miercuri, 4 septembrie 2013

3 Septembrie 2013 - a treia zi de manifestaţii pentru Roşia-Montană

Seara în care a fost ocupat carosabilul în Piaţa Revoluţiei.

Centrul contestaţiei tot la Universitate a fost, unde, pe la 9 seara, se adunaseră circa 1000 - 1500 de indignaţi înarmaţi în special cu sticle de plastic goale.

Între ei, domnul profesor Mihai Dinu, un specialist în disciplinele comunicării. "Am venit aici ca să apăr guvernul!", îmi spune, "pentru că guvernul, în programul său de guvernare, specifica oprirea proiectului RMGC".

Lângă mine reporterii şi puţinii cameramani îşi fac treaba netulburaţi. Doar acasă când ajung o piţipoancă de la Realitatea ţipă isteric cum că i se taie cablul! Are o idee fixă, săraca.

Cordoanele de jandarmi nu lasă nici o poartă de ieşire din perimetru. Dar pe undeva trebuie totuşi permisă ieşirea. Aşa că manifestanţii ies pe acolo şi tot pe acolo se desfăşoară pe Calea Victoriei fix în faţa instituţiei patronate de Radu Stroe.

Am plecat de acolo pe la 11 jumătate. Nu înainte de a-i hărţui pe subordonaţii lui Stroe de la Jandarmerie cu îndemnuri la respectarea jurământului faţă de ţară şi instigări la lovitură de stat.

Instinctul îmi spune că autorităţile vor avea zilele următoare, dacă nu chiar în seara asta, o surpriză în ce priveşte locul de manifestare.













Niciun comentariu: