga în general. Oare batojocura cu care se tratau subiectele "satirei" venea numai din imboldul interior al neconformismului sau avea şi un anumit grad de subordonare... ierarhică, pe linie ideologică, dinspre şefii care, pentru cei de extremă-stângă, se găseau într-o vreme în Estul Europei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu