Se afișează postările cu eticheta proteste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proteste. Afișați toate postările

luni, 7 octombrie 2013

marți, 1 octombrie 2013

Demonstrând în ploaie

Câteva sute de oameni au pornit duminică, 29 Septembrie, de la staţia de metrou Titan. În mijlocul cartierului au ajuns pe la 4.000, pe Calea Călăraşi - 6.000, aproximativ. Ploaia cădea continuu, rece şi deasă pe tot timpul traseului. Dar, cu petul într-o mână, cu umbrela într-alta, mai înveşmântaţi într-o pelerină sau un sac de plastic, intemperiile nu au oprit acţiunea decisă. Pentru că determinarea este mare. Mai mare decât lăcomia celor ce conduc jefuiesc ţara.

În Piaţa Universităţii inimile sunt fierbinţi. În timpul acesta la Galaţi pământul fierbe.


















sâmbătă, 28 septembrie 2013

Traseul mitingului de pe 29 Septembrie

De această dată adunarea se face în Parcul Titan, de la ora 16, iar marşul, cu destinaţia Piaţa Universităţii, va începe la ora 18. Traseul va fi (conform paginii de Facebook a iniţiatorilor): Metrou Parc Titan – Bd Nicolae Grigorescu – Bd. Camil Ressu – Dristor – Bd. Mihai Bravu – Str. Dristorului – Str. Delea Nouă – Calea Călărași – Bd. Corneliu Coposu – Bd. Ion C. Brătianu – Piața Universității. (8.1 km)


marți, 24 septembrie 2013

Trufie!

În urmă cu doi ani, Şerban Huidu avea nişte remarci jignitoare adresate pelerinilor ce mergeau la Cuvioasa Parascheva. La mai puţin de trei luni distanţă avea să i se petreacă un accident grav iar la apropape un an de zile să se petreacă şi acel cumplit accident ce îi va marca mereu viaţa.

 Iată că în această seară, alt personaj îmbătat de aroganţa puterii pe care crede că i-o dă sticla televizorului, Mircea badea, îşi revarsă fierea asupra celor care-i cinstesc pe Justin Pârvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, pe motiv, înţelegem noi, că îndrăznesc să-şi apere ţara prin proteste.

 Nu ştiu ce îmi spune că Mircea Badea va avea parte de acum înainte doar de o numărătoare inversă până la clipa fatidică prin care trufia ivită din încrederea provenită din egolatrie (diabolică în esenţă) îl va face şi pe el să comită un rău incomensurabil.

joi, 19 septembrie 2013

Mesaj criptic la Monica Ghiurco pe Facebook