Din seria: Să ne redescoperim muzica! BETTA - Lae Chioru

Cred că de-acu' înainte voi începe să postez aici şi anumite clipuri (mai mult sau mai puţin oficiale) găsite pe Youtube sau pe aiurea. Prea suntem invadaţi de gunoaie şi jeguri!

Istorisirea descoperirii Sfintelor Moaşte de la Neamţ

Altă minune petrecută la Mănăstirea Neamţ. Poate aţi auzit, s-au găsit nişte moaşte sfinte, în ograda Mănăstirii neamţ, chiar sub pavajul care merge de la clopotniţă la biserica mare, biserica lui Ştefan cel Mare. La 26 mai 1986 s-a observat, cum este pavajul acela aşa, că se umflă piatra; e pavaj din lespezi mari de piatră, şi se saltă aşa, în sus, se bucla; şi s-a ridicat aşa, din zi în zi, noaptea mai ales - nu vedea nimeni nimic, decât vedea că se ridică încet pământul în sus, la 30 cm. Şi era exact lungimea unui om, şi lăţimea, cam cât un sicriaş, dar nimeni nu bănuia ce-i acolo. Au văzut ei că se împiedică de piatra aceea: "Măi, ce-i acolo? Ia vedeţi, poate-i o canalizare! Săpaţi şi voi, vedeţi ce-i acolo!" Dar la canalizare se lasă în jos pământul şi piatra, nu se urcă în sus. Cine nu ştie... Dar, vedeţi, taina lui Dumnezeu: înviere înseamnă ridicare în sus, iar prăbuşire în iad înseamnă prăbuşire în adânc. Ce era acolo? Au săpat ei, până mai către seară, au găsit... nimic. Era dar vreun metru şi ceva, pământul mai jos, bun. Numai cât a fost pavajul cela gros de piatră, implantat în ciment, în beton, cu pat de beton, era macerat. Exact pe dimensiunea aia, se făcea ca făina, ca tărâţele, aşa, şi piatra, şi cimentul se maceraseră... ce să fie aici? Şi mai jos nu era nimic, decât pământ viu, neclătinat de nimic. Au săpat de-un metru, un metru şi ceva - nimic! Hai să astupăm! Dar unul dintre ei zice: "Hai să săpăm mai adânc, doar nu se întâmplă nimic! Am săpat noi de vreun metru şi ceva, hai să mai dăm de jumătate de metru, poate găsim ceva, vreo canalizare ceva!" Şi, săpând, ce-au găsit!... Minunea lui Dumnezeu! Moaştele unui sfânt! Unii spun că ar fi cuviosul Paisie de la Neamţ, pe care - se spune în tradiţie - că l-ar fi astupat, l-ar fi ascuns sub pavajul care duce sub biserică. Aşa era înainte. Când voiai să ascunzi ceva, nu ascundeai în pădure, ci într-un loc pe unde umblă toţi şi nimeni nu bănuieşte că sub şosea sau sub pârâu este ceva ascuns. Aşa se ascundeau înainte tainele, şi chiar tezaurul de aur se ascundea pe vaduri de pâraie. Făceau un tunel, şi acolo îl împacheta bine, şi apa trecea pe deasupra, şi nimeni nu bănuia că acolo, pe vadul unui pârâu, al unui râu, al unui fluviu chiar, este ascunsă o comoară. Ei bine, această comoară s-a găsit acolo, şi oasele erau legate cumva unele de altele. Nimeni nu ştie exact când, cine a fost. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne descopere numele acelui părinte. Acesta a fost un semn al învierii noastre duhovniceşti. Era un moment de tulburare în ţară. Venise lumea acolo, care mai de care, să se închine, aprindeau lumânări. A venit şi securitatea de atunci, lucrurile sunt mai urâte, nu le mai descriem, că vrem să le mai uităm, dar n-a fost deloc plăcut. Şi părinţii ce-au făcut? Au văzut că lucrurile se precipită, organele se agită, poporul vine buluc, au oprit la Târgu Neamţ autocarele, la mănăstire să nu se mai intre pe acolo! Au oprit autocarele, au pus barieră. Părinţii, văzând că-i treaba cam complicată au luat sfintele moaşte şi au tras clopotele, au improvizat un sicriaş din patru scânduri, au pus sfintele moaşte acolo (miroseau extraordinar de frumos!), le-au pus întâi în biserică, noaptea le-au luat şi le-au ascuns. Este o tainiţă acolo, pe care nici eu n-o ştiu exact, în zidul mănăstirii, gros de 2-3 m, sunt nişte tainiţe acolo, şi le-au pus acolo. Şi-au venit adoua, a treia zi organe, anchete, para-anchete, care mai de care, mănăstirea blocată; groapa ceea au turnat ei betoane, şi acuma zice: "Hai, măi, să turnăm, să nu mai învie vreunul!" - o gură hulitoare. Cred că e pe undeva, pe la parlament, deputat - acela care... Noi mai ştim, dar lăsăm aşa, să-i pomenească Domnul! A trecut furtuna, atrecut o lună, sau două, şi tot veneau, tot veneau cei trimişi de la judeţ: "Să ne dea oasele celea!" Zice: "- Dă-ne oasele acelea, pe care le-aţi găsit acolo, trebuie să le ducem acolo!" Zice: "- Duceţi-vă la gropniţă! - Dar unde-i gropniţa? - Uite, acolo! Duceţi-vă acolo, la vale! - este acolo un cimitir." Când au văzut ei atâtea cranii, care parcă îi mustrau pe cei doi, au fugit de acolo. "Dom'le, nu mai îmi trebuie! O să spun că nu le-am mai găsit!" De ce s-a întâmplat această minune, simbol al învierii duhovniceşti, tocmai la Neamţ? Ca să ne dea Dumnezeu speranţa că România trebuie să învie, că sfinţii care sunt în pământul acesta nu stau degeaba, se roagă înaintea Preasfintei Treimi.

Părintele Ioanichie Bălan, Care este legătura dintre Cruce şi Înviere? O conferinţă inedită susţinută la Bacău de către Părintele Ioanichie Bălan în "Lumea Monahilor", nr. 22, aprilie 2009

Actualitatea clasicilor: lupta cu pandemia în România

EPIZOOTIA*

Acum vreo câţiva ani, compania lui Moş Teacă a fost detaşată pe frontieră, ca să păzească împotriva boalelor de vite.
Idea asta-i convenea grozav, pentru că pe frontieră e mai puţină disciplină din partea ofiţerilor şi viaţa e mai regulată. Unde mai pui că se pot face economii, de vreme ce nu sunt atâtea cheltuieli!
Prin urmare, Moş Teacă se puse de dimineaţă în fruntea companiei şi porni la drum. În tot parcursul el era foarte grav, mergea cu sabia scoasă chiar şi prin păduri şi n-a lăsat deloc pe soldaţi să meargă-n pas de voie, pentru că "nu se ştie de unde poat' să iasă un supirior". Numai din când în când oprea trupa, îi dădea "pe loc repaoz" şi înghiţea câte o duşcă de rachiu.
Când ajunse pe malul Prutului, comandă oprirea şi ţinu companiei un discurs foarte interesant şi foarte solemn:
- Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi! Comănduirea pieţii a dat ordin pă cum ca să venim să apărăm ţara împoptriva vrăjmaşului nostru comun, epizotia. Epizotia este foarte primejdioasă şi să arată mai cu samă la dobitoace.
- Trăiţi, don căpitan, întreabă furierul, da' pă ce o cunoaştem noi care-i aia?
- Nu vorbi, răcane! S-o cunoşti, că de-aia eşti soldat! Dacă n-oi cunoaşte eu pă vrăjmaş, atunci pă cin' să cunosc? Pă tata? Epizotia vine mai ales vara, din cauză că atunci, fiind călduri mari, santinelele are obicei să doarmă la post. Să nu dormiţi în gheretă, leat, că aveţi a face cu mine: vine epizotia şi ne omoară pă toţi. Să dea dracu să vie apizotia să ne omoare, că vă arăt eu! Vă gonesc şi mort la pluton de pedeapsă!
- Trăiţi, don căpitan, pă malu Prutului nu suntără gherete...
- Ei, şi?! Vrei să fie? Vrei să dormi în gheretă, hai?! Patru zile sala dă poliţie pentru călcare dă orden! Las', că ţi-arăt eu! Pă urmă, să ştiţi: soldatul este dator să nu dea voie la nimeni să vie de dincolo fără bilet de voie şi fără să cunoască consemnu. Dacă vezi că vine la tine o vită, îi ceri parola. N-o ştie? Nu-i dai voie să treacă... Acuma să-mi arăţi tu, Gheorghe Neculai, cum ai să faci când îi fi de santinelă. Prepune că eu sunt o vită bolnavă. Opreşte-mă cum ţi-am spus eu!
Şi Moş Teacă vine spre soldat. Soldatul stă pe loc.
- Aşa te-am învăţat eu, mă?! Las', că-ţi arăt eu! Patru zile pluton dă pedeapsă! Să vie altu! Vasile Ion, opreşte-mă tu!
Şi Moş Teacă se apropie. Soldatul ia arma la mână şi-ncepe a striga:
- Cine eee? Cine eee? Cin'?!
- Vită! răspunde Moş Teacă.
- Ce fel de vită? Bolnavă ori sănătoasă?
- Bolnavă.
- Apoi, vită bonavă, stăi! Căprar dă gardă, vin' dă recunoaşte o vită bolnavă!
- Prea bine! zise Moş Teacă încântat. Aşa să faceţi, că eu am să vă-ncerc. ori de câte ori m-îţi vedea venind la voi, să mă-ntrebaţi: vită bolnavă ori sănătoasă? Măcar să vie şi gheneralu, nu-l laşi să treacă până nu ţi-o spune ce fel de vită este!
- Trăiţi, don căpitan, da' dac-o fi o vită sănătoasă?
- Atunci îi dai drumu.
- După ce o cunosc?
- Păi ce?! Dobitocule, nu ţi-am spus?! O cunoşti pă aia că ştie sicretu, parola şi răspunsu. Că dacă n-ar fi sănătoasă, dă unde l-ar şti?
Şi Moş Teacă dă drumul companiei, după ce îi mai explică înc-o dată şi îi atrage atenţia că epizootia are obicei de se furişează printre santinele mai ales noaptea, când n-o vede nimeni, şi că, prin urmare, soldatul e dator să ceară epizootiei să umble cu felinarele aprinse:
- N-aţi văzutără că aşa cere şi birjarilor la Bucureşti?

*Epizootie - extindere prin contaminare a unei boli infecţioase la un număr mare de vite dintr-o regiune.

Anton BACALBAŞA, Moş Teacă şi alte schiţe, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1976.

Maria Gheorghiu - Bocetul lui Ioan fara de mormant

Un cântec patriotic extraordinar:

Imnul de campanie al Elenei Basescu!