TVR în moarte clinică

"Pacienți MORȚI așteaptă loc liber la ATI". Eu cred că colaboraționiștii de la TVR sunt morți de beți. Ăsta e nivelul Tembeliziunii publice, o gașcă de pupincuriști!

Hârtia de turnesol a filorusismului

Rusnacii au o tactică perversă de a cuceri minţile şi de a-şi păstra influenţa. JOCUL LA DOUĂ (sau mai multe) capete. Ei crează mişcări radicale (anarhiste, bolşevice, seculariste, pe scurt "progresiste"). Nu ştiu cum se face dar, în cea mai mare parte - sau de la un anumit punct încolo - aceste mişcări se pun pe compătimit oropsita Rusie. Ba că e înconjurată de duşmani, ba că e supusă emargourilor, ba că nu-i tratată egal. Această mişcare eminanmente "de stânga" are drept obiectiv să sape la temeliile morale ale Vestului, adică ale societăţilor creştine. Şi cunoaşteţi dumneavoastră evantaiul de teze vehiculate de extrema stângă şi de tovarăşii de idei. Finanţarea - pentru că să nu uităm că există şi finaţare - e făcută prin părţi terţe, prin acei miliardari roşii care susţin cu elan "progresismul". Soros nu e nici primul şi nici ultimul de această teapă. De exemplu, Armand Hammer vă spune ceva?

În faţa acestui curent Rusia are grijă să construiască o contrapondere botezată fie "tradiţionalistă", fie "naţionalistă", "suveranistă". Dacă pui lupa pe aceste mişcări "de dreapta" se observă cum le lipsesc nişte elemente hotărâtoare spre a fi, de exemplu, în acord cu creştinismul, fie el şi eretic. Cât o fi de catolică să zicem formaţiunea politică a doamnei Le Pen? Păi nu prea este! Aceste formaţiuni servesc, la momentul potrivit, să sprijine politicile Moscovei.

Dar care e hârtia de turnesol prin care AMBELOR extreme le e divulgată obedienţa răsăriteană? Păi priviţi cum sar în sus atunci când se preconizează adoptarea unor măsuri minime de securitate naţională. Sar în sus! De exemplu, că România nu ar trebui să aloce 2% din PIB pentru apărare naţională. Ca un făcut, şi extrema stângă, şi aceşti "dreptaci" vopsiţi se vor apuca de plâns pe umărul "săracului popor supus la biruri".

Un drum "către sine" devenit fundătură

"Dom'le" - o să mă întrebaţi - "dar ai spus, în postarea precedentă, că vom putea şi noi să auzim întrebările pe care le-ai pus Oanei Pellea şi răspunsurile aferente. Nu mai avem nici o înregistrare video! Cum atunci să ne dăm seama?"

Nu, nu veţi mai putea face acest lucru! Un mesaj primit la jumătate de zi după urcarea înrăgistrării pe Youtube şi, apoi, pe bloguri, m-a anunţat următoarele:

oana pellea spune:

28 mai 2016 la 23:36 Editare

Buna seara, Va rog sa stergeti acest material de pe toate canalele maedia. Nu am acordat dreptul de difuzare si va aflati in afara Legii. Multumesc.

Am verificat autenticitatea emitentului, am primit atestarea autenticităţii mesajului şi, drept urmare, m-am conformat: înregistrarea video a fost eliminată din rândul celor accesibile.

DAR, pentru că există un DAR...

Dar de ce acest refuz al accesibilităţii publicului (atâta cât este - zece, douăzeci de inşi) spre o seară plină de naturaleţe şi spontaneitate? Şi nu e vorba numai de materialul filmat de mine, ci şi de al altora incluzând aici organizatorii Întâlnirilor respective.

Am rumegat problema şi am ajuns la o concluzie. Că respectiva artistă s-a comportat prea natural, prea firesc, în afara unui cadru IMPUS! Care-i acel cadru impus, prin ce soi de vrajă perfidă ajunge cineva din persoană la nivelul de "marcă înregistrată" (sic!)? Aşa că am am făcut ceva săpături şi, în acelaşi timp, am început şi să-mi reamintesc unele lucruri.

Şi ne-am reamintit că artista în cauză "iubeşte lemnul. Şi spaţiile mici". Acest lucru petrecându-se, se pare, în timpul întâlnirii cu Sfântul Anton, credem noi, într-o biserică trainică, de piatră ori cărămidă, după cum am găsit citat pe blogul unui domn: https://olivian.ro/oana-pellea-jurnal/

"A! Asta era!", mi-a picat mie fisa. "Am uitat că dacă ne aflăm în faţa unei "mărci înregistrate" (nu a unei persoane) musai trebuie să fie şi o societate mai mult sau mai puţin comercială dar, foarte sigur, ocultă. Gen "Editura Humanitas" şi ai ei sclavi care fac drepţi când vine ordinul pe unitate ideologică de la tovarăşul Liiceanu. Care tovară, primeşte şi tovărăşia sa diverse ordine pe linia corectitudinii politice spre a le impune - CU TOATĂ FORŢA - în mentalul colectiv al românilor. Şi că-i aşa cum zic eu, priviţi aici un material idologic al acestui satrap cultural ce vine pe direcţia propagandistică în care se înscrie şi clipul celor de la Taxi: http://www.contributors.ro/ Propagandism de cea mai pură speţă sovietică! Se inventează problema (apare clipul) apoi se vine cu clarificarea ideologică (cu articolul pe linie).

Dar deja chestiunea nu mai e la ordinea zilei! Acum se discută şi se manipulează despre alttceva. Despre cei "trei milioane de tâmpiţi" care se opun PROGRESULUI! se opun LIBERTĂŢII! Se opun FRATERNITĂŢII! Se opun IUBIRII, to'arăşi! Prin urmare şi vectorii de opinie în care s-a investit la greu (şi cărora le e teamă că vor pierde încrederea - şi veniturile? - partidului cultural pe care-l slujesc) sunt treptat scoşi la înaintare:

Adică vedeţi dumneavoastră, bestiile fasciste au o atitudine contrară UMANITĂŢII de vreme ce aceşti "creştinopaţi" doresc legalizarea familiei tradiţionale.




Ori, revenind la problema iniţială şi părăsind tonul ironic, la întâlnirea cu pricina eroina şi-a devoalat propria fire, propriile-i dorinţe şi gânduri. Un mesaj, în profunzimea sa, ce venea mult în contradicţie cu al "stăpânilor". A fost ca un soi de defulare. Şi asta a deranjat!

"La Sagrada Familia" instrumentalizată ideologic de extremiştii de stânga

În ultimul timp pe stângiştii noştri scumpi (liberalo progresişti, s-avem pardon!) îi aflăm în gură numai cu Sagrada Familia din Barcelona, pe care o contra-propun Catedralei Neamului Românesc. Cică, cât de hidoasă ar fi Catedrala din Capitala României. Şi cât de super aceea din Barcelona. Şi cum ar fi ea la fel de slută ca şi Palatul Parlamentului (Casa Poporului) şi ar reprezenta aceleaşi tendinţe spre megalomanie ca pomenita clădire guvernamentală.

Să lăsăm de-o parte chestiunea casei Poporului - obiectiv inclus OBLIGATORIU în cicuitele turistice bucureştene - şi să revenim la Sagrada Familia. Pe care un anarhist celebru ar fi vrut-o... demolată! La George Orwell mă refer, care în "Omagiu Cataloniei" se referă în aceste cuvinte la vestita catedrală:

"For the first time since I had been in Barcelona I went to have a look at the cathedral [La Sagrada Familia] - a modern cathedral, and one of the most hideous buildings in the world... Unlike most of the churches in Barcelona it was not damaged during the revolution - it was spared because of its 'artistic value', people said. I think the Anarchists showed bad taste in not blowing it up when they had the chance."

Aş fi dat extrasul în limba română dar, ca un făcut, nu găsesc acum volumul în bibliotecă. Dar e bine şi aşa.

Observăm două lucruri. În primul rând, că în Catalonia dictaturii anarho-bolşevice cele mai multe biserici fuseseră distruse - "Spre deosebire de cele mai multe biserici, ea (Catedrala) nu fusese distrusă în timpul revoluţiei". Anarho-bolşevicii aplicaseră, pesemne, avant la lettre, sloganul binecunoscut "Vrem spitale, nu catedrale", dar la modul ciuntit. Că de credinţa că "Dumnezeu preferă lucrurile mici" nu putem să-i credităm. Spre diferenţă de ipocriţii mioritici, anarho-bolşevicii catalani erau sinceri: atei (şi asasini) până-n pânzele albe. Ştim însă sigur că, deşi aveau spitale şi nu mai aveau catedrale (biserici, mă rog) spaiolii republicani nu mai aveau... mâncare. Aşa cum nu avea să mai fie mâncare în tot lagărul socialist.

Atunci de ce nu s-o fi apucat să distrugă "una din cele mai hidoase clădiri din lume". Aici cred că ne aflăm în plină dispută estetică. Locuitorii din Peninsula Iberică aveau, pur şi simplu, alte preferinţe estetice, conform tiparului înscris în mentalul colectiv forjat din împreunarea stilului maur cu acela creştin, şi, de aici, preferinţa pentru formele gândite de Gaudi. Ceea ce se opunea vederilor "internaţionaliste" ale unui tovarăş precum Orwell.

Dar vie întrebarea noastră. Nu cumva ideile estetice ale contestatarilor Catedralei româneşti sunt calate pe acelaşi tipar internaţionalist precum fuseseră şi cele ale lui Orwell la vremea sa? Eu cred că da! Iar noul internaţionalism "estetic" (şi nu numai) are în spate un finanţator: Soros. Atunci de ce i-am credita pe aceşti cu monopolul adevărului, inclusiv în plan artistic?

PS: nu faceţi din Orwell un sfânt. Abia după ce a cunoscut ipocrizia bolşevicilor în sensul cel mai brutal şi criminal a început să realizeze hidoşenia din spatele stângii.

Ipocrizia domnului Dan Teodorescu (Taxi)

Foarte recent, acest domn a afirmat că "lui Dumnezeu îi plac bisericile din lemn", deci mici. Nu cumva catedrale. Cică aşa i-a suflat Dumnezeu la ureche şi trebuie neapărat să-l credem pe cuvânt. Sau o fi avut o revelaţie bruscă? Poate! Poate s-o fi gândit la propriile-i experienţe. Şi anume:

- una bucată naş familie prezidenţială Băsescu

- una bucată biserică Elefterie! Neh, nu aia micuţă numită Elefterie Vechi, ci aceea mai nouă, din Piaţa Operei, DE FIŢE!

- dar şi una bucată salon IMENS (Grand Ballroom) într-un hotel IMENS, anume Marriot.

Sursa: http://adevarul.ro

Între timp s-a sucit domnul Teodorescu. Nu-i mai plac clădirile mari. Doar cele din lemn. Şi s-a apucat să se lepede - ÎN PUBLIC - de cele pe care până mai ieri le apreciase. De un personaj nu am auzit în schimb să se delimiteze. DE NAŞU! Şi nici nimic referitor la cele 100 de spitale şi instituţii de sănătate publică desfiinţate în timpul regimului Băsescu. Nici pe el, nici pe comilitonii săi.

Sursa Foto: http://www.mediafaxfoto.ro/

Cine sunt agitaţii anti-creştini din "presă"? Băsiştii de ieri gen Ramona Ursu & Co

O să tot spun că românii au memorie scurtă. Da' scurtă de tot câtă vreme în loc să răspundă cu un scuipat la adresa autorilor, preferă se dea share materialelor acestora. hai se ne reamintim ce se petrecea prn 2011, pe vremea în care guvernarea Băsescu desfiinţa spitale iar jurnaliştii se făceau preş în faţa preşedintelui mult iubit.

Păi ieşea la iveală o directivă internă a unui concern mediatic! Ramona Ursu era persoana în cauză, "Adevrul" - trustul în cauză, iar cerinţele vizau reflectarea (şi deformarea) imediată şi cât mai amănunţită a tuturor subiectelor de scandal care puteau lovi în Biserică! Vom relua mai jos acele mail-uri, preluate de pe blogul lui Victor Ciutacu, jurnalist care a avut reacţie n acea vreme. 

Mă repet şi voi repeta: BĂSESCU TĂIA ŞI SPÂNZURA! BĂSESCU ÎNCHIDEA SPITALE, AZILE, OSPICII. Iar slugoii din presă NU spuneau nimic! ATUNCI! Dar acuză astăzi! Cică ei sunt ăia neprihăniţi care au voie să arunce piatra! Hai sictir, jigodiilor! Nu îl prin eu pe o jivină de asta să vezi ce-l iau la întrebări!

Apropo, slugoaica de Ramona Ursu e bine mersi în continuare la "Adevărul" şi, în continuare, înjură tot Biserica. Asta între un PLAGIAT, pentru că micuţa revoltată - doară îi dădea lecţii şi lui Ponta de moralitate intelectuală - foloseşte (de fapt distorsionează) o vorbă de-a regretatului Grigore Vieru. Ce spunea acesta:

"- De unde ştii că există Dumnezeu?

- de la mama. iar mama nu m-a minţit niciodată!" (citat din memorie)

Ei, era prea religios mesajul şi nu se putea apela. Aşa că fătuca asta imbecilă l-a deformat:

"Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!" Uite chiar aici e articolul. Iar ceva mai jos vin şi lecţiile deontoloagei date lui Ponta: "Cât de josnic poate fi un premier trimis în judecată pentru corupţie, cu un doctorat plagiat". Dar cât de josnică poate fi o secătură ca tine, Ramono, care copiază fraze de la mari poeţi lăsând impresia că-s ale sale? Păi una care e în stare să facă drepţi când cer interesle patronilor alogeni şi să facă ceea ce ai făcut tu, fă, în urmă cu 4 ani (preluare de la Victor Ciutacu):

Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”

Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie – popa Irineu.

—————————————————————————————————————————————————-

Mirela Cimpoi, redactor şef”Adevărul de seară” Iaşi

RUGAMINTE DE LA CLICK: Vedeti daca la Bac vine vreun elev mai prost imbracat sau cu bicicleta ori in slapi. Vedeti poate surprindeti ceva care sa tradeze saracia elevului roman.Cu poza si declaratie de la el. Sa anunti pe Alina Stan daca aveti evenimente deosebite la proba de luni!

Propuneri pentru lista cu "fascişti": astăzi, Lucreţiu Pătrăşcanu

Cum domnul (fost tovarăş) Alexandru Florian - Feinstein duce o luptă atât de "nobilă" în încercarea sa de a curăţa România de "duhoarea" fascistă, şi cum domnia sa (fost "tovărăşia sa") este destul de singur iar Institutul "Elie Wiesel" în afara banilor (foarte mulţi, mai ales dolarii) are resurse umane destul de puţine, ne-am decis ca şi noi, cu modestele noastre puteri, să nu precupeţim nici un efort pentru a-l sprijini în lupta dârză şi "nobilă" la care s-a înhămat. Vom încerca, pe cât se poate, să contribuim la sporirea numelor care trebuie alungate din cultura română, care pângăresc acest popor muncitor şi, în special proletar. Să stârpim fiara fascistă, tovarăşi, ca să nu mai scoată capul niciodată. Pentru că duşmanu' nu doarme, după cum nici vigilenţii anti-fascişti nu dorm!

Aşa că începem demersul nostru prin propunerea unui nume - o bestie fascistă, după cum o dovedeşte însăşi sentinţa de condamnare. Bănuim că şi Radu Florian, tatăl lui Alexandru, a avut, în tinereţea sa, aceeaşi reacţie vehementă faţă de aceşti şerpi veninoşi, vipere antimuncitoreşti de felul lui...

LUCREŢIU PĂTRĂŞCANU,

după cum ne arată însuşi documentul publicat în Historia, de unde îl reproducem şi noi mai jos.

 

PS: propunem ca pe listă să fie incluse şi SUA ca guvern dovedit a fi în cârdăşie fascistă cu această bestie cu chip de om.

Comunicatul oficial al Tribunalului Suprem al R.P.R. — 18 aprilie 1954: De la Tribunalul Suprem al R.P.R.

Comunicat

Între 6–14 aprilie 1954, Colegiul Militar al Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române, compus din colonelul Ilie Moisescu, președinte, colonel Demeter Alexandru și colonel Ciulei Ion, asesori populari, procurori fiind colonel Aurel Ardeleanu, colonel Rudolf Rosman, colonel Grigore Râpeanu și maior Ion Pahonțu, a judecat procesul grupului de spioni și complotiști în frunte cu L. Pătrășcanu […]

Cercetările au dovedit că încă din 1940 Pătrășcanu a întreținut legătura cu directorul general al Siguranței legionare, Al. Ghica. El a devenit unul din cei mai mârșavi agenți ai Siguranței și ulterior unul din principalii agenți ai serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste.

În timpul războiului criminal antisovietic, acești provocatori și spioni au dat pe mâna Siguranței un mare număr de luptători patrioți antifasciști, dintre care mulți au fost executați de autoritățile fasciste.

În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat cu ajutorul subsecretarului de stat la Interne în guvernul fascist, generalul Piki Vasiliu, o internare de câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu pentru a-și acoperi astfel legăturile cu Siguranța fascistă și pentru a desfășura acolo acțiuni provocatoare împotriva internaților antifasciști.

Acționând ca dușman al poporului român, L. Pătrășcanu s-a întâlnit, în iulie 1944, cu Ion Antonescu și a căutat prin felurite mijloace să întârzie răsturnarea clicii fasciste de către forțele patriotice.

După eliberarea țării noastre de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, când forțele patriotice au reușit să doboare dictatura fascistă și să aresteze căpeteniile antonesciene, L. Pătrășcanu primește din partea serviciilor de spionaj ale unor puteri imperialiste directiva de a păstra cu orice preț funcția înaltă în care se strecurase, în vederea intensificării activității criminale împotriva statului și poporului român. El are în acest scop o serie de întrevederi secrete cu agenți ai serviciilor de spionaj ale S.U.A.

Folosind situația sa în guvern, Pătrășcanu organizează un grup complotist antistatal, având agenți atât în aparatul exterior al ministerului de Externe, cât și în Ministerul Justiției, Institutul de statistică și în alte instituții de stat.

În preajma lui 24 februarie 1945, Pătrășcanu transmite lui Rădescu, prin spionul american L. Madison, asentimentul său pentru organizarea unei lovituri militaro-fasciste. […]

Tribunalul a stabilit, de asemenea, o serie de fapte care arata totala descompunere morală a lui Pătrășcanu și a complicilor săi.

În cursul dezbaterilor procesului, a fost dovedită pe deplin vinovăția acuzațiilor prin documente originale descoperite de organele de cercetări, prin corespondența personală a acuzaților, precum și prin depozițiile unui număr de 89 martori.

În fața probelor incontestabile, acuzații au confirmat în instanță declarațiile făcute la cercetări, recunoscându-și vina pentru crimele săvârșite.

Tribunalul Suprem al R.P.R. a stabilit că acuzatul L. Pătrășcanu se face vinovat de trădare de patrie, de acțiunea de paralizare a luptei forțelor patriotice împotriva fascismului, de organizarea unui grup complotist contrarevoluționar și antistatal, în scopul acaparării puterii și restabilirii regimului burghezo-moșieresc și a dominației imperialiste asupra României. […]

Tribunalul Suprem al R.P.R. hotărâște:

Condamnă pe L. Pătrășcanu și R. Koffler la pedeapsa cu moartea; […]

Sentința este definitivă.

Sentința Tribunalului Suprem de condamnare la moarte a lui L. Pătrășcanu și R. Koffler a

fost executată.

(„Scânteia“, nr. 2950, din 18 aprilie 1954, p. 3)

Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, Editura Corint, 2001, p. 373-374

Intenţii "antifasciste"

Şi uite aşa iese la lumină adevărata ţintă a celor de au ticluit penibila lege anti-constituţională. Îi dau de gol înseşi aserţiunile neobolşevicului Florian. Aceasta este: REGIMUL MAREŞALULUI ANTONESCU. Nu legionarii! Aceştia erau faţada, un fel de "iepure" propagandistic cu care să iasă în faţă şi să agite spectrul "fascismului". Numai că legionarii nu au condus România decât 5 luni, şi nici acelea complet iar la îndepărtarea lor de la putere s-a lăsat cu procese. Ori, de vreme ce au fost judecaţi - şi încă sever (nu discut aici cât de veridice au fost ori ba acuzele) - nu mai poate nimeni să acuze România CA STAT de cele săvârşite de "fascişti".

 Ori, în cazul agitat de agitatul (şi agitatorul) Florian, numele în discuţie sunt ale lui Mircea Vulcănescu (antonescian, de vreme ce a rămas în slujba guvernării Antonescu până la final) şi Nichifor Crainic (şi el tot apropiat al lui Antonescu DUPĂ înlăturarea legionarilor). Ori guvernarea Antonescu a fost una militară, nu ideeologică, pentru că nu se baza pe o mişcare politică. De aici rezultă că România nu putea fi considerată stat "fascist" de către oamenii raţionali. Nu este şi cazul sovieticilor şi sovietizanţilor (tip Florian) pentru care oricine se opunea demenţei staliniste era automat fascist. Până şi social-democraţii au fost etichetaţi aşa atunci când au intrat în conflict cu Stalin, deci cu sovietele. Iar Finlanda, în timpul războiului, a fost condusă de o guvernare social-democrată, deci "fascistă"!

Prin urmare ţinta, cum am spus, rămâne tot Antonescu şi "pogromurile" inventate de slugile lui Stalin. Şi se tot chinuie angajaţii lui tov Florian să demonstreze (fără analize medico-legale) cum că dealurile Moldovei (şi în principal de lângă Iaşi) ar fi pline de cadavre "semite". Şi tot felul de actoraşi amatori - cu vârste de 70 de ani - dau mărturie (plătită?) asupra "crimelor" pe care le-ar fi văzut chiar ei. Deşi mare parte nici nu erau născuţi la vremea aceea sau abia le dăduseră ochii. Şi atunci care e scopul? Păi cred că e unul foarte prozaic: BANII!

AU MINŢIT! Rezultatele erau previzibile!

Cât de mare le e tupeul de vreme ce, cu doar două zile înainte de tutul doi, fluturau acele cifre care dădeau o victorie detaşată a lui Ponta (55 contra 45 procente)? Cât de enormă obrăznicie pot avea ca să afirme ei, a doua zi după duşul rece al alegerilor să afirme senini (toţi aceşti, sociologi, politologi, antropologi şi alţi ...ologi) că "mica" eroare a fost cauzată doar de prezenţa neaşteptat de mare de la urne? "Mica" eroare o constituia, ca în "Două loturi", că era vorba de "viţeversa". Că Iohannis a căştigat la aproape 10 procente diferenţă. Păi doamnelor şi domnilor diverşi "...ologi", eroarea dumneavoastră nu era de 2,5-3%, ci ajungea la aproape 20 (DOUĂZECi) la sută, DE OPT ORI MAI MARE, aproape, decât marja de eroare. Cum puteţi pretinde pentruvoi, ăştia de sunteţi "...ologi", că nu aţi prevăzut, că aţi fost surprinşi, că v-a luat pe nepregătite? Eu nu vă cred! Ba mai mult, vă acuz de minciună. Şi iată de ce:

Pe programele Televiziunii naţionale (nu mai ştiu dacă e vorva de TVR1 sau TVR2) s-a făcut o analiză a structurii votanţilor celor două personaje din tutul doi pe baza sodajului CURS. În cazul lui Iohannis, 22% (douăzecişidouă procente) din alegători se hotărîseră în ultima clipă să-l voteze, adică în chiar ziua scrutinului. "Aha!", veţi spune, "iată de unde vine surpriza". Numai că în cazul lui Ponta, 28% (DO-UĂ-ZECI-ŞI-OPT procente) au făcut acelaşi lucru în legătură cu candidatul lor. În schimb, în cazul lui Iohannis, peste 30% decisese să-l voteze între cele două tururi - adică au fost influenţaţi fie de scandalul din primul tur, fie de prestaţia acestuia de la dezbateri (sic!). În cazul lui Ponta, între cele două tururi mult mai puţini se convinseseră să-l voteze. ceva peste 20%. Şi acum, să stăm cu cifrele în faţă!

Iohannis, după numărarea a 99% la BEC, obţinuse 6.242.825 voturi. Din acestea, dacă scădem aproximativ 340.000 cât a luat în diaspora (pentru că nu erau luate în calcul la sondaje), obţinem undeva la 5.900.000 alegători. Din aceştia scădem cele 22 procente care s-au decis abia duminică să-l voteze şi obţinem aproximativ 4.600.000 alegători decişi ÎNAINTE de urul doi să-l aleagă. Cu 1.800.000 mai multe intenţii de vot decât în primul tur.

Facem acelaşi lucru cu Ponta. Din 5.211.097 anunţate de BEC scădem cele aproximativ 40.000 obţinute în străinătate şi ajungem la aproximativ 5.170.000 votanţi în ţară. Din aceştia extragem cele 28 procente de votanţi luminaţi în ziua votului şi obţinem - ghiciţi? - aproximativ 3.730.000 alegători decişi să-l voteze înainte cu cel puţin o zi înaintea scrutinului. Adică Ponta reuşise să atragă doar vreo 900.000 de votanţi faţă de primul tur.

Punem în balanţă: 4.600.000 (Iohannis) contra 3.750.000 (ca să rotunjesc). Diferenţa apare EVIDENTĂ oricui. Mai mult, putea fi observată prin analiza redistribuirii perdanţilor din turul întâi. Şi cu toate acestea, ni se livrau numai şi numai sondaje mincinoase. Cu diferenţe aberante. Încă un şir de minciunele la ctiv, încă o decredibilizare...

Propagandism "acoperit"?

Eu cred că în cazul Turcescu ne lovim de ceva mult mai grav! Şi tocmai prostia monumentală a celor care au conceput ceea ce credeau ei a fi o capcană dezvăluie un DOSAR DE CORUPŢIE ce ajunge la cel mai înalt nivel. Pentru că proverbele conţin adevăruri eterne: "Pasărea pre limba ei piere" şi "Cine sapă groapa altuia pică el însuşi în ea".

Vorbim de REŢEAUA ACOPERITĂ DE RECOMPENSARE A PROPAGANDIŞTILOR PREZIDENŢIALI. Nici vorbă de ofiţeri acoperiţi în cazul de faţă! Schema, după părerea mea, este următoarea, foarte simplă şi foarte... lucrativă:
1. Pentru anumiţi prestatori din presă, spre a li se recompensa serviciile de propagandişti zeloşi, s-a găsit o formulă de... hm... recompensare bănească.
2. Spre a nu bătea la ochi, băieţii dăştepţi au căutat o soluţie prin care aceste venituri servite prestatorilor să nu poată fi observate de către "curioşii" care şi-ar fi aruncat ochii pe declaraţiile fiscale oficiale.
3. Calea de evitare: conturile care nu sunt publice ale Armatei şi Serviciilor
4. Unul dintre aceste căi de sifonare a banilor statului în interes de PARTID şi IMAGINE PREZIDENŢIALĂ: contul pe care l-a dezvăluit angajatul de laB1TV.
5. Ipoteză: pentru că s-au ivit mirări cu privire la suma atât de modestă pentru unii(30.000 lei pe an!), nu cumva există MAI MULTE CONTURI de acest fel pentru respectiva persoană, la mai multe instituţii, şi vorbim de cifre mult mai mari?
6. Este Turcescu un caz singular de propagandist plătit din bani publici?

Vocea Rusiei, corijentă la Geografie

Siteul aparţinând instituţiei de propagandă a Moscovei, Radio Vocea Rusiei, cuprinde o secţiune: "Realitatea Balcanică". S-ar vrea un difuzor de materiale ce ar prezenta ştiri din această regiune a Balcanilor. Este însoţită şi de o hartă. Iar aici găsim hiba. Una majoră! Respectiva hartă înfăţişează o Serbie - în cuprinsul căreia aflăm Voivodina şi Kosovo - care se întinde până la... Marea Adriatică. Înglobând, vasăzică, Muntenegru, stat despe care nici nu se face amintire.

Precizăm nu numai că Muntenegru este în momentul de faţă republică independentă de Serbia (şi recunoscută ca atare chiar de vecinii noştri) dar chiar şi până în momentul despărţirii de Serbia, entitatea politică ce le cuprindea purta denumirea de Yugoslavia şi nicidecum de Serbia.

Pentru a se lămuri, stimabilii domni-tovarăşi de la RUVR au o unealtă la îndemâna tuturor: Wikipedia

Aşa că domnilor rusnaci ar fi cazul să puneţi în practică preceptele lui Lenin (dacă tot îi păstraţi mumia şi statuile): "Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi"

Vocea Rusiei îi consideră pe Români drept "romini". Aviz iubitorilor de muscali.

Un articol publicat pe siteul Radio Vocea Rusiei de către un anume Vasile Andreescu, dacă o exista această persoană. Observaţi cum de fiecare dată autorul (care pretinde că este român prin nume) foloseşte numai variantele utilizate pe vremea Republicii Populare Romîne, adică atunci când ţara noastră se afla încălecată de soldaţii, "consilierii" şi "specialiştii" sovietici. Conţinutul e vechi: era în uzul retoricii staliniste. Lăsăm la o parte că imputaţiile ce se aduc reflectă în realitate situaţia din teritoriile de sub cizma lui Putin.

Cea mai simplă întrebare...

 

Mereu, cînd sîntem într-o dilemă, eterna şi simpla întrebare pusă de fiecare om, dar consacrată într-una dintre scrierile sale de nemuritorul Lenin, anume „ce-i de făcut” ne revine în minte. Cred că pentru Romînia de azi e foarte necesar să întrebăm aşa ceva.

E clar că romînii nu sînt mulţumiţi de mersul ţării lor. Pe de altă parte, e clar că nu au cultură politică, adică nu ştiu ce să facă în situaţia în care, sub aparenţa liberei alegeri, li se fură şansele şi nu li se acordă nicio cale de a riposta democratic activ contra acestui abuz. E clar că sînt şi se lasă şi manipulaţi, datorită stresului provocat de conştiinţa neputinţei lor, autoobosindu-se şi găsindu-şi consolarea în inutilităţile de import din sfera aşa-zisei culturi şi civilizaţii de colonizaţi, care li se inoculează zilnic, vitriolat, prin toate mediile de informare accesibile şi impuse ca surse majore oficiale. E la fel de clar că, agitaţi, obosiţi, stresaţi, înfricoşaţi de a nu greşi şi a pierde şi puţinul pe care au reuşit, măcar aparent, să-l agonisească, uneori iluzoriu, romînii sînt laşi pînă la a ridica mîinile sus la jaf, neîncrezători pînă la paranoie şi dornici de sînge pentru a vedea pe cineva suferind pentru răul pe care-l percep ca sursa nefericirii lor şi pe care-l atribuie mereu altora, ei fiind mereu, invariabil, simple victime fără vină, atît la nivel colectiv cît şi individual. E clar că acei cîţiva, raportat la grosul populaţiei, care ţin frîiele, cei vizibili, păpuşile zise politicieni, cît şi cei din umbră, şefii serviciilor secrete ce deţin controlul şi poartă răspunderea principală pentru starea de azi a ţării, se bucură de situaţie şi trag tare cît pot, cît timp se poate, că lumea începe să se mişte iar prin jur şi mîine nu ştii ce răsturnare vine cu vreun crivăţ care să-i măture. Iar exemple în istoria locurilor carpato-danubiano-pontice sînt cu duiumul, chiar în perioada contemporană, fără a fi nevoie să te oboseşti să cauţi prin arhive prăfuite... Deşi romînii nu dau atenţie, spaţiul public, aspectul vizual, interacţiunea umană, adică atitudinea fiecăruia în raport cu ceilalţi în diversele situaţii, oficiale, personale, contribuie cel mai mult la menţinerea climatului nesănătos şi la agravarea bolii sociale cronicizate în care se tîrăşte populaţia din Romînia. Aici, datorită volatilităţii sale, au loc toate intervenţiile, provocările externe, aici se slăbesc şuruburile societăţii, aici se degradează moralul populaţiei, prin atitudini provocate, voite, prin aşa-zise asociaţii care, corupînd funcţionari dornici de îmbogăţire, preiau atribuţii publice care nu ar trebui să fie atinse de ele, făcînd profituri din contracte oneroase cu statul corupt în timp ce distrug coeziunea societăţii, ca nişte viruşi instalaţi pentru a distruge societatea atacată. Cum să văd altfel acţiunile de blocaj pe faţă la care se dedau aşa-zisele asociaţii de protecţie a animalelor cînd iau cîini pe care-i lasă liberi, pentru care romînii plătesc impozite pentru a fi sfîşiaţi de haitele cvasiturbate, în profitul funcţionarilor şi patronilor acestor grupări de sabotaj social (asociaţiilor respective), care continuă să distrugă mediul social?

La fel fac şi unele firme şi bănci intrate pentru a prelua controlul asupra unor segmente economice şi a le manipula şi utiliza ca elemente de presiune asupra administraţiei care le-a cedat cu largul concurs al propriilor săi funcţionari corupţi. Cum să văd altfel faptul că, deşi Romînia dispune de gaze, petrol şi energie, firmele occidentale care au preluat controlul asurpa distribuirii lor, impun nişte niveluri de profit de japcă pe faţă, acuzînd apoi prin presa aservită lor pe ruşi că vînd gazul la preţul cel mai mare din Europa? Cum să văd altfel manipulările din sistemul bancar, cînd băncile acordă credite preferenţial pentru importuri, împingînd populaţia să consume din import, scoţînd astfel valuta din ţară pentru a-şi lua partea dincolo de graniţe de la cei cu care colaborează în sensul acesta. În acest timp, fostele firme competitive de stat sînt pe butuci, lipsite de finanţare, că, de, piaţa e liberă, statul nu poate subvenţiona, pentru a fi puse în genunchi şi a fi luate pe preţ de nimic de către îngeraşii aşteptaţi, aşa-zişii investitori străini, mereu aceiaşi, în principal cei din UE şi SUA. Iar cînd vreo firmă rusească încearcă să cumpere ceva ce pare mai de folos pentru tutelarii occidentali, încep sabotajele în fabricile respective, şantajele, presiunile prin ziare pentru a-i face să renunţe, să se care, aruncîndu-li-se în spate toate mizeriile posibile. Sacrificaţii: muncitorii rămaşi pe drumuri, morţi de foame la propriu, siliţi să ia calea căpşunilor sau a centurilor oraşelor vestice, în funcţie de sex, abandonîndu-şi copiii bunicilor bătrîni şi bolnavi, care schinjuiesc şi ei cîte o găină, o capră, o vacă, să le dea ouă şi lapte, nesacrificîndu-le pentru carne că rămîn fără element de supravieţuire. Dar, oficial primesc ajutor de la stat, paraziţii, nu? O duc bine pe hîrtie. Îşi permit să nu muncească pămîntul, îl lasă-n paragină, leneşii, nu? Păi cum să muncească, cu ce?!? Firmele interne, cît timp nu sînt preluate de vreun fost securist ajuns participant la jaful naţional, sînt pe ducă, iar lupta e acum între securiştii mari ce deţin unele firme profitabile, dorite de aşa-zişii investitori externi, de fapt agenţi ai serviciilor lor, care vor să pună mîna pe avuţiile ţării pentru a o controla, şi aceşti aşa-zişi investitori, care tocmai din acest motiv, al preluării, au şi provocat lovitura de stat din 1989. Să înţeleg că cei de la OMV, de exemplu, care au luat Petromul cu japca, sînt cu adevăraţi investitori? Să fim serioşi... Oricum, să nu-l fi luat ei, ar fi încăput pe mîna fraţilor Păunescu, Tender, a lui Voiculescu, Videanu, etc., prea mulţi să-i mai enumăr aici, dintr-ăştia cu familie mare, bine situaţi... Lasă, că la energie, Romînia a cîştigat la Haga, ape multe din Marea Neagră. Păi cum era să piardă cînd era vorba că Romînia e doar o păpuşă a Chevronului, iar Haga e controlată de aceiaşi politicieni de la Washington, care iau bani de la Chevron, printre altele, la fiecare mandat? Să vezi ce o să cîştige romînii de pe urma acestui mare cîştig: mai multe zerouri la facturi! Ce democraţie şi liberă iniţiativă, domnule!!!

Pe străzi, aşa-zişi huligani, despre care toţi spun cu toleranţă şi indolenţă că, „n-ai ce le face, n-au cei şapte ani de-acasă” provoacă adevărat haos în trafic. Oare ei sînt cu adevărat nişte prost crescuţi sau mulţi dintre ei sînt chiar implantaţi care o fac voit pentru a provoca griji momentane, a produce rupturi vieţii sociale, a slăbi coeziunea şi încrederea cetăţenească, a slăbi moralul populaţiei? Parcă ştie cineva cine e doar prost crescut ce imită ca maimuţa ceea ce vede şi cine provoacă totul cu un scop? Şi cum să văd atitudinea multor poliţişti, procurori, judecători, avocaţi şi politicieni, toţi, în fapt, doar mafioţi, care aprobă şi aplică nişte legi ce fac posibile uşor cele mai mari crime, omoruri, accidente mortale, lovituri ce provoacă infirmitate permanentă, violuri, jafuri în case, blocînd soluţionarea lor justă prin tertipuri mărunte, de aşa-zisă lipsă de procedură, deşi fondul e clar. Cînd în propria casă dreptul la apărare se dă selectiv şi limitat, iar pentru viol se cere mediere, ce să mai cred? Măcar în Congo asemenea cazuri s-ar rezolva mult mai cinstit şi eficient...

Obligat să meargă mereu cu capul plecat, fie şi măcar pentru a nu călca în reziduurile cîinilor, să fie cu nervii întinşi la maxim prin mijloacele de transport de suprafaţă pentru a nu fi victima hoţilor de buzunare, să fie slugă la muncă în faţa unui aşa-zis şef total incompetent şi supus, la rîndul său, unor ordine şi mai debile de mai sus, romînul este preluat acasă de răgetele animalice de la televizor, de pe toate canalele, ai căror protagonişti sînt puşi şi plătiţi să facă zgomot de către patronii lor ce luptă pentru acapararea resurselor ţării, patroni interni şi externi, după cum au interese. Licăriri de speranţă mai sînt, mai sînt tîrguri de carte, mai sînt nopţi albe pe la muzee, dar romînul nu mai are ochi să citească printre rînduri. Îmbulzeala mare e la cărţi cu coperţi sclipitoare, de învăţat engleza la modul general şi la exponate fără substanţă intelectuală, dar cu pregnanţă vizuală. Mi se va răspunde că aşa e şi prin alte părţi. Vă întreb: vă comparaţi cu vecinii şi cînd sînteţi grav bolnavi? Cînd vă doare, cînd cancerul e vizibil, aşteptaţi ca vecinul să meargă primul la doctor să-l urmaţi? Sau, e clar, în situaţia curentă a societăţii, cancerul nu e, încă, vizibil. Nu doare încă, e bine... Poate, cumva, nu aţi uitat Grecia şi Ciprul, două ţări pline de inconştienţi, ca la romîni. În 2004 Grecia visa, era campioană europeană la fotbal, era bine, distracţie! Au dus-o în vise grecii pînă cînd i-au trezit din somn cei ce le-o pregăteau, din Vest, în colaborare cu cei din interior, trădătorii corupţi. E bine acum? Sau nu e nici asta o lecţie? În loc să tindă în sus, romînii se uită dacă e cineva mai jos şi adorm la loc, că nu sînt ei ultimii, la alţii e mai rău. Dar gravitaţia, că trăim într-o lume fizică, deocamdată nu trage pe nimeni în sus, raportat la pămîntul pe care călcăm şi unde vom merge cu toţi, ci doar în jos... iar contactul cu pămîntul rezultat prin cădere e dureros pentru cei ce se ciocnesc de el. Popoarele, în istorie, au simţit-o pe pielea lor de fiecare dată cînd s-au lăsat pradă lenei şi beţiei degenerării. Fizica nu iartă...

În tot păienjenişul ăsta lumea ridică din umeri: ce să faci, asta e... Pe de altă parte, soluţiile pot fi uimitor de simple, iar orice călătorie lungă începe cu primul pas. Dumnezeu îi ajută pe curajoşi mereu, la fapte bune, dar trebuie un efort, un curaj, o solidaritate.

Primul pas, a lupta cu armele celor ce le impun. Iar aici sînt trei măsuri:

Prima măsură e să mergeţi la vot toţi şi SĂ ANULAŢI VOTURILE TOATE, PUNÎND ŞTAMPILE PE MAI MULŢI PÎNĂ VI SE USUCĂ CERNEALA DE PE ŞTAMPILĂ. Nu a nu merge la vot, ci a-l anula, aici e diferenţa. Deşi serviciile au grijă să pregătească saci suplimentari cu buletine ştampilate pentru cei pe care-i susţin, le va fi greu să pareze un protest masiv, naţional, de acest gen. Toţi puteţi face asta în cabina de vot. Nimeni dintre candidaţii de acolo nu vă reprezintă, nu au vreun interes, toţi sînt puşi spre a fi praf în ochi, spre a vă jefui. Sau Băsescu, cu Roşia Montană, sau Ponta, cu Pungeşti, vă spun, cumva, altfel? Toţi sînt la fel, puşi pe jaf, lipsiţi de orice griji că ar putea să-i întrebe cineva de ceva... Doar printr-un asemenea protest veţi putea să-i faceţi mai atenţi.

Măsura 2: pentru că se permite încă prin legea de azi să se facă petiţii comune către parlament ca iniţiative legislative, deşi legea e destul de restrictivă, UNIŢI-VĂ ŞI CEREŢI ÎN SCRIS MODIFICAREA LEGII PARTIDELOR POLITICE. Dacă, după lovitura de stat din 1989, Iliescu permisese prin decret formarea unui partid cu un număr minim de 251 de membri, acum ROMÎNIA ARE UNA DINTRE CELE MAI DICTATORIALE LEGI DIN LUME, cu 25000 de membri domiciliaţi în cel puţin 18 judeţe! După Romînia, în UE, urmează Portugalia cu 7500 de membri fără legătură cu localitatea de rezidenţă. Bulgaria şi Polonia cer doar 500 de membri, Letonia doar 200, iar unele state ca Franţa, Spania, Belgia nu cer niciun membru. E logic că, dacă ai o idee de organizare mai bună, trebuie să te înregistrezi mai întîi, s-o propagi legal, nu pe şest, aşa încît lumea să fie convinsă şi să adere la partidul tău în cunoştinţă de cauză. Dacă nu te lasă să ai partid rezultă că activitatea ta va fi în afara legii pentru a-ţi aduna membrii necesari. În fapt, e clar, formarea de noi partide politice în Romînia nu e posibilă azi, şi fac un pariu sigur că, de fapt, azi NICIUN PARTID NU ÎNDEPLINEŞTE CRITERIILE LEGII, FĂCÎND DIN ROMÎNIA O DICTATURĂ MASCATĂ, COLONIE A NATO ŞI UE, CARNE DE TUN ÎN CAMPANIA LENTĂ SPRE EST. UDMR nici măcar nu se ascunde, e doar o asociaţie culturală, nu partid. Şi, oricum, care e rostul partidului etnic, ce reprezintă doar un grup mic, lăsînd la o parte majoritatea care-i asigură existenţa legală prin subvenţii? Rusia, aşa-zisa dictatură cruntă din ziarele vîndute, cea mai întinsă ţară din lume şi cu o populaţie de 150 milioane de oameni, cere doar 500 de membri pentru formarea unui partid nou şi fără legătură cu zona de rezidenţă! Tot în cadrul acestei măsuri, în iniţiativa legislativă, cereţi să se elimine orice contribuţie privată la partidele politice. Cu aceasta, partidele vor fi separate de particulari. Să se oblige doar mediile de informare să publice în anumite limite şi în mod egal luările de poziţie. Detaliile pot fi stabilite, dar acestea sînt liniile principale absolut necesare.

Pasul 2: organizarea la nivel local – formarea unor asociaţii locale de participare, care să includă toţi rezidenţii apţi, prin rotaţie, pentru a se veghea la instaurarea liniştii, ordinii, curăţeniei şi siguranţei. Poliţia, pînă nu există vreun mort, nu intervine, ba te ia şi la mişto. Ce veţi aştepta, să se ajungă ca în Mexic, unde mafioţii băteau la uşile localnicilor cerîndu-le să le facă baie fetelor lor că le împrumută pentru cîteva zile?!?

Pasul 3: Dacă cele de mai sus sînt ignorate, cereţi-le în mod mai radical, în stradă, căci ele sînt ignorate tocmai pentru că vă dau puterea şi instituie democraţia, şi ele sînt măsuri necesare ca premise pentru o viaţă mai organizată, mai bună.

Problema e, însă, în final, alta: pentru a pune întrebarea de mai sus, e necesară o condiţie, anume, să şi vrem ceva. Dacă nu ne unim în iniţiative bune, prin care să facem curăţenie în propria ţară, dacă sîntem laşi şi ipocriţi, mereu vom rămîne sclavi manipulaţi, îndreptaţi mereu contra celor de acelaşi crez cu noi.

Spre comparaţie: Rusia cea blamată, după ce a căzut din cauza propriilor trădători în 1991, s-a ridicat singură, prin propriile resurse, făcîndu-şi singură curăţenie în propria ogradă. Fără a-l proslăvi pe Putin, totuşi, nu se poate spune nimic contra evidenţei: a ridicat cea mai mare ţară din lume din mocirlă, aşezînd-o din nou pe scaunul de superputere. Iar asta în doar circa 15 ani!! Desigur, la asemenea viteză faci şi erori, nimeni nu e perfect. Desigur că a trebuit şi trebuie încă să se folosească de o administraţie învechită, plină de obosiţi, de slujbaşi cu mentalităţi de satrapi, de clevetitori, de interpuşi din Vest, de chibiţi ce pun beţe în roate. Desigur că mai are de luptat cu mulţi ce trag să-şi păstreze avantajele în dauna progresului ţării. Desigur că presa occidentală speculează orice mişcare a lui pentru a-l ponegri din nou. Astea sînt nimicuri, evidenţa, deasupra oricărui detaliu, e clară ca o zi senină de primăvară: Rusia urcă mereu, se vede cu ochiul liber chiar şi prin evoluţiile din zilele acestea, iar asta nu le place celor ce nu se mai satură de petrol şi gaze, celor ce vor dominaţia mondială exclusiv în propriul folos, ce fac blocuri militare, aşa-zis apărări colective, contra unor ameninţări inventate pentru a le crea pe toate continentele, celor ce nu se mai satură de bani şi vor să înglobeze toată economia mondială la carul orgoliului lor, care, prin acţiunile lor, blochează progresul ştiinţific paşnic, dirijînd lumea doar spre invenţii ucigătoare, celor care aduc prejudicii propriilor popoare, ale căror voci de conştiinţă sînt tot mai insistente pe toate forumurile şi prin toate locurile publice. Cei în cauză sînt în principal, marii bancheri şi petrolişti din New York, Londra, Viena, şi alte metropole occidentale, din SUA şi vestul UE, care produc toată agitaţia mondială, ajutaţi de politicienii şi de serviciile secrete din care provin cu toţii. Căci dacă înainte armatele luptau pe faţă şi ocupau, acum serviciile infiltrează agenţi sub asemenea acoperiri şi controlează totul, avînd aceleaşi avantaje ca şi în urma unei ocupaţii, cu mult mai puţine costuri. Inteligent, nu? La ocupaţie trebuie să dai măcar cetăţenie, ceva drepturi celor ocupaţi. Romînii stau ca cerşetorii la ambasada SUA, n-au nici măcar drept de viză, deşi sînt carnea de tun a SUA prin Irak, Afganistan, iar mai nou chiar ţinte acasă, prin amplasarea unor arme de interceptare chiar pe teritoriul propriu. Imperiul Roman ocupa unele state şi nu acorda cetăţenia romană cetăţenilor, ţinîndu-i în regim clientelar. Coloniile africane ale Vestului, în sec. XIX-XX aveau cam acelaşi statut. Romînia experimentează acum situaţia.

Din ce în ce mai mulţi americani şi vest-europeni pleacă din ţările lor, scîrbiţi de atitudinea ipocrită a guvernelor lor, iar vocile lor sînt tot mai puternice peste tot. Ei s-au trezit, au început să cheme la o reacţie contra acestui abuz mondial. În lungul şir al celor ce iau atitudine sînt clasici faimoşi care sînt cvasiignoraţi în Romînia. Printre ei, Jacques Bergier, Bernard Thomas, Noam Chomsky, Klaus Werner, Hans Weiss, Willian Engdahl, John Pilger, Naomi Klein, John Perkins, Julian Assange, Edward Snowden. Iar lista e foarte mare. Desigur, fiecare diferă puţin în nuanţe. Totuşi, ţinta principală pe care o atacă e aceeaşi: imperialismul occidental, ipocrizia, lupta pentru dominaţia mondială, minciuna, adică transferul relelor asupra celor ce le opun rezistenţă, printre care şi ţările BRICS. Înainte de acestea erau lumea latino-americană, blocul comunist, apoi ţările nealiniate. SUA şi Anglia (Marea Britanie e doar un mod eufemistic de a masca lucrurile, uitaţi-vă la Scoţia să înţelegeţi) au atacat America Latină prin anii 60-70, îngenunchind-o. Franţa şi Germania de Vest s-au raliat pentru a termina cu Estului Europei, în anii 90. A urmat Iugoslavia, făcută praf de aceeaşi coaliţie fatală. Mai era o firavă alianţă a lumii arabe, i-a venit rîndul la nimicire. China e mereu ţinută în şah, iar acum, cînd Rusia are pretenţii să nu mai vrea să depindă de speculaţiile magnaţilor banchero-petrolişti pentru evaluarea combustibililor rezultaţi prin munca sa, dorind să creeze o zonă economică BRICS mai integrată, cu o bancă separată de dominaţia dolarului, acum i se dă în cap. Reacţia Rusiei, de a se opune, de a cere o lume multipolară, bazată pe respect reciproc şi pe toleranţă, pe schimburi cinstite între naţiuni, e pe deplin justificată în această situaţie. Iar Romînia, din păcate, e angrenată în acest joc periculos, fiind pusă la picioarele agresorilor. Carne de tun, loc de depozitare a armamentului occidental contra Estului coreligionar şi cu aceleaşi tradiţii şi obiceiuri. I se iau resursele şi i se dau asigurări şi zîmbete...

Inconştienţa de azi va fi plătită, din păcate, de generaţiile următoare. Nimic nou în istorie. Sau, poate, chiar cei de azi, ei înşişi s-ar putea să apuce să vadă efectele propriei indolenţe şi lipse de respect social... În speranţa că romînii vor, totuşi, să-şi asume activ, nu pasiv, curăţenia morală a lor înşişi şi fizică a propriei ogrăzi, am propus cele de mai sus. Sper ca în ceasul al doisprezecelea, lumina să intre şi în capetele romînilor mei dragi, pentru siguranţa şi bunăstarea lor. Sper din suflet ca miracolul Învierii, care se apropie, şi de care romînii iau act anual în gol, ca prilej de excursii cu ambulanţa pe ruta domiciliu-spital din cauza supraîngurgitării şi a toxiinfecţiilor alimentare, să le aducă şi învierea cugetelor pentru a înţelege şi a lua atitudine ca cetăţeni liberi şi responsabili faţă de soarta propriei ţări, adică a lor înşişi şi a urmaşilor lor.

Aripa moscovită a Ordinului Ioanit

În activitatea de răspândac - mai ales rusofil - nu contează argumentarea, documentarea, logica. Doar afirmaţiile senzaţionaliste, îmbinate cu rudimente extrase din "teoria conspiraţiei". În acord cu acest mod de gândire, internetul a fost inundat de tot soiul de postaci care pretind că "Rusia luptă împotriva masoneriei", pe când uneltele societăţilor oculte ar fi numai şi numai UE şi NATO. Lasând la o parte că sunt "masonerii" şi "masonerii", că acestea au activat în strânsă legătură cu serviciile secrete, că au avut proiecte diferite şi, prin urmare, conflicte, se uită că însăşi Rusia s-a bazat în expansiunea ei imperială pe propriile "societăţi secrete", adică pe "masoneria" proprie. În fond, ce a fost "Eteria" şi căror interese geopolitice slujea? Dar de Ordinul Ioaniţilor spun răspândacii vreo vorbă? Cu ani în urmă menţionaseră Dan Amedeo Lăzărescu (Dumnezeu să-l odihnească) cât şi Bălăceanu Stolnici (dacă mai reţin bine), că Ordinul Cavalerilor Ioaniţi se afla în slujba Rusiei. Iată că reproduc mai jos un articol preluat chiar de pe Vocea Rusiei, semnat M. Faustova, şi lucrăm, cum s-ar spune, "cu materialul clientului":

Ordinul de Malta se înapoiază în Rusia?

Pentru prima oară în ultimii 200 de ani, Marele Maestru al Ordinului de Malta vizitează Rusia. Deja astăzi, vizita Marelui Maestru al Ordinului de Malta, organizaţie catolică suverană este numită la Moscova - istorică.

Galerie foto: În Rusia a fost adus tezaurul Ordinului de Malta 

Ordinul de Malta, sau Suveranul Ordin Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta – este în prezent unul din cele mai faimoase ordine cavalereşti spirituale ale Bisericii Romano-Catolice. El a apărut în anul 1099 ca o fraternitate religioasă şi de caritate de la Spitalul Sf. Ioan cel Milostiv, în Ierusalim. Deja în anul 1120 el s-a transformat din societate într-un ordin militar-religios, condus de Marele Maestru. În diferite perioade istorice el este numit Ordinul Ioannites, sau Ordinul Ospitalierilor. El a primit denumirea de Ordin de Malta abia în secolul al 16-lea, după expulzarea Ordinului din Rodos în Malta. La sfârşitul secolului al 18-lea, istoria ordinului practic s-a întrerupt, însă datorită Rusiei această organizaţie a fost nu numai salvată, ci şi consolidată semnificativ, a relatat într-un interviu exclusiv pentru Vocea Rusiei, prim consulul ambasadei Maltei în Rusia, Nicola Savoretti.

„În 1798, în timpul războiului Franţei cu Marea Britanie, Napoleon şi structurile masonice au ocupat Malta şi au alungat Cavalerii din insulă. Numai Rusia a îndrăznit, în acele vremuri tulburi să acorde adăpost Ordinului nostru. Împăratul rus Pavel I, căruia îi erau apropiate valorile şi idealurile cavalerismului, a oferit Ordinului, Gatcina şi i-a făcut cadou 216 mii de ruble de aur. În acest fel, el a salvat Ordinul şi a cerut în schimb următoarele: în primul rând ca ordinul să fie nu numai catolic, ci general creştin, în al doilea rând ca el să devină Mare Maestru, în pofida faptului că era deja căsătorit şi ortodox, în al treilea rând ca limba rusă să devină un simbol al Ordinului nostru. Problema constă în faptul că simbolul Cavalerilor de Malta este o stea cu opt colţuri. Opt raze simbolizează limbile oamenilor care au întemeiat ordinul nostru. Pavel I a cerut ca centrul stelei să fie considerată limba rusă”.

De facto, în anul 1798, împăratul rus a fost totuşi numit Mare Maestru al Cavalerilor de Malta. El a fost încoronat cu o coroană specială, iar reşedinţa Ordinului a fost mutată la Sankt-Petersburg. De atunci, timp de câţiva ani, crucea malteză cu opt colţuri a devenit unul din simbolurile de stat ale Imperiului Rus. Dar, în timp ce reprezentanţii ioaniţilor încheiau formalităţile juridice la Vatican, Paul I a fost ucis, şi istoria Ordinului în Rusia s-a întrerupt pentru mult timp. După aproximativ două secole, în 1992, prin decretul preşedintelui Rusiei, Boris Elţin, la Moscova a apărut ambasada Ordinului. Este însă adevărat, că deocamdată la Moscova nu se află Cavaleri de Malta. „Noi nu am reuşit să ridicăm pe nimeni la rangul de cavaler nici în secolul 18, nici în secolul 20”, a menţionat Nicola Savoretti. Poate, după sosirea lui Matthew Festing, în ţară vor apare totuşi primii Ospitalieri.

Govorit Moskva!

"Autorul este angajatul nostru dar Vocea Rusiei nu răspunde pentru el". Am parafrazat finalul des întâlnit al articolelor semnate "Valentin Mândrăşescu" (VM, în continuare, şi, apropo, posibil ca iniţialele să facă referire la "Vocea Moscovei") apărute în oficina de propagandă denumită "Vocea Rusiei". Articolele personajului (sau entităţii colective?): un amestec de adevăruri şi minciunele, dezinformări şi mitomanii pure, ambalate cu toate pentru a fi pe placul amatorului mioritic de senzaţii tari cu iz conspirativ. În toate premărindu-se, să nu uităm, Maica Rusia şi binefacerile fără preţ pe care ni le-ar putea aduce ea.

Dar materialele scrise de acest "jurnalist" nu trebuiesc minimizate pentru că uneori "gura păcătosului adevăr grăieşte" sau, mai degrabă, îl dau pur şi simplu de gol prin încrâncenarea cu care se grăbeşte să combată. Şi pot da lesne câteva exemple care mie, citindu-le acum, îmi întăresc anumite presupuneri.

- că procesul lui Adrian Năstase e urmare a mâinii lungi a Moscovei: "Guvernatorul expirat", după cum îl numeşte VM, nu a înţeles ce i se întâmplă la proces pentru că "Năstase a declarat că, dacă ar fi încheiat un contract cu Gazprom, Vestul l-ar fi apărat cu aceeași insistență cu care o apără pe Iulia Timoșenko". ("Guvernatorul expirat" Adrian Năstase) Evident că VM evită să spună ce anume a iritat şi irită Moscova de un deceniu încoace în legătură cu România iar faptul se datorează abilităţii lui Adrian Năstase: intrarea în NATO.

- din alt articol ("Dan Dungaciu a descoperit axa Moscova-Budapesta") aflăm că analistul cu pricina este, se putea altfel?, rusofob. Ni se demonstrează şi clarviziunea Ungariei, a cărei "reorientare spre Est" a fost chiar aplaudată de comunitatea occidentală. Ca în mai vechile discursuri sovietice: Vestul este pe marginea prăpastiei tovarăşi! El nu va avea resurse pentru Parteneriatul Estic la Vilnius. România ar face bine să trateze de una singură cu Rusia şi ar fi o greşeală să se creadă, spune VM, că principalul pericol l-ar reprezenta axa Moscova-Budapesta.

- ce se petrecea în ţara lui Putin din martie 2013? "Rusia este gata pentru intervenţii militare în afara frontierelor sale". Drept e că şi în 2008 mai fusese gata, dar acum "Forţele pentru Intervenţii Speciale" vor fi utilizate pentru „atingerea unor obiective cu caracter militar, politic, economic sau psihologic”. Te pomeneşti că ăştia or fi mascaţii fără însemne ce bântuie prin Crimeea!

- "România se pegăteşte de război?", se întreba, cu gânduri negre, VM. Penibilităţile cu care şi-a însăilat făcătura "jurnalistică" au fost demontate însă într-un articol de răspuns din RumaniaMilitary.

- VM se grăbeşte să se dezică de afirmaţiile altui slujbaş moscovit, însă cu domiciliul la Tiraspol, şi care afirmase că România va fi dezmembrată. Nu e adevărat!, ţipă VM UE vrea dezmembrarea României! Şi minţiţi şi când spuneţi că Moscova a intervenit în decembrie 1989 împotriva lui Ceauşescu. Ba CIA a fost, nu KGB-ul. Partea bună a articolului este aceea că ne dăm seama că ruşii nu mai sunt ceea ce erau o dată în domeniul dezinformării. Sovieticii ştiau că negaţiile directe nu sunt permise în aceste operaţiuni de înşelătorie.

- Poate nu ştiaţi dar anul trecut România s-a prăbuşit! Sau ar fi trebuit să se prăbuşească în conformitate cu previziunile sumbre ale domnului VM. În principiu, aceeaşi placă din vremurile marxism-leninismului la care am mai făcut referire: putredul occident care stă să se prăbuşească din clipă în clipă. Doar că acum mânia proletară nu mai stă în mâinile ocupanţilor tronului de la Kremlin ci în discursul guvernului social-liberal. VR tunase şi fulgerase mai înainte şi împotriva guvernărilor PDL-iste dar nu grija de soarta poporului român îl împinge de la spate. În acest gen de replici mediatice se reflectă viziunea lui Putin despre "democraţiile occidentale" în integralitate.

Pentru final vă mai propun un exerciţiu. Voi reda mai jos titlurile tuturor articolelor publicate de acest VM în decursul anului 2013 şi până astăzi. Trecerea în revistă oferă un soi de cadru mental în care i se cuprind gândurile şi intenţiile lui (sau ale echipei), dar şi fixaţiile, obsesiile ori maniile, şi ne oferă o viziune cât se poate de concludentă:


IANUARIE 2013:

Anul 2013 va fi un an al gazului scump
Perspectivele SUA ăn anul 2013
Scrisoarea deschisă a lui Gerard Depardieu, adresată jurnaliştilor ruşi
Foreign Policy: Vladimir Putin este cel mai influent om de pe planetă
BNR - o instituţie de administrare colonială?
Prăbuşirea economică a României. Prognoză pentru 2013
Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale
"Campania de denigrare" a Monicăi Macovei
Un nou pact ruso-american?
Rusia pregăteşte un sistem pentru doborârea sateliţilor americani
Dmitri Medvedev: "Nu vom cumpăra obligaţiuni europene"

FEBRUARIE 2013:

Din culisele revoluţiei islandeze
România se pregăteşte de război?
Dezintegrarea teritorială în contextul Statelor Unite ale Europei
Americanii sunt pe cale să renunţe la Deveselu
"Liderii americani cred în infaibilitatea dolarului, dar se înşeală" - consilier CIA
Război civil în serviciile secrete
SUA renunţă la Europa de Est
Se pregăteşte o revoluţie anti-Ponta
Frustrările domnului Gitenstein

MARTIE 2013:

Dezastrul cipriot privit de la Moscova
Evoluţia lui Adrian Năstase
Berezovski i-a cerut iertare lui Putin înainte de moarte
Rusia este gata pentru intervenţii militare în afara frontierelor sale
După Cipru, urmează Franţa
Marea înfrângere a preşedintelui Băsescu
"Urma MI-6" în moartea lui Berezovski
CIA înarmează şi antrenează teroriştii sirieni
Biserica ortodoxă din Cipru încearcă să salveze economia ţării
Ultima scrisoare a lui Berezovski
A doua suspendare a lui Traian Băsescu
Oligarhii ruşi au "ţepuit" Uniunea Europeană
Francisc ar putea închide Banca Vaticanului
Va deveni Finlanda un "Hong Kong rusesc"?
Ipoteză: criza din Cipru a fost provocată de un serviciu secret german
Demonstraţie de forţă militară la Marea Neagră
China va deveni principalul cumpărător al gazului şi petrolului rusesc
Clienţii băncilor din Cipru vor pierde 62,5% din valoarea banilor din conturi
Marea Britanie propune renunţarea la libera circulaţie ăn UE
Berezovski a finanţat "revoluţia" de la Chişinău din 2009

APRILIE 2013

Victor Ponta şi-a "ciuruit" electoratul
Dictatura "democraţilor"
"Mafia română" a închis Muzeul Luvru
The National Interest: "SUA decontează politica anti-rusească"
Povestea "teroriştilor din Boston": o înscenare de zile mari?
Rusia a cerut cercetarea viitorilor terorişti de la Boston în 2011
Germania forţează ţările europene să renunţe la suveranitate
Scenariu: teroristul din Boston a fost recrutat de seviciile secrete americane
Vladimir Putin, cel mai popular plitician în Moldova

MAI 2013

Moscova sfidează Vestul şi Israelul. Siria va primi armament rusesc
Experţii americani sunt "ultragiaţi" de comportamentul FSB
Rezultatul vizitei premierului israelian la Moscova este zero
Sondaj Pew Center: Europenii nu mai au încredere în UE
Agentul CIA reţinut la Moscova: mason, intelectual şi latifundiar
"Soluţia argentiniană" pentru combaterea evaziunii fiscale
Zona Euro reintră în recesiune
Scandalul Ponta vs SRS: "Sistemul" atacă şi câştigă
Ponta joacă la cacealma
Parlamentarii români votează reînvierea Nabucco
Rusia investeşte 800 milioane de dolari în căile ferate din Serbia
Victor Ponta şi mirajul gazelor de şist (I)
SUA împinge România spre Rusia (I)
SUA împinge România spre Rusia (II)
Victor Ponta şi mirajul gazelor de şist (II)
SUA împinge România spre Rusia (III)
Realpolitik în relaţiile ruso-române
Sfatul unui laureat Nobel pentru România: ieşirea din UE
Conflictul Ponta vs Oettinger: adevărul doare
Scandalul "Antena 1" şi valorile europene

IUNIE 2013:

Requiem pentru Antena 3 şi "mogulul" Voiculescu
Mugur Isărescu şi Grupul Bilderberg
Libertatea presei este un risc pentru securitatea SUA
Pentagonul se plânge de reducerile bugetare
Traian Băsescu şi o nouă mostră de ipocrizie cruntă
Propaganda gay în şcolile din România
Washingtonul dezgheaţă axa Moscova-Bucureşti
Băsescu şi Ponta deschid calea "căsătoriilor" gay
"Valorile euroatlantice" şi propaganda homosexualităţii
Călătoriile interesante ale lui John Brennan
Biserica Ortodoxă din Moldova ameninţă politicienii cu excomunicarea
Criza din Transnistria. Blocajul orgoliilor rănite
Ecologiştii acuză SUA de muşamalizarea studiilor despre gaze de şist
Rusia şi China: încă un pas spre o alianţă economică
Islanda renunţă la aderarea la Uniunea Europeană
Eşecul Nabucco este eşecul lui Traian Băsescu
Ce urmează după eşecul Nabucco? România rămâne fără gaz ieftin

IULIE 2013:

Viitorul relaţiilor româno-ruse în viziunea lui Alexandr Dughin
Problema scutului anti-rachetă în viziunea lui Igor Korotcenko
Lovitura de graţie pentru Voiculescu
România se întoarce spre Est
Reformatarea Europei de Est
Traian Băsescu versus Vocea Rusiei
Informaţii noi despre "operaţiunea Hayssam"
Prezentul şi viitorul lui Hayssam
Ali Nassar despre Hayssam: operaţiune neoficială şi ilegală

AUGUST 2013:

Băsescu se joacă cu focul
Relaţia toxică cu FMI
Conflictul cu Osetia de Sud. Lecţii pentru viitor
Edward Snowden: o operaţiune BRICS
Siria: dedesubturile conflictului
"Ne dorim să evităm apariţia războiul dintre civilizaţii" - Lavrov
Băsescu şi comedia Nabucco
Coaliţia anti-Assad s-a şubrezit
Rusia şi China lucrează în tandem pentru apărarea Siriei
Paroxismul trădării. Roşia Montană

SEPTEMBRIE 2013:

Roşia Montană: România este mai coruptă decât Congo
Rezultatul G20: America a suferit o înfrângere categorică
Siria: Diplomaţia rusă ţine în şah radicalii americani
Articolul lui Putin în NYT: un succes diplomatic şi mediatic
Reacţiile internaţionale la propunerile Rusiei în privinţa Siriei
Roşia Montana şi falsa dihotomie între "dreapta" şi "stânga"
Vladimir Putin susţine tradiţionalismul şi identitatea Rusiei
Kaizerul Merkel şi identitatea Europei
Prognoza VR s-a îndeplinit. Voiculescu condamnat la 5 ani de închisoare
Adio, Schengen
KGB salvează Roşia Montana
Obama a recunoscut existenţa lumii multipolare
Băsescu pregăteşte deturnarea protestelor împotriva RMGC
Situaţia reală a "embargoului" contra vinurilor moldoveneşti
Victor Ponta accelerează vânzarea ţării
Victor Orban propune naţionalizarea companiilor de utilităţi

 OCTOMBRIE 2013:

USL: Cronica unei trădări anunţate
De la Hollywood la "Stalingrad"
Excepţionalismul american este distrus
"Rolul Rusiei" în protestele de la Pungeşti
Ponta, Kosovo şi siguranţa naţională
Filiera Soros - Biden - Ponta
Dan Dungaciu a descoperit axa Moscova - Budapesta
Europa se pregăteşte să îngheţe
Moartea lentă a "petrodolarului"
Germania şi Brazilia fac front comun împotriva NSA
China atacă dolarul american
Shell îşi vinde exploatările de gaze de şist din SUA
Erdogan întoarce armele
India se întoarce spre Rusia
Ce câştigă România de pe urma amplasării scutului antirachetă pe teritoriul său?
Predicţie Merril Lynch: creşte dependenţa UE faţă de Gazprom
Vietnamul doreşte o integrare economică cu Federaţia Rusă

NOIEMBRIE 2013:

Aventurile balcanice ale gazului ucrainean
Emil Hurezeanu versus Vocea Rusiei
Latifundiarul Băsescu
Ştreangul energetic al Uniunii Europene
Război economic între Barroso şi Merkel
Război economic europeano-german
Politica reală a Germaniei şi iluziile Deutsche Welle
Interviu cu Willy Schuster. Povestea reală din spatele gazelor de şist
Victorie pentru Iran, înfrângere pentru Israel
Beijingul a rupt actul de coabitare Ponta - Băsescu
Criza economică europeană nu va fi depăşită până în 2018
Ucraina încearcă să fie trasă în Titanicul european
Bucureştiul vrea să folosească China împotriva Rusiei
UE se va destrăma la fel cu s-a destrămat URSS
Angela Merkel a torpilat Parteneriatul Estic
Concluzia summit-ului de la Vilnius: UE nu mai are bani
Uniunea Europeană mai dă o ţeapă României
Ponta ia lecţii de la Cameron
Massachusetts intenţionează să interzică fracturarea hidraulică

DECEMBRIE 2013:

Rusofobii europeni suferă de depresie
Ce va urma după "primăvara ucraineană"?
România renaşte la Pungeşti
Premierul român îşi bate joc de "visul european"
"Euromaidan". Post-scriptum
2014 = 1907?
Putin este liderul global al conservatorilor
Realitatea & Guşă: mincinoşii atacă Gazprom
Liderul partidului Zorii Aurii: Europenii trebuie să ne plătească despăgubiri
Europa s-a săturat de rusofobii filoamericani
Gânduri de Crăciun
Prognoză pentru 2014: România în flăcări?
CIA vs Erdogan
Rusia a găsit un "nou Kuweit" în Siria
Rosneft preia o parte a imperiului petrolier al familiei Rockfeller
Oraşul Dallas interzice fracturarea hidraulică
Anul deziluziilor
Patrick Buchanan: "Putin are dreptate"
Standard and Poor's subminează Uniunea Europeană
Viitorul USL în 2014

IANUARIE 2014:

Germania i-a dat o palmă lui Băsescu. Urmează şi altele
PSD a virat spre Est?
Europa a renunţat la Euromaidan
Deficit de demnitate naţională
"Guvernatorul expirat" Adrian Năstase
Germania şi colonia România
Băsescu şi Gazprom
Situaţia în Ucraina: caşcavalul este pus în capcană
Criza din Ucraina: oportunitate pentru "câştiguri teritoriale"?
Rusia a câştigat bătălia pentru OPAL
Zăpada apocaliptică
Putin întinde mâna Scoţiei independente
Oficial chinez: "Dolarul este rădăcina crizei economice globale"
"Revoluţia gazelor de şist" se anulează
Conflict pe axa Berlin - Washington
Izolarea strategică a României
Europa renunţă la sabotarea South Stream

FEBRUARIE 2014:

Merkel i-a mai dat o palmă lui Băsescu
Ponta salvează băncile străine cu banii românilor
Jocurile Olimpice, sub tirul propagandei occidentale
Soci 2014. Aspecte economice
Război civil în Ucraina
Situaţia în Ucraina
Viitorul minorităţii române din Ucraina
Crimeea luptă cu "autorităţile" de la Kiev
USL a murit
Ucraina se pregăteşte de faliment
Puciştii ucraineni au rămas fără bani
Situaţia în Crimeea
Condiţiile FMI pentru Ucraina "democratică"
Rolul lui Ianukovici în viitorul Ucrainei
China susţine Rusia în problema ucraineană
Miliarde de dolari pentru Crimeea, faliment pentru pucişti

MARTIE 2014

Moscova a pus pistolul la tâmpla dolarului
Puciştii ucraineni se pregătesc de război

Insultele lui Barbu "Cianură" la adresa Ortodoxiei româneşti

Acest articol, ce se aseamănă foarte mult în tezele sale cu inepţiile debitate de Lucian Boia, a apărut în publicaţie cu capital iudeo-francez "Historia", unde tartor înscăunat (adică director) se află Ion Cristoiu, "românul rupt în fund", după cum s-a autodefinit. Asemănarea de idei cu domnii cu atitudini atât de "corecte politic" ne face să înţelegem de ce acest culturnic al contemporaneităţii vede peste tot "legionari" şi ţipă isteric că îl agresează "neofasciştii". Ne devine mai clar acum motivul pentru care acest specimen de neokominternist vrea să cianureze România. Pur şi simplu, otrava se revarsă din interiorul spiritului său.

De ce sunt, astăzi ca şi ieri, cei mai mulţi dintre români ortodocşi nu este o întrebare la care istoria, ca ştiinţă socială şi umană, să poată da un răspuns incontestabil. Fireşte, investigarea în profunzime a timpului istoric ne poate aduce lămuriri preţioase. Istoriografia este în măsură să clarifice retrospectiv, în registrul plauzibilului, un număr de opţiuni individuale decisive, dar pare insuficient echipată pentru a răspunde dacă Ortodoxia, ca identitate colectivă aparent indestructibilă, este o alegere istorică relativ conştientă sau un fenomen ce nu a putut fi controlat în trecut şi nici nu poate fi explicat în prezent, în cheie raţională. Când au încercat să clarifice chestiunea, istoricii români s-au uitat cu precădere la contextul de putere sud-est european.

Mai întâi şi mai rar, la ponderea primului ţarat bulgar, responsabil de răspândirea slovelor la nord de Dunăre, ca şi de destituirea unui creştinism surprins de arheologi în flagrant delict de expresie latină, precum şi de robusteţea cu care slavonismul şi-a impus dominaţia şi a păstrat-o neatinsă până în secolul al XVII-lea. Apoi, au examinat cu mult mai multă atenţie actele de voinţă ale unor domni locali precum Nicolae-Alexandru, Vladislav, Laţcu sau Alexandru cel Bun, modul în care au fost întemeiate mitropoliile Ungrovlahiei şi Moldovlahiei şi a fost formulată în ţările lor o identitate politică şi religioasă la intersecţia dintre Ungaria, Polonia, misiunile romane, Imperiul Bizantin muribund şi Biserica Constantinopolitană.



Ortodoxia noastră, mai mult tradiţie decât credinţă. 
 

Numai că Ortodoxia românească are mulţi sfinţi, dar nu are un patron, un apostol, o dată a convertirii colective. Cu alte cuvinte, nu există nicio instanţă istorică anume şi nicio anumită personalitate cărora să le poată fi atribuită responsabilitatea alegerii Ortodoxiei în defavoarea creştinismului roman, precum şi, mai târziu, ataşamentul faţă de Ortodoxie dovedit în epoca Reformei şi în cea a unirii cu Roma. Acest eveniment din urmă ne poate ajuta să aruncăm o lumină mai proaspătă asupra acestei dificile probleme. Atunci când protopopii români din Transilvania, strânşi în sinod în anul 1698, au acceptat credinţa catolică şi unirea cu episcopul Romei, ei au stabilit un preţ pe care nu s-au arătat nicidecum dispuşi să-l negocieze: legea lor să rămână neschimbată. Potrivit declaraţiei sinodale, legea de care clerul se simţea atât de legat nu era decât un sinonim al obiceiului ecleziastic, ce cuprindea ceremoniile liturgice, sărbătorile, postul, calendarul şi alegerea episcopului de către protopopi. Prin urmare, tradiţia ortodoxă – surprinsă într-un stadiu natural, ferit de orice fel de influenţe culte – se înrudeşte mai degrabă cu dreptul cutumiar, decât cu cel canonic sau cu teologia dogmatică. „Ortodoxia“ românească apare mai degrabă ca o tradiţie fără credinţă, decât ca o tradiţie a credinţei.

Ethosul Ortodoxiei româneşti, ca şi capacitatea ei de a îndura timpul, ar fi aşadar de ordin precumpănitor politic şi juridic şi nu atât de factură propriu-zis religioasă. Apartenenţa la Biserica Răsăriteană nu s-a dovedit decât rareori a fi un exerciţiu moral al fidelităţii faţă de un Zeu mântuitor, aşa cum o asemenea loialitate poate fi prescrisă într-o serie canonică de texte normative, ci doar un ansamblu de practici sociale cu rost de omologare culturală şi de recunoaştere identitară. Acest tip de „Ortodoxie“ nu cere participare, ci supunere, nu presupune să crezi în ceva sau în cineva, ci să te conformezi opiniei majoritare. Pentru români, Ortodoxia este mai puţin o credinţă personală, cât o lege organică chemată să organizeze şi să guverneze corpul politic al grupului identitar medieval, apoi al naţiunii moderne. Etica pe care Ortodoxia le-a propus-o românilor a fost mai puţin o însumare de valori morale întemeiate pe principiul includerii celorlalţi în propria identitate creştină, cât o cultură comună sudată de o identitate etnică definită împotriva celorlalţi. Aşa cum a fost asumată şi trăită de români, tradiţia religioasă a Orientului creştin nu s-a manifestat ca un mod de a afirma credinţa, în mesajul Evangheliei, transmis de către preoţii satelor, lipsiţi de formaţie teologică şi multă vreme chiar analfabeţi, ci s-a prezentat mai ales ca un ansamblu de credinţe şi de practici liturgice şi para-liturgice, capabile să genereze mai degrabă un mod de viaţă şi o formă de identitate, decât să se constituie într-o expresie socială a credinţei în Evanghelie.

S-ar putea deci, ca însuşi limbajul folosit în scrierile istorice să nu ne ajute prea mult. Românii s-au născut creştini, sună una dintre certitudinile istoriografice ce a trecut în înţelepciunea comună. S-au născut ei oare şi ortodocşi? Ce ne împiedică să credem că Bizanţul după Bizanţ, vehicul al credinţei bizantine, chiar şi în expresia ei precumpănitor slavă pe care au cunoscut-o multă vreme românii, nu a fost decât cea mai veche dintre fantomele care au bântuit societatea românească, prima din lunga serie a formelor fără fond? Noţiunile cu care operăm nu sunt contemporane cu procesele istorice pe care le scrutăm. Dacă citim studiile româneşti consacrate fenomenelor religioase din veacul al XIV-lea bunăoară, avem dreptul fie să-i suspectăm pe români de protocronism, fie să-i bănuim pe istorici de anacronism. Pentru simplul motiv că termeni precum confesiune se nasc abia în secolul al XVII-lea, când se pietrifică formele teologice şi rituale ale credinţei creştine aşa cum au fost formulate diferit la Augsburg, Geneva, Londra sau Roma. Mai mult, Ortodoxia (cu versiunea Pravoslavie), ca denominaţie comună purtată de Bisericile Răsăritene, e o producţie literară a secolului al XIX-lea. În veacul al XIV-lea Bisericii Romane îi plăcea să se recomande drept promotoare a credinţei ortodoxe, iar în cel de-al XVII-lea, principii calvini ai Ardealului opuneau propria lor biserică ortodoxă împletiturii de superstiţii pe care, li se părea lor, o practicau valahii.

Ortodoxia românească, o splendidă babilonie. 

Să privim cu atenţie un episod concludent. În 1534, Biserica Constantinopolitană trimite un emisar la curtea lui Vlad Vintilă din Bucureşti, în persoana monahului Antonios Karamanlikes, cu misiunea explicită de a cerceta felul în care „Ortodoxia“ bizantină reuşise să devină în Ţara Românească formula juridică fondatoare a vieţii religioase. Diagnosticul pus de călugăr sună categoric: în Ţara Românească domneşte paranomia, pentru (post-)bizantini un sinonim perfect al anarhiei. Biserica locului şi domnul trăiesc în afara legii. Pentru a îndrepta lucrurile şi a restabili ordinea legitimă, taxis, Antonios convoacă la ­curte clerul şi boierimea, se aşază în mijlocul adunării cu nomocanonul în faţă şi începe să spună legea, adică să citească cu glas tare din compendiul juridic imperial şi bisericesc pe care-l adusese cu sine. Această întâmplare ar putea descrie prima întâlnire cu urmări definitive dintre societatea românească şi legea bisericească scrisă. Judecând după totala anomie ce domneşte în Biserică şi în corpul politic al Ţării Româneşti în 1534, contactele anterioare dintre Bizanţul de după Bizanţ şi ţările române, cum sunt de pildă cele relatate în Viaţa Sfântului Nifon, nu au fost decât episoade izolate şi fără consecinţe, forme fără fond într-o exprimare maioresciană, ce nu au izbutit să modifice în profunzime viaţa societăţii româneşti.

Ţara Românească are o Biserică, cu mitropolit, episcopi şi preoţi, ce pare să fie una de rit oriental, ortodox într-un limbaj neriguros. Cu toate acestea, respectiva Biserică nu este canonic constituită, ierarhii ei sunt numiţi pur şi simplu de domn din rândul acelor călugări români care, sosiţi la Athos în deceniul şapte al secolului al XIV-lea, îşi câştigaseră imediat reputaţia de a nu putea trăi potrivit normelor monahale bizantine ale vieţii comune, adică fără vin, fără carne şi fără a-şi asuma vocaţia în deplină libertate, pe cont propriu şi fără controlul unui superior. Antonios vine la Ţara Românească pentru a impune, pe durată lungă, un asemenea control, pentru a aşeza ţara sub suveranitatea patriarhală, a cărei marcă este legea, dreptul nomocanonic cuprinzând atât legea împărătească, cât şi legea lui Dumnezeu. În 1691, patriarhul ierusalimitean Dosithei Nottaras ţine să-i reamintească lui Constantin Brâncoveanu că, oricât de mari ar fi liberalităţile sale faţă de lumea ortodoxă, „legile lui Dumnezeu nu au fost promulgate în munţii Ţării Româneşti, nici de către domnii Ţării Româneşti, ci la Constantinopol“. Legile lui Dumnezeu au fost puse în Bizanţ de împăraţi şi sunt spuse după Bizanţ de către Biserica Constantinopolitană.

Cum a reuşit însă umilul monah grec să înfrângă rezistenţa unui domn care nu s-a arătat iniţial dispus să renunţe la privilegiul de a avea, în afara oricăror prevederi ale dreptului canonic, propria sa Biserică? Ce argumente a folosit monahul? Cum se explică triumful nomocanonului bizantin la Bucureşti în 1534 şi, mai important încă, naşterea formală a „Ortodoxiei“ de factură bizantină în Ţările Române? De fapt, Karamanlikes nu călătorea singur. Un corp expediţionar otoman îl însoţea la distanţă de o zi, gata să intervină dacă domnul Ţării Româneşti nu s-ar fi supus. Călugărul purta asupra sa nu numai credenţialele Patriarhiei Ecumenice, dar şi împuternicirea Porţii. Mandatul său era dublu. După cum dublă este şi suzeranitatea ce se instituie acum, pentru trei secole şi jumătate, asupra Ţărilor Române. Sultanul otoman şi patriarhul ecumenic îşi vor impune în indiviziune suveranitatea asupra românilor din afara arcului carpatic.

Imperiul Otoman, un păstrător al Ortodoxiei? 

Turcocraţia toarnă aşadar în bronz post-bizantin „Ortodoxia“ românească. Observaţia nu e nouă. A făcut-o deja în 1700 episcopul Athanasie, întors de la Viena, unde se angajase în numele său şi al românilor ardeleni să primească unirea cu Biserica Romei. În soborul convocat în acel an la Alba Iulia, popii, negustorii şi boierii braşoveni şi făgărăşeni, incitaţi de Constantin Brâncoveanu, nu acceptă să se unească cu „Împăratul“, „Vlădica“ şi „Ţara“, adică cu românii care puteau avea, în temeiul mecanismelor reprezentative recunoscute de constituţiile transilvănene, o voce legală. O cronică din Schei relatează că Athanasie ia act de refuzul lor cu aceste cuvinte: „voi nu sănteţi din săborul nostru… să vă duceţi la ţara Turcului“.

Episodul nu este relevant doar pentru istoria ecleziastică. Reperele elementare ale urgenţei intrării în modernitate erau deja limpezi în mintea ierarhului ardelean. El avea de ales: pe de o parte între Roma, Viena, limbajul dreptului şi o serie de privilegii pentru elită ce promiteau să se transforme în drepturi universale, iar pe de altă parte, Ţara Turcului, Balcanii altfel spus, celebraţi ulterior de Mircea Eliade ca o punte între culturi, dar până la urmă doar un tărâm al dominaţiei din care dreptul era exclus şi în care drepturile vor fi exercitate sub formă de privilegii ale elitei.

Confesionalizarea „ortodoxă“ a românilor nu se petrece însă decât în secolul al XIX-lea, fiind, pe de o parte, o dimensiune a procesului de raţionalizare lentă a societăţii româneşti operată de statul modern, iar, pe de altă parte, rezultatul activităţii profesionale a unor clerici, între care se remarcă Melchisedec Ştefănescu. Spre deosebire de Italia modernă care s-a constituit împotriva Bisericii tradiţionale sub influenţa indirectă a eticii reformate genoveze, care l-a animat pe Contele de Cavour, Statul şi Biserica românilor s-au născut instituţional împreună, în intervalul 1862-1919. De la Alexandru Ioan Cuza, la Ion I.C. Brătianu, Statul a organizat discreţionar Biserica în spaţiul public, iar Biserica i-a oferit Statului o cultură comună gata-făcută. Autoritatea politică a creat Biserica Ortodoxă Română ca instituţie dotată cu atributele autocefaliei şi administrată ulterior în chip centralizat de către un patriarh, iar Biserica, la rândul ei, a produs şi a difuzat un discurs normativ naţional. Statul şi Biserica au nutrit deopotrivă o maximă suspiciune faţă de orice forme de organizare privată şi individuală a credinţei, ca şi, în general, faţă de orice regim de separare între Stat şi Biserică.

 Relaţia stat-biserică în societatea românească. 

 

Altfel spus, cultura publică românească a fost pusă în discurs, din veacul al XIX-lea şi până astăzi, ca un Volksgeist indivizibil, la temelia căruia stă „legea strămoşească“ a Ortodoxiei, ca un spirit colectiv ameninţat în permanenţă de individualism, de raţionalism şi de „privatizarea“ religiei. Prin contrast, în Europa Apuseană, liberalismul veacului al XIX-lea şi social-democraţia secolului al XX-lea au fost responsabile de desfacerea aproape completă a legăturilor tradiţionale dintre tron şi altar, dintre viaţa politică şi practica religioasă, dintre dreptul pozitiv şi morala creştină, dintre Stat şi Biserică, de regulă în beneficiu reciproc şi întotdeauna în avantajul cetăţenilor, a căror libertate de a face alegeri în cunoştinţă de cauză şi pe cont propriu a sporit neîncetat. Statul român nu s-a orânduit însă potrivit unei asemenea logici a separaţiilor menită să conducă la despărţirea credinţei de teritoriu, etnie, tradiţie şi cadru etatic. În 1928, Nicolae Iorga, participând la dezbaterea parlamentară în jurul Legii cultelor, recunoscuse că „societatea hrăneşte statul, nu statul poate să dea viaţă societăţii“ din moment ce aceasta îi pune la dispoziţie „organisme libere, legate de sufletul omenesc şi consacrate printr-o experienţă de mai multe secole“, printre care şi Ortodoxia.

Savantul şi omul politic nu voia însă să afirme un primat politic al societăţii în raport cu statul, ci doar fuziunea lor istorică de nezdruncinat. Alături de armată, acest stat organic al românilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Începând cu domnia lui Cuza, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic uniformizator şi unanimist purtat de Biserică decât prin elaborarea de politici de coerenţă şi convergenţă socială. În absenţa oricărei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile şi raţionale, Biserica a fost, alături de trecutul de luptă şi jertfă ilustrat de armată, singurul argument public pentru care merită să fii român şi este legitim să ţi se ceară să-ţi probezi loialitatea faţă de un stat eminamente românesc. Biserica Ortodoxă a fost şi este pentru politicieni un mod de a acoperi eşecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor şi până la integrarea în Uniunea Europeană, nici măcar nu a încercat cu adevărat să transforme societatea într-un corp politic. Ea oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională în lipsa unor definiţii laice despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.

Sursa: Historia.ro

Băieţi, când mai vorbiţi de "Buffy" să faceţi ciocu' mic

Redau mai jos un text în engelză găsit pe net şi care provine chiar dintr-o analiză a feminismului reprezentat de serialul "Buffy the Vampire Slayer". Cu o precizare, pentru că autoarea a "sărit" peste amănunt: Xander o opreşte pe Willow în acţiunea acesteia de distrugere. Cei care nu cred, să cerceteze serialul.

Bewitched

Both communities (witch and gay/lesbian) are defined by their participant’s position outside the mainstream, sharing a life world, and participating in some aspect of politics. (Helen Berger, quoted in Winslade, para 14)

The representation of witchcraft and the way in which it is bound to the portrayal of lesbian sexuality is problematic in Buffy, and crucial to a feminist critique of the series. The two factors are closely aligned through the use of the aforementioned metaphor of witchcraft as sexual experimentation. Configuring women as witches and/or lesbians is an inherently politicised act, despite Whedon’s claims to the contrary. In an interview he stated: "Our whole mission statement was that we would bury their first kiss in an episode that had nothing to do with it, and never promote it [ ... ] The whole reason we had them kiss was because if they didn’t, it would start to get coy, and quite frankly a little offensive, for two people that much in love to not have any physicality. But the whole mission statement was, "We’ll put it where nobody expects it, and we’ll never talk about it."

This act of marginalisation, of placing Willow and Tara ‘outside the mainstream’ is significant, for whilst Whedon is clearly attempting to avoid accusations of exploiting "lesbian chiC, the effect produced is in fact evidence of a patriarchal male anxiety about female sexuality. Kisses and eroticism between Buffy and Angel, Buffy and Spike, and Xander and Anya for example are momentous occasions in the Buffy narrative, yet lesbian sexuality is denied this significance afforded to heterosexual couplings. The fact that lesbian sexuality is inextricably bound to the figure of the witch is particularly interesting. Sexuality has always been central to the representation of the witch in history, and this sexuality has always been recognised as threatening to men. In the Malleus Maleficarum the witch is acknowledged as a figure which threatens male sexuality and by extension the patriarchal order.

Witches were credited with the power to "take away the male organ" (262); envisioning Willow and Tara in a lesbian relationship which is exclusive of men is simply an updated view of the ‘deviant’ woman as threatening to male sexuality. Thus the binding together of witchcraft and lesbianism in Buffy. This is a recurring theme in the series: the all powerful demon god Glory is portrayed as madly intent upon world domination; Dru can handle her powers as a vampire and is represented as a bizarre child/sexual predator hybrid; Buffy herself always walks on a thin line between good and evil, with Kendra and Faith playing the parts of these polar opposites. This is a politicised statement on behalf the patriarchal order; deviant women are a threat and must be eliminated.

The elimination of the ‘deviant’ woman is a key theme in Buffy. Willow’s developing deviancy in the series marks her as a target for eventual elimination. To expand upon this point, it is important to consider the progression of Willow in the series. Purkiss refers to the conventional view of witchcraft ‘largely formulated by men’ (32) as being a religion based on biologically defined eras; the maiden, the mother, the crone. A close examination of Willow shows that she passes through each of these phases. Initially she is a maiden, naive and innocent; significantly, in this phase she is involved in a heterosexual relationship with Oz, and is therefore uninitiated into the ways of ‘deviancy’. Her maturation into the mother phase comes when she ‘gives birth’ to Buffy by bringing her back to life at the beginning of season six. Suffering physical ‘labour pains’ in her rebirthing of Buffy she rewrites the experience of maternity. Her magickal labour pains culminate in her spewing forth a giant snake; it is hard to avoid reading into this an expulsion and rejection of the phallic image. Whilst having her friends to support her, Willow essentially performs her rebirthing ritual alone, adopting the role of both mother and father, thereby disregarding the need for a distinct paternal figure. The creation of life becomes a solely female experience which denies the necessity of a male partner, and it is in this marginalising of men in both her sexuality and her experience of maternity which marks her as deviant, and therefore a legitimate target for elimination.

Willow is shown to eliminate herself in becoming entirely self destructive, as it is at this point that Whedon employs the witchcraft/drug addiction metaphor. Willow becomes unable to go through the day without performing a spell, spells which notably go against contemporary readings of witchcraft as a healing, regenerative female spirituality, and are instead recognisably powerful and often harmful acts of magick. For example, in the "Tabula Rasa" episode, Willow casts a spell which she hopes will make the gang forget their problems; instead they forget everything about who they are, and are consequently placed in great danger when they are attacked by vampires. Witchcraft begins to control Willow, and hold the potential to destroy her completely. This notion of witchcraft as a destructively controlling force is treated curiously ambivalently in the series.

Whedon seemingly acknowledges the feminist viewpoint that accusations of witchcraft have been used throughout history by a dominant patriarchal (often churchled) authority to control ‘unruly’ women. This is exemplified in the treatment of Tara by her family. Her father attempts to control the women in his family by claiming that they have evil witching powers which emerge in their early twenties, powers which can only be tamed by enslaving the women in a punishing domesticity. His claims turn out to be false, and it is made clear that the reason her father employs this myth is a fear of the independent autonomous woman who must be controlled. This incident represents a valuable feminist understanding of the relationship between accusations of witchcraft and patriarchal control. However, having exposed this, Whedon them goes on to exert the same control over Willow; when she becomes powerful as a woman/witch, she must b punished. Her attempts to possess autonomous female power can only destroy and not enhance her.

Willow’s transition into the ‘crone’ phase, and all its unpleasant associations come with the loss of her magickal ‘fertility’. When Tara is shot dead and killed by Warren, Willow tries to bring her back as she did with Buffy, but finds she is unable to. Despite the transgressive nature of Willow’s fertility, in her mother phase Willow was able to channel her power into paths of ‘normal’ femininity; when she loses this ability, she directs this power into revenge. Her revenge, significantly, is first aimed towards the man and his criminal fraternity who killed Tara. The murdering of Tara is far more than a simple shooting; it represents the destruction of a female society (their lesbian relationship which threatens men by excluding them) by a patriarchal order. Thus, Willow’s actions are not simply a lover’s revenge, but are rather transformed into an attack by the woman against the patriarchal order. The representation of Willow as deviant woman is complete.

Unsurprisingly, the only conclusion to this is that Willow, or at least her power, must be eliminated. The instrument of her destruction is Buffy. As demonstrated in my consideration of the Hellmouth, Buffy functions here once again as an agent to defend patriarchal order. She must be patriarchy’s heroine, and protect the existing order against the unruly woman. This final battle between Willow and Buffy is patriarchy’s greatest victory, and the point at which any feminist reading of the series is ultimately buried; patriarchy operates to use women to control women. Female power is vanquished by one who seemingly expounds it, and woman becomes her own enemy.

In conclusion, the aim of this essay has been to subvert the notion of Buffy as a feminist narrative. Vint suggests that: "It is imperative that feminism find a way to connect with the cultural life of young women, and Buffy the Vampire Slayer strikes me as one productive avenue through which this work can be done". (para 7)If a consideration of Buffy can be considered to be a pedagogical exercise, then the damaging lesson that it promotes, in both character portrayal and underlying thematic construction, is a rejection of feminist values in the face of patriarchal triumph. Whilst Vint acknowledges that there are problems in reading Buff as a feminist text, I think it goes further than that, and ultimately presents an anti feminist ideology. Through the character of Buffy we see that female power in the series succeeds only under the protection and guidance of male domination. Female power operating under female authority for example, the character of Willow is ultimately deviant and must be suppressed. The fact that Buffy "kicks butt and so can we all" no longer seems to champion feminist ideology, but rather exemplifies the hollow irony at the heart of Buffy the feminist slayer.

Fragment preluat de la: http://refractory.unimelb.edu.au/2003/03/06/buffy-the-feminist-slayer-constructions-of-femininity-in-buffy-the-vampire-slayer-gwyneth-bodger/