În Basarabia nu România şi-a luat-o peste bot, ci imbecilitatea UE-bruxelleză

Multă multă mUE, tanti Merkel şi dragi tovarăşi ioropeni! Da, tuturor ăstora care v-aţi repezit VOI să daţi indicaţţii pe la Chişinău eludând TOTAL interesele României, ţara absolut legitimă în a se implica în dezvoltarea unei provincii care îi aparţine. Aţi fost atât de tembeli în viziunea dumneavoastră "glorioasă" încât la un moment dat i-aţi însărcinat pe... unguri (sic!) să clădească viitorul ioropean al Republicii Moldova. Şi l-au clădit aşa de bine că nu mai rămâne piatră peste paitră La fel ca în Ucraina, altă victimă a imbecilismului ce domneşte la Bruxelles. Şi nu mă refer la belgieni, ci la zdenţele fără identitate care fac parte din birocratura supradimensionată a UE.

Imbecilismul vostru a fost atât de mare încât aţi impus drept candidată "ioropeană" o tovărăşică ţinută în lesa sosoşismului. O tovărăşică pe care sprâncenaţii cu trese la Liubianka au mâncat-o cu fulgi cu tot.

Dar nu-i nimic! Voi nu ştiţi dar pe cei care atentează la interesele româneşti îi atinge un blestem. Uitaţi-vă la soarta lui Hitler, Mussolini, chiar Stalin (ucis de tovarăşii lui). Vă garantez eu! Aţi trezit nişte forţe pentru care vă veţi muşca pumni. Pentru că transced omenescul

BREXIT sau sfârşitul şmecheriei franco-germanice

În urmă cu câteva ceasuri poporul britanic a decis în majoritate, prin votul dat la referendum, ieşirea Regatului Unit din componenţa Uniunii Europene. Câteva lucruri îmi par că au influenţat atitudinea electoratului britanic şi acestea au o componentă comună: aşa-zisul motor frnaco-german al UE.

În primul rând, politica de austeritate impusă de Merkel tuturor ţărilor din componenţa structurii europene. O austeritate cuprinsă într-o formulă foarte simplă: DEFICIT DE MAXIMUM 3 PROCENTE din PIB. Numai că în timp ce majoritatea ţărilor se zvărcoleau sub acest pat al lui Procust economic, s-a descoperit că existau câteva ţări mai egale decât altele şi pentru care limita se întindea spre 5%. Care erau aceste ţări? Exact Germania şi Franţa, care pretindeau celorlalte plafoane stricte.

În al doilea rând, ŢEAPA DATĂ UCRAINEI. Adică statului a cărui integritate teritorială fusese garantată atât de Rusia, cât şi de SUA în rând cu Marea Britanie. Mai întâi, o invitaţie de aderare la Uniunea Europeană. Apoi - după ce acest stat devine ţinta agresiunii Rusiei - urmează un tangou politic extrem de ciudat între Rusia şi UE. Aceleaşi Germania şi Franţa îşi arogă rolul de primadonă în politica externă a UE şi impun planuri utopice de pacificare, mai curând mijloace prin care i se recunoaşte Rusiei, prin status quo-ul impus prin acordul de la Minsk, achiziţiile teritoriale. Pentru că doar naivii ar putea să creadă că Rusia ar mai restitui Crimeea sau că şi-ar retrage "voluntarii" din Donbas. În dosraul ucrainean putem vorbi fie de miopie crasă politică - ţinând cont de faptul că, prin măsurile luate, Rusia consideră UE drept inamic al ei (şi atunci de ce să cocoloşeştii o putere care te consideră aşa?) - fie vorbim de înţelegeri secrete prin care spaţiul răsăritean a fost împărţit în zone de influenţă între Rusia, pe de-o parte, şi binomul franco-german. Şi ca să ni se întărească această bănuială, iată că doar cu câteva zile înaintea referendumului din Marea Britanie, domnul Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei, devine vocal faţă de politica de apărare a NATO şi cere ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei! Ciudate pretenţii faţă de o organizaţie militară susţinută în principal de efortul SUA şi britanic.

Ceea ce a pus capac (şi la care a făut referire cam orice comentator) a fost politica faţă de migrarea în massă, legată de evenimentele din toamna anului trecut, când peste un milion de persoane au trecut ca prin brânză peste frontierele UE, atraşi de mesajele doamnei Merkel, total opuse tratatelor europene. NU numai că puhoiul de oameni a înspăimântat în măsură foarte mare, dar inducerea ideii că acest şuvoi este infiltrat la greu de islamişti fanatici a făcut ca groaza să crească. Şi acest lucru în condiţiile în care Franţa (şi Belgia) erau răvăşite de atacuri teroriste, penetrate aceste ţări de reţele de insideri, de radicali neaoşi, cu cetăţenie europeană. Ca o paranteză, observăm că discursul oficial al acestor două ţări (Germania şi Franţa) e foarte deschis emigraţiei - chit că ţări precum Grecia şi, mult mai mult, Italia şi Spania sunt răvăşite şi lăsate fără sprijin real - dar evită să facă trimitere la calvarul prin care trec creştinii din Orientul Mijlociu în faţa terorii islamiste, teroare alimentată de material uman născut şi crescut în Europa, mai ales provenit din mediile stângiste şi atee.

dacă adăugăm şi birocraţia înfiorătoare şi OPACĂ controlului democratic, tabloul Uniunii Europene trebuie că s-a prezentat în mod foarte fioros participanţilor la scrutinul organizat pe 23 iunie.

Dar ce se va întâmpla după ieşirea efectivă?

Mi se pare că un efect pervers va fi că, prin ieşirea regatului Unit şi, de aici, prin pierderea accesului la resursele energetice din Marea Nordului, Germania va fi aruncată şi mai mult în braţele sirenei energetice ruseşti! Şi UE împreună cu ea!

Să sperăm că nişte capete lucide vor preîntâmpina un astfel de scenariu şi vor impune reconstituirea Uniunii Europene pe noi baze. O Europă a naţiunilor, fără acel monstru birocratic de la Bruxelles, o Europă în care motorul prosperităţii să nu duduie doar în beneficiul Germaniei, ci al tuturor partenerilor. O Europă FĂRĂ MAI MULTE VITEZE, fără aberaţiile corectitudinii politice pe care tot încearcă să le dicteze, fără "multiculturalisme", şi în care, pentru că a fost regândită, să poate fi acceptată (de ce nu?) Marea Britanie din nou.

"Cazul Virgil Tănase" - de la o a patra la o a cincea ipoteză?

Mi-a picat în mână volumul lui Liviu Tofan despre celebrul "caz Virgil Tănase". "A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj" - aşa se intitulează. Am citit-o cu mare atenţie şi concluzia pe care am tras-o la final e că fostului jurnalist de la Europa Liberă i-a fost pur şi simplu milă de personajul-cheie al poveştii, scriitorul-"disident" Virgil Tănase. I-a fost aşa de milă încât nu şi-a mai dus cercetarea spre concluziile extreme ci îşi lasă cititorii să-şi facă o părere. Pentru că, în schimb, autorul pune o sumedenie de întrebări în jurul personajelor şi întâmplărilor ce se ivesc tocmai pentru a contracara fumigenele informaţionale aruncate de "băieţii cu ochi albaştri" ai diverselor servicii. Iar pe respectivul Virgil Tănase îl lasă să se aplice pe seama lui exact vorba populară care spune că "orice pasăre pre limba ei piere". Adică i-a cerut scriitorului să-şi prezinte propriul punct de vedere, peste ani.

Şi iată ce ne îndrugă marele "disident" despre motivaţiile "disidenţei" sale, care i-ar fi adus cică ura clanului Ceauşescu, un discurs parcă tras la indigo după acelea ale diverşilor stângişti de pe-aici sau de pe-aiurea ce aruncă vina nenorocirilor comunismului NU asupra ideologiei criminale, ci "modalităţii greşite de aplicare" a unei idei foarte umaniste:

"Trăiam într-o lume rea (şi astăzi cred că era rea, tocmai pentru că, având sămânţa unei lumi mai bune, în loc s-o sădească în pâmânt, o zidise într-un strat de beton armat); trăiam într-o lume de minciună ai cărei diriguitori vroiau să construiască cu ocnaşi o lume concepută pentru oameni liberi. [...]
Pe un drum greşit, calităţile politice ale lui Nicolae Ceauşescu nu puteau duce decât la dezastru, nu la cel evocat adesea din punct de vedere al democraţiilor occidentale, ci la eşecul unei experienţe istorice inedite, ce putea fi o soluţie în momentul în care, sunt convins, capitalismul şi economia de piaţă şi-au epuizat calităţile şi agonizau. [...] Acestea toate m-au împins să refuz orice compromis cu regimul totalitar român. [...]  Realităţile unei societăţi [Occidentul, n.m.] ce nu mai are nevoie de cultură (în care nu-şi poate privi decât moartea) şi unde arta este în primul rând o marfă."  [Tofan, p. 151-152]

Deci în spatele opoziţiei sale faţă de Ceauşescu nu s-a aflat niciodată principiul LIBERTĂŢII (adică al democraţiei, al libertăţii de expresie, de manifestare, de întreprindere) ci acelaşi elan utopic spre fantasmagorii politice. De aceea oare domnul Virgil Tănase s-a aruncat imediat după 1989 - scriitorul evită să spună asta, aşijderea şi domnul Tofan - în braţele lui Ion Iliescu, trecând cu vederea crimele Revoluţiei dar, mai ales, pe cele ale Mineriadei, act criminal ce poate fi catalogat drept "terorism de stat"? În numele artei - bine stipendiate - a făcut parte din grupusculul de scriitori şi artişti apropiaţi FSN-ului? Hai să zicem că aceste lucruri nu interesează pentru că se petrec peste ani şi ani de la pretinsa încercare de asasinare comandată de Ceauşescu.

Dar cum rămâne cu "sinceritatea"? Cum poate fi "sincer" cineva care devine părtaş al unei operaţiuni cât se poate de evidente de măsluire a faptelor. Adică de minciună! Şi domnul (sau tovarăşul?) disident Tănase mai scăpa un lucru din vedere: că prin participarea sa la o operaţiune de intoxicare mediatică organizată DE UN SERVICIU SECRET (DST în cazul de faţă) făcea ca toată propaganda denigratoare a statelor comuniste împotriva adevăraţilor luptători pentru libertate şi adevăr să capete un aer veridic. "Uite dom'le", ar fi putut trage concluzia un neavizat, "au dreptate ăştia când spun că disidenţii sunt spioni în slujba reacţiunii străine." Dar să-l lăsăm la o parte pe acest individ. Aşa cum lăsăm la o parte şi scornelile - subliniate de însuşi Liviu Tofan - ale preconizatului asasin Matei Pavel Haiducu - HIRSCH.

Altceva sare în ochi - conexiunile cazului cu activitatea revoluţionarului de profesie Ilich Ramirez Sanchez cunoscut şi drept Carlos Şacalul. Pentru Liviu Tofan conexiunea e doar una secundară în acest volum. Ştiu că s-a ocupat de prezenţa şi legăturile lui Carlos cu regimul Ceauşescu într-o altă carte dar încă nu mi-a picat sub ochi. Pentru autor principala filieră e aceea a "dosarului Hernu" - a patra ipoteză a cazului, după cum consideră domnia sa.

Dar dacă lucrurile nu stau chiar aşa? Dacă am avea chiar o a cincea ipoteză şi, pentru a o expune, mă voi baza pe un alt volum citi recent: "În umbra Şacalului. Carlos şi iniţiatorii terorismului internaţional" de Oliver Schrom. Autorul e un jurnalist neamţ iar tendinţa volumului e aceea de a elimina trimiterile către URSS ca aliat al teroriştilor de teapa lui Carlos. Mai mult, şi activităţile sale în celelalte ţări socialiste sunt minimizate (Ungaria, RDG, Iugoslavia; cât despre Cehoslovacia şi Polonia, mai că nu sunt menţionate) deşi Carlos se plimbă cu arme şi bagaje fără nici o îngrădire. Şi deşi KGB şi GRU sunt cât se poate prezente în aceste state dar şi în altele. Arăbeşti sau musulmane. Dar nimic nici despre serviciile sovietice. Şi atunci de ce să fac referire la acest volum? Pentru că rămân faptele, datele şi milcările personajelor pe care le coroborâm cu cele din primul volum menţionat.

Afacerea Tănase are loc în intervalul ianuarie 1982 (apariţia pamfletului în revista Actuel) şi 31 august acelaşi an (conferinţa de presă a lui Virgil Tănase, Paul Goma şi Matei Haiducu). Cu un an înainte însă avusese loc atentatul de la Europa Liberă - 21 februarie 1981, premers de coletele capcană destinate unor opozanţi români din exil (fără victime însă). Şi aici revenim la volumul lui Schrom, din care aflăm că în pregătirea acţiunii din Munchen a contribuit şi belgianul "Eric" care îl recrutase pe bascul din ETA ce trimisese coletele capcană. "Şi tocmai acest Eric i-a făcut greutăţi grupului Carlos la Munchen. În seara zilei de 12 februarie 1981, specialiştii de ascultare unguri au interceptat o convorbire a lui Weinrich [mâna dreaptă a lui Carlos, n.m.]. El i-a dat de înţeles lui Carlos, care se afla la Budapesta, că Eric nu poate să livreze obiectele necesare şi că de aceea atentatul se mai amână puţiin." [Scrom, p. 220]Apoi iar se mai amână puţin pentru că pe 16 februarie 1981 este arestat la frontiera dintre Elveţia şi Germania "Roberto" Bellini, care ar fi trebuit să aibe un rol în atentatul preconizat. Iar când acesta se petrece, afectată NU va fi secţia română, ci doar cea cehoslovacă, deşi se afirmă că atentatul ar fi fost produs duin ordinul lui Ceauşescu. Apropo, Carlos nu era prezent în RFG iar ofiţerul de legătură Niţescu l-ar fi tachinat atât pentru eşc, cât şi pentru faptul că Carlos stătuse în tot timpul acesta la loc călduţ în Budapesta: "Plin de sarcasm, l-a întrebat pe Carlos dacă nu vrea ca securitatea să-i facă rost de câteva paşapoarte în ordine, pentru ca data viitoare să poată lua şi el parte personal la operaţiune, ca să aibă grijă de executarea mai precisă a sarcinii." [Scrom, p. 225]

Şi iată că ne aflăm la un an depărtare, în 1982 - anul "afacerii Tănase - cân acelaşi Carlos se pregătea de un alt atentat, de data aceasta la Paris, contra unui ziarist arab şi a publicaţiei ce-şi avea sediul în capitala Franţei. Pentru organizarea actului criminal o trimite pe însăşi tovarăşa sa de viaţă, Magdalena Kopp - persoană care nu era în evidenţele serviciilor de securitate occidentale şi nici nu se ştia de relaţia pe care o avea cu Carlos - împreună cu alt participant de la Munchen, "Luca" (Bruno Breguet pe numele real)  şi care urmau să se coordoneze cu acelaşi belgian "Eric". Să observăm un lucru: Magdalena Kopp venea de la Bucureşti. Şi să trecem la ce istoriseşte Schrom:

"Nici cu Eric nu au reuşit să se întâlnească, aşa cum fusese stabilit. El ar fi trebuit să-i dea lui Kopp cheia maşinii în al cărei portbagaj se afla explozibilul. Când belgianul n-a venit nici la ultima întâlnire stabilită şi n-a dat nici o veste, Kopp s-a gândit să renunţe. Ea l-a sunat nervoasă pe Carlos la Budapesta şi a dat frâu liber supărării, mai cu seamă că într-o cafenea îi fusese furată poşeta [hopa!, n.m] cu toţi banii şi cu paşapoartele false. Însă Carlos i-a poruncit să rămână.[...]
La următoarea întâlnire stabilită, totul a decurs o.k. Maşina se afla într-un garaj subteran pe Champs-Elysees. Era un Peugeot alb, mai vechi.
Când, pe 16 februarie 1982, s-a dus acolo cu Luca, au avut probleme s-o deschidă. Eric le dăduse zece chei, spunându-le că una dintre ele se potriveşte precis. Au durat o veşnicie până când au reuşit să deschidă portiera din faţă, dar şi mai mult până când au deschis portbagajul, căci ea vroia să vadă dacă explozibilul există într-adevăr. Cu multă trudă au reuşit să-l deschidă. Au văzut cinci kilograme de Penthrit, suficient ca să producă o spărtură substanţială în peretele unei ambasade.
Tocmai când vroiau să urce în maşină şi să plece, au venit doi bărbaţi care li s-au adresat. Kopp nu înţelegea frenţuzeşte, dar i s-a părut că aude cuvântul bilet. Dar unde dracu' era biletul de parcare? Eric nu le dîăduse nici un bilet şi nici în torpedo nu se afla unul. Nedumerită, ea s-a întors spre Luca şi a văzut cum elveţianul ăşi scoate pistolul, îl ţinteşte pe unul dintre bărbaţi şi apasă pe trăgaci. Clic, armă blocată." [Schrom, p 232 - 233]. Treaba e că oricât a vrut să tragă "Luca", arma nu s-a descărcat, Magdalena Kopp a luat-o la fugă, sunt prinşi amândoi şi întemniţaţi. Motiv pentru Carlos să înceapă o serie de atacuri sângeroase împotriva Franţei - atât în Hexagon, cât şi în lume - cu scopul de a forţa autorităţile franceze să-i elibereze tovarăşa. La un moment dat, în iunie 1982, nevoit să schimbe ruta de transport a explozibililor şi armelor, Weinrich, mâna dreaptă a lui Carlos, îi dă sarcina lui Christa Margot Frohlich să facă transportul dinspre Bucureşti spre Franţa, via Italia. "Pe 16 iunie 1982, Frohlich a părăsit Bucureşti, supraîncărcată. A luat avionul mai întâi până la Roma, unde pe aeroport a atras atenţia poliţiei italiene prin faptul că avea un bagaj de mână neobişnuit de greu. De aceea, doi funcţionari i-au cerut permisiunea să arunce o privire în geanta ei. Spre disperarea ei. au apărut 20 kilograme explozibil, marca hexogen, mai multe detonatoare şi trei paşapoarte false, dintre care unul pe numele de Margit Stadelmann... [...] carlos se afla într-o situaţie dificilă; acţiunile lui s-au încetinit. Frohlich era al treilea membru al grupului, arestat în decurs de patru luni." [Schrom, p. 238 - 239 ]

Ori în acest timp se defăşura mascarada "răpirii lui Tănase" sau a "încercărilor de asasinat". Cu mare tam-tam mediatic, cu mare conferinţă de presă a preşedintelui Mitterand (9 iunie 1982). Mare tâmbălău pentru ... nimic, vreme în care oamenii lui Carlos erau prinşi ca muştele, după ce treceau prin Bucureşti; vreme în care se petreceau omoruri adevărate. Sau poate era doar un specctacol de sunet şi lumini?

Unul făcut pentru a-i băga în ceaţă pe Carlos, oamenii lui şi pe stăpânii lor reali. Un fals scandal între două state, vreme în care Occidentului îi sunt viraţi unul câte unul oamenii Şacalului de către oamenii lui Ceauşescu. Şi poate ţinta iniţială a târgului o fi fost Carlos însuşi, dar cum acesta nu se dădea dus din Budapesta, berlinul de Est sau Bucureşti, cei de la servicii s-or fi văzut nevoiţi să se mulţumească cu subalternii. Dar buni şi ăştia câtă vreme o reţea - aceea a lui Carlos - pe care, până atunci, occidentalii nu fuseseră în stare să o neutraizeze, iată că îşi pierdea oamenii. Culmea, pionii folosiţi ca fumigene, gen Tănase, serveau, din punct de vedere ideologic, mai curând patria sovietică decât aceea română,  în vreme ce, prin efectele nebănuite din subteranele războiului invizibil, tocmai aceşti sovietici şi aliaţii lor aveau de pierdut.

Un an mai apoi, pe 25 august 1983, avea loc ultimul mare act sângeros al "războiului privat cu Franţa" - explozia de la "Maison de France" din Berlinul de Vest, centrul cultural francez. Investigaţiile vest-germane legate de acest caz au dus însă la concluzia că RDG şi celelalte ţări socialiste (în frunte cu măreaţa Uniune Sovietică) au sponsorizat terorismul internaţional.. Chiar şi Schrom e nevoit să recunoască - p. 261.

Liviu Tofan, "A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj", Editura Polirom, Colecţia Hexagon, Bucureşti 2012.
Oliver Scrom, "În umbra Şacalului. Carlos şi iniţiatorii terorismului internaţional.", Editura Vremea XXI, Colecţia Fapte, Idei, Documente, traducere de Erika Dumitraşcu, Bucureşti, 2013,

De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României - alte argumente

Domnul Klaus Iohannis are drept principală carte de vizită activitatea de primar al Sibiului iar aici punctul nodal îl constituie alegerea oraşului drept capitală culturală europeană în 2007. Numai că în acel an au existat DOUĂ oraşe cu acelaşi statut, alături de Sibiu aflăndu-se şi Luxemburgul, ca subliniere a legăturilor istorice care leagă cele două localităţi. Ori Luxemburgul îl avea ca primar pe Paul Helminger în acea perioadă însă statul din care făcea parte - Marele Ducat al Luxemburgului - îl avea ca premier pe un anume Jean-Claude Junker. Da, este acelaşi personaj politic recent numit ÎN CEA MAI IMPORTANTĂ FUNCŢIE DIN CADRUL UE, Preşedinte al Comisiei Europene în cadrul căreia o găsim şi pe Corina Creţu drept comisar. Ei, nu se potrivesc încă o dată lucrurile de minune cu un posibil preşedinte al României, fost primar cu relaţii foarte bune de colaborare cu fostul premier al Luxemburgului, actual preşedinte al Comisiei UE? Eu cred că pică perfect! Iar persoana care urma să preia şefia UE era încă de la alegerile europene cunoscută.

Aceste alegeri europene fac trecerea în acest punct în care vă voi demonstra cum anume institutele de sondare au rol de a intoxica mai degrabă decât de a prezenta situaţii reale. Intoxicarea vine din dorinţa ca unii decidenţi politici - în cazul nostru, Ponta şi Băsescu - să nu aibe habar de ceea ce li se pregăteşte şi să acţioneze în orb. Alegerile europene au fost oglinda situaţiei politice de la sfârşitul lunii mai. Dar şi aici ne lovim de un obstacol! Dacă mai ţineţi minte, institutele de sondare creditau PSD cu 43% din voturi. După numărare s-a dovedit că rezultatul era mult mai slab, anume doar 37%. O eroare de ŞASE PROCENTE! Mult dincolo de marjă! Lăsând la o parte aberaţiile sociologice difuzate în mediile coabitace (RTV, A3, LaBe1TV), pe postul Digi24 acelaşi Vasile Dâncu de care pomeneam în precedenta postare rostea, în urmă cu două zile, afirmaţii care se băteau cap în cap. Pe de-ao parte, că aproximativ 70% din votanţi ştiu cât se poate de ferm cu cine vor vota de mai bine de o lună de zile. Părerea mea este că sunt cei ce au participat şi la euroalegeri, adică acele procente la care m-am referit. Alţi 25% din alegători au fost influenţaţi de situaţia din campania electorală. ori campania elctorală a fost ZGU-DU-I-TĂ de efectele arestărilor - transpartinice, e drept - dar care au provocat cataclisme în procentele partidei lui Ponta, cât şi ale protejatei prezidenţiale, Elena Udrea. Şi cu toate acestea, acelaşi Dâncu îşi termina seria de analize sociologice cu constatarea că la vot Victor Ponta ar fi creditat cu 41%, Klaus Iohannis cu 30%. Nu ştiu ce mă face să cred că vom asista iarăşi la "erori" monumentale care depăşesc cu uşurinţă marja de eroare.

Am afirmat că grupul ce sprijină ascensiunea acestei "creaţii Iohannis" este şi el trans-partinic. În mod sigur, personaje grele sunt oameni de bază DIN CADRUL PSD, din greii partidului. Şi subliniez: nu îl lucrează pe Ponta (şi pe Băsescu, evident) din interesele înguste cu care suntem obişnuiţi. Părerea mea e că au la bază analize făcute cu anumţi oameni din interiorul serviciilor. Cred că am spus acest lucru şi în postarea precedentă. Nu-i nimic, remintim lucrurile. Poate în această lumină vedem altfel cele istorisite de Emil Hurezeanu într-o emisiune de la Digi24 în care îi istorisea lui Cosmin Prelipceanu cum, aflat la saună, şi încercând să fie politicos cu "un important personaj guvernamental", acela ("importantul personaj guvernamental"), în loc să răspundă şi el tot cu politeţurile de duzină, a început să turuie că "fie ce-o fi, am dat drumul la Justiţie!"

Ce poate fi mai clar de-atât?

De ce cred că Iohannis va deveni preşedintele României

Vreau să încep cu un lucru pe care îl afirm CLAR, de la începutul postării: şi pentru ine a fost greu de înghiţit ceea ce se întrevedea la începutul verii. Să alegem (noi, românii!) între un evreu (Ponta) şi un neamţ (Iohannis) după cum propuneau PSD şi PNL. Dar apoi mi-a fost clar, după ce am pus cap la cap nişte lucruri, că anumiţi oameni din structurile de putere pregăteau chiar mai mult: câştigarea de către Iohannis (şi NUMAI de către Iohannis) a fotoliului prezidenţial de la Cotroceni. Iar din momentul în care am realizat acest lucru am început să mă întreb DE CE? Care e motivul care-i împinge pe aceşti oameni spre această soluţie politică?

Dar nu numai structurile contribuie la această soluţie, părerea mea. Pentru că sunt forţe mult mai largi care fac lucrurile să convergă, se întrevede - o să şocheze ce spun - inclusiv degetul lui Dumnezeu! Nu că ar fi Iohannis vreun Mesia ci pentru că în Istorie intervenţia Dumnezeu chiar se manifestă prin bunele sau relele, că există şi alea, din viaţa unui popor. De exemplu, Joseph de Maistre, dacă nu mă înşel, spunea că providenţa s-a manifestat chiar şi în cadrul terorii revoluţionare. Dar nu despre acest lucru e vorba acum.

Ce mi-a atras mai întâi atenţia? Un lucru aparent minor, petrecut la începutul lunii mai, cu săptămâni înainte de a se desfăşura alegerile parlamentare şi, deci, cu încă şi mai multe ca Antonescu să demisionaze din fruntea PNL, Iohannis să preia şefia formaţiunii politice, să aibe loc fuziunea cu PD-L şi promovarea primarului de Sibiu drept candidat la preşedinţie. Un eveniment desfăşurat pe 8 mai 2014, o o conferinţă care avea în centru acordurile secrete dintre RSR şi RFG. Am povestit aici câte ceva de atunci. Am menţionat participarea lui Vasile Dâncu acolo. Ce nu am menţionat? Scopul prezenţei sale, anume detalii despre un studiu sociologic cu privire la imaginea germanilor în mentalul românesc. Cum îi iubesc românii cel mai mult pe nemţi, cum ştiu românii mai bine cine este Angela Merkel decât cine erau Ponta, Băse şi-Antonescu! În acele momente nu am dat foarte mare importanţă ci le-am considerat doar o formă de servilism faţă de patronii care sponsorizau respectiva conferinţă (Fundaţia Konrad Adenauer).

Apoi a venit momentul Bookfest 2014 şi seria de interviuri realizate. La care interviuri am făcut trimitere spre influenţa Germaniei asupra situaţiei politice din România. "Germania domină Europa! Nu numai România. Germania are un model de societate dezirabil pentru noi. Nu trebuie să copiem modelul german pentru că n-avem nemţi", mărturisea domnul Dâncu. Dar ce spunea Ioan Mircea Paşcu pe aceeaşi temă? "Eu cred că inevitabil Germania, prin ponderea ei, are rolul pe care îl are. Şi trebuie să-l recunoaştem. E mai bine să recunoşti rolul ăsta şi e mai bine să te adaptezi." "Dacă ar dicta doamna Merkel şi domnul Scultz politicile de partid de dreapta şi de stânga din România ar fi poate mai bine", mi-a răspuns şi Emil Hurezeanu la aceeaşi întrebare. Iar în acele zile - sfârşitul lui mai -  încă nu era stabilit Iohannis drept candidat!

Aţi observat ceva la cei menţionaţi? Doi dintre ei sunt afini PSD-ului! Chiar şi Hurezeanu, dacă ţinem cont că a avut o mică perioadă de consiliere a premierului Năstase. Iar candidatul "german" a apărut! Dar în rândul PNL, ca preşedinte al PNL, ca "unificator al dreptei" sub sigla PNL. Iar de aici tulburarea interioară la care am făcut referire la început. Iar apoi momentul de iluminare! Iohannis e pregătit chiar de "ei", de un grup "transpartinic", ca să-i spunem aşa, pentru a CĂŞTIGA alegerile. În dauna lui Ponta, evident. În dauna unui Ponta AMEŢIT de sondajele mincinoase pe care i le va livra Dâncu sub nas pentru a se crede deja câştigător. Dar nu numai Ponta juca rolul măgăruşului dus de nas prin date nu atât false, cât, să zicem, distorsionate. Intră aici chiar Băsescu, poate chiar Iohannis însuşi. Aşa îmi explic şi desincroniarea EVIDENTĂ a acţiunilor lui Băsescu de a influenţa alegerile. Pur şi simplu, toate manipulările lui Băsescu au apărut defazate! Mai direct ce vreau să spun: că şi Ponta şi Băsescu au fost (sunt!) păcăliţi la maximum. Băieţii din "servicii" i-au aranjat la meserie.

Să observăm din această perspectivă ce s-a petrecut chiar în această campanie electorală. Evidenţa numărului candidaţilor: PAISPREZECE! Aleşi special cea mai mare parte ca să se calce reciproc pe coada ideologică. Scopul acestui ambuteiaj electoral era unul cât se poate de simplu: evitarea situaţiei din 2000 când un candidat atipic (Vadim Tudor) a ajuns în turul doi. Tiparul e următorul: în afara celor doi candidaţi principali (păcălitul Ponta şi programatul Iohannis) nu se permitea nici unui altuia să ia avans electoral. A scos-o Băsescu pe Udrea drept candidată? Imediat a apărut o contra-candidată din aceeaşi familie băsistă (Macovei); L-au scos dizidenţii liberali pe candidatul Tăriceanu la înaintare? A fost automat neutralizat prin candidatul tot liberal Meleşcanu; Extrema populistă canibalizată prin tridentul Vadim-Funar-Dan Diaconescu; stânga - prin apariţiile concomitente ale lui Rotaru şi Brânză, maghiarimea aşijderea. Şi acum gândiţi-vă cum se vor redistribui votanţii tuturor acestor candidaţi în raport cu Ponta şi Iohannis în turul doi!

Dar DE CE numai soluţia Iohannis?

Pentru acest lucru trebuie să ne întoarcem - părerea mea - la evenimente de la începutul anului. Asta dacă nu cumva băieţii cu ochi albaştri nu realizaseră, prin analize militare şi strategice, încă din 2013 (sau mai devreme) ceea ce urma să se întâmple: EXPANSIUNEA RUSIEI! Şi corolarul: influenţa acesteia asupra vecinilor României.

Ori România o fi parte din UE şi din NATO numai că înseşi aceste structuri au slăbiciunile lor, mai ales Uniunea Europeană. Iar România are nevoie de ancore, de alianţe trainice şi în Europa şi în lume. Avem o garanţie de securitate cu SUA, via NATO. Avem o garanţie şi cu China, reafirmată vara aceasta! Dar nu e suficient. Ambele sunt departe, nu sunt puteri europene. Aşa încât GEMANIA reprezintă ţinta cea mai evidentă în aflarea unui aliat stabil şi puternic ÎN EUROPA. Iar cel mai uşor se va obţine simpatia statelor germanice prin ALEGEREA UNUI NEAMŢ! O alianţă fermă cu SUA, în virtutea Parteneriatului strategic; raporturi bune cu China prin PĂSTRAREA PREMIERULUI (sic!), prietenia Germaniei prin alegerea unui preşedinte din minoritatea săsească.

Şi se mai securizează un punct pe care posibile "tulburări etnice" (sponsorizate interesat de Moscova) ar putea să-l agite. Tema "asupririi minorităţilor" şi, de aici, al eventualei secesiuni a pretinsului "ţinut secuiesc". Alegerea unui minoritar - chiar dacă sas- ar face să cadă toate acuzele eventuale de xenofobie la adresa românilor agitate prin mediile occidentale de sub influenţa mai mult sau mai puţin directă a Moscovei. Şi vă recomand să fiţi atenţi în următoarele zile la deciziile pe care le vor lua UDMR şi PPM. De altminteri, celor doi candidaţi ai maghiarimii li s-a trezit brusc compasiunea pentru oropsiţii minoritari români din Ucraina şi Timoc.

Bănuielile mele pe care le-am expus mai sus nu le-am împărtăşit public până acum. Am preferat să le destăinui doar în discuţii personale, cu amicii şi cunoştinţele. Le-am şi spus celor cu care am vorbit că se vor găsi şi procedee de influenţare a opiniei publice în aşa fel încât poziţia lui Ponta să fie din ce în ce mai erodată. Şi uite cum anchetele DNA slujesc de minune acestui scop în timp ce campania de victimizare a lui Ponta (în care complice era Băsescu), prin acuze la adresa presupusului trecut securistic, a eşuat.

Nu am vrut să-mi fac publice aceste bănuieli. Nu am vrut până acum. Pentru că în acest moment cărţile sunt deja făcute şi împărţite. Nici Moscova nu mai poate influenţa decisiv lucrurile şi, dacă ar încerca, cred că şi-ar şubrezi şi mai mult poziţiile. Băsescu - prin candidata Elena Udrea - este deja KO; Ponta este anesteziat prin sondajele cosmetizate şi, când se va trezi, va avea o surpriză mai mare ca a lui Geoană în 2009.

Am pomenit şi de convergenţa altr factori. Ştiaţi că în ultimii 5 ani germanii au avut doar doi câştigători de premii Nobel? Ca un făcut, ambii sunt originari din România. Coincidenţă, nu-i aşa?

PS: despre alegerea pe care o voi face în primul tur pot să spun doar că nu m-am decis cui să dau votul dintre trei candidaţi. Poate va fi Meleşcanu, poate Tăriceanu, poate chiar Iohannis - ca să nu fie ecartul foarte mare. Încă nu m-am decis.

Războiul din Ucraina: "voluntari" şi "internaţionalişti"

Prin Românica noastră se cam poartă memoria de scurtă durată. Atât de scurtă încât nu mai vrea (aproape) nimeni să-şi mai amintească de trecut. Poate şi pentru faptul că mediile zise "româneşti" se fac preş în faţa cauzelor susţinute de "corectitudinea politică" la putere prin unele cercuri "progresiste" (sic!) din Vest. De exemplu, nu de mult comentariile la un articol de pe Mediafax postate cu un ton favorabil Spaniei naţionaliste şi lui Franco au fost pur şi simplu eliminate - un banal "Arriba Espana! Arriba Franco" din partea mea. Deranja foarte, probabil, şi or fi avut tentă "fascistă" (?!).

Dar de ce am adus vorbă de Spania şi conflictul desfăşurat acolo între 1936-1939? Pentru că lucrurile par a fi ciudat de asemănătoare în unele privinţe cu ceea ce se petrece în zilele noastre în ţara de la extrema cealaltă a Europei, în Ucraina. Ne lovim, de exemplu, de acţiunea URSS - prin trupele trimise ca "voluntari" în ţara iberică -  spre a construi acolo societatea comunistă; în Ucraina vedem cât se poate de clar că Rusia, moştenitoare declarată a URSS, şi-a trimis trupele, tot sub formă de voluntari, pentru a-i sprijini pe secesioniştii din - atenţie la termeni! - "Republicile POPULARE ale Luganskului şi ale Doneţkului", amândouă afişând simbolistică de extremă stângă. În retorica folosită se face mult caz de "pericolu faşist" ce îşi află cuibul la Kiev şi nu numai. Ca o paranteză, câţiva din cei cocoţaţi în frunte respectivelor entităţi din estul ucrainei afirmau acelaşi pericol "faşist" din partea României în vremea în care asasinau români în Transnistria.

Şi acum ajungem la un alt punct foarte asemănător: prezenţa unităţilor de adevăraţi voluntari veniţi cam din toate părţile spre a susţine o cauză ori alta. Unii, poate, pot fi încadraţi la categoria mercenari; alţii poate că sunt doar detaşaţi ca un sprijin neoficial din partea unor state. Dar grosul este constituit, totuşi, din material uman împărtăşind vederi IDEOLOGICE care îi stimulează să participe la un conflict străin patriilor lor. Practic, parcă vedem în faţă "brigăzile de internaţionalişti" care se confruntau cu diversele falange de naţionalişti la mijlocul anilor '30 ai secolului trecut.

Un material realizat de BBC credem că este edificator în această privinţă:. Remarcăm că, spre diferenţă de Mediafax, instituţia britanică de presă nu are parti-pris-uri ideologice.

31 August 2014 Last updated at 23:32 GMT

Ukraine war pulls in foreign fighters

By Patrick Jackson BBC News

Rafa Munoz Perez, a Spaniard serving with the rebels in Donetsk, wears a Spanish Republic wristband

 French, Spanish, Swedish or Serb, the foreigners fighting for both sides in east Ukraine's bloody conflict hail from across Europe and come with a bewildering array of agendas.

The non-mercenaries among them are motivated by causes which can stretch back to the wars in the former Yugoslavia - and even further still, to the Spanish Civil War of the 1930s.

Russia is the elephant in the room, dwarfing any other foreign nationality, although it is increasingly hard to disentangle Russians fighting as volunteers from regular soldiers allegedly deployed on covert missions.

Ukraine's pro-Russian rebels like to talk up their foreign volunteer fighters, presenting them as latter-day International Brigades fighting "fascism". Meanwhile there has been some debate in Kiev on the wisdom of creating a Ukrainian "Foreign Legion".

Here we look at some of the foreign fighters by country of origin, in a phenomenon which, in a small way, mirrors that of young Muslims from Britain and other parts of Europe travelling to the Middle East to fight in its wars.

 

Russia

It is no secret that Russian citizens have occupied senior posts among the rebels, the most famous of them being Igor "Strelkov" Girkin, who reportedly held the rank of reserve colonel in Russia's Federal Security Service as late as last year.

There is strong evidence that rank-and-file Russian fighters have entered east Ukraine to join the rebels, but whether they are volunteers making common cause with ethnic Russians in Luhansk and Donetsk, or mercenaries, is a grey area.

Rebel leader Alexander Zakharchenko has stated publicly that between 3.000 and 4,000 Russian "volunteers" have fought for the rebels since the start of the uprising in April.

"There are also many in the current Russian military that prefer to spend their leave among us, brothers who are fighting for their freedom, rather than on a beach," he said on 28 August.

Chechen fighter Ruslan Arsayev

Evidence has mounted that regular Russian soldiers are involved, with 10 paratroopers captured inside Ukraine and indirect evidence of military casualties at home in Russia.

Chechens, both from Russia's Republic of Chechnya and from the anti-Russian diaspora living in exile, are believed to be involved on both sides of the conflict, but predominantly fighting for the rebels.

A gunman who presented himself as a Chechen called Ruslan Arsayev told the Mashable news website in an interview he was fighting for Ukraine because he wouldn't "bend over for Putin".

At the scene: Oliver Carroll, journalist working in Ukraine

A number of foreign fighters serve in the Aidar volunteer battalion currently fighting in east Ukraine. Chechen Ruslan Arsayev is perhaps the most colourful example. An army veteran of six military campaigns, Ruslan came to Ukraine to fight during the Maidan revolution. He was injured twice, once seriously, when a bullet punctured his lung.

He comes from a well-known family of warriors. One of his brothers was security minister in Aslan Maskhadov's rebel government. Another was convicted of hijacking a plane en route to Moscow in 2001, an action that resulted in the loss of three lives.

At the Aidar base near Luhansk, Ruslan explained he had come to Ukraine because of Putin. "Putin has turned my home into Stalin's Russia, with a dozen informants on every street," he said. He wasn't prepared to accept Putin's rule, and predicted an uprising in Chechnya in the "very, very near" future.

 

 

France

 
Some 20 French citizens have gone to Ukraine to fight on both sides, French public radio station France Info said in a report (in French) on 11 August.

Four of them, including two former soldiers, went to Donetsk to fight for the rebels. They were filmed by Russian newspaper Komsomolskaya Pravda posing with guns.

Their spokesman is Victor Lenta, 25, who earlier told France's Le Monde newspaper (article in French) he had been a corporal in the Third Marine Infantry Paratroop Regiment and had served in Afghanistan, Ivory Coast and Chad. Another member of the group is Nikola Perovic, also 25 and with Serbian ancestry, who likewise reportedly fought in Afghanistan as a corporal in France's 13th Mountain Infantry Battalion.

 

 

The French group gave Le Monde journalist Pierre Sautreil a photo of Nikola Perovic holding up a French flag in the southern Donetsk region on 11 August

 

They told Le Monde they were the founders of an ultra-nationalist movement called Continental Unity, which has organised demonstrations in France and Serbia in support of Syrian President Bashar al-Assad and Serbian war crimes suspect Vojislav Seselj.

In their view, according to Le Monde, Russia is the final bulwark against liberal globalisation which they consider "responsible for the decline in national values and loss of French sovereignty".

Their main role among the rebels, apparently, is to provide combat training for recruits from West European countries.

Gaston Besson, on the other hand, has been fighting for the Ukrainian government as a member of its Azov volunteer battalion, a unit known for its far-right associations.

Aged 47, he nonetheless describes himself as a "leftwing revolutionary", according to France Info. Reported to be a former paratrooper, he is said to have fought in previous conflicts ranging from Croatia to Colombia

He is known for his efforts to recruit other foreigners and, according to a Eurasianet article, wrote in June: "Every day I receive dozens of requests to join us by email, especially from countries like Finland, Norway and Sweden."

At the scene: Pierre Sautreuil, French journalist working in Ukraine

I met the French volunteers for the first time on 9 July in a bar in Budapest, Hungary. Up until then, our exchanges by phone had been brief and their answers evasive.

The rules for this first meeting were simple: they pose the questions. They feared I might be a French intelligence agent. "We can't trust you yet."

After a long series of questions about my background, and my opinions on the Ukrainian crisis, they asked for my passport and photographed it several times.

"We have nothing but enemies in intelligence," one of them told me, handing back my passport. We said our goodbyes.

Next day I got a phone call: "Our friends have completed their little investigation. You're clean. We'll meet at 19:00." And thus began my investigation.

 

Spain

 
For two Spanish leftists, the conflict in east Ukraine represents a chance to repay what they see as a historic favour.

Angel Davilla-Rivas (C) and Rafa Munoz Perez (R) in Donetsk

Angel Davilla-Rivas told Reuters news agency he had come with his comrade Rafa Munoz Perez to fight for the rebels in recognition of the Soviet Union's support for the Republican side in the Spanish Civil War.

Mr Munoz, 27, is a former social worker from Madrid who has been a member of the youth wing of the United Left political movement since 2010, Spain's El Pais newspaper said in an article. His friend, 22, is from Murcia and belongs to the youth wing of a branch of the Spanish Communist Party, the paper added.

Mr Davilla-Rivas showed off tattoos of Soviet leaders Vladimir Lenin and Joseph Stalin on his torso.
"I am the only son, and it hurts my mother and father and my family a lot that I am putting myself at risk. But... I can't sleep in my bed knowing what's going on here," he told Reuters.

There are also reports of Spaniards fighting on the government side, according to an article in the Kyiv Post.

 

Serbia

 
Dozens of Serbs are believed to be fighting for the rebels, ostensibly drawn by an ethnic and nationalist sense of solidarity with the region's Russian Orthodox Christians and residual hostility towards Nato, regarding the Ukrainian government as its proxy.

However, Belgrade-based security expert Zoran Dragisic told German broadcaster Deutsche Welle in a report that Serbian fighters were primarily fighting as mercenaries and could be found on both sides in Ukraine.

"It's indoctrination that draws young people - some of them almost children - to war," he said.
Meanwhile, there are moves within Serbia to stem the flow of fighters heading east with a law that penalises participation in a foreign war.

 

Sweden

 

In an interview with the BBC's Dina Newman, a Swedish sniper with far-right views, Mikael Skillt, said he was fighting for the Ukrainian government because he believed in the "survival of white people". Like France's Gaston Besson, he is a member of the Azov battalion.

"I would be an idiot if I said I did not want to see survival of white people," he said. "After World War Two, the victors wrote their history. They decided that it's always a bad thing to say I am white and I am proud."

At the same time, he added that he planned eventually to fight for Syrian President Bashar al-Assad because he believed Mr Assad was standing up to "international Zionism".

 

Poland

 
Reports that Poles were fighting in Ukraine prompted the government in Warsaw to formally deny that Polish citizens were fighting as mercenaries for the Ukrainian government. It went on to warn that any Poles who go there to fight could face jail upon their return, Deutsche Welle reports.

Leonid Smolinski, a 49-year-old Polish citizen born in Ukraine, was killed in a rebel ambush on 12 August while serving in Ukraine's Dnipro volunteer battalion, according to Euromaidan Press.

At least one Pole has also sided with the rebels. In a speech in the rebel capital Donetsk, carried by radical Polish website xportal, Bartosz Becker described himself as a representative of "Polish free people who are against Nato terrorist bases in Poland".

 

Germany

 
Margarita Zeidler is a former nurse who moved to Ukraine in 2002 for religious reasons after converting to the Russian Orthodox Church, according to an interview with Komsomolskaya Pravda newspaper (in Russian).

Dismayed by events in Kiev during the Maidan uprising over the winter she moved initially to Crimea, then to Donetsk region, she said, after one of her friends was shot dead there in May. She became the rebels' information officer in Sloviansk during its siege by government forces.

While she describes herself as a journalist, she told the newspaper that she always keeps an assault rifle "within reach".

Speaking in Russian in a video posted on YouTube on 11 August, she said she could not "stand by and watch Ukrainian fascists kill civilians".

USA

Despite rebel allegations to the contrary, there is little evidence of American volunteer involvement on the ground. The exception was a Ukrainian-American called Mark Gregory Paslawsky, who had taken Ukrainian citizenship.

Paslawsky, or Franko as he liked to be known, was killed fighting for the Ukrainian government side in the embattled town of Ilovaisk. In an interview for Vice News, the 55-year-old West Point graduate and investment banker from New York had explained he wanted ultimately to help root out corruption in Ukraine, saying "the political elite has to be destroyed here".

Russian media suggest that there are US citizens fighting for the rebels too.

 

Italy

 
Francesco F, 53, enrolled in the Azov battalion to "fight a good fight against Russia", the Italian weekly Panorama reported in an article (in Italian) in June.

Already doing business in Ukraine two years before the violence erupted, he said he had "found his home alongside Ukrainian nationalists" on the Maidan barricades.

Francesco, who also featured in a video report by Il Giornale, has a past in the far right in Italy, according to Panorama.

 

Other countries

 
Other nationalities are reportedly involved in the conflict, probably in small numbers.

Citizens of Georgia, Belarus, Baltic states, Finland, Norway, Canada, Croatia, Slovenia and the Czech Republic, as well as Russia, are said to be involved as volunteers on the government side.

Rebel leader Alexander Zakharchenko said on 17 August that his foreign volunteers also included a number of Turks and Romanians.

Muzicile Mondialelor: GERMANIA 2006 – Shakira featuring Wyclef Jean – "Hips Don't Lie (Bamboo mix)"

Muzicile Mondialelor: GERMANIA 2006 – Herbert Grönemeyer feat Amadou & Mariam – "Zeit dass sich was dreht (Celebrate The Day)" (cântecul oficial)

Muzicile Mondialelor: GERMANIA 2006 – Il Divo feat Toni Braxton – "The Time of Our Lives" (imnul oficial)

Muzicile Mondialelor: RFG 1974 – Maryla Rodowicz – "Futbol"

Bookfest 2014: Larry L. Watts - "Aliaţi incompatibili", la editura RAO

Lansarea cărţii domnului Larry L. Watts, "Aliaţi incompatibili", la standul Editurii RAO, pe data de 31 Mai 2014. Eveniment desfăşurat în cadrul Salonului internaţional de carte "Bookfest 2014".

Interviu în exclusivitate cu Emil Hurezeanu

Prilejuit de prezenţa domnului Emil Hurezeanu la Salonul internaţional de carte "Bookfest 2014".
La finalul interviului veţi afla şi răspunsul la o întrebare surpriză, de o stringentă actualitate!

Filmat pe data de 31 Mai 2014.

Interviu bombă cu Ioan Mircea Paşcu

Am profitat de prezenţa domnului Ioan Mircea Paşcu la Salonul internaţional de carte "Bookfest 2014" prilejuită de lansarea unei noi ediţii a lucrării sale, "Bătălia pentru NATO", pentru a-i pune lua un mic interviu.

Am aflat că:
- în campania pentru europarlamentare, temele interne au fost dominante din cauza televiziunilor
- că situaţia legată de Ucraina a fost discutată "cu rezervişti, cu foşti militari, cu cei de meserie"
- partea de răsărit a Ucrainei, crede domnul Paşcu, va deveni un fel de Transnistrie
- e mai bine să recunoaştem rolul dominant al Germaniei pe continent şi să ne adaptăm.

 Lansarea cărţii despre care am adus vorba va avea parte de o postare aparte.

Cum a fost la conferinţa Fundaţiei Konrad Adenauer despre acordul secret RFG - RSR privind emigrarea germanilor

Joia ce a trecut (adică pe 8 mai) m-am prezentat şi eu la conferinţa Fundaţiei Konrad Adenauer cu tema "Acordurile secrete - istoria emigraţiei asistate a etnicilor germani din România". Punctul de interse l-a reprezentat prezenţa la manifestare a NEGOCIATORULUI din partea RFG, doctor Heinz-Günther Hüsch.

doctor Heinz-Günther Hüsch

Am şi filmat bună parte din discursurile celor prezenţi (Ovidiu Ganţ, Vasile Dâncu, Germina Nagâţ, Heinz Günther Hüsch, Radu Preda si Sven-Joachim Irmer) dar cum traducerea se făcea la cască iar cea mai mare parte a discuţiei a avut loc în germană, nu am mai găsit rostul urcării acestora pe Youtube.

Scopul principal pentr care am vrut să asist la ceea ce spunea acest domn din Germania a fost acela că nu am mai vrut să depind de VICIEREA produsă de mediile româneşti şi, în principal, de aşa-zise instituţii din România gen CNSAS. Cum e cazul acestei Germina Nagâţ, director de investigaţii la CNSAS (Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii) şi cadru de nădejde al GDS. Vom reveni.

Ce am aflat de la domnul Hüsch (iar presa românească nu prea subliiază)?
- că operaţiunea strict secretă dintre RFG şi România ocupă în arhivele germane 55 de volume, cu 25.000 de file şi că aceste dosare sunt încă RESTRICŢIONATE ACCESULUI! Prin urmare, şi declaraţiile publice ale domniei sale pe tema dată sunt supuse... autocenzurii.
- după cum reiese şi din titlul conferinţei, domnul Hüsch a evitat să folosească vreodată cuvintele "cumpărare" ori "vânzare" în ceea ce priveşte termenii acordului secret RFG-RSR.
- că operaţiunile cuprinse în respectivul acord au continuat ÎNCĂ DOI ANI după căderea lui Ceauşescu, perioadă post-revoluţionară în care aproape că minoritatea germană a dispărut de la noi. Remarc că nimeni de pe la noi nu-şi pune problema acestui exod girat de FSN.
- că preliminariile au avut loc în 1968, după stabilirea relaţiilor diplomatice cu RFG în 1967. Treptat s-a ajuns la un acord între cele două părţi prin care s-au stabilit condiţii reciproce contractuale. RSR trebuia să permită emigrarea a cel puţin 20.000 - Mergând până la 40.000 de etnici germani într-o perioadă de 4 ani de zile, urmând ca partea germană să recompenseze financiar această oportunitate. Sumele variau în funcţie de nivelul de educaţie al celor ce primeau paşaportul (între un minim de 1700 mărci şi un maxim de 11.000 de mărci). Şi atunci de ce minte presa "românească" în stil dezinformativ când extinde acest maxim (11.000 mărci) asupra tuturor germanilor emigraţi? or fi avut cu toţii studii superioare?
Treptat, s-au mai adăugat, ici şi colo, diverse cereri sau... oferte. Partea română a dorit achiziţionarea la un moment dat de auto-utilitare şi cererea a fost îndeplinită, cu toate că aceste utilitare (maşini de pompieri) intrau sub embargou NATO, România făcând parte din Tratatul de la varşovia. La rândul ei, partea germană se oferise să dăruiască nişte automobile Mercedes dar acestea au rămas în Germania pentru că PREŞEDINTELE Ceauşescu a preferat să folosească o maşină naţională în călătoriile sale. Şi iarăşi observăm cum presa "românească" dezinformează, precizând doar cuvântul "maşini" atunci când se referă la pretenţiile României, ca şi cum partea română ar fi dorit achiziţionarea de automobile de lux, că la acestea se gândeşte imediat mintea omului comun.
- că acest tratat secret a fost în conexiune şi cu un acord privind obţinerea unui împrumut cu dobândă avantajoasă pentru partea română, statul romând accesând astfel din băncile germane 800 milioane de mărci. Ceea ce înseamnă că această operaţiune germano-română (emigrarea asistată a minorităţii germane în RFG) se înscria într-un aranjament complex, fiind doar o faţetă a întregului mecanism.

Domnul Hüsch a mai prezentat modul în care să făceau negocierile, unde anume se desfăşurau. Din păcate (pentru ei) unii n-au înţeles că anumite lucruri povestite mai cu umor de către AVOCATUL german - că asta îi este profesia - se înscriu la capitolul "tactici de negociere".

Din păcate nu am avut când să mai strecor şi eu întrebări. Moderatorul Radu Preda selecţionând pe unii care-i erau mai pe plac (bănuiesc eu). Bun, unii au pus întrebări clare şi răspicate, la obiect - aşa cum a fost cazul cu Herbert Grünwald, Liviu Ţăranu sau Adrian. Dar nu se poate să-l laşi pe un Dan Tabalabă Tapalagă să debiteze vreo cinci minute despre cum jucau la el îl localitate fotbal saşii cu românii! Ăsta-i cică jurnalist şi ditamai ştabul de Hotnews şi nu posedă nici simţul măsurii şi nici al ridicolului. Cât despre concizie, m-am lămurit.

Şi aş fi avut ce să întreb!
- Ce reacţii au avut RDG şi URSS faţă de emigrarea evidentă a etnicilor germani din RSR?
- De ce s-a implicat în operaţiune DOAR o ţară germanică? În fond, saşii şi cu şvabii fuseseră câteva secole supuşi habsburgici şi nicidecum ai Germaniei.
- Ce sume s-au plătit DUPĂ 1989? Cui şi pe ce dată? Plata s-a făcut tot cash?

Redegista Merkel vrea să reimpună "doctrina Brejnev"

Un articol din "Adevărul" pune în faţa cititorilor o iniţiativă ("Scrisoarea celor patru") care ar proveni, cică, de la miniştrii de Externe din Germania, Olanda, Finlanda şi Danemarca, prin care aceştia "cer şefului CE un mecanism de intervenţie contra statelor membre care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE" şi îi propun "un mecanism de intervenţie statelor care le încalcă".

Lucrurile acestea le-am mai auzit, dar în altă formă, şi ele veneau din URSS şi de la aliaţii acesteia. Erau schimbaţi doar unii termeni: "socialism" în loc de "valori fundamentale ale UE", "democraţie populară" în loc de "stat de drept". Punctul central era în schimb acelaşi: "drept de intervenţie".

Pentru că directivele apăruseră în preajma invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, această impunere a "suveranităţii limitate" a primit denumirea de "Doctrina Brejnev". Iată cum o descrie Wikipedia:

Doctrina Brejnev a fost un model de politică externă sovietică, care a fost pentru prima oară expus de S. Kovalev în numărul din 26 septembrie 1968 al ziarului Pravda intitulat: „Suveranitatea și obligațiile internaționale ale țărilor socialiste”. Leonid Brejnev a reluat această teorie într-un discurs ținut la Congresul al V-lea al Partidul Muncitoresc Unit din Polonia din 13 noiembrie 1969 spunând:

"Când forțele care sunt ostile socialismului încearcă să direcționeze dezvoltarea unei țări socialiste către capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a țării în discuție, dar și o problemă și o preocupare comune a tuturor țărilor socialiste."

În practică, aceasta însemna că era permisă o anumită "suveranitate limitată" a partidelor comuniste, dar niciunei țări nu-i era permis să părăsească Pactul de la Varșovia, să deranjeze monopolul comunist al puterii în statele socialiste, sau să compromită în vreun fel puterea și unitatea blocului răsăritean.
În mod implicit, acestă doctrină presupunea că URSS-ul are rolul de lider al lumii socialiste, și că ea își aroga dreptul de a defini "socialismul" și "capitalismul" conform intereselor proprii. Doctrina Brejnev a fost folosită pentru justificarea invadării Cehoslovaciei și înfrângerea Primăverii de la Praga din 1968, dar și în cazul invaziei dintr-o țară nemembră a Pactului de la Varșovia, Afganistan, în 1979. Doctrina Brejnev a fost înlocuită de doctrina numită în glumă Sinatra, în 1989. 

Cred că doar oamenii profund viciaţi şi în totalitate corupţi şi vânduţi intereselor străine mai refuză să vadă că în zilele acestea ne confruntăm cu un nou imperialism care utilizează mai vechile procedee ale sovietismului. Pentru că rădăcinile intelectuale ale conducătorilor  care impun această nouă tiranie  se hrănesc din aceeaşi ideologie ca a părinţilor lor. Neomarxismul şi religia corectitudinii politice îmbrăcate cu haina germanismului arogant.

Germania iritată de rezultatul alegerilor din Italia.

Rezultatele dezastruoase pentru planurile Germaniei în ceea ce priveşte Italia stârnesc furie printre demnitarii ţării nordice. Astfel, cealaltă faţetă a politicii germane, Peer Steinbrück . candidatul SPD (Partidul Social Democrat) a declarat că în Italia au învins "doi clovni", referire la Berlusconi şi la Beppe Grillo - detalii aici.

Ca urmare, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, aflat în vizită în Germania, la Munchen, şi-a anulat întâlnirea programată cu liderul SPD. În declaraţia sa oficială Napolitano a declarat că "Italia respectă Germania dar la rândul ei cere acelaşi respect. Să reamintim că trecutul comunist al lui Napolitano arată că nu există afinităţi ideologice cu Berlusconi şi Grillo dar ca preşedinte al Italiei el are mandatul să reprezinte TOATĂ Italia. O lecţie şi pentru unii de pe la noi în cazul în care mai au o fărâmă de conştiinţă naţională.



Cine este acest Peer Steinbrück? Un fost ministru de finanţe în coliţia SPD-UDC dintre 2005-2009 (conform Wikipedia) condusă de... Angela Merkel şi contra-candidatul Angelei Merkel la alegerile legislative germane din toamna acestui an.

Întâmplător sau nu este în acelaşi timp şi membru al ocultului grup Bilderberg, alături de aceeaşi Angela Merkel, după cum puteţi vedea în clipul alăturat (graţie http://loranablog.wordpress.com), grupare "elitistă" ce face şi desface multe prin afacerile şi geopolitica mondială.



Dar dacă Peer Steinbrück este un fost ministru de finanţe, să trecem la actualul ocupant al postului, Wolfgang Schäuble, în ale cărui declaraţii (pe care le puteţi citi aici) găsiţi aceleaşi ameninţări cu care s-au lovit românii cu câteva luni în urmă (dar şi grecii, francezii, spaniolii şi... englezii cu alte prilejuri): instabilitate economică, căderea burselor, dispariţia Euro şi riscul de contagiune (adică ar fi o boală, un lucru negativ). Un lucru simplu de înţeles pentru cei ce ştiu să citescă printre rânduri.

Pentru completarea tabloului mai adăugaţi epitetele din presa zisă "obiectivă" din Germania şi nu numai, în realitate reprezentare slugarnică a gândirii unice impuse prin "corectitudinea politică" care vor umple , şi deja au umput, peisajul mediatic cu sintagme pe care le-am mai auzit pe undeva: "democraţia în pericol" şi inversul (!!!) "democraţia este un pericol" (pentru planurile zise "europene"), "fascism", "populism", "instabilitate", "dezastru financiar". Şi epitetele aferente: "Hoţii de italieni", "leneşii de", "eficacitate scăzută". Puteţi adăuga ce vreţi.

Şi un sfat pentru Ponta-Tonta al nostru: să nu se mai repeadă imediat să susţină cauze internaţionale care nu sunt ale ţării căreia îi este premier. Să ştie să menţină uşi deschise. Cu Băsescu am văzut că ştie să facă protocoale. Chiar dacă neavenit şi nelegale.

Poveste capcăunului, a osului şi a gurmanzilor

Era o dată un căpcăun mai spre răsărit care avea în el o poftă de nestăvilit. El înghiţea într-una teritorii şi nu se mai sătura. Numai că-i stătea un os în gât şi nu ajungea la friptura strâmtorilor. Ce şi-a zis atunci: ia să mă folosesc eu de furculiţa grecoteie de obedienţă ioanită pentru a curăţa drumul de aceste piedici. Numai că osul, ca-n poveşti, se dădea de fiecare dată peste cap, se acoperea cu tot felul de sosuri de prin bucătăriile de inspiraţie italiană, franceză sau engleză, şi - cu preţul unor aşchii care s-au jertfit conform Tradiţiei mioritice - osul nu s-a frânt. Mai mult, aşchiile i-au rămas în gât monstrului care, de atunci, când aude de numele de Vladimirescu, Bălcescu, Alexandrescu, Câmpineanu, Văcărescu, dă în damblageală şi face spume la gură.

Dar şi sosurile la care care m-am referit şi ni se serveau drept garnitură aveau şi ele patronii lor. Astfel că unii s-au gândit să le îmbunătăţească reţeta prin ceva aditivi toxici. Doar, doar structura de rezistenţă a osului, o structură ceva mai specială, în formă de Cruce, avea să cedeze şi să folosească doar ca simplă unealtă în mâna unor stăpâni poate nu la fel de pociţi ca capcăunul de la est, dar la fel de flămânzi.

Petrom, jaf record

Sper că aţi auzit cât este profitul companiei cu proprietari austrieci (adică germani). Dacă nu ştiţi, ţineţi-vă bine: aproape 4 miliarde de euro! În an de criză, când economia europeană e în derivă, economia României, aia câtă mai există, abia se mai ţine pe picioare. Şi ăstia raportează beneficii nemaivăzute. Asta pute urât de tot. Aşa după cum duhneau a jaf şi sovromurile din alte vremi.

Şi tot rău put şi comentariile mistificatoare ale unora de prin presă care vin cu pretinse avantaje ale statului român, şi anume cu aproximativ... o treime din cifra menţionată mai sus încasată ca impozite şi taxe. Îmi pare o minciună crasă şi cred că nicăieri nu se va prezenta o situaţie clară şi la obiect a banilor vărsaţi spre vistieria României şi cu precizări asupra categoriei de taxe din care face parte fiecare bănuţ încasat. pariez că grosul provine din alte taxe aplicate asupra cetăţenilor români - de exemplu cele care se regăsesc în bonurile de la pompele de benzină - şi nu sunt vărsate în vreun fel de aceşi noi "supuşi austriaci".

Nu sunt economist aşa că eu o iau doar logic şi fără surse la care ar apela un specialist. Mă bazez doar pe bunul simţ. 16 %  reprezintă impozitul pe profit. Deci avem acoperită jumătate din acea treime pomenită mai sus ca intrată în conturile instituţiilor României. Unde găsim cealaltă jumătate? Păi în... redevenţa extrem de mică şi care pune România în postura unei oi de pe care sunt tunse şapte piei. În cazul uneor ţări normale, cu guverne lucrând în interesul poporului pe care-l slujesc aceste redevenţe ajung la cote foarte mari, depăşind adesea 50% din profitul companiilor ce se ocupă cu exploatarea. Dr cum guvernele de pe Dâmboviţa sunt milostive, ele se îngrijesc de soarta şomerului... neamţ

Parcă văd că vor pretinde chiar că statul român le este dator pentru returnarea TVA-ului nereturnat.

Răspundem ascultătorilor

- Este adevărat că şi la Curtea Constituţională a Germaniei se găseşte o judecătoare numită Aspazia?

- Nu! Este calomnie pură. Judecătoarea lor poartă numele de ASTASIA.

Răspundem ascultătorilor

"Unde va ajunge Euro?", ne întreabă şi se întreabă Marius Dobrescu de la postul unguresc de limbă română, Digi24.

Iţic Şmecherovici Sultanov a avut amabilitatea să ne răspundă: "În buzunarele patronilor germani ai băncilor greceşti din România".