vineri, 16 aprilie 2010
CaCaCapitalism - o polemică
Cât o să mai dureze trâmbiţarea conceptelor marxiste sub aparenţa diverselor etichete? Termenul de CAPITALISM este o invenţie marxistă! Nu există societăţi "capitaliste"! Nu BANUL (capitalul) este valoarea supremă! Se trăieşte în state care au la bază valori fundamentale precum religia, naţiunea, libertatea, justiţia (legea). Banul capitalul este doar o pârghie prin care se asigură buna administrare a statului. Este tot o pârghie prin care îşi afirmă sfera de influenţă în lume. Circulaţia "solidus"-ului roman era o amprentă vizibilă a influenţei civilizaţiei Imperiului roman - ca să dau un exemplu din profesia în care activaţi. Asta nu reduce Imperiul doar la funcţia sa financiară. Arghirofilia era doar unul din cele 7 păcate de căpetenie definite în spiritualitatea creştină. Asta nu a dus însă la condamnarea în sine a unei atribuţii a statului de către Creştinism. Ca să vedem absurdul pretinsei existenţe a unei societăţi "capitaliste" am putea să imaginăm existenţa unei societăţi care are la bază alt păcat de căpetenie. Cum ar suna atunci "Societatea Sexualistă" multilateral dezvoltată? Hilar, evident! Eu, de exemplu, sunt cetăţean Român, nu cetăţean "capitalist". Există aşa ceva? Cetăţean capitalist? Nu! Dar "cetăţean comunist" aka "sovietic" a existat! E urmare a aberaţiilor lui Marx (şi a colegilor săi de ideologii, bineînţeles), adică a celui care şi-a imaginat "societatea comunistă" ca o contrapondere dialectică la cea "capitalistă". Cred că este timpul să se iasă din această "vrajă" a cuvintelor, a ideologiilor. Un om de dreapta nu are ca valoare fundamentală "capitalul" şi prin urmare nu construieşte nici o "societate capitalistă". Nici nu poate afirma că ar fi existat vreodată aşa-ceva! Dar o ştim şi o ştiţi foarte bine cine a afirmat în trecut existenţa unei asemenea bazaconii! Odraslele lor o afirmă în schimb în prezent... Cu părere de rău... şi unii inşi de la "România profundă".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Dincolo de intrebuintarea data de Marx pentru a crea opozitia intre doua "societati", asa cum ai spus tu, putem vorbi despre capitalism ca despre un sistem economic. Si in acest sens cuvantul e mai vechi.
@Paul Slayer Grigoriu
Adică? Precizează! Cred că te referi la un sistem economic normal, cu oameni normali, din care Marx a extrapolat un anumit aspect pentru a denumi o întreagă SOCIETATE drept "Capitalistă". Este acelaşi Marx ce denumise societatea antică drept "economie sclavagistă". Iar oamenii care se pretind de dreapta stau şi înghit gogoşile marxiste ba le mai şi aprobă!
Da, nu "Banu' "ma identifica cu societatea capitalista, ci apartenenta la "mosie", la glie, la traditii si valori nationale etc. Asa cum au patruns englezismele( neadaptate la caracterul fonetic al limbii romane)in lexicul romanesc, asa ne " cotropeste" si capitalismul sau termenii ce apartin si se identifica cu acesta. Infiereaza, Donkey, nu-i lasa! mama lor de misei! ce cred ei, oare, ca ne lasam...Hahahaha, struslumbaticule!
PS: de la nastrusnic vine, nu-i asa?!
Deci Chesterton era un marxizant. Interesant.
Karl Heinrich Marx (May 5, 1818 – March 14, 1883)
Gilbert Keith Chesterton (29 May 1874 – 14 June 1936)
Hmmm! Practic pe când unul se ducea pe lumea cealaltă, celălalt abia ieşea din copilărie.
Nu există categorie mai permeabilă la marxism precum iaşte cea a scriitorilor, pardon - a "intelectualilor".
Dar ia să vedem, Paule, altceva: vasăzică economia este "capitalistă" iar societatea - "burgheză". Vai ce povară pe umerii bietei omeniri. Ia să o schimbăm noi! Da cu ce să o schimbăm? Vreo revoluţie, vreo ideologie, ceva?
Termenul de societate burgheza a fost folosit si de membrii elitei legionare in perioada interbelica, si de preoti si asceti de pretutindeni. Iar Chesterton a fost crestin, de dreapta, antimarxist convins.
@Paul Slayer Grigoriu
Înseamnă că tu gândeşti că legionarii au introdus termenii ăştia (sau Chesterton) iar apoi au fost copiaţi de Marx! Hahaha!
Apropo... Verfică şi care a fost prima denumire a Mişcării - asta ca o paranteză.
Revenind: eu spun "Marx a inventat termenul". Tu răspunzi: "Nu e adevărat pentru că l-au folosit legionarii,asceţii şi Chesterton". Asta indică odată în plus ce conţinut drăcesc are termenul. Poate şi pentru faptul că Marx a fost satanist (conform celor scrise de Richard Wurmbrand)?
Ar trebui să-mi aduci argumente cum că ar fi existat ÎNAINTE de Marx. Dar nu poţi găsi... Pentru că nu ai dreptate...
Arthur Young. Coleridge. Inainte de Marx. Marx nu a inventat termenul, desi probabil ca l-a folosit cel mai des si a dus la "popularizarea" lui. Viziunea sa, care vorbeste despre o societate capitalista este evident ingusta, absurda si anticrestina. Asta nu inseamna ca termenii capitalist si capitalism sunt lipsiti de legitimitate. (vezi si intrebuintarea in sensul lui Max Weber).
De legionari si de asceti am vorbit in legatura cu societatea burgheza, nu cu termenul de capitalism. Sau si societatea burgheza e tot inventie marxista?
@Paul Slayer Grigoriu
Alt neamţ! Şi tot vieţuitor DUPĂ Marx. Şi tot ideolog. Vezi Doamne, până nu a apărut măreţul Protestantism înapoiaţii ăia de catolici şi de ortodocşi nu se pricepeau să se slujească de bani.
Multe cuvinte bântuie prin lume... Dar sunt doar vreo câteva care sunt folosite drept etichetă pentru a descrie esenţa unei societăţi. Şi cuvântul "intelectual" avea alt sens înainte de Zola. Scriitorii "progresişti" ce apar prin secolul XIX nu cred că se refereau la "Burghezul gentilhomme" al lui Moliere atunci când înfierau "ipocrizia moralei burgheze" (cuprinzând aici toată societatea contemporană lor).
Ţi-a fost ruşine să-i enumeri pe principalii teoreticieni ai "capitalismului"? Poate pentru că în marea majoritate (sau în totalitate) erau din gaşca şitovărăşia lui Marx - adică de stânga, socialişti, utopici, anarhişti...
Ceea ce scrii tu mai sus îmi mai dovedeşte un fapt (din alt domeniu): acela că suntem sclavii istoriografiei "occidentale". Ca să traduc: pentru Englezi istoria Europei se reduce în proporţie de 80% la Anglia, încă 10 procente Franţa, 5 - Germania, iar restul cu firmiturile. Schimbă locul Angliei cu cel al Franţei şi vei obţine viziunea franceză asupra istoriei europene.
Trăiască Carasu Marasu şi Frederic Englezu!
Trimiteți un comentariu