Boicotați Coca-Cola!

Coca-Cola a cerut angajaților ei să fie "mai puțin albi". Adică această companie de băuturi se alătură (și aici) turmei de agitatori marxiști care vor distrugerea spiritului european, agitați care vizează distrugerea Creștinismului, a familiei, valorilor morale și naționale, agitați care preamăresc criminali dovediți.

Companiei cu sediul la Atlanta i se poata da doar un singur răspuns: BOICOTUL!

Știu că e greu de ieșit din confortul mental, în primul rând, că e greu de luat un meniu la MacDonalds sau KFC fără să ceri și băutura răcoritoare aferentă, că poate veți avea impresia că ați fi ridicoli dacă ați participa la un boicot fără să îi vedeți imediat urmările. Da, e greu! Dar E SINGURA MĂSURĂ, e singura armă a omului obișnuit, a omului de pe stradă, cel care e tratat cu sictir ideologic de dezaxații din fruntea companiilor de acest fel. Știu că e greu.  Dar e singura măsură. IAR ASTĂZI ESTE MOMENTUL!

Eu boicotez de doi ani Coca-Cola, de la intervenția publicitarilor acestei companii împotriva Referendumului pentru familie. Am crezut că oi fi un aiurit de se luptă singur cu morile de vânt. Între timp am aflat că și alții făceau exact același lucru. 

Opţiuni

Ce-i de ales între "NIHIL SINE DEO" ("Nimic fără Dumnezeu") şi "Totul fără Dumnezeu"? Agitaţii marxisto-atei ne tot îmbie cu a doua propunere. Preambul pentru alte crime în massă.

Intenţii "antifasciste"

Şi uite aşa iese la lumină adevărata ţintă a celor de au ticluit penibila lege anti-constituţională. Îi dau de gol înseşi aserţiunile neobolşevicului Florian. Aceasta este: REGIMUL MAREŞALULUI ANTONESCU. Nu legionarii! Aceştia erau faţada, un fel de "iepure" propagandistic cu care să iasă în faţă şi să agite spectrul "fascismului". Numai că legionarii nu au condus România decât 5 luni, şi nici acelea complet iar la îndepărtarea lor de la putere s-a lăsat cu procese. Ori, de vreme ce au fost judecaţi - şi încă sever (nu discut aici cât de veridice au fost ori ba acuzele) - nu mai poate nimeni să acuze România CA STAT de cele săvârşite de "fascişti".

 Ori, în cazul agitat de agitatul (şi agitatorul) Florian, numele în discuţie sunt ale lui Mircea Vulcănescu (antonescian, de vreme ce a rămas în slujba guvernării Antonescu până la final) şi Nichifor Crainic (şi el tot apropiat al lui Antonescu DUPĂ înlăturarea legionarilor). Ori guvernarea Antonescu a fost una militară, nu ideeologică, pentru că nu se baza pe o mişcare politică. De aici rezultă că România nu putea fi considerată stat "fascist" de către oamenii raţionali. Nu este şi cazul sovieticilor şi sovietizanţilor (tip Florian) pentru care oricine se opunea demenţei staliniste era automat fascist. Până şi social-democraţii au fost etichetaţi aşa atunci când au intrat în conflict cu Stalin, deci cu sovietele. Iar Finlanda, în timpul războiului, a fost condusă de o guvernare social-democrată, deci "fascistă"!

Prin urmare ţinta, cum am spus, rămâne tot Antonescu şi "pogromurile" inventate de slugile lui Stalin. Şi se tot chinuie angajaţii lui tov Florian să demonstreze (fără analize medico-legale) cum că dealurile Moldovei (şi în principal de lângă Iaşi) ar fi pline de cadavre "semite". Şi tot felul de actoraşi amatori - cu vârste de 70 de ani - dau mărturie (plătită?) asupra "crimelor" pe care le-ar fi văzut chiar ei. Deşi mare parte nici nu erau născuţi la vremea aceea sau abia le dăduseră ochii. Şi atunci care e scopul? Păi cred că e unul foarte prozaic: BANII!

Redegista Merkel vrea să reimpună "doctrina Brejnev"

Un articol din "Adevărul" pune în faţa cititorilor o iniţiativă ("Scrisoarea celor patru") care ar proveni, cică, de la miniştrii de Externe din Germania, Olanda, Finlanda şi Danemarca, prin care aceştia "cer şefului CE un mecanism de intervenţie contra statelor membre care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE" şi îi propun "un mecanism de intervenţie statelor care le încalcă".

Lucrurile acestea le-am mai auzit, dar în altă formă, şi ele veneau din URSS şi de la aliaţii acesteia. Erau schimbaţi doar unii termeni: "socialism" în loc de "valori fundamentale ale UE", "democraţie populară" în loc de "stat de drept". Punctul central era în schimb acelaşi: "drept de intervenţie".

Pentru că directivele apăruseră în preajma invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, această impunere a "suveranităţii limitate" a primit denumirea de "Doctrina Brejnev". Iată cum o descrie Wikipedia:

Doctrina Brejnev a fost un model de politică externă sovietică, care a fost pentru prima oară expus de S. Kovalev în numărul din 26 septembrie 1968 al ziarului Pravda intitulat: „Suveranitatea și obligațiile internaționale ale țărilor socialiste”. Leonid Brejnev a reluat această teorie într-un discurs ținut la Congresul al V-lea al Partidul Muncitoresc Unit din Polonia din 13 noiembrie 1969 spunând:

"Când forțele care sunt ostile socialismului încearcă să direcționeze dezvoltarea unei țări socialiste către capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a țării în discuție, dar și o problemă și o preocupare comune a tuturor țărilor socialiste."

În practică, aceasta însemna că era permisă o anumită "suveranitate limitată" a partidelor comuniste, dar niciunei țări nu-i era permis să părăsească Pactul de la Varșovia, să deranjeze monopolul comunist al puterii în statele socialiste, sau să compromită în vreun fel puterea și unitatea blocului răsăritean.
În mod implicit, acestă doctrină presupunea că URSS-ul are rolul de lider al lumii socialiste, și că ea își aroga dreptul de a defini "socialismul" și "capitalismul" conform intereselor proprii. Doctrina Brejnev a fost folosită pentru justificarea invadării Cehoslovaciei și înfrângerea Primăverii de la Praga din 1968, dar și în cazul invaziei dintr-o țară nemembră a Pactului de la Varșovia, Afganistan, în 1979. Doctrina Brejnev a fost înlocuită de doctrina numită în glumă Sinatra, în 1989. 

Cred că doar oamenii profund viciaţi şi în totalitate corupţi şi vânduţi intereselor străine mai refuză să vadă că în zilele acestea ne confruntăm cu un nou imperialism care utilizează mai vechile procedee ale sovietismului. Pentru că rădăcinile intelectuale ale conducătorilor  care impun această nouă tiranie  se hrănesc din aceeaşi ideologie ca a părinţilor lor. Neomarxismul şi religia corectitudinii politice îmbrăcate cu haina germanismului arogant.

Băieţi, când mai vorbiţi de "Buffy" să faceţi ciocu' mic

Redau mai jos un text în engelză găsit pe net şi care provine chiar dintr-o analiză a feminismului reprezentat de serialul "Buffy the Vampire Slayer". Cu o precizare, pentru că autoarea a "sărit" peste amănunt: Xander o opreşte pe Willow în acţiunea acesteia de distrugere. Cei care nu cred, să cerceteze serialul.

Bewitched

Both communities (witch and gay/lesbian) are defined by their participant’s position outside the mainstream, sharing a life world, and participating in some aspect of politics. (Helen Berger, quoted in Winslade, para 14)

The representation of witchcraft and the way in which it is bound to the portrayal of lesbian sexuality is problematic in Buffy, and crucial to a feminist critique of the series. The two factors are closely aligned through the use of the aforementioned metaphor of witchcraft as sexual experimentation. Configuring women as witches and/or lesbians is an inherently politicised act, despite Whedon’s claims to the contrary. In an interview he stated: "Our whole mission statement was that we would bury their first kiss in an episode that had nothing to do with it, and never promote it [ ... ] The whole reason we had them kiss was because if they didn’t, it would start to get coy, and quite frankly a little offensive, for two people that much in love to not have any physicality. But the whole mission statement was, "We’ll put it where nobody expects it, and we’ll never talk about it."

This act of marginalisation, of placing Willow and Tara ‘outside the mainstream’ is significant, for whilst Whedon is clearly attempting to avoid accusations of exploiting "lesbian chiC, the effect produced is in fact evidence of a patriarchal male anxiety about female sexuality. Kisses and eroticism between Buffy and Angel, Buffy and Spike, and Xander and Anya for example are momentous occasions in the Buffy narrative, yet lesbian sexuality is denied this significance afforded to heterosexual couplings. The fact that lesbian sexuality is inextricably bound to the figure of the witch is particularly interesting. Sexuality has always been central to the representation of the witch in history, and this sexuality has always been recognised as threatening to men. In the Malleus Maleficarum the witch is acknowledged as a figure which threatens male sexuality and by extension the patriarchal order.

Witches were credited with the power to "take away the male organ" (262); envisioning Willow and Tara in a lesbian relationship which is exclusive of men is simply an updated view of the ‘deviant’ woman as threatening to male sexuality. Thus the binding together of witchcraft and lesbianism in Buffy. This is a recurring theme in the series: the all powerful demon god Glory is portrayed as madly intent upon world domination; Dru can handle her powers as a vampire and is represented as a bizarre child/sexual predator hybrid; Buffy herself always walks on a thin line between good and evil, with Kendra and Faith playing the parts of these polar opposites. This is a politicised statement on behalf the patriarchal order; deviant women are a threat and must be eliminated.

The elimination of the ‘deviant’ woman is a key theme in Buffy. Willow’s developing deviancy in the series marks her as a target for eventual elimination. To expand upon this point, it is important to consider the progression of Willow in the series. Purkiss refers to the conventional view of witchcraft ‘largely formulated by men’ (32) as being a religion based on biologically defined eras; the maiden, the mother, the crone. A close examination of Willow shows that she passes through each of these phases. Initially she is a maiden, naive and innocent; significantly, in this phase she is involved in a heterosexual relationship with Oz, and is therefore uninitiated into the ways of ‘deviancy’. Her maturation into the mother phase comes when she ‘gives birth’ to Buffy by bringing her back to life at the beginning of season six. Suffering physical ‘labour pains’ in her rebirthing of Buffy she rewrites the experience of maternity. Her magickal labour pains culminate in her spewing forth a giant snake; it is hard to avoid reading into this an expulsion and rejection of the phallic image. Whilst having her friends to support her, Willow essentially performs her rebirthing ritual alone, adopting the role of both mother and father, thereby disregarding the need for a distinct paternal figure. The creation of life becomes a solely female experience which denies the necessity of a male partner, and it is in this marginalising of men in both her sexuality and her experience of maternity which marks her as deviant, and therefore a legitimate target for elimination.

Willow is shown to eliminate herself in becoming entirely self destructive, as it is at this point that Whedon employs the witchcraft/drug addiction metaphor. Willow becomes unable to go through the day without performing a spell, spells which notably go against contemporary readings of witchcraft as a healing, regenerative female spirituality, and are instead recognisably powerful and often harmful acts of magick. For example, in the "Tabula Rasa" episode, Willow casts a spell which she hopes will make the gang forget their problems; instead they forget everything about who they are, and are consequently placed in great danger when they are attacked by vampires. Witchcraft begins to control Willow, and hold the potential to destroy her completely. This notion of witchcraft as a destructively controlling force is treated curiously ambivalently in the series.

Whedon seemingly acknowledges the feminist viewpoint that accusations of witchcraft have been used throughout history by a dominant patriarchal (often churchled) authority to control ‘unruly’ women. This is exemplified in the treatment of Tara by her family. Her father attempts to control the women in his family by claiming that they have evil witching powers which emerge in their early twenties, powers which can only be tamed by enslaving the women in a punishing domesticity. His claims turn out to be false, and it is made clear that the reason her father employs this myth is a fear of the independent autonomous woman who must be controlled. This incident represents a valuable feminist understanding of the relationship between accusations of witchcraft and patriarchal control. However, having exposed this, Whedon them goes on to exert the same control over Willow; when she becomes powerful as a woman/witch, she must b punished. Her attempts to possess autonomous female power can only destroy and not enhance her.

Willow’s transition into the ‘crone’ phase, and all its unpleasant associations come with the loss of her magickal ‘fertility’. When Tara is shot dead and killed by Warren, Willow tries to bring her back as she did with Buffy, but finds she is unable to. Despite the transgressive nature of Willow’s fertility, in her mother phase Willow was able to channel her power into paths of ‘normal’ femininity; when she loses this ability, she directs this power into revenge. Her revenge, significantly, is first aimed towards the man and his criminal fraternity who killed Tara. The murdering of Tara is far more than a simple shooting; it represents the destruction of a female society (their lesbian relationship which threatens men by excluding them) by a patriarchal order. Thus, Willow’s actions are not simply a lover’s revenge, but are rather transformed into an attack by the woman against the patriarchal order. The representation of Willow as deviant woman is complete.

Unsurprisingly, the only conclusion to this is that Willow, or at least her power, must be eliminated. The instrument of her destruction is Buffy. As demonstrated in my consideration of the Hellmouth, Buffy functions here once again as an agent to defend patriarchal order. She must be patriarchy’s heroine, and protect the existing order against the unruly woman. This final battle between Willow and Buffy is patriarchy’s greatest victory, and the point at which any feminist reading of the series is ultimately buried; patriarchy operates to use women to control women. Female power is vanquished by one who seemingly expounds it, and woman becomes her own enemy.

In conclusion, the aim of this essay has been to subvert the notion of Buffy as a feminist narrative. Vint suggests that: "It is imperative that feminism find a way to connect with the cultural life of young women, and Buffy the Vampire Slayer strikes me as one productive avenue through which this work can be done". (para 7)If a consideration of Buffy can be considered to be a pedagogical exercise, then the damaging lesson that it promotes, in both character portrayal and underlying thematic construction, is a rejection of feminist values in the face of patriarchal triumph. Whilst Vint acknowledges that there are problems in reading Buff as a feminist text, I think it goes further than that, and ultimately presents an anti feminist ideology. Through the character of Buffy we see that female power in the series succeeds only under the protection and guidance of male domination. Female power operating under female authority for example, the character of Willow is ultimately deviant and must be suppressed. The fact that Buffy "kicks butt and so can we all" no longer seems to champion feminist ideology, but rather exemplifies the hollow irony at the heart of Buffy the feminist slayer.

Fragment preluat de la: http://refractory.unimelb.edu.au/2003/03/06/buffy-the-feminist-slayer-constructions-of-femininity-in-buffy-the-vampire-slayer-gwyneth-bodger/

Obsesie sau fascinaţie?

Şi pentru că cei de la tvblog.ro au inventat polemica fără drept la replică - caz unic pe blog; ar trebui s-o patenteze - vin acum cu nişte mostre dintr-un articol la care am făcut referire în comentariul meu care a fost repejor şters, apoi reintrodus. Că se făcea de cacao omul din motive pe care i le-am dat de înţeles într-o postare anterioară. Aşa-i cu ăştia care cred" în elucubraţii pretins ştiinţifice dar nu cercetează. Preferă să înfulece. Dr stai! M-am înşelat! genul acesta special de polemică l-au mai practicat cu sârg bolşevicii. Alţi iubitori de poponari. Pentru lămuriri în problema leninisto-poponaută, căutaţi pe Google această înlănţuire de cuvinte: "Lenin, scrisori, Zinoviev".

Cred că axarea numai pe nişte detalii scârboase în recenzarea unui film este un semn de devianţă sau de obsesie.

PS: vă daţi seama cât de "speciali" pot fi aceşti oameni de vreme ce nu realizează că atunci când te ocupi de aspectele unui film, roman, serial trebuie să vezi tabloul în amploarea lui şi să-i cauţi acele detalii care se constituie în ideea-forţă şi la morala ce se extrage din povestire. Este cazul serialului "Buffy" şi la "specialiştii" în creaţia lui Joss Wheadon. Le bubuie mintea. Sau mai curând le trăzneşte.

Răspuns criptic pentru un biet imbecil

Stimate domn,

Degeaba tai şi spânzuri dumneata pe crengile forumului unde te-ai ccocoţat. Şi degeaba ai şters mesajele crezând că îţi pierzi urmele şi îţi refaci machiajul. Ai uitat că o bună parte a membrilor site-ului unde sunteţi tartor primesc replicile pe mail. Aşa că prin propriile dumneavoastre acte se verifică prostia crasă de care daţi dovadă.

PS: unde sunt vechii şi bătrânii gabip, zanduka, mynsc, v30, Kanin? Le-au luat locul nişte primitiv cu creierul cât musca.

Forfecând "România literară" (I)

Câte un puseu de masochism mă cuprinde cam la 3-4 ani. La mine se manifestă ciudat. În acele zile mă apuc să cumpăr – şi să citesc – în mod inexplicabil „România literară”. Indigestă, după citirea ei mi se apleacă în mod instantaneu şi, drept urmare, pentru alţi câţiva ani buni mă ţin cu grijă de-o parte de publicaţia ce se pretinde a fi a „Uniunii Scriitorilor din România”.

Cu câteva zile în urmă am fost iarăşi cuprins de inexplicabilul îndemn de care am vorbit. Diferenţa este că de data asta posed blog, adică un mijloc prin care îmi pot spune părerea atât faţă de conţinutul fiţuicii, cât şi faţă de personajele ce semnează acolo. Exemplarul de care m-am lovit şi la care voi face referire este nr. 16 din 20 aprilie 2012.

O răsfoire rapidă dă prilej oricui să vadă că alăturarea câtorva nume dă identitatea ideologică (mai curând partizană) a publicaţiei ce se pretinde a fi, aşa cum am spus mai sus, a scriitorimii române. Punctul de unire îl constituie BĂSISMUL TRIUMFĂTOR şi ANTICOMUNISMUL DE CUMETRIE MARXISTĂ. De aici şi osanalele reciproce (iniţial am vrut să sciu „pupatul reciproc în dos”) pe care şi le aduc semnatarii.

Nu-l găsim tronând aici pe Nicolae Manolescu? Ba da! De actualul ambasador la UNESCO – adică la Paris – vorbesc. Pus de către cine? Nu vă spui! Persoană importantă, deh. De aceea nici nu o să vedeţi vreodată publicată vreo foaie din dosarul de la Secu. Nici nu o să fie spurcat de anticomuniştii proveniţi din cadrele de la Ştefan Gheorghiu. Doară ştim că „securiştii noştri sunt mai buni decât ai voştri”. Nicolae Manolescu combate bine la gazetă atunci când e nevoie, este respectuos faţă de comandamentele corectitudinii politice ale vremii şi, prin urmare, e de-al nostru, dintre noi şi curat ca lacrima.

Textul domniei sale din actualul număr este însă apolitic – spre dezamăgirea celui care, citind rândurile anterioare, ar fi avut impresia că va fi întâlnit aici o replică plină de furie la vreun posibil omagiu adus regimului. Nu e cazul. Textul nu are nici o trimitere la actual ci la Stendhal. Nimic rău în asta. Platitudinea însă da! Iar stridenţele, oho!,  astea sunt cu adevărat grave. Ia să vedem cum evită domnul Manolescu o cacofonie: „Cu cincizeci de ani înainte ca, la fel de meticulosul, Cehov să proclame regula”. Ce încâlceală! Să vedem acum şi o bulibăşeală stilistică: „Nicăieri nu e Stendhal mai apropiat de spiritul romantismului (nici chiar când, ca şi Nicolae Filimon al nostru, studiază psihologia personajelor prin intermediul phisiognomiei elveţianului Lavater), decât când face din fatalitate motorul comportamentului oamenilor şi societăţilor.” (Nicolae Manolescu, Recitindu-l pe Stendhal)

Domnul Nicoale Manolescu este directorul publicaţiei. Este cel care, se presupune, îşi asumă publicarea diverselor articole şi selectează numele colaboratorilor. Dar specificul publicaţiei este, aşa cum am mai spus, „eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine şi ne lăudăm unii pe alţii în grup”. Şi ca o ilustrare imediată, pe pagina următoare găsim spusele domnului Barbu Cioculescu: „Când împlineam şaptezeci de ani, Pavel Chihaia mi-a dedicat un omagiu, pe care, acum, când împlineşte el nouăzeci, sunt bucuros să i-l întorc”. (Barbu Cioculescu, Calea spre centenar) Aici am fost răutăcios. Cazurile cu adevărat grave, dovada politicii de gang cultural-ideologic abia de acum urmează.

Zoaiele anticlericale ale propagandiştilor PeDe-L

Am văzut “emisiunea” (în fapt lături marxist-leniniste de felul celor învăţate de tov RodiCA CUlcer la Şscoala de partid). O abjecţie ivită direct din laboratoarele ateismului stalinist. Plină de minciuni şi dezinformări. Spaţiul emisiunii a fost împărţit astfel: se difuza un calup de vomă antiortodoxă de 15 minute apoi urmau 5 (CINCI!( minute de dezbateri între cei 4 invitaţi: ateul (şi aliatul lui Băsescu de pe vremea când “primarul” se lupta împotriva…. construirii catedralei patriarhale) Remus Cernea, reprezentanta ziarului ateisto-sectant (şi… băsist) numit pe bună dreptate Excrementul Zilei, un reprezentant al Ministerului Cultelor (care a avut dreptul să vorbească de fiecare dată fix 20 de secunde) şi părintele Moţoc ale cărui intervenţii erau bruiate de fiecare dată de “moderaorul” emisiunii. Adică 4 calupuri de câte 15 minute fiecare şi alte 4 momente de “dezbatere” de câte 5 minute. În total Biserica a avut dreptul de apărare de… 4 MINUTE!

Să prezint nişte minciuni:
- BOR ar deţine 75000 hectare de pădure. De fapt este vorba de acele păduri ale Fondului Bisericesc din Bucovina care nu au fost restituite nici acum. Ştie Flutur de ce…
- Clerul nu ar plăti impozit şi că n-ar fi afectaţi de criză. În realitate salariile au fost reduse cu 25%, contribuţia de la stat a fost şi ea redusă cu 25%, personalul bisericesc (fie mirean, fie clerical) îşi plăteşte dările către stat ca orice societate: CAS, Şomaj, Sănătate, Impozit – cota angajatului,; CAS, Şomaj, Sănătate, Fond Indemn copii, FondFond garanţie, – din partea parohiei. Adică ceea ce acordă statul ia ÎNAPOI imediat plus ceva în plus. Curent electric, gaze naturale, asigurarea bisericii (Da! Biserica îşi asigură de zeci de ani bunurile, n-a avut nevoie de legi ce obligă!) – acestea toate plus multe altele sunt plătite din bănuţul văduvei. Statul nu acoperă nimic din ceea ce am spus.
- Nu a fost prezentat NIMIC din activitatea SOCIALĂ a Bisericii. Nimic despre căminele de bătrâni, nimic despre orfelinate, nimic despre cantinele sociale.
- Nu s-a po,emit NIMIC nici de faptul că Biserica NOASTRĂ, a Românilor, nu practică zeciuiala. Poate pentru faptul că un anume domn preşedinte al ţării aparţine cultului Adventist?

Această emisiune a postului public trebuie pusă într-un cadru mai larg de atac ideologic dus împotriva Bisericii. Cu apropape două săptămâni în urmă la alt post ce sluujeşte interese anti-româneşti (ProTV) s-a difuzat un “documentar” în care era înfierat un preot ortodox (părintele Pomohaci) pentru faptul că săvârşea slujba… Maslului. Iar un alt act de acuzare era că… primea colaci, făină şi ulei!
Tot în campania anti-creştină se înscrie o altă acţiune din presă (mai ales în acelaşi Eveniment al Zilei, tot cu duduia Mirela Corlăţan) prin care era contrapus numărul (scos din buric) de biserici care ar fi fost clădite în ultiomi 15 ani (una la două zile afirmau aceşti mitomani din născare că s-ar fi sfinţit!) cu numărul de 400 de spitale. Când guvernul drag lor PeDe-L s-a năpustit cu furie criminală asupra a jumătate dintre spitale, deodată aceşti “justiţiari” neo-kominternişti au tăcut… brusc. Nici musca nu se mai aude din partea slugoilor media ai regimului – întâmplător sau nu şi atacatori ai Bisericii.

Tot ceea ce am scris poate fi cu uşurinţă dovedit. O simplă căutare pe Google este suficientă, o simplă privire asupra bugetului de venituri şi cheltuieli (or ştii mafioţii ăştia din presă ce este aia “buget”?) este mai mult decât lămuritoare.

Pericolul extrem si unitatea forţelor politice

PeDe-L fiind un partid de extrema stângă nu face decât ceea ce învăţat de la tătuca Marx, şi anume că un stat, un popor se subordonează - în "societatea capitalistă" - Kapitalului, finanţelor. i că asta s-ar numi în plus, ideologie "de dreapta". De fapt avem aceiaşi kominternişti ori odrasle d-ale lor ce încearcă să subjuge ţara unor interese străine (colaborate, bineînţeles, aşa cum se cade unor demni urmaşi şi de ciocoi fanarioţi, cu îndestularea poftelor proprii, cu umplerea fără limite a conturilor din străinătăţuri).
Este nevoie de o alianţă (fie ea şi tacită) a tuturor organismelor politice cu un suprins cât de cât naţional pentru a-i arunca pe ăştia nu numai de la putere ci şi din ţară. Altfel devenim o colonie nu pentru o sută de ani (cum am fost pe vremea fanarioţilor) ci poate pentru totdeauna.
Iar începutul cred că trebuie făcut prin scoaterea la suprafaţă a MINCIUNII ideologice: Marxismul este o aberaţie iar conceptele cu care lucrează acesta sunt nişte fabulaţii. NU există "societate capitalistă" (şi prin urmare nu poate exista nici una socialistă ori comunistă) ci există state naţionale ori multinaţionale cu diverse interese proprii, adeseori antagonice; NU există "luptă de clasă" (ori ce este această învrăjbire între categoriile sociale promovată de ani încoace de turbatul din aleea Modrogan decât o reflexie a "conflictului antagonic" promovat de Marx? Acest marxism remanent îmbrăcat în nişte haine înşelătoare devine un pericol cu atât mai mare cu cât este şi unealta foarte lesne de utilizat a Imperialismului aparent tehnocratic dar îndreptat spre anihilarea naţiunilor, nivelarea lor, comasarea şi apoi nimicirea şi a componentei umane care este PERSOANA spre a deveni insul aplatizat lipsit de drepturi, umplut numai de datorii, un sclav pentru totdeauna. De aici vin şi noianele de şuvoaie cu lături aruncate spre Biserică (Ortodoxă în cazul nostru, dar puteţi observa atacuri concertate şi asupra confesiunilor sau religiilor dominante în alte părţi ale lumii). Pentru că distrugând Creştinismul, se distruge şi fundamentul teoretic despre OM, PERSOANĂ şi DREPTURILE ce îi revin. Nu visează bolnavul o Republică a "chelnerilor şi mecanicilor auto" şi nu una a elitelor profesionale, a stimulării valorii şi creativităţii?
Oricât de greu le-ar veni unora să creadă (adică celor ce şi-au uitat istoria) România a fost făurită nu prin disputele aparente între Conservatori şi Liberali, ori între aceştia şi Ţărănişti şi Socialişti, ci prin colaborarea lor - chiar tacită - în momentele de cumpănă gravă pe care le-am avut în faţă. De aceea nu ne-am prăbuşit la 1918, de aceea nu s-a cunoscut pe aicea vreo subversiune semnificativă bolşevică în momentul de cumpănă ce a survenit pactului Hitler-Stalin.

Minciunile unei parabole "capitaliste".

Am primit de curând un text pe mail, o "lecţie de economie", vezi Doamne, text ce-mi mai trecuse pe sub ochi. De data asta sofismele cuprinse acolo m-au enervat şi-mi dau prilejul să vituperez împotriva găunoşeniei din cuprinsul "lecţiei".
Redau mai jos textul în întregimea sa:

O lectie de ECONOMIE adevarata. (In 2 min. puteti intelege economia Romaneasca actuala)

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen dar, o data, a picat o grupa intreaga.

Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, ci toata lumea EGALA !

Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.
Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota - medie a tuturor notelor - astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi o nota diferita de a celuilalt.

Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit nota 7.
Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.

Media celui de-al doilea test a fost 5!
Nimeni nu mai era fericit.

Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 3 (care insemna "picat").
Notele nu au fost mai mari, deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.

Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul ar fi picat oricum in final, deoarece atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa
aiba succes.

Nu putea fi o explicatie mai simpla. Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:

"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul sau, nu primeste tot ce merita pentru ceea ce a muncit.

Statul nu poate da cuiva ceva ce nu merita, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva. Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea, iar cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.

Nu poti multiplica bogatia divizand-o."


Textul de mai sus este un exemplu de sofism economic de doi bani ivit din gândirea delirantă a unor foşti marxişti actualmente "capitalişti".
Uite! Eu pot să dau un exemplu cât se poate de real care poate va demonstra că textul la care îţi trimit replica acuma este o vomă cu care unii care se consideră popor ales vor să ne transforme în sclavi "capitalişti". Asta după ce tot ei impuseseră "binefacerile" comuniste:
Cică era odată o ţară în care strădania de a învăţa foarte bine era răsplătită. Şi anume cum? Cei ce depăşeau 8.50 primeau automat bursă. Asta chiar dacă ar fi avut cu toţii din an peste acea medie. Prin urmare o bună parte din studenţi se străduia să se situeze acolo sus iar asta asigura în acelaşi timp şi un climat de înţelegere şi chiar o minimă solidaritate.
Rezultatul îl constituiau generaţiile de studenţi cât de cât bine instruiţi.
Le-a venit însă unora ideea creaţă de a "stimula excelenţa", cum pompos suna para mălăiaţă ideologică. Adică de a stimula prin burse DOAR pe cei situaţi în topul mediilor. Adică, spre exemplu, doar primii 10 din an. Imediat au apărut intrigile între studenţi, solidaritatea minimă a dispărut, au apărut răutăţile, individualismul exacerbat, bursele evident că le-au luat doar cei aflaţi în graţiile profesorilor. Nemaiputându-se baza pe burse, mare parte din cei studioşi au fost nevoiţi să o lase mai moale cu seminariile, audierea cursurilor şi, în general cu cartea pentru a avea o pâine pe care să o mănânce. Rezultatul îl constatăm în ziua de astăzi: un nivel penibil de cunoştinţe pe care-l posedă promoţiile de studenţi.
Mai pot să vin cu un alt exemplu care dă şi mai mult însăilarea parabolei "capitaliste". Se ştie din experimente sociologice că în orice grup există 10 procente care-şi fac treaba INDIFERENT de răsplata acordată, alte 10 care nu şi-o vor face tot indiferent de remuneraţie, iar restul şi-o vor împlini în raport de salarizare. Astfel că şi în grupa de studenţi care, cică, stă în mijlocul poveşti se vor fi aflat să zicem 2 (din 20) care vor fi învăţat indiferent de condiţii. Nu pomenesc aici de cei care ar fi strudiat având în minte că ei învaţă pentru propriul viitor, nu pentru note în sine. Deci şi din acest punct de vedere cred că eşti de acord că se aberează.
În al treilea rând, nu a existat un stat, o societate socialistă (comunistă în fond) care în realitate să nu se fi creat prin violenţă. Toate socialismele (fie ele fasciste, naziste sau bolşevice, mai hard sau mai soft) au fost create cu pistolul pus la ceafa cetăţenilor, cu lagăre şi închisori. Poate s-o fi gândit autorul scornelii exemplificatoare la state botezate de unii "socialiste", dar acestea sunt în realitate state ale solidarităţii sociale - precum Suedia. Iar temeiul solidarităţii sociale îl dă - ori autorul scornelii de faţă uită acest lucru - morala religioasă. În cazul Suediei - cumpătarea protestantă.
Mai mult chiar! Reiese şi foarte uşor că autorul este un fost hrăpăreţ lup ideologic marxist, actualmente "liberalo-capitalist". Adoptă foarte uşor şi, printr-un hocus-pocus al frazei, te şi face să crezi că societăţile sunt necesar... bipolare! BOGAŢI vs SĂRACI! Este exact ceea ce pretindea marxismul! Ori se ştie că statele caută în general să se bazeze social pe pătura de mijloc, cea care dă stabilitate ţărilor, cea care îşi varsă sângele pe fronturi, cea care impune morala de zi cu zi, cea care îndeobşte e creatoarea valorilor şi materiale şi spirituale. Este de fapt cea care dă ajutor săracilor şi tolerează extremele bogaţilor.
Cei care se fac apologeţii "capitalisto-bogaţilor" fac jocurile de fapt unei minorităţi de câteva sute (poate mii) de oameni - alogeni sau autohtoni, nu contează, al cărei gând în fond nu este decât la jefuirea sistematică a unei naţiuni, a înrobirii totale şi a spolierii. Exemplul afacerii Roşia Montana cred că este concludent. Să nu te miri că, adiacent apologiei "capitaliste", aceşti scornitori de false exemple şi "lecţii" susţin din toate puterile şi măsurile anticreştine ce se iau pe aici sau pe aiurea.

CaCaCapitalism - o polemică

Cât o să mai dureze trâmbiţarea conceptelor marxiste sub aparenţa diverselor etichete? Termenul de CAPITALISM este o invenţie marxistă! Nu există societăţi "capitaliste"! Nu BANUL (capitalul) este valoarea supremă! Se trăieşte în state care au la bază valori fundamentale precum religia, naţiunea, libertatea, justiţia (legea). Banul capitalul este doar o pârghie prin care se asigură buna administrare a statului. Este tot o pârghie prin care îşi afirmă sfera de influenţă în lume. Circulaţia "solidus"-ului roman era o amprentă vizibilă a influenţei civilizaţiei Imperiului roman - ca să dau un exemplu din profesia în care activaţi. Asta nu reduce Imperiul doar la funcţia sa financiară. Arghirofilia era doar unul din cele 7 păcate de căpetenie definite în spiritualitatea creştină. Asta nu a dus însă la condamnarea în sine a unei atribuţii a statului de către Creştinism. Ca să vedem absurdul pretinsei existenţe a unei societăţi "capitaliste" am putea să imaginăm existenţa unei societăţi care are la bază alt păcat de căpetenie. Cum ar suna atunci "Societatea Sexualistă" multilateral dezvoltată? Hilar, evident! Eu, de exemplu, sunt cetăţean Român, nu cetăţean "capitalist". Există aşa ceva? Cetăţean capitalist? Nu! Dar "cetăţean comunist" aka "sovietic" a existat! E urmare a aberaţiilor lui Marx (şi a colegilor săi de ideologii, bineînţeles), adică a celui care şi-a imaginat "societatea comunistă" ca o contrapondere dialectică la cea "capitalistă". Cred că este timpul să se iasă din această "vrajă" a cuvintelor, a ideologiilor. Un om de dreapta nu are ca valoare fundamentală "capitalul" şi prin urmare nu construieşte nici o "societate capitalistă". Nici nu poate afirma că ar fi existat vreodată aşa-ceva! Dar o ştim şi o ştiţi foarte bine cine a afirmat în trecut existenţa unei asemenea bazaconii! Odraslele lor o afirmă în schimb în prezent... Cu părere de rău... şi unii inşi de la "România profundă".