După cele înfăţişate în “Iuliu Cezar”, tulburările continuă, se amplifică, alianţe se fac şi se desfac, vechi tovarăşi devin acum duşmani, noi pretendenţi îşi ridică glasul. La final va rămâne doar unul. Unul? Nu! Rămâne cel ce şi-a construit o structură viguroasă şi viabilă a puterii: Octavian Cezar. El este cel ce se bazează pe o ECHIPĂ inteligentă şi unită, chiar dacă ne apar adesea ca nişte spioni, ca nişte dezinformatori…
Partida ar fi putut-o câştiga Sextus Pompeius. Ar fi putut DACĂ… Dacă ar fi luat în considerare spusele lui Menas care îl sfătuise să-şi asasineze competitorii atunci când îi avusese în mână, atunci când îi credea beţi. Dar Sextus Pompeius a rămas surd iar mai apoi… învins.
Emilius Lapidus s-a autoexclus. Deşi triumvir, pretenţiile la întâietate i-au fost rapid spulberate prin lipsa celor care i-ar fi putut asigura spatele. Linguşelile nu pot ţine loc oamenilor.
Marc Antoniu era în poziţia cea mai avantajoasă în a pretinde puterea în competiţia cu Octavian Cezar. Militar experimentat, reuşise în plus constituirea unei vaste coaliţii a puterilor din Orient. Şi, cu toate acestea, pierde! De ce?
Mai întăi, din cauza corupţiei interioare, a faptului că patimile îi deveniseră o obişnuinţă, o a doua natură şi, între acţiunea rece, calculată ce slujea interesului de stat, el alege împlinirea poftelor, urmărirea plăcerilor, chiar dacă acestea atrăgeau trădarea propriilor săi oameni. Fuga ruşinoasă de la Actium duce, ca urmare, la disoluţia moralului trupelor şi fidelilor săi.
O echipă înseamnă şi încredere acordată celor din jur. Ori în rândul oamenilor lui Antoniu aceasta lipseşte încă mai demult. Putea cineva îndrăzni să se remarce, să iasă în evidenţă ştiind că prin aceasta şi va atrage nenorocirea, exilul, dizgraţia ivită din înalta invidie?
“Nu, Silius, am făcut destul. Cei mici
În stare sunt de fapte mult prea mari;
Iar când stăpânul e plecat, mai bine-i
Să nu desăvârşim ceva ce-aduce
Prea multă faimă.”
La ce i-a folosit lui Antoniu să aibe alături un spirit lucid şi clarvăzător precum al lui Domitius Enobarbus dacă nu a ştiut să-l pună în valoare? Enobarbus intuise cu mult înainte ce turnură vor lua lucrurile:
“Enobarbus: Ai să vezi însă că funia ce pare să le înnoade prietenia o să le-o sugrume până la urmă. Octavia trăieşte ca o sfântă, e rece şi tăcută.
Menas: Cine nu şi-ar dori o asemenea soţie?
Enobarbus: Cel care nu este aşa; adică Antoniu. O să se întoarcă la blidul lui din Egipt; pe urmă, suspinele Octaviei vor stârni mânia lui Cezar. Şi, cum ziceam adineaori, ceea ce pare să le întărească înţelegerea va zămisli curând o mare dezbinare între dânşii. Antoniu iubeşte pătimaş acolo unde întâlneşte patimă. Aici s-a căsătorit numai din socoteală.”
Nu îi lipseau calităţile lui Antoniu, dar pretenţiile îi erau prea mari câtă vreme îi lipsea corecta judecată de sine. Nu mai stăpâneşte nici acea carismă cu care păcălise mulţimile în “Iuliu Cezar”. Până în ultima clipă rămâne mirat în faţa ascensiunii tânărului pe care l-a dispreţuit şi l-a subapreciat.
Clepopatra ştiuse vreme îndelungată să se sprijine pe o diplomaţie a budoarului, să se folosească de farmecele ei şi ale slujnicelor sale puse toate acestea în slujba Egiptului. Dar, cu Antoniu alături, simţul politic i se atrofiază, pierde contactul cu realitatea, se încrede în propriile fantasme şi plăsmuiri ceea ce dă naştere la fapte absurde, precum în scena pedepsirii solului. Este înconjurată de oameni devotaţi ei dar şi de trădători de cea mai joasă speţă, după cum vedem în ultimul act. L-a trădat ea pe Antoniu? Poate că da:
“E mai uşor
Să se despartă sufletul de trup
Decât noi de mărire.”
Păstrarea puterii în Egipt după prăbuşirea lui Antoniu este ultima iluzie pe care şi-o clădeşte. Aici, însă, Cleopatra îl citeşte pe Octavian Cezar şi-şi dă seama de ţinta finală a acestuia. Preferă să moară ca o regină decât să trăiască mai rău decât o sclavă.
Oamenii lui Octavian par a fi însă din alt aluat. Sunt ochii şi urechile Cezarului şi se bucură de încredere. Poate de aceea şi scopurile tactice ale mişcărilor trupelor sale sunt greu de dedus de către adversari. Nici ofiţerii nu lasă să scape informaţii folositoare adversarilor. Octavian conduce într-adevăr ca un om de stat iar un realist precum Enobarbus ştie că o luptă în doi între Octavian şi Antoniu (cum propusese cel din urmă) nu era posibilă. Ar fi însemnat capitularea intersesului larg de stat în faţa celui îngust, particular. Acelaşi interes de stat practică la nivel extern discursul dublu, trădarea, minciuna. Înlăuntrul statului acestea nu mai pot fi însă permise. Şi de aceea nu găsim asemenea mijloace folosite în mijlocul cercului intern din jurul lui Octavian, chit că apropiaţii le aplică din plin ca operaţii de “intoxicare”, de “spionaj” în faţa echipeor adverse ale celorlalţi candidaţi.
În grupul său loialitatea şi disciplina sunt învingătoare şi, prin urmare, Octavian Cezar este câştigătorul.
William SHAKESPEARE, Antoniu şi Cleopatra, traducere de Leon D. Leviţchi, Opere Complete, volumul 7, Editura Univers, Bucureşti, 1988.
joi, 21 aprilie 2011
miercuri, 13 aprilie 2011
duminică, 3 aprilie 2011
vineri, 1 aprilie 2011
Zoaiele anticlericale ale propagandiştilor PeDe-L
Am văzut “emisiunea” (în fapt lături marxist-leniniste de felul celor învăţate de tov RodiCA CUlcer la Şscoala de partid). O abjecţie ivită direct din laboratoarele ateismului stalinist. Plină de minciuni şi dezinformări. Spaţiul emisiunii a fost împărţit astfel: se difuza un calup de vomă antiortodoxă de 15 minute apoi urmau 5 (CINCI!( minute de dezbateri între cei 4 invitaţi: ateul (şi aliatul lui Băsescu de pe vremea când “primarul” se lupta împotriva…. construirii catedralei patriarhale) Remus Cernea, reprezentanta ziarului ateisto-sectant (şi… băsist) numit pe bună dreptate Excrementul Zilei, un reprezentant al Ministerului Cultelor (care a avut dreptul să vorbească de fiecare dată fix 20 de secunde) şi părintele Moţoc ale cărui intervenţii erau bruiate de fiecare dată de “moderaorul” emisiunii. Adică 4 calupuri de câte 15 minute fiecare şi alte 4 momente de “dezbatere” de câte 5 minute. În total Biserica a avut dreptul de apărare de… 4 MINUTE!
Să prezint nişte minciuni:
- BOR ar deţine 75000 hectare de pădure. De fapt este vorba de acele păduri ale Fondului Bisericesc din Bucovina care nu au fost restituite nici acum. Ştie Flutur de ce…
- Clerul nu ar plăti impozit şi că n-ar fi afectaţi de criză. În realitate salariile au fost reduse cu 25%, contribuţia de la stat a fost şi ea redusă cu 25%, personalul bisericesc (fie mirean, fie clerical) îşi plăteşte dările către stat ca orice societate: CAS, Şomaj, Sănătate, Impozit – cota angajatului,; CAS, Şomaj, Sănătate, Fond Indemn copii, FondFond garanţie, – din partea parohiei. Adică ceea ce acordă statul ia ÎNAPOI imediat plus ceva în plus. Curent electric, gaze naturale, asigurarea bisericii (Da! Biserica îşi asigură de zeci de ani bunurile, n-a avut nevoie de legi ce obligă!) – acestea toate plus multe altele sunt plătite din bănuţul văduvei. Statul nu acoperă nimic din ceea ce am spus.
- Nu a fost prezentat NIMIC din activitatea SOCIALĂ a Bisericii. Nimic despre căminele de bătrâni, nimic despre orfelinate, nimic despre cantinele sociale.
- Nu s-a po,emit NIMIC nici de faptul că Biserica NOASTRĂ, a Românilor, nu practică zeciuiala. Poate pentru faptul că un anume domn preşedinte al ţării aparţine cultului Adventist?
Această emisiune a postului public trebuie pusă într-un cadru mai larg de atac ideologic dus împotriva Bisericii. Cu apropape două săptămâni în urmă la alt post ce sluujeşte interese anti-româneşti (ProTV) s-a difuzat un “documentar” în care era înfierat un preot ortodox (părintele Pomohaci) pentru faptul că săvârşea slujba… Maslului. Iar un alt act de acuzare era că… primea colaci, făină şi ulei!
Tot în campania anti-creştină se înscrie o altă acţiune din presă (mai ales în acelaşi Eveniment al Zilei, tot cu duduia Mirela Corlăţan) prin care era contrapus numărul (scos din buric) de biserici care ar fi fost clădite în ultiomi 15 ani (una la două zile afirmau aceşti mitomani din născare că s-ar fi sfinţit!) cu numărul de 400 de spitale. Când guvernul drag lor PeDe-L s-a năpustit cu furie criminală asupra a jumătate dintre spitale, deodată aceşti “justiţiari” neo-kominternişti au tăcut… brusc. Nici musca nu se mai aude din partea slugoilor media ai regimului – întâmplător sau nu şi atacatori ai Bisericii.
Tot ceea ce am scris poate fi cu uşurinţă dovedit. O simplă căutare pe Google este suficientă, o simplă privire asupra bugetului de venituri şi cheltuieli (or ştii mafioţii ăştia din presă ce este aia “buget”?) este mai mult decât lămuritoare.
Să prezint nişte minciuni:
- BOR ar deţine 75000 hectare de pădure. De fapt este vorba de acele păduri ale Fondului Bisericesc din Bucovina care nu au fost restituite nici acum. Ştie Flutur de ce…
- Clerul nu ar plăti impozit şi că n-ar fi afectaţi de criză. În realitate salariile au fost reduse cu 25%, contribuţia de la stat a fost şi ea redusă cu 25%, personalul bisericesc (fie mirean, fie clerical) îşi plăteşte dările către stat ca orice societate: CAS, Şomaj, Sănătate, Impozit – cota angajatului,; CAS, Şomaj, Sănătate, Fond Indemn copii, FondFond garanţie, – din partea parohiei. Adică ceea ce acordă statul ia ÎNAPOI imediat plus ceva în plus. Curent electric, gaze naturale, asigurarea bisericii (Da! Biserica îşi asigură de zeci de ani bunurile, n-a avut nevoie de legi ce obligă!) – acestea toate plus multe altele sunt plătite din bănuţul văduvei. Statul nu acoperă nimic din ceea ce am spus.
- Nu a fost prezentat NIMIC din activitatea SOCIALĂ a Bisericii. Nimic despre căminele de bătrâni, nimic despre orfelinate, nimic despre cantinele sociale.
- Nu s-a po,emit NIMIC nici de faptul că Biserica NOASTRĂ, a Românilor, nu practică zeciuiala. Poate pentru faptul că un anume domn preşedinte al ţării aparţine cultului Adventist?
Această emisiune a postului public trebuie pusă într-un cadru mai larg de atac ideologic dus împotriva Bisericii. Cu apropape două săptămâni în urmă la alt post ce sluujeşte interese anti-româneşti (ProTV) s-a difuzat un “documentar” în care era înfierat un preot ortodox (părintele Pomohaci) pentru faptul că săvârşea slujba… Maslului. Iar un alt act de acuzare era că… primea colaci, făină şi ulei!
Tot în campania anti-creştină se înscrie o altă acţiune din presă (mai ales în acelaşi Eveniment al Zilei, tot cu duduia Mirela Corlăţan) prin care era contrapus numărul (scos din buric) de biserici care ar fi fost clădite în ultiomi 15 ani (una la două zile afirmau aceşti mitomani din născare că s-ar fi sfinţit!) cu numărul de 400 de spitale. Când guvernul drag lor PeDe-L s-a năpustit cu furie criminală asupra a jumătate dintre spitale, deodată aceşti “justiţiari” neo-kominternişti au tăcut… brusc. Nici musca nu se mai aude din partea slugoilor media ai regimului – întâmplător sau nu şi atacatori ai Bisericii.
Tot ceea ce am scris poate fi cu uşurinţă dovedit. O simplă căutare pe Google este suficientă, o simplă privire asupra bugetului de venituri şi cheltuieli (or ştii mafioţii ăştia din presă ce este aia “buget”?) este mai mult decât lămuritoare.
sâmbătă, 26 martie 2011
Când e profitabilă apartenenţa la Legiune? Două episoade paralele
Când e profitabilă apartenenţa la Legiune? Păi, aşa cum se poate bănui, o apartenenţă pe aici, pe la noi, este profitabilă atunci când iese ceva... când se concretizează în ceva... când, dacă nu curge, măcar pică... Un pic, acolo... Dacă iese chiar ceva mai mult nu este rău deloc. Nu e lucrativă asocierea în acel moment? E! Păi ce interes să-ţi mai legi persoana de vechiul port!
Pot afirma asta! Am văzut-o cu proprii ochi. Se aplică peste tot la noi. Indiferent de societate, stare socială, mişcare politică. Chiar şi la legionari.
Am tot amânat să povestesc ceea ce voi scrie în continuare. Chiar dacă aveam şi dezlegare de a vorbi. Totuşi, nu voi da direct numele persoanelor la al căror nefericit eveniment din viaţă am fost prezent şi care m-a făcut să pun în paralel modul de comportare al celor vii. Voi da iniţialele. Atât! FB şi IM. Este suficient. Cei care-şi vor da osteneala vor găsi ei înşişi persoanele despre care fac referire. De asemenea este şi o formă de respect faţă de familiile acelor doi. Care au fost (şi sunt) foarte OK, foarte normale, la locul lor.
Prin îndatoririle profesionale pe care le-am avut am participat la două înmormântări. Amândouă, ca un făcut, în acelaş an: 2000. Dumnezeu rânduise poate astfel şi mi-a dat, cred, posibilitatea să văd diferenţele.
A fost mai întâi înmormântarea lui FB. Legionar de frunte, trăise în exil şi, la câţiva ani după Revoluţie, se reîntorsese în ţară unde spijinise activitatea unei edituri ce publica materiale de-ale mişcării respective. Să sublinieze acestlucru prezenţa unor anumite fonduri pla care avea acces? Adică era un influent personaj pe partea financiară a Mişcării? Cert este că la respectiva înmormântare am văzut pentru prima oară spectacolul organizat de mult mai tinerii "camarazi". Gardă de onoare la catafalc. Băieţi ca brazii. Costume naţionale. La punerea în mormânt mi-a fost dat să aud şi Cântecul legionarilor căzuţi unde la versurile:
"Ca o lacrimã de sânge,
A cãzut o stea"
braţele drepte ale vajnicilor băieţi verzi s-au ridicat spre cer. Spectacol? Circ? Repet: nu familia respectivului comandase aşa ceva. De altfel, la parastasul ce a urmat am cunoscut doi veritabili legionari (nu paţachine cu aer de operetă), camarazi de cuib cu răposatul, amândoi actori, unul dintre ei Cornel Vulpe (Dumnezeu să-l odihnească şi pe el) iar celălalt... Îmi pare rău, i-am uitat numele. Ca o paranteză: nu s-au sfiit să ironizeze în discuţii pe "marea vedetă" pe care ne-o băga în acea vreme ProTV-ul pe gât, pe cel ce dădea milioane cu "mânuţele alea două". "Ce actor mai este şi ăsta de nu ştie că nu se vorbeşte cu mâna la gură?"
Dar să revin. Peste câteva luni am avut iarăşi ocazia să particip la înmormântarea altei persoane din cercurile legionare. Nu numai ocazia, ci şi onoarea. Răposata, IM, fusese soţia soţia lui IM şi sora lui CC. După o viaţă zbuciumată, trecută şi prin închisorile comuniste, la sfârşitul vieţii locuia într-un apartament ca oricare altul din Bucureşti. Prin urmare nu se putea vorbi de o existenţă de lux, de evenntuale stipendii pentru diverse comitete ori altceva de acest fel. Aşa că prin urmare (altfel nu pot explica) tot acel cortegiu pitoresc despre care am pomenit mai sus a strălucit prin... absenţă. Camarazi mai în vârstă erau prezenţi. Prieteni de familie precum Ion Coja, la fel. Dar asta nu erau de folos pentru... a coborî de la etajul 5-6 al blocului sicriul în care se afla trupul. Bieţii bătrâni nu mai aveau vigoarea tinereţii. Aşa că s-a apelat pentru coborîrea sicriului la... muncitorii ce lucrau la consolidarea bisericii. Iar eu am avut onoarea de a-i duce crucea.
Tineri -ioc, costume naţionale - ioc, priveghere - ioc. Iar la cimitir (acelaşi!): nici cântec al celor căzuţi, nici stea la care să-şi arunce mâinile. Dar în schimb: securişti. Deghizaţi. Provocatori. Obraznici. Nu trebuia cine ştie ce şcoală ca să-ţi dai seama ce hram poartă. Unul din soiul ăsta - cu mutră rudimentară, a făcut tot ce-a fost în stare pentru a se introduce în maşina în care se afla fiica răposatei - GM - unde, fără nici un respect faţă de durerea acesteia, fără nici o mustrare, tot încerca să zgândăre, să tragă de limbă. Degeaba încerca GM să-l potolească, să-l liniştească pe energumen. Acela avea o misiune clară. Şi, dacă nu ar fi fost pus la punct de către preot, cred că avea tupeul să se autoinvite şi în apartamentul unde urma să fie parastasul.
Ce să înţeleg din cele două "comedii umane"? Ce aş putea înţelege? Doar că pe meleagurile astea, în vremurile de astăzi sunt mulţi breji dar puţină onoare. Şi mulţi care se avântă la plăcinte. Iar cei ce se avântă îmi produc scârbă. Sunt acei ce scuipă astăzi acolo unde ieri pupau cu foc. Fără principii, fără coloană, mânaţi doar de interese de moment şi de partizanatul pe car-l oferă doar profitul.
Pot afirma asta! Am văzut-o cu proprii ochi. Se aplică peste tot la noi. Indiferent de societate, stare socială, mişcare politică. Chiar şi la legionari.
Am tot amânat să povestesc ceea ce voi scrie în continuare. Chiar dacă aveam şi dezlegare de a vorbi. Totuşi, nu voi da direct numele persoanelor la al căror nefericit eveniment din viaţă am fost prezent şi care m-a făcut să pun în paralel modul de comportare al celor vii. Voi da iniţialele. Atât! FB şi IM. Este suficient. Cei care-şi vor da osteneala vor găsi ei înşişi persoanele despre care fac referire. De asemenea este şi o formă de respect faţă de familiile acelor doi. Care au fost (şi sunt) foarte OK, foarte normale, la locul lor.
Prin îndatoririle profesionale pe care le-am avut am participat la două înmormântări. Amândouă, ca un făcut, în acelaş an: 2000. Dumnezeu rânduise poate astfel şi mi-a dat, cred, posibilitatea să văd diferenţele.
A fost mai întâi înmormântarea lui FB. Legionar de frunte, trăise în exil şi, la câţiva ani după Revoluţie, se reîntorsese în ţară unde spijinise activitatea unei edituri ce publica materiale de-ale mişcării respective. Să sublinieze acestlucru prezenţa unor anumite fonduri pla care avea acces? Adică era un influent personaj pe partea financiară a Mişcării? Cert este că la respectiva înmormântare am văzut pentru prima oară spectacolul organizat de mult mai tinerii "camarazi". Gardă de onoare la catafalc. Băieţi ca brazii. Costume naţionale. La punerea în mormânt mi-a fost dat să aud şi Cântecul legionarilor căzuţi unde la versurile:
"Ca o lacrimã de sânge,
A cãzut o stea"
braţele drepte ale vajnicilor băieţi verzi s-au ridicat spre cer. Spectacol? Circ? Repet: nu familia respectivului comandase aşa ceva. De altfel, la parastasul ce a urmat am cunoscut doi veritabili legionari (nu paţachine cu aer de operetă), camarazi de cuib cu răposatul, amândoi actori, unul dintre ei Cornel Vulpe (Dumnezeu să-l odihnească şi pe el) iar celălalt... Îmi pare rău, i-am uitat numele. Ca o paranteză: nu s-au sfiit să ironizeze în discuţii pe "marea vedetă" pe care ne-o băga în acea vreme ProTV-ul pe gât, pe cel ce dădea milioane cu "mânuţele alea două". "Ce actor mai este şi ăsta de nu ştie că nu se vorbeşte cu mâna la gură?"
Dar să revin. Peste câteva luni am avut iarăşi ocazia să particip la înmormântarea altei persoane din cercurile legionare. Nu numai ocazia, ci şi onoarea. Răposata, IM, fusese soţia soţia lui IM şi sora lui CC. După o viaţă zbuciumată, trecută şi prin închisorile comuniste, la sfârşitul vieţii locuia într-un apartament ca oricare altul din Bucureşti. Prin urmare nu se putea vorbi de o existenţă de lux, de evenntuale stipendii pentru diverse comitete ori altceva de acest fel. Aşa că prin urmare (altfel nu pot explica) tot acel cortegiu pitoresc despre care am pomenit mai sus a strălucit prin... absenţă. Camarazi mai în vârstă erau prezenţi. Prieteni de familie precum Ion Coja, la fel. Dar asta nu erau de folos pentru... a coborî de la etajul 5-6 al blocului sicriul în care se afla trupul. Bieţii bătrâni nu mai aveau vigoarea tinereţii. Aşa că s-a apelat pentru coborîrea sicriului la... muncitorii ce lucrau la consolidarea bisericii. Iar eu am avut onoarea de a-i duce crucea.
Tineri -ioc, costume naţionale - ioc, priveghere - ioc. Iar la cimitir (acelaşi!): nici cântec al celor căzuţi, nici stea la care să-şi arunce mâinile. Dar în schimb: securişti. Deghizaţi. Provocatori. Obraznici. Nu trebuia cine ştie ce şcoală ca să-ţi dai seama ce hram poartă. Unul din soiul ăsta - cu mutră rudimentară, a făcut tot ce-a fost în stare pentru a se introduce în maşina în care se afla fiica răposatei - GM - unde, fără nici un respect faţă de durerea acesteia, fără nici o mustrare, tot încerca să zgândăre, să tragă de limbă. Degeaba încerca GM să-l potolească, să-l liniştească pe energumen. Acela avea o misiune clară. Şi, dacă nu ar fi fost pus la punct de către preot, cred că avea tupeul să se autoinvite şi în apartamentul unde urma să fie parastasul.
Ce să înţeleg din cele două "comedii umane"? Ce aş putea înţelege? Doar că pe meleagurile astea, în vremurile de astăzi sunt mulţi breji dar puţină onoare. Şi mulţi care se avântă la plăcinte. Iar cei ce se avântă îmi produc scârbă. Sunt acei ce scuipă astăzi acolo unde ieri pupau cu foc. Fără principii, fără coloană, mânaţi doar de interese de moment şi de partizanatul pe car-l oferă doar profitul.
miercuri, 16 martie 2011
Despre sărbători şi reacţiile "ultraconservatoare"
Domnii înTârziaţi, rost-uiţi şi iudeo-tradiţionalişti se pare că n-au habar de tradiţiile ţării în care sălăşluiesc acum! Nimic nou sub soare. Se pare că jidovii trăitori mai cu mult timp în urmă cunoşteau câte ceva din tradiţiile popoarelor (chiar dacă aceşti tovi erau atei).
1. Păi bine Târziule şi Codrescule, voi, ăştia de daţi lecţii de ORTODOXIE tuturor, să n-aveţi voi habar că la noi, LA ROMÂNI (Dar nu numai. Cred că în toţi Balcanii) ne aflăm în zilele BABELOR care încep cu Mărţişorul şi se termină cu... 8 Martie. După aceasta... ziua Moşilor - a celor 40 de Mucenici. Greu, tare greu de aflat asta. Că mărţişorul se dăruia cu vremuri înainte şi bărbaţilor, da este adevărat, dar că ne aflăm în ZILELE BABELOR nu poate nega nimeni.
2. Toţi bolşevicii dar şi toţi anticreştinii (fie ei şi... sectanţi) au încercat să întineze sărbătorile fie prin conexarea acestora cu tot felul de momente ale "luptei muncitoreşti" (în ceea ce-i priveşte pe bolşevicii de diverse direcţii) sau prin inventarea de diverse "origini" aiuristice, mitomanii diversioniste cu pretenţii de corectitudine istorică. Surprinzător! Şi tov-ul Codrescu a marşat la aceleaşi apucături atunci când a declarat sus şi tare că Naşterea Domnului (Crăciunul) ar fi preluată din... păgânism (năzbâtia cu Sol Invictus). Curat tradiţionalism, coane Claudiule!
3. Şi uite aşa ajungem la altă sărbătoare "comunistă". Împrumutată de la "americani" via... Moscova (sic!). Te pomeneşti că şi aici s-o sărbători vreun eveniment din istoria evreilor? Dar cum să nu! Este vorba exact de Profetul Ieremia, de unde numele de Armindeni. Dar ce nenorociţi Românii ăştia! Să facă ei amintire de momente din Istoria Sfântă în loc să asculte de ceea ce îi spun filfizonaţii cu origini pe Volga şi vorbitori de idiş. Care îi explică lui, poporului român, cum stă traba cu sărbătorile astea româneşti.
4. Pe domnii tradiţionalişti ai lui peşte prăjit în ulei rânced ăi supără NUMAI ŞI NUMAI faptul că oamenii se pot bucura de ceva, pot sărbători, pot dărui. Şi pot mulţumi şi sfătui, precum Patriarhul României într-o scrisoare. Dar, ca orice lup în piele de oaie, nu-i supără nici otrăvirea prin mass-media a înţelesului sărbătorilor, a desfigurării, a negării, nici îndemnurile la desfrâu. Îi vedeţi sărind în sus faţă de porcăriile aacelea cu "Chipandale"? Ei aşi! Domnii tovi sunt tradiţionalişti. Amintiţi-vă şi de acele specimene care se arată ofuscate de faptul că de Crăciun sau de Paşte Românul încearcă să se comporte ca un... boier. Ce e asta? Cum adică să aibe ospăţ în casă? ce este risipa asta cu atâtea daruri? Dar unde ne credem? Fiţi mai "creştini" tovarăşi! Mai "tradiţionalişti"!
1. Păi bine Târziule şi Codrescule, voi, ăştia de daţi lecţii de ORTODOXIE tuturor, să n-aveţi voi habar că la noi, LA ROMÂNI (Dar nu numai. Cred că în toţi Balcanii) ne aflăm în zilele BABELOR care încep cu Mărţişorul şi se termină cu... 8 Martie. După aceasta... ziua Moşilor - a celor 40 de Mucenici. Greu, tare greu de aflat asta. Că mărţişorul se dăruia cu vremuri înainte şi bărbaţilor, da este adevărat, dar că ne aflăm în ZILELE BABELOR nu poate nega nimeni.
2. Toţi bolşevicii dar şi toţi anticreştinii (fie ei şi... sectanţi) au încercat să întineze sărbătorile fie prin conexarea acestora cu tot felul de momente ale "luptei muncitoreşti" (în ceea ce-i priveşte pe bolşevicii de diverse direcţii) sau prin inventarea de diverse "origini" aiuristice, mitomanii diversioniste cu pretenţii de corectitudine istorică. Surprinzător! Şi tov-ul Codrescu a marşat la aceleaşi apucături atunci când a declarat sus şi tare că Naşterea Domnului (Crăciunul) ar fi preluată din... păgânism (năzbâtia cu Sol Invictus). Curat tradiţionalism, coane Claudiule!
3. Şi uite aşa ajungem la altă sărbătoare "comunistă". Împrumutată de la "americani" via... Moscova (sic!). Te pomeneşti că şi aici s-o sărbători vreun eveniment din istoria evreilor? Dar cum să nu! Este vorba exact de Profetul Ieremia, de unde numele de Armindeni. Dar ce nenorociţi Românii ăştia! Să facă ei amintire de momente din Istoria Sfântă în loc să asculte de ceea ce îi spun filfizonaţii cu origini pe Volga şi vorbitori de idiş. Care îi explică lui, poporului român, cum stă traba cu sărbătorile astea româneşti.
4. Pe domnii tradiţionalişti ai lui peşte prăjit în ulei rânced ăi supără NUMAI ŞI NUMAI faptul că oamenii se pot bucura de ceva, pot sărbători, pot dărui. Şi pot mulţumi şi sfătui, precum Patriarhul României într-o scrisoare. Dar, ca orice lup în piele de oaie, nu-i supără nici otrăvirea prin mass-media a înţelesului sărbătorilor, a desfigurării, a negării, nici îndemnurile la desfrâu. Îi vedeţi sărind în sus faţă de porcăriile aacelea cu "Chipandale"? Ei aşi! Domnii tovi sunt tradiţionalişti. Amintiţi-vă şi de acele specimene care se arată ofuscate de faptul că de Crăciun sau de Paşte Românul încearcă să se comporte ca un... boier. Ce e asta? Cum adică să aibe ospăţ în casă? ce este risipa asta cu atâtea daruri? Dar unde ne credem? Fiţi mai "creştini" tovarăşi! Mai "tradiţionalişti"!
duminică, 13 martie 2011
Vasilică nu mai e cu lupu. E cu şopârla.
Domiciliatu' Vasilică
fără frică
dar cu spirit sectant.
S-a autodenunţat
Pardon!
Autosuspendat
Apropo! Dar dacă aude Iustin Pârvu nu-l va afurisi? Păi ce valoare va avea afurisenia? Că doară cuvioşia sa ESTE parte din "instituţia" BOR.
Mai degrabă mi se pare că acest Vasilică umblă nu cu "vasilică" ci cu şopârle moscovite. A la Toma Caragiu:
"hai la dârla, dârla
Vasilică-i cu şopârla" - ca să parafrazez.
Chiar aşa! Înainte de a publica această "autosuspendare" (parcă ar fi la PeDe-Leu la sediu, că ăia se "autosuspendă") l-aţi întrebat măcar un minuţel, o secundă, pe monahul - persecutat, după cum afirmă Vasilică cel brav - ce duh necurat l-o fi cuprins pe protestatar?
Iar pentru cei ce nu ştiu ce este aceea o "şopârlă" priviţi la Toma Caragiu mai jos:
fără frică
dar cu spirit sectant.
S-a autodenunţat
Pardon!
Autosuspendat
Apropo! Dar dacă aude Iustin Pârvu nu-l va afurisi? Păi ce valoare va avea afurisenia? Că doară cuvioşia sa ESTE parte din "instituţia" BOR.
Mai degrabă mi se pare că acest Vasilică umblă nu cu "vasilică" ci cu şopârle moscovite. A la Toma Caragiu:
"hai la dârla, dârla
Vasilică-i cu şopârla" - ca să parafrazez.
Chiar aşa! Înainte de a publica această "autosuspendare" (parcă ar fi la PeDe-Leu la sediu, că ăia se "autosuspendă") l-aţi întrebat măcar un minuţel, o secundă, pe monahul - persecutat, după cum afirmă Vasilică cel brav - ce duh necurat l-o fi cuprins pe protestatar?
Iar pentru cei ce nu ştiu ce este aceea o "şopârlă" priviţi la Toma Caragiu mai jos:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)