marți, 19 noiembrie 2013

Gangsterul Mihai Sturzu suge din toate părţile

Mai ţineţi minte ce scriam la sfârşitul lunii octombrie? Ca mai-marele juniorilor pontaci, Mişulică Sturzu, şi-a tras emisiune pe banii TVR-ului. Uitaţi aici, articolul dacă l-aţi uitat. Mă întrebam atunci CÂŢI BANI încasează dom' parlamentar. Iată că între timp s-a spart bubă şi aflăm, dintr-un material Mediafax, şi suma cu care se procopseşte juniorul.

Duşmanii politici zic că 140.000 de euro revin pentru realizarea emisiunii, 10.000 pe ediţie. Adică 14 săptămâni este preconizată şuşaneaua? Foarte posibil dacă ţinem cont că în România sezoanele de televiziune nu ţin 22-23 de săptămâni (toamna, din septembrie până în Crăciun, un prim calup; iarna-primăvara, din săptămâna imediat următoare Bobotezei până la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie). Nu, la noi se consideră a fi un sezon (şi se remunerează ca atare) o perioadă de vreo două luni din toamnă şi alte două din primăvară. Că-i obositor!

Dar să revenim la problemă. Ei, dar cum îl dă de gol propria guriţă pe Mihai Sturzu, conform dictonului "gura bate curul"? Păi el însuşi afirmă că per ediţie difuzată echipa încasează 2.600 de euro. Aşa, dintr-un foc!

Redau exact ceea ce consemnează materialul Mediafax: "Mă duc (din când în când) la emisiune şi mai cânt cu ei sau mai stau de vorbă cu un invitat tocmai pentru ca presa tabloidă să nu scrie că trupa Hi-Q s-a destrămat. Sunt alături de colegii mei din loialitate faţă de ei şi din respect pentru fanii trupei Hi-Q (...) Neavând contract cu TVR-ul, habar nu aveam despre ce sumă e vorba şi m-am mirat şi eu când am văzut 140.000 de euro. L-am întrebat pe Florin câţi bani primesc pentru emisune. Fiţi atenţi: Dana şi Florin (prezentatori), trei muzicieni instrumentişti (bandul emisiunii), un sunetist şi doi tehnicieni plus echipamentul de sonorizare = 2.600 euro/editie. În total, opt oameni", susţine deputatul PSD într-o postare pe Facebook.

vedeţi cum încearcă să o întoarcă cu fofârlica? Mişulică o fi crezut că ne-a dat gata cu acest hocus-pocus cu cifrele dar se înşeală. Pentru că logic este ca BUGETUL TVR să prevadă cheltuirea a 10.000 euro pe ediţie, din care partea măreţelor personalităţi să fie acei 2.600 euro. Un mizilic, acolo. dar înmulţit cu 14 săptămâni de difuzare ajungem la alt mizilic de 36.400 euro

Trai neneacă, pe banii babachii!

Niciun comentariu: