Nu ştiam de această Germina Nagâţ până la conferinţa de care am făcut vorbă cu o postare mai înainte. După aceea, curios fiind, am dat o căutare pe Google şi am aflat că nu cu mult timp în urmă s-a aflat în mijlocul unei polemici care a avut drept rezultat ieşirea lui Marius Oprea din grupul neo-kominternist GDS - Grupul de Dialog Social (ist?). Are şi o carte premiată de acelaşi GDS, semn că e pe felie cu gruparea înfiinţată de Brucan în iarna lui 1990.
Joi a ţinut şi dumneai o prezentare din postura de Director de Investigaţii la CNSAS, "Emigrarea etnicilor germani din perspectiva documentelor din Arhiva CNSAS", în care - folosind tehnica montajului sovietic din misiunile de dezinformare, şi utilizând un ton plângăcios (am acasă imaginile video care-mi sunt martore!) - a afirmat că "cele două etnii au fost extirpate din sânul naţiunii române". Problema este că lega un apisod din anii '50 (dintr-un alt context politic) cu ceea ce s-a petrecut, sub pecetea unui pact secret RFG-RSR, în deceniile 8 şi 9 ale secolului trecut, deci în alt context.
Cum în cadrul dezbaterii nu am reuşit să-mi strecor şi eu întrebările, am chestionat-o imediat după încheiere iar rezultatul îl aflaţi imediat mai jos, în clipul postat! Plecarea în Israel este echivalată cu Holocaustul! Securitatea ar fi avut raporturi strânse cu Stasi! Precizez că Stejărel Olaru împreună cu Georg Herbstritt precizează în lucrarea lor "Stasi şi Securitatea" (Humanitas, 2005) că raposrturile dintre cele două instituţii erau începând cu mijlocul anilor '60 cel puţin reci, dacă nu chiar duşmănoase. Larry L. Watts spune şi el că legăturile cu Stasi şi cu celelalte servicii ale "ţărilor socialiste şi prietene" s-au rupt în 1971.
Se afișează postările cu eticheta STASI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta STASI. Afișați toate postările
marți, 13 mai 2014
Germina Nagâţ (CNSAS) - emigrarea evreilor poate fi comparată cu Holocaustul
Etichete:
Ceauşescu,
CNSAS,
GDS,
Gheorghe Gheorghiu Dej,
Israel,
istorie,
kominternism,
neokominternism,
Nicolae Ceauşescu,
războiul rece,
RDG,
RFG,
Securitate,
STASI,
URSS
marți, 26 noiembrie 2013
Gaudeamus 2013: Interviu cu Stejărel Olaru
"Am încercat să înfăţişăm publicului românesc Securitatea aşa cum era ea. Nu e cazul atunci când scriem cărţi de istorie să ai idei preconcepute."
duminică, 16 septembrie 2012
Răspundem ascultătorilor
- Este adevărat că şi la Curtea Constituţională a Germaniei se găseşte o judecătoare numită Aspazia?
- Nu! Este calomnie pură. Judecătoarea lor poartă numele de ASTASIA.
- Nu! Este calomnie pură. Judecătoarea lor poartă numele de ASTASIA.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)