joi, 9 iunie 2011

Stalinismul prezidenţial

Beţivanul instalat la palatul Cotroceni a revenit cu imbecilitatea numită REGIONALIZARE ROMÂNIEI pretextând eficientizarea administraţiei, lupta împotriva "birocraţilor puturoşi", economiile la bugetul ţării, imaginarele impuneri venite de la UE.

BULLSHIT - vorba americanului!

Să vedem de fapt cine plăteşte toată această harababură administrativă, pe umerii cui se vor abate greutăţile, cine va trage ponoasele.

1. În primul rând să se ştie că acest lucru înseamnă SCHIMBAREA CĂRŢILOR DE IDENTITATE pentru toţi cetăţenii ţării. Practic fiecare om având un buletin sau o carte de identitate va fi nevoit să-şi piardă zilele pe la birourile Poliţiei. Da! Acea care nici nu va avea suficienţi oameni pentru că vor fi disponibilizaţi. Cetăţenii vor fi cu drumurile şi cu timpul pierdut iar mafioţii portocalii vor fi cu foloasele de pe urma MILIOANELOR de cărţi de identitate ce vor trebui preschimbate şi care au un anumit PREŢ. Unde este economia de la buget?

2. Cetăţeanu se va găsi în mijlocul unei structuri teritoriale MASIVE. Dacă actualele judeţe (ele însele prea mari, nerespectând vechea configuraţie de pe vremea Regatului) mai sunt cât de cât omeneşti, locuitorul de la marginea judeţului putând ajunge într-o oră, o oră jumate la centrul administrativ), monstruozitatea pe care o DICTEAZĂ actualul preşedinte va face ca unui locuitor să-i fie necesare chiar şi 3-4 ore (dacă nu mai multe) pentru a se deplasa spre inima regiunii. Bani pierduţi, timp pierdut, resurse pierdute. Îi pasă cretinului Băsescu de amărăştean? Evident că nu! Cum nici lui Stalin nu îi păsa! Se vor face "economii la buget" în dauna celor pe care ar trebui să-i slujească bugetul: - cetăţenii ţării. Aşa că revin: Unde este economia de la buget?

3. Într-o structură administrativă mică sau mijlocie măsurile de sprijinire, investiţiile în infrastructură, învăţământ, sănătate să fie mult mai vizibile, Măcar din patru în patru ani, la alegeri şi tot se va găsi centrul judeţean să se aplece cât de cât spre acoperirea unor nevoi pe care le au şi cei mai umili cetăţeni din cea mai săracă localitate. De asemeni şi mişmaşurile care se fac ies mult mai repede în evidenţă. O entitate faraonică precum preconizata regiune va strivi comunităţile locale, corupţia pe care vor fi nevoiţi să o practice primarii pentru a fi băgaţi în seamă de mai-marii "regiunilor" va face din corupţia actuală doar o palidă umbră faţă de ceea ce va fi. Da! Am scris bine: primariii VOR FI NEVOIŢI SĂ PRACTICE CORUPŢIA! Fondurile cu care beţivanul de la Cotroceni se laudă că vor intra în ţară vor fi supte de sugativele portocalii. Aşa că: Unde este economia la buget?

4. Românilor li se va băga pe gât o formă artificială administrativă; oameni ce trăiesc în spaţii geografice total diferite, cu nevoi diferite, cu probleme diferite, cu societăţi diferite (chiar aşa!) se vor trezi într-un malaxor ce îi va nivela, după tiparul bolşevic atât de drag comunistului internaţionalist care este Băsescu. Ce are Suceava de-a face cu Botoşanii, să zicem? Dar Maramureşul cu Clujul? Ori Bărăganul cu Sinaia? Doar în mintea creaţă, îmbăcsită nu numai cu băutură ci şi cu ideile lui Marx, Engels, Lenin şi, îndeosebi, Stalin aceste aspecte pot sta la un loc. Se dovedeşte cât respect are acest individ faţă de TRADIŢIA ISTORICĂ (înţeleasă şi că experienţă ce şi-a arătat viabilitatea), faţă de AUTONOMIA LOCALĂ (înţelegând prin asta democraţia de sus în jos) şi, de ce nu, faţă de NAŢIUNEA ROMÂNĂ. Pentru că această regionalizare va însemna în realitate şi crearea unei forme juridice pentru o entitate adiministrativă ce NU A EXISTAT NICIODATĂ: aşa-zisul "ţinut secuiesc".
Sunt două situaţii: fie Harghita, Covasna şi Mureş vor fi împreuntate în aceeaşi "regiune" şi, în cazul acela se va produce maghiarizarea românilor din Mureş - peste jumătate din populaţia judeţului. Fie va fi o structură şi mai mare iar asta va duce la... maghiarizarea unui număr şi mai mare.
Curat "naţionalism" PeDe-List!

Dar n-ai nici o grijă, Băsescule! Vei fi împuşcat şi tu, şi toate amantele tale, şi toţi bandiţii cu care te înconjori. Exact securiştii cu care te înconjori, ăia te vor junghia pe la spate ca pe o stârpitură ordinară ce eşti.

miercuri, 1 iunie 2011

Sergiu Celibidache - George Enescu - Rapsodia Română

Marele romaşcan, o interpretare celebră, o prezenţă electrizantă, un regal nu numai pentru urechi ci şi pentru ochi. Urmăriţi-i cu atenţie gesturile şi trăirea.

vineri, 27 mai 2011

Asta o ştiaţi? Un Shakespeare "fascist"

Am citit de curând piesa "Coriolanus" a lui Shakespeare. Apoi, căutând una-alta pe internet, am dat de nişte informaţii de m-am crucit. Redau traducerea în română:

"În secolul XX, piesa se găseşte în miezul noilor dispute politice şi se vede folosităatât de către dreapta cât şi de stânga. În 1934 izbucnesc tulburări de extremă dreapta la Paris, unde piesa se joacă la Comedia Franceză şi atrage atenţia asupra ambiguităţii sale, o parte a stângii văzând în ea un manifest cripto-fascist. Regimul nazist vede efectiv oportunitatea de a trage foloase şi piesa este prin urmare prezentată drept o pledoarie în favoarea omului puternic, singurul capabil să menţină paceîn familie şi în exterior; comuniştii văd în piesă un exemplu al luptei de clasă şi, sub regimul stalinist, Coriolan devine exemplul trădării din partea elitelor antipopulare. Neliniştiţi de ecoul politic pe care ar fi putut să-l aibe piesa în Germania postbelică, Aliaţii o interzic până în 1953."

Informaţii asemănătoare şi pe siteul ziarului The Independent dar cu nişte tuşe în plus: în Germania nazistă o dramatizare radio este interzisă iar autorul ei este exilat.

Poate mai încolo voi scrie şi eu părerile mele dar nu pot să nu remarc un fapt: eroul piesei, Coriolan, numai fascist nu poate fi numit. Fascismul - precum bolşevismul şi împreună cu socialismul din care se trag amândouă - are înscris genetic apelul la MASSE, la BOBOR, trufia şi trâmbiţarea propagandistică a faptelor, exact ceea ce generalul din piesă dispreţuia profund.

sâmbătă, 14 mai 2011

Maria Radu & Band - Dorul



Dorul, porneste-n zbor
Zboara, hoinarul dor
Stoluri, de doruri, trecând nevazut
Tainice comori
Doruri, la un soroc
Toate, pornesc un joc
Si se fac stele, si pasari, si nori
Prin vazduhuri plutind…

Dorul nu sta-n loc
Nu se-ntoarce din drum
Pâna la soroc
Zboara-n zari nebun
Zboara peste noi
Nu se n-toarce ‘napoi

La la la la la lala lala la la
Nah nah nah nana na na na na na na
La la la la la lala lala la la
Nah nah nah nana na na na na na na

Dorul, ce ti-e menit
Doar tu l-ai auzit
Nor e, si stea e, si pasare-n zbor
Numai tu îl stii
Dorul, nu e stingher
Cum nu e steaua-n cer
El se îndreapta, spre oameni, în zbor
Prin vazduhuri plutind

Dorul nu sta în loc
Nu se-ntoarce din drum
Pâna la soroc
Zboara-n zari nebun
Zboara peste noi
Nu se n-toarce ‘napoi

http://www.versuri.ro/

vineri, 6 mai 2011

Maria Radu & Band - Pas cu pas



I:
E-adevarat ca mi-am dorit
Sa te cunosc cu adevarat.
E-adevarat ca te urmaream
Neincetat.

Refren:
Pas cu pas
Te voi urma,
Te voi urma.

II:
E-adevarat si-atunci cand adormeam
Tot pe tine te visam.
Nu ma intreba cum s-a intamplat
E-adevarat ca m-am schïmbat.

http://www.versuri.ro/

miercuri, 4 mai 2011

Pentru nostalgici: Adevarata mea dragoste



M-am aruncat in viata, draga mea,
Sa uit cat de mult te-am iubit,
Mereu alti prieteni, lume mereu,
Te luam o clipa din gandul meu
Dar seara, cand la mine ma-ntorceam,
Nici nu stii cum imi aminteam,
Cum te doream si cum simteam...

Adevarata mea dragoste ai fost tu
Singura mea mare dragoste
Ramai tu...
Am intalnit in viata mea atatea copile
Dar toate n-au facut decat sa-mi arate mai bine
Adevarata mea dragoste ai fost tu
Prima si ultima dragoste
Vei fi tu!
Te voi pastra in amintire,
Poate-am sa mai iubesc, poate nu...
Dar: adevarata mea dragoste
Ai fost si ramaï doar tu, doar tu, doar tu...

http://www.versuri.ro/