În ultimul timp pe stângiştii noştri scumpi (liberalo progresişti, s-avem pardon!) îi aflăm în gură numai cu Sagrada Familia din Barcelona, pe care o contra-propun Catedralei Neamului Românesc. Cică, cât de hidoasă ar fi Catedrala din Capitala României. Şi cât de super aceea din Barcelona. Şi cum ar fi ea la fel de slută ca şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) şi ar reprezenta aceleaşi tendinţe spre megalomanie ca pomenita clădire guvernamentală.
Să lăsăm de-o parte chestiunea casei Poporului - obiectiv inclus OBLIGATORIU în cicuitele turistice bucureştene - şi să revenim la Sagrada Familia. Pe care un anarhist celebru ar fi vrut-o... demolată! La George Orwell mă refer, care în "Omagiu Cataloniei" se referă în aceste cuvinte la vestita catedrală:
"For the first time since I had been in Barcelona I went to have a look at the cathedral [La Sagrada Familia] - a modern cathedral, and one of the most hideous buildings in the world... Unlike most of the churches in Barcelona it was not damaged during the revolution - it was spared because of its 'artistic value', people said. I think the Anarchists showed bad taste in not blowing it up when they had the chance."
Aş fi dat extrasul în limba română dar, ca un făcut, nu găsesc acum volumul în bibliotecă. Dar e bine şi aşa.
Observăm două lucruri. În primul rând, că în Catalonia dictaturii anarho-bolşevice cele mai multe biserici fuseseră distruse - "Spre deosebire de cele mai multe biserici, ea (Catedrala) nu fusese distrusă în timpul revoluţiei". Anarho-bolşevicii aplicaseră, pesemne, avant la lettre, sloganul binecunoscut "Vrem spitale, nu catedrale", dar la modul ciuntit. Că de credinţa că "Dumnezeu preferă lucrurile mici" nu putem să-i credităm. Spre diferenţă de ipocriţii mioritici, anarho-bolşevicii catalani erau sinceri: atei (şi asasini) până-n pânzele albe. Ştim însă sigur că, deşi aveau spitale şi nu mai aveau catedrale (biserici, mă rog) spaiolii republicani nu mai aveau... mâncare. Aşa cum nu avea să mai fie mâncare în tot lagărul socialist.
Atunci de ce nu s-o fi apucat să distrugă "una din cele mai hidoase clădiri din lume". Aici cred că ne aflăm în plină dispută estetică. Locuitorii din Peninsula Iberică aveau, pur şi simplu, alte preferinţe estetice, conform tiparului înscris în mentalul colectiv forjat din împreunarea stilului maur cu acela creştin, şi, de aici, preferinţa pentru formele gândite de Gaudi. Ceea ce se opunea vederilor "internaţionaliste" ale unui tovarăş precum Orwell.
Dar vie întrebarea noastră. Nu cumva ideile estetice ale contestatarilor Catedralei româneşti sunt calate pe acelaşi tipar internaţionalist precum fuseseră şi cele ale lui Orwell la vremea sa? Eu cred că da! Iar noul internaţionalism "estetic" (şi nu numai) are în spate un finanţator: Soros. Atunci de ce i-am credita pe aceşti cu monopolul adevărului, inclusiv în plan artistic?
PS: nu faceţi din Orwell un sfânt. Abia după ce a cunoscut ipocrizia bolşevicilor în sensul cel mai brutal şi criminal a început să realizeze hidoşenia din spatele stângii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu