Albă ca Zăpada vrea în copăcel

Dornic să-şi prezinte mişcarea politică, domnul Mihai Neamţu s-a grăbit să se înfăţişeze în faţa poporului. Nu numai pe sine, ci şi pe entuziaşii partizani şi, mai important, mesajul publicitar cu care pretendentul la conducerea vieţii politici miza să-l lovească pe votantul român. Dar în loc să-l nimerească pe alegător a aruncat cu bâta-n baltă.

http://nouarepublica.ro/wp-content/themes/paralellus/assets/images/logo.png

Fie din neatenţie, fie din prostie, fie ca o refulare a unor sentimente adânc ascunse în subconştient mesajul este foarte asemănător cu cel al altei formaţiuni politice. Cu cel al "Democraticilor de Stânga" italieni (Democratici di Sinistra), urmaşii reformaţi ai PCI.

http://en.wikipedia.org/wiki/File:DEMOCRATICI_DI_SINISTRA_-_2.jpg

Iniţial arborele acestora se hrănea dintr-o seceră şi un ciocan. Instrumentele proletare au fost însă schimbate cu timpul cu o gingaşă roză.

http://www.logotypes101.com/free_vector_logo/54957/Partito_Democratico_della_Sinistra.aspx

O fi acelaşi trandafir pe care-l găsim şi în sigla PeDe-L? Nu e locul aici de a descrie meandrele istorice ale PCI şi ale PD-ului autohton.

Pe de altă parte, desenul caraghios cu care s-a împopoţonat domnul Neamţu aduce oarecum şi cu... o furcă cu care este agăţată România. Un mesaj foarte apropiat de cel al actualului preşedinte din campania electorală din toamna lui 2006: "La ţepe, în Piaţa Victoriei!".

http://lilick-auftakt.blogspot.com/

Ştim cum se face răspândirea mesajului electoral în timpul campaniei. Nu rămâne de făcut decât să avertizăm:

"Români! Pregătiţi-vă să luaţi nu numai plasă ci şi ŢEAPĂ!"

Cine o va sluji pe Albă ca Zăpada?

Evident... piticii! Semnul lor de recunoaştere va fi barba - fie existentă (gen Pleşu, Târziu, Codrescu), fie păstrată în memoria colectivă, precum cea a lui Voinescu-Cotoi. Pentru bărbile pe care au ştiut să le poarte, vor fi acceptaţi şi piticanii precum Roncea şi năsosul Radu Moraru. Ardei Umplut "Cristoiu" va avea, după cum spune şi numele, un grad aparte în ierarhia piticească. Lăsând la o parte faptul că aceştia sunt experţi în barbologie şi maeştri în bărbi, prin activitatea dusă în ultimii ani şi-au evidenţiat şi realele lor calităţi limbistice. În acest fel Albă ca Zăpada va fi satisfăcută pe multiple planuri iar piticii vor fi răsplătiţi prin recunoaşterea oficială a talentelor lor diverse, spre diferenţă de vechile regimuri politice care îi răsplăteau cu nişte funcţii idioate şi vetuste precum: ziarist, scriitor, versificator, regizor, propagandist, agitator.

Funcţia va primi titulatura de "mare limbist de curte" iar diferenţierea se va face ţinând cont de specificitate: "de faţă-spate", "de stânga-dreapta", "de uite-o, nu e", "de ce-am avut şi ce-am pierdut" etc. După satisfacere nevoilor Albei ca Zăpada piticii vor avea voie la întreceri în grup de genul: "porcăială-n doi sau trei", "scuipă azi ceea ce nu ai putut scuipa ieri", "leapşa cu bocancul". În programul de pregătire vor intra lecţii de memorie scurtă, de prestidigitaţie, elevii pitici vor învăţa cum să scoată năframe din nas, promisiuni din burtă şi  tratamentul cu curul, discipline la care specialistă este Baba Cloanţa Pora.

Nu se admit mere! Nu dorim să se ajungă la Frumoasa din pădurea adormită - aici aflându-ne pe teritoriul lui Ponta. Nu admitem nici prezenţa a tot felul de Regi, Regine. Rolul salvatorului va fi jucat de Prinţul Chel numit şi Omul în curând Spân.

Piticului oficial Boc nu îi va mai fi recunoscută calitatea de pitic. El va juca rolul bufonului şi va avea rolul de a primi şuturi în fund de la adevăraţii pitici.

Nu se admite prezenţa Ştrumfilor! Doar a Ştrumfiţei Elena care va avea numai uniforme roz, decoltate şi cu fustiţa de o palmă. Ea se va şi ocupa de menţinerea legăturilor între palatul 3Coceni şi pitici cărora le va înmâna bileţele cu directive. Piticii nu vor avea voie să practice limbismul asupra ştrumfiţei aminite mai sus, acest lucru intrând numai în prerogativele Omului Spân. Prin urmare, prezenţa ştrumfiţei este obligatorie între orele 21-23 la palat.

Pentru serviciile ştrumfiţei Cocoşul va primi punguţa cu doi bani.

Relaţiile externe vor fi dirijatede către Ileana Sânziana, fiica Omului Spân, delegat permanent la curtea lui Albastru UE Împărat.

Ca divertisment sunt permise spectacole de satiră cu paiaţele Prigoană-Vasilache şi Bahmuţeanca-Mărioara transmise de la televiziunea celor trei purceluşi DDD - OTV.

Din seria: Să ne redescoperim muzica - Noroc (Contemporanul) - Şapte căni

Şapte căni în palmă şi-un ulcior
Le săltăm în sus de şapte ori,
Bem de şapte zile până-n zori
Între cobze şi viori.

Iară cine se va clătina
Şi de ziua a opta nu va bea
Nu e pui de lele, nu-i de aici,
Sus paharele, voinici!

Refren:
Tine-mi, Doamne, zilele, vinul şi copilele,
Struna lăutarilor, zi frate ca mor!
Ţine-mi, Doamne, zilele, vinul şi copilele,
Struna lăutarilor, zi frate ca mor!

Băi, crâşmar, mai toarnă-mi un pahar
Şi să-mi chemi aproape-un lăutar,
Zău, frumoasă-i viaţa s-o trăieşti
C-un pahar s-o îndulceşti!

Versuri de la http://www.bestmusic.ro/ 

Artă şi sacru: Ana Boariu intervievată de Monica Andronescu

Preluare de pe http://yorick.ro

Revenind la momentul prezent şi la studiile dumneavoastră în arta sacră. Cât de departe e acum arta de sacru?

La fel de aproape sau de departe ca întotdeauna.

Şi în teatru?

Acelaşi lucru v-aş răspunde. Pentru unii e aproape, pentru alţii e departe. Oricum eu nu fac teatru…
Dar ce faceţi?

Evenimente. Happening-uri. Întâmplări.

Şi care e diferenţa?

Nu sunt angajată într-un teatru, nu montez în mod organizat un spectacol, nu iau un text de teatru… A fost foarte concludent profesorul meu, Dragoş Galgoţiu, de la care am învăţat foarte mult. Când am început proiectul spre Compostella, m-am plâns că mi-e greu. Şi mi-a zis: „Da, ţi-e greu… După ce-ai terminat facultatea n-ai pus teatru, când vrei să te apuci din nou nu iei şi tu un text din teatru, cu nişte personaje, nu te duci într-un teatru, să te sprijini pe o tehnică, pe costume, pe lumini… Nu! Te duci într-un spaţiu care nu e un teatru, care nu-ţi oferă nimic şi nu numai că nu-ţi alegi o piesă, dar iei un text care e o poveste şi nu vrei să spui povestea pe care vrea s-o spună textul, vrei să spui o altă poveste… Şi de ce te miri că ţi-e greu?!” Într-adevăr, dramatizarea primei părţi a Evangheliei după Ioan nu a fost povestea lui Iisus, ci a celor care, amintindu-şi de El, îi spun povestea ca ei să poată trece printr-o perioadă de persecuţie. Trebuia să fie clar. Şi a fost. Şi în Franţa, şi în Spania oamenii au înţeles exact că e vorba de perioada comunistă. Şi nu era schimbată o virgulă din textul biblic!

Cum anume aţi realizat asta?

Aşa e scrisă Evanghelia după Ioan. E povestea celor care-şi aduc aminte de El ca să treacă printr-un moment de persecuţie… E o cheie în ea însăşi, în care Iisus spune: „Acum nu veţi înţelege, ci vă veţi aduce aminte şi veţi înţelege.” Asta a fost cheia, că nu se întâmplă lucrurile când se întâmplă, ci când îţi aduci aminte de ele. Evanghelia după Ioan e singura cu personaje care evoluează.

Şi dacă ar fi să alegeţi o altă perioadă prin care să reprezentaţi Evanghelia după Ioan?

Tot cea comunistă. E singura care are o legătură cu ceva ce voiam să înţeleg. Cu ceva prin care am trecut puţin şi care a însemnat copilăria mea şi care m-a provocat cât să încerc să înţeleg de ce unii oameni au murit în închisori şi altora le-a fost frică.

Şi ce-aţi înţeles?

Că nu poţi să înţelegi nimic şi, ca să mă întorc la Strindberg, iată ce scria Ileana Berlogea la începutul anilor ’70: „O generaţie de adaptaţi modeşti, fără aripi şi fără eroisme, fără lupte şi sacrificii…” Transcrierea din anii ’80 se rezumă să afirme că autorul îşi acuză lumea în care trăieşte… Textul era prea adevărat şi prea contemporan generaţiei care-şi pleca tăcută capul în anii 80, „fără aripi şi fără eroisme”. Iată o posibilă explicaţie pentru care mama n-a publicat atunci cartea…

Pentru creştinism ce a însemnat comunismul?

O perioadă de încercare şi fiecare duce cât i se dă. Eu n-am avut niciodată un moment de alegere, am trăit şi am crescut în frica celorlalţi. Dar niciodată nu creşti în liberate… întotdeauna ai o povară şi o poveste personală de dus.

Întregul interviu îl găsiţi aici.

Downton Abbey

Sfârşit de "Belle Epoque", varianta Britanică. Un domeniu nobiliar. Tribulaţiile familiei unui lord fără moştenitor direct de parte bărbătească. În paralel, întâmplările personalului palatului, cu bune şi cu rele, cu prestanţă şi demnitate sau cu mâncătorii şi invidii. O lume ce începe, treptat, treptat, să se schimbe şi să se modernizeze în aşteptarea şocului Marelui Război.

Pe scurt, un mini serial despre o epocă.

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie/film de televiziune (Maggie Smith), cel mai bun regizor la aceeaşi categorie (Brian Percival), cea mai bună miniserie/film de televiziune la Premiile Emmy de anul acesta: Downton Abbey, o producţie pe care v-o recomand. O producţie britanică, o producţie Carnival Films.

Perle marca Adevărul

Zgubiliticii de la ziarul Adevărul fac ei ce fac şi tot ajung să dea în gropi. Preocupaţi să dea indicaţii preţioase românilor cu privire la retrogradul şi barbarul imn pe care l-am avea - urmând indicaţiile nepreţuitului Pleşu, şeful dilematicilor (şi dilimandroşilor, după cum se vede), subalternii lui Cartianu ajung s-o comită. S-o comită grav! Aflăm astfel că Andrei Mureşanu s-ar fi aşezat într-o noapte la MAŞINA SA DE SCRIS, compunând apoi poezia "Un răsunet". Nu este protocronism. Este prostie!
Pedeapsa pe care o recomandăm: să cânte autorii articolului imnul "Zdrobite cătuşe" - amintit cu atâta nostalgie de Pleşu - la începutul şi la sfârşitul orelor de serviciu.

Manelizarea istoriei. Dar cine comandă muzica?

De câteva zile încoace suntem invadaţi de o serie nouă de informaţii senzaţionale cu privire la viaţa intimă a cuplului dictatorial ce a condus România din 1965 până în 1989. O copie la indigo a "dezvăluirilor" marca Ion Mihai Pacepa (din anii '80) şi a minciunilor de duzină cu care am fost îmbrobodiţi de agenţii Moscovei în perioada imediată Revoluţiei. Un individ - ajuns şef al Direcţiei a V-a în timpul lui Ceauşescu (Nicolae Stan) a început de-odată să turuie despre amanţii pe care i-ar fi avut Lenuţa Ceauşescu (la 60 de ani!) şi alte şi alte picanterii. Curios mai este că, în acelaşi timp, în cealaltă parte a Europei, în Anglia, apare în tabloidul Daily Mail o altă ştire cu tentă senzaţionalistă care i are în centru tot pe cei doi din cuplul prezidenţial împuşcat la Târgovişte.Fie lucrurile sunt întâmplătoare (puţin probabil), fie avem de-a face cu o... lucrătură specifică serviciilor specializate în aceste procedee. Iar publicaţiile româneşti "au pus imediat botul", ca să mă exprim şi eu mai plastic. Nu vreau să dau link spre măreţele organe de presă ce aruncă pe piaţă asemenea gunoaie informaţionale, aşa că o să dau trimitere spre un blog care reproduce nu numai articolul lui Horia Tabacu, proxenetul de la Hustler, precum şi comentariile cititorilor: http://ceausescunicolae.wordpress.com

Pentru început să vedem ce nu se potriveşte:

"Generalul" afirmă (de fapt lasă să se înţeleagă) că ar fi devenit aghiotant al lui Ceauşescu prin 1973 sau 1974 apoi ar fi devenit Preşedinte al Federaţiei Române de tenis în perioada celor mai mari izbânzi (Ţiriac - Năstase).
Ori perioada Ţiriac - Năstase a fost cam între anii 1968-1976 (conform Wikipedia).
Şi tot din Wikipedia aflăm şi altceva foarte interesant: abia în 1978 devine acest individ şef al Direcţiei a V-a, până în 1984 - http://ro.wikipedia.org/wiki/Serviciul_de_Protec%C8%9Bie_%C8%99i_Paz%C4%83 Adică pe la 60 de ani (şi 40 de ani vechime în... Partid) a fost scos la pensie. Din copilărie îmi amintesc faptul că acei ani erau şi cu cele mai intense zvonuri şi dezinformări ce-i priveau pe Ceauşeşti. După cum s-a aflat în ultimii ani, era o operaţie a sovieticilor de influenţare a opiniei publice, prost gândită - părerea mea. Ar fi fost mai eficientă să se refere la condiţiile din ce în ce mai grele de trai, dar asta ar fi pus sub semnul întrebării tot sistemul bolşevic de guvernare. Revenind. Prin ceea ce toarnă din guşă acest "general" se pare că în persoana sa aflăm unul dintre acei agenţi de influenţă şi manipulare puşi în slujba... Moscovei!
Dar cui slujeşte acest "scandal"? Poate ar trebui pus în legătură cu alte "dezvăluiri picante" privindu-i pe Ceauşeşti? Pentru că tot zilele astea aflăm cum că regina Marii Britanii s-ar fi pitit prin... boscheţi ca să nu socializeze cu Ceauşescu şi Lenuţa. Afirmaţii absolut stupide pentru cei ce ştiu modul în care a fost întâmpinat Ceauşescu în 1978 cu ocazia vizitei sale în Regatul Unit. A fost primit CA UN ŞEF DE STAT şi s-a întâlnit cu ŞEFUL STATULUI din ţara gazdă. Am spus aceasta şi într-o postare anterioară. Şi atunci, de ce această dezinformare (iar mâna profesioniştilor în ale dezinformării se simte) ? Pentru că există un personaj în România aflat în funcţia cea mai înaltă în stat şi care este realmente bolnav de invidie pe toate personajele din istoria noastră care s-au bucurat de un tratament care lui îi este refuzat. Vă las pe dumneavoastră să-l ghiciţi.


Offf! Şi mai sunt!

Condamnarea lui Drăghici. A a vut loc în 1968.
Felul în care sunt puse întrebările, special concepute spre a fi interpretabile. "Dar Dej nu era afemeiat!". Păi nu era afemeiat, domnule director de reviste pornografice Tabacu, dar avea amante. Ori un afemeiat, domnule Tabacu, înseamnă un personaj apropiat de taurul comunal. Să înţelegem că în afară de afemeiaţi şi poponari nu mai există altă categorie. Dar zvonul cu actele pidosnice puse pe seama lui Dej au ieşit tot din fabrica de zvonuri a Moscovei. Interesant este că au fost reluate de măreţul actoraş Florin Călinescu (la comanda cui?) şi, iată, de Horia Tabacu - un alt gangster al "ziaristicii" post-revoluţionare, unul din factorii de presiune în campania de transformare a femeilor din România în sclave sexuale. Este firesc atunci să ne întrebăm: "În slujba cărui sewrviciu lucrează aceşti indivizi?" Pentru România în nici un caz!