miercuri, 22 iunie 2022

Examenul la Bacalaureat promovează minciuni enorme!

Subiectul la Istorie de la Bacalaureatul acesta promovează falsuri (mitomanii) istorice enorme. Textele selectate spre a fi analizate de către elevi conțin cel puțin două (DOUĂ!) minciuni:
- că Bulgaria ar fi fost în război cu URSS. FALS! Sprediferență de România, care a luptat cu URSS ca să elibereze Basarabia, Bulgaria nu a avut motive să intre în conflict cu Stalin. Dar Bulgaria se afla în război cu Aliații ceilalți (Anglia și SUA). Deci, o bazaconie!
- că sovietizarea ar fi fost mai dură în cele două țări (România și Bulgaria) din cauza lipsei de aderența a populației la comunism. Iarăși o minciună! Dar tot cu privire la bulgari care, spre diferență de anticomunismul visceral al românilor, au avut chiar o încercare de insurecție sovietică cu mult înainte de începutul celui de-al doilea război mondial. În frunte Kominternului se afla chiar un bulgar, Gheorghi Dimitrov și alți mulți bulgari au fost implantați la vonducerea Partidului Comunist din România.
https://www.edupedu.ro/rezolvarea-subiectului-la-istorie-bacalaureat-2022-profesorul-cosmin-florea/

joi, 26 mai 2022

Bulying sau Cancel Culture?

Reflectând mai mult la această campanie "anti-bulying" am ajuns la concluzia - surprinzătoare pentru mine - că ne găsim doar în fața altei fațetă a "cancel culture". De ce? Pentru că "bulyingul" e folosit, în tradiția anglo-saxonă, atunci când... îl lauzi pe cineva sau ții un discurs.
De exemplu, există o secvență în "Patru căsătorii și o înmormântare" în care, la discursul cavalerului de onoare se face mișto la greu.

Și atunci când e omagiată o personalitate, bulyingul este prezent, nu există (încă) atitudinea aia scorțoasă, de oameni care parcă au fost înțepați în cur. Am ilustrat și aici cu un exemplu oferit de Merryl Streep când o omagiază pe Jane Fonda.

Până și la înmormântări sunt prezente aceste mici bobârnace oratorice menite să aducă un zâmbet acolo unde se întâlnește tristețe. Și ilustrez asta cu un discurs funerar al lui John Cleese la înmormântarea unui membru din celebrul grup umoristic din care făcea parte.

Deci, nu mai siluiți nici limba engleză, prin deformări de sens, nici să abrutizați limba română prin import de englezisme fără conținut.

https://youtu.be/S6GPicVYCvs

https://youtu.be/CkxCHybM6Ek

https://youtu.be/_LYgmVN0c-c

marți, 17 mai 2022

Punctajul de la Eurovision

Nu vă luați după fentă! Punctajul acordat de cele 6 țări a fost deturnat în beneficiul ALTOR țări, nu al Ukrainei. Din tabelul oficial publicat de organizatori se vede cu ochiul liber că unele "melodii" au avut un sprijin din partea "specialiștilor" în contradicție totală cu gustul publicului. Cazul Australiei, unde a fost votat un bărbat în fustă. Deci pe motiv de kavalerism de kurlandia!
Bănuiala mea e că au vrut să sprijine o altă țară PENTRU LOCUL DOI. Iar acea țară să poată organiza festivalul anul următor. Să fim serioși, în Ukraina nu s-ar putea organiza în condiții de siguranță un asemenea spectacol iar Moldova, dacă ar fi câștigat locul doi, nu ar fi avut resursele necesare plus faptul că există și peste Prut o primejdie reală de extindere a conflictului.

luni, 28 februarie 2022

Chipul terorii

Chpul terorii

Idolul are picioare de lut,
Din piept doar teroarea se-mpinge,
În mâini ține câte un groaznic knut
Și ele îi sunt pline de sânge.

În ochi o răceală de gheață,
Crivăț îi iese din gură.
Dorește doar moarte. Moarte! Nu viață.
Idol păgân, plin de ură.

Donkeypapuas

duminică, 20 februarie 2022

Scurt pe doi despre ce urmează în Ucraina

Scurt pe doi:
- Rusia a masat forțe deosebit de puternice lângă frontiera ucraineană. Nu știu dacă au forța necesară de a cuceri o țară cu zeci de milioane de locuitori, dar pot ANEXA încă niște bucăți. Exact ca în urmă cu 8 ani.
- Forțele separatiste ale republicilor separatiste cu denumiri alese din mitologia bolșevică ("republici populare") au trecut la evacuarea populației civile din zona controlată de ei. Evacuarea precede, de obicei, operațiunilor militare. Semn că se pregătesc a primi forțele ruse care să le anexeze. Așa cum a fost anexată Crimeea în urmă cu 8 ani.
- Olimpiada de iarnă se sfârșește mâine. Crimeea a fost anexată tot imediat după o olimpiadă de iarnă. Exact acum 8 ani.
- Spre diferență de acum 8 ani, când încercarea de a pune laba pe estul Ucrainei în vara lui 2014, operațiunile militare se vor desfășura chiar de acum în speranța de a cuceri cât mai mult din teritoriul Ucrainean.
- Tot spre diferență de situația de acum 8 ani, armata ucraineană este mult mai bine pregătită, are armament occidental și foarte probabil să fie alimentată în timp real cu informații militare venite de la vestici (americani și britanici).
PS: Franța și Germania joacă rolul idioților și se pare că nici nu realizează ridicolul în care se scufundă din ce în ce mai mult? De ce? Pentru că Ucraina a primit în 1994 la Budapesta angajamente pentru securitatea sa de la Rusia, Marea Britanie și SUA. Ceea ce a făcut Rusia (Putin) e mai grav decât încălcarea unei înțelegeri între gentlemani. Și-a ANTAGONIZAT partenerii de acord.