duminică, 4 iunie 2023

Poporanismul, Baconsky și prostia care nu doare

Cel mai bun exemplu că școala românească comunistă și postcomunistă produce tâmpenii în masă îl reprezintă abordarea temei POPORANOSMULUI, curentul cultural-ideologic inițiat de Constantin Stere și care își avea propagatorul prin intermediul revistei "Viața Romînească" fiind prezentat cu obstinație drept "curent tradiționalist" și pus în siajul Sămănătorismului, Gândirismului, Ortodoxismului ba chiar... Legionarismului. 
Nimic mai fals! Poporanismul a fost un curent DE STÂNGA, Stere a fost până la sfârșitul vieții marxist dar unul care nu credea în dezvoltarea prin revoluție, ci pe baza unei țărănimi PROPRIETARE DE PĂMÂNT (deci un partizan al reformei agrare radicale). Din punct de vedere literar, operele cercului poporanist promovau mai degrabă naturalismul, opus idealismului sămănătorist (numit ironic pășunism). Faptul că țărănimea română împroprietărită a fost impermeabilă la bolșevism i-a dat dreptate lui Stere.
Apropo, Stere a avut o contribuție importantă și la rsalizarea Constituției din 1923.
Dar ce să știe Baconsky care nu ratează în ultima vreme nici un moment în care poate să-și dea cu tesla-n cap?