Iarăși m-am procopsit cu o suspendare pe platforma zisă de socializare a lui Zuckenberg. O platformă mai degrabă de socialistizare, de vreme că mesajele scursorilor roșii sunt permise, conturile fake al șobolănimii roșii nu pățesc nimic, răspândirea mesajelor anarho-bolșeviste e sprijinită cu brațele deschise!
De data aceasta sunt blocat pentru o perioadă de 30 de zile. Dar există și o parte bună. Au devoalat, prin însuși mesajul de avertizare, că scopul lor, al jivinelor de la FFacebook, e să sprijine cu toate forțele tot ceea ce ține de mesajul socialist. În cazul României, tot ceea ce ține de PSD. În cazul de față e protejat un răspândac comunistoid - Petre Băluță. Dar o privire mai atentă observă că se încearcă - în perspectiva alegerilor - și limitarea daunelor electorale aduse de politicile pederaste la care partidul mafiotului Dragnea a aderat. E vorba de Raportul Estrella votat de socialiștii români de la Bruxelles.
Nu întămplător, purtătorul de cuvânt al PSD este un vajnic participant la Gay Pride.
E de constatat și că măsura ce mă vizează vine la câteva zile după ce o ziaristă de prestigiu - Roxana Iordache - a fost supusă aceleiași pedepse. Alăturarea nu face decât să mă onoreze.
Concluzia? PSD - CIUMA ROȘIE!
sâmbătă, 8 decembrie 2018
sâmbătă, 11 august 2018
vineri, 15 iunie 2018
Cum ajunge Ioan Mircea Pașcu (sau postacii lui) să se facă de rahat
Citim într-o postare a europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu următoarele:
“Percheziții de amploare în Capitală într-un dosar de delapidare și fals intelectual. În acest moment au loc percheziții la sediul Ministerului Transporturilor, dar și la sediilor unor societăți comerciale din București. Prejudiciul în acest dosar este de 156.000 de lei, iar acest dosar ar viza achiziția unui sistem audio-video pentru dotarea vagoanelor, necesar informării călătorilor.”

Va dați seama? Dacă
pentru cca 35.000 de euro se face atâta tam tam, iar pe dosarele cu
adevărat grele se pune batista pe țambal, nu rezulta decât ca lupta
anticorupție condusă de LCK continua neabătut, in ciuda eforturilor
“corupților” de a o opri!
In ritmul asta, mâine vom afla cu stupoare ca “organilii” au destructurat o periculoasa rețea de traficanți de ... ceapa!?
Evident, se vrea ironic și, în general, cele spuse se încadrează în campania anti-Colduța la care au fost împinși TOȚI reprezentanții PSD, chit că activează în țară sau peste hotare. Mă repet, TOȚI reprezentanții PSD. Între care și acest domn Pașcu căruia până mai ieri îi acordam prezumția de civilitate.
”Uite cu ce se ocupă oamenii Codruței!”, ar vrea să transmită onoranilul eurodeputat, ”Cu nimicuri de doi bani”.
Numai că cele scrise de dânsul (sau postacii dânsului) pe pagina de Feisbuci se încadrează la tentativă de DEZINFORMARE. Sau de MINCIUNĂ, mai pe românește spus.
Am căutat știrea pe Goagăl și... Ce să vezi!? Nici vorbă de DNA! Prin urmare nici de Kovesi! Ci de onorabila Poliție Română, mai precis de Direcția de Poliție Transporturi a Poliției Române Așa se spune Și aici, și aici, și aici.
După cum știe orice agarici de s-a uitat măcar o dată la seria cu BD-uri, Poliția se ocupă chiar și de furtul unor căței. Doar domnul Pașcu nu știe asta. Sau postacii dânsului din subordine.

joi, 14 iunie 2018
Încă o interdicție pe Feisbuci. Pe motiv de Soros-PSD.
Cică mesajul de mai jos ”incită la ură”!
”Vasăzică asta urmărește PSD-ul! Să dea bogățiile țării GRATIS în mâna jidanilor de tip Soros!”
La ură împotriva cui?
La ură împotriva PSD-ului? S-ar putea să aibe dreptate.
La ură împotriva lui Soros? S-ar putea să aibe și mai mare dreptate!
La ură împotriva jidanilor? NU! Afirmația mea se referă clar la specimene de tip Soros, la bolșevici spurcați precum Soros, la socialistoizii care-și dădeau mâna cu FSN-ul spurcat al lui Ilici Iliescu în ianuarie 1990, precum tovarășul Soros. Ori sunt destui jidani care nu au nici în clin, nici în mânecă cu acest Soros si nici cu pegra bolșevică de pe Wall Street.
PS: apelativul ”jidani” îl folosesc inclusiv iudeii referindu-se la ei înșiși și fără să aibe conotație peiorativă cum cred niște oligofreni semidocți.

luni, 11 iunie 2018
O platformă de FeisBUCI
M-am trezit în seara asta cu trei zile de interdicție pe Feisbuci. Motivul? Un mesaj postat în urmă cu nu mai puțin de un an:
”Se pare că bulangii sunt rasiști învederați (ca tot progresistu' ce se respectă) de vreme ce nu le convine că Floricica Dansatoarea este mândră de ei și marșul lor.”
Făceam trimitere la gaypraizii care nu se arătau prea mândri că celebra Floricica dansatoarea era foarte entuziastă să participe la marșul lor. Și se vede treaba că nici după un an nu li s-au schimbat sentimentele. Pesemne de aceea s-a grăbit un ochi vigilent să mă raporteze la supraveghetorii purității idologice găozariste a platformei iudeo-bolșevicului Zuckerberg.
Nici o probemă, revenim la bunele practici de mai 'nainteși reînviem blogurile.
Și ce o să mai faceți atunci? O să ne pupați în dos!

joi, 22 martie 2018
JANDARMERIA, POLIȚIE POLITICĂ ÎN SLUJBA PSD?
Așa se pare de vreme ce un amânunt a trecut neobservat în recentul
scandal al amendării unui srdo-mut pentru... scandări. Cu toate că
cetățeanul respectiv a anunțat acest lucru, presa nu a dat importanță
faptului că Jandarmeria a emis respectiva amendă FĂRĂ CA RESPECTIVUL SĂ
FI FOST LEGITIMAT!
Ori din acest lucru deducem ceva: Jandarmeria deține o bază de date cu persoanele incomode jup7nilor ei politici. O bază de date ILEGALĂ pentru că până acum nu am auzit ca în România să se poată întocmi dosare de urmărire unor persoane fără să existe un mandat semnat de judecător. Nici nu știu cât e de legală întocmirea acelorași dosare câtă vreme persoanele nu au cazier judiciar. Nu ar fi rău ca un expert în aceste chestiuni legale și apărător al drepturilor date de Constituție - inclusiv al dreptului de a avea opinii politice fără a fi urmărit pentru aceasta - să se ocupe de clarificarea problemei.
PS: PSD să dă de ceasul morții că luptă împotriva ”Statului Paralel”. Iată că acest soi de ”Stat Paralel” funcționează cu însuși PSD la butoane.

luni, 29 ianuarie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)