Când vorbește Angela Gheorghiu se revarsă otrava lui Mia Barbu
În interviul Angelei Gheorghiu, interviu care a stârnit atâta vâlvă, se tot pomenește de Mia Barbu, profesoară ridicată în slăvi de Diva Carpaților. Numele profesoarei cât și invectivele aruncate de Divă asupra unor nume mari ale culturii românești mi-au adus aminte de un episod din familie.
Motivul pentru care familia mea s-a mutat în București l-a constituit talentul muzical al surorii mele. Au înscris-o la Liceul de Muzică din București, mai întâi la gimnaziu. Apoi ne-am mutat cu toții la București. Din țărani - pentru că asta erau ai mei - am devenit orășeni. Pentru mine a fost mai ușor pentru că aveam doar un an. Deci o familie cu originii modeste. Țin să subliniez lucrul ăsta.
Revin la sora mea care, ajunsă la final de clasa a opta și pregătindu-se de etapele intrării la liceu, a vrut să se prezinte în fața profesoarei Mia Barbu. Dar aceasta, auzindu-i numele, a refuzat să o primească la audiții. Mai apoi, în clasele a IX-a și a X-a a persecutat-o de-a dreptul, răbufnea la adresa profesorilor care o apreciau. Etapa a doua nici nu a mai putut-o termina la Liceul de Muzică. Pe scurt: i-a tăiat aripile. Iar sora mea nici avea habar motivul.
Dar, cum viața este imprevizibilă, Ana Hociung a cunoscut-o pe sculptorița... Florica Hociung, care a și privit-o la început cu suspiciune crezând că e trimisă de Mia Barbu. După ce au trecut suspiciunile, a aflat și soră-mea de la ce se trăgeau ponoasele:
DE LA MARIA TĂNASE!
Pe scurt, marea cântăreață primise un post de profesoară la Școala de Muzică dar a renunțat în favoarea prietenei sale Mia Barbu: "Tu ești mult mai pregătită decât mine", ar fi motivat Maria Tănase. Peste ani, după ce Maria Tănase a răposat, prietena lor comună, Florica Hociung, s-ar fi dus la Mia Barbu cu propunerea de a sprijini amândouă ridicarea unei case memoriale ridicate Mariei Tănase.
- Dar ce mare cântăreață a mai fost și Maria Tănase? a venit refuzul Miei Barbu.
- Atunci ești o scroafă și o nesimțită, veni și răspunsul Floricăi Hociung.
Iar peste ani ponoasele dușmăniei fostelor prietene le va trage sora mea și njmai din motivul de a avea unbstrămoș foarte, foarte îndepărtat cu Florica Hociung, ivită dintr-o ramură high class, nu din țărănime.
Acum devine evident că ranchiuna față de Maria Tănase i-a transmis-o Mia Barbu pupilei sale, Angela Gheorghiu, Burlacu pe numele său de fată. Și oare doar față de Maria Tănase?