Prin urmare o văzurăm şi pe asta! Coana Nuţi, amanta prezidenţială, blondina naţională să fugă iute la trâmbiţele mediatice care o adulează (mai ales, PE EL, pe MĂREŢUL, îl adulează) şi, acolo, la oficine, să se plângă înduioşător despre cât de rele şi viclene sunt serviciile astea, dom'le, care nu informează aşa cum trebuie, care fac anchete la comandă. Şi uite aşa aflăm lucruri noi. Din viaţa amoroasă a politicii dâmboviţene. Ba mai mult! Aflăm detalii din subteranele oropsitei meserii de politicianală care - rudă bună cu prostituţia - urmează şi ea genurile contemporane de mediatizare: producţiile PORNO-POLITICE.
Deci coana Nuţi s-a şi pus pe descris cu lux de amănunte cum stă treaba cu partuza transpartinică. Că ea, cu naşu' Maior, alături de finuţu' Ponta, cot la cot cu GuiţăTV şi sub privirile dominatului Cocoş... mă-nţelegi... făceau şi dregeau în privat. Iar dom' Băsescu, cel mai cocoşel dintre toţi! Ce mai! Se pupau din toate părţile şi din toate poziţiile. Dar, pentru că răul ăsta de voaiorist public vroia să vadă altceva, îi serveau un spectacol pe gustul său, al privitorului. Şi dă-i, şi dă-i cu sado-masochismul de faţadă... în care părţile se biciuiau de mama focului în invective şi sudălmi - ca orice maso care se respectă - numai cu "jigodii", "javre" şi "jivine" se gratulau şi se biciuiau. Nu trecea ziua ca să nu asistăm la un spectacol în care coprolatria să nu-şi facă apariţie, că numai rahat era la gura lor.
Dar acum gata cu copilăriile. De ce să o chinuie pe ea duşmanca aia de Kovessi? Eeee! Las' că-i aratăm noi ei! "Copii mei," şi-a zis, "ia chemaţi-l repede pe Tapa-LABĂ ca să-i dăm organului mediatic o aşa frecţie încât toată ţara să sară ca arsă."
PS: da' stai să vezi şi ce de-a curve care se vor da fecioare vom vedea de-aici 'nainte!
Se afișează postările cu eticheta pamflet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pamflet. Afișați toate postările
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
Pornografie Politică Extremă: Udrea face TAPALABA în direct
Etichete:
Băsescu,
divertisment,
Elena Udrea,
entertainment,
George Maior,
pamflet,
PD-L,
PMP,
politică,
Ponta,
PSD,
România,
Sebastian Ghiţă,
Traian Băsescu,
Victor Ponta
duminică, 26 octombrie 2014
Răspundem ascultătorilor: În EXCLUSIVITATE, motivul absenţei lui Ponta de la TVR1
"De ce a absentat premierul nostru drag, Victor Ponta - sau Victoraş, după cum îi spunem noi, oamenii săraci, din popor, că e de-al nostru, om al muncii?" - un mesaj instant, care ne-a inundat practic redacţia prin zecile de mii de plicuri, ne-a blocat serverele cu milioanele de accesări, şi ne-a blocat în casă prin mulţimile furioase de sute de oameni care ne acostau imediat ce ieşeam din instituţie. Aşa că am apelat la specialista noastră în analize politico-mediatice, Monicas Ghiurconen, care a avut amabilitatea să ne lămurească:
- "După cum se ştie, premierul Victor Ponta este un om pe deplin cinstit, care nu suportă să înşele poporul. A evitat să ajungă faţă în faţă cu moderatorii de la TVR (cu Monica Ghiurco, tiza mea, şi cu Radu Rădulescu) pentru a nu fi pus în situaţia nefirească pentru dânsul de a minţi. Chiar credeţi că este uşor pentru dânsul să nege că este iubita preşedintelui!?"

vineri, 22 august 2014
Răspundem ascultătorilor: asemănări, deosebiri
- Este adevărat că între fostul candidat la presedinţie, Teodor Stolojan, şi actuala candidată, Elena Udrea, există asemănări şi deosebiri? Care-s acestea?
- Ambele persoane sunt basiste. Dar, în vreme ce lui Stolojan Basescu i-a dat UE la modul figurat, lui Udrea îi dă la propriu.
- Ambele persoane sunt basiste. Dar, în vreme ce lui Stolojan Basescu i-a dat UE la modul figurat, lui Udrea îi dă la propriu.
vineri, 30 august 2013
Ce ar fi putut să declare Gigi Becali după calificarea Pandurilor
"Păi, băi, păi eEu i-am spus lui Condescu ăsta, că ăsta-i mai comunist, cu sindicate, cu alea, alea, da' nu ca Copos. Că Copos ăla-i comunist rău, utecist. Deci i-am zis lui Condescu: Băi Condescule, păi tu vrei să joci în Ieuropa? Păi DU-TE ŞI FĂ MĂ-TĂ-NII, DU-TE ŞI TE ÎN-CHI-NĂ. Că d-aia s-a dus la Fatima. Că ştia el de Fatima? Da' l-am trimis la catolici că nu vreau să ia şi campionatu'. Că CI-NE VREA SĂ IA CAM-PIO-NA-TU' ăla se duce la Athos. Şi m-a ascultat că mi-e prietent. Da' zdreanţa aia de Copos, ăla nu m-a ascultat. Că îla face numai NE-NO-RO-CIRI cao hahaleră ce este.
Păi să putea să bată portughezii ăia? Păi cum SĂ BATĂ EI dacă ei e numa' comunişti pe la ei. Ei e cu seceri, cu ciocane, cu baroase. Păi cum SĂ MĂ BA-TĂ EI PĂ MINE, că pentru mine Pandurii e ca şi echipa mea...Păi cu ce să se pună ei cu MiINE. Cu portocale, cu banane, cu ce? Da' după ce ies eu de-aici poate-l iau eu pe Condescu şi la Athos. Da cu condiţia să facă şi el o biIserică ca mine. Da numai una-l las că după aia nu mai are bani. Că ce? Se compară el cu miIne care l-am vândut pe CHI-RI-CHEŞ?"

joi, 13 iunie 2013
Răspundem ascultătorilor: salamul parlamentar
Întrebarea zilei vine de la un cetăţean gurmand foarte interesat de bucătăria politică internă şi care doreşte să ştie dacă zvonurile despre posibila schimbare a reţetei salamului parlamentar se confirmă în vreun fel.
Noi putem să-i spunem doar atât. În actuala reţetă găsim combinate 300 grame aditivi şmenari cu aproximativ 200-250 grame carne de cal politic calitate medie spre extra. Cum recentul scandal cere eliminarea cărnii de cal din compoziţie, le Grand Chef de Cotroceni a cerut producerea unui nou sortiment compus doar din 300 grame aditivi şmenari.

vineri, 24 mai 2013
Nenea unchiu din America ne dă ghies către modele
Cică a venit un nene, "unchiu din America", Rojansky îi spune. Pfuiii, tare de tot tipu'. Cică el cunoaşte şi rusa şi americăneaza. Başca evreiasca! Din păcate nu ştie idiş. Sau au uitat nepricepuţii să-l întrebe.
Şi cică acest nene a început să dea sfaturi de bună purtare. A noastră cu Rusia. Că se ştie că noi ne-am purtat cam neciopleşte cu blajinii de ruşi. Mai ales de 22 de ani încoace. Le-am tot făcut făcut în ciudă cu poziţia capră. În care am stat noi. Şi prin asta i-am supărat. Vai, şi s-au supărat şi verii din America! Cică nu e frumos să-i supărăm pe ruşi.
Şi să avem grijă să ne împăcăm. Să adoptăm modele civilizate. Ca Polonia, par ezamplu. Că ei, polonezii, ehehe!, uite-aşa sunt acuma cu ruşii. Ca fraţii! Fiecare cu cuţitu-ntro mână.
Dar pe mine explicaţiile date m-au convins! Chiar de mâine încep destinderea cu taica Ivan.
Pentru început îl însărcinez pe Băsescu, că el e diplomat mare. Şi pricepuuut, mamă, mamă. Se duce el şi cu delegaţia. Aia formată din colonei şi băsei. Cu avionul... La Katyn.

miercuri, 27 martie 2013
Interviu imaginaro-tehnico-tactic despre piţurcism cu antrenorul minune
R:"Domnule Piţurcă, de ce l-aţi înlocuit pe Dodel şi Popică?"
VP666: "Pentru că erau obosiţi. Veneau de la Steaua şi au avut meciuri extenuante în Europa League."
R: "Dar de ce nu l-aţi schimbat pe Motan şi pe Grozav?"
VP666: "Hai să ne-nţelegem. Cei doi au respectat strict indicaţiile tehnico-tactice. Le-am spus să se păstreze proaspeţi şi să nu facă efort. Păi, băi, cum să-i schimb dacă sunt disciplinaţi? I-aţi văzut obosiţi? Nu! Au stat, s-au plimbat şi s-au menţinut în forma dorită."
R: "Aţi spus că jucătorii Stelei erau obosiţi. S-a simţit lipsa băuturii aceleia verzui?"
VP666: "Băi, mie să nu-mi vii cu d-astea, eu beau numai wiskey nu ciudăţenii d-astea. Şi la mine în cantonament nu se bea, să fie clar."

sâmbătă, 23 martie 2013
Un antrenor genial
Toţi comentatorii de sport i-au sărit în cap lui Victor Piţurcă după meciul de aseară dintre Ungaria şi România terminat 2-2. Pentru toţi aceştia care sunt răuvoitori am câteva cuvinte de spus.
Nu aţi înţeles că Piţi este un profet al vremurilor noi din antrenorat. Este primul, un deschizător de drumuri prin strategia sa prin care concepţiile tactice ale adversarilor sunt date peste cap.
Deşi comit un act de trădare prin faptul că dau la iveală esenţa acestei strategii de joc, totuşi o spun: spre diferenţă de restul selecţionerilor, Piţurcă îi lasă de azi înainte pe jucători să-şi aleagă ei înşişi postul pe care să joace şi momentul în care să intre pe teren. Gândiţi-vă ce surprinşi vor fi adevrsarii în Olanda când îl vor vedea pe Tătăruşanu vârf împins şi pe Torje pe postul de portar!
Deci n-aţi înţeles nimic din fenomenul numit fotbal, sunteţi nişte nepricepuţi şi, în general, opaci la genialitatea piţurcismului.

sâmbătă, 28 iulie 2012
Neruşinata încercare de lovitură de stat. Din SUA (1998-1999).
Domnului Bill Clinton îi plăcea mult să fumeze. Trabucele, acelea le aprecia. Mai ales dacă erau fumate într-un decor distins, precum Biroul Oval, alături de vreo tânără stagiară dornică de senzaţii tari.
Procurorul independent Kenneth Star, un dictator nenorocit, pus pe lovituri de stat, n-a înţeles că era vorba de nişte simple jocuri erotice nevinovate. Acesta l-a pârît pe domnul preşedinte la slugile mogulilor de la Washington şi New York, nişte fascişti care puneau democraţia în pericol şi vroiau să stingă flacăra de la Statuia Libertăţii.
Fără nici o remuşcare, aceşti pucişti l-au adus pe preşedintele Clinton în nişte situaţii umilitoare cum nu s-a mai simţit domnia sa niciodată. Ba încă au deschis şi procedura de impeachement, adică de destituire din demnitatea statală pe care o câştigase prin votul milioanelor şi milioanelor de americani care-l iubeau pe preşedintele lor, şi-l apărau, şi erau gata să bocoteze orice referendum care l-ar fi demis. Şi asta pentru nişte motive banale şi care nu atingeau grav Constituţia. Ce mare lucru era un sperjur acolo, ori obstrucţionarea Justiţiei? Ce mare lucru a încălcat?
Problema este că aceşti retrograzi de americani nu aveau procedura Referendumului. La ei, într-un mod absolut dictatorial, fascist şi anticonstituţional, se rezolvă lucrurile numai prin Congresul SUA. Şi s-a văzut săracul Bill Clinton pus în faţa judecăţii Senatului - o instituţie vetustă, care nu-şi mai are rostul într-o societate modernă ca a noastră şi care, prin urmare, ar trebui cât mai curând să dispară din cadrul instituţiilor federale americane.
Atitudinea dârză a parlamentarilor democraţi - susţinuţi de păturile progresiste americane - a făcut însă ca această imorală tentativă de lovitură de stat să eşueze iar domnul Bill Clinton să îşi ducă mandatul prezidenţial până la capăt alături de trabucele sale pe care le apreciază din tot sufletul.

vineri, 27 iulie 2012
vineri, 14 octombrie 2011
Cine o va sluji pe Albă ca Zăpada?
Evident... piticii! Semnul lor de recunoaştere va fi barba - fie existentă (gen Pleşu, Târziu, Codrescu), fie păstrată în memoria colectivă, precum cea a lui Voinescu-Cotoi. Pentru bărbile pe care au ştiut să le poarte, vor fi acceptaţi şi piticanii precum Roncea şi năsosul Radu Moraru. Ardei Umplut "Cristoiu" va avea, după cum spune şi numele, un grad aparte în ierarhia piticească. Lăsând la o parte faptul că aceştia sunt experţi în barbologie şi maeştri în bărbi, prin activitatea dusă în ultimii ani şi-au evidenţiat şi realele lor calităţi limbistice. În acest fel Albă ca Zăpada va fi satisfăcută pe multiple planuri iar piticii vor fi răsplătiţi prin recunoaşterea oficială a talentelor lor diverse, spre diferenţă de vechile regimuri politice care îi răsplăteau cu nişte funcţii idioate şi vetuste precum: ziarist, scriitor, versificator, regizor, propagandist, agitator.
Funcţia va primi titulatura de "mare limbist de curte" iar diferenţierea se va face ţinând cont de specificitate: "de faţă-spate", "de stânga-dreapta", "de uite-o, nu e", "de ce-am avut şi ce-am pierdut" etc. După satisfacere nevoilor Albei ca Zăpada piticii vor avea voie la întreceri în grup de genul: "porcăială-n doi sau trei", "scuipă azi ceea ce nu ai putut scuipa ieri", "leapşa cu bocancul". În programul de pregătire vor intra lecţii de memorie scurtă, de prestidigitaţie, elevii pitici vor învăţa cum să scoată năframe din nas, promisiuni din burtă şi tratamentul cu curul, discipline la care specialistă este Baba Cloanţa Pora.
Nu se admit mere! Nu dorim să se ajungă la Frumoasa din pădurea adormită - aici aflându-ne pe teritoriul lui Ponta. Nu admitem nici prezenţa a tot felul de Regi, Regine. Rolul salvatorului va fi jucat de Prinţul Chel numit şi Omul în curând Spân.
Piticului oficial Boc nu îi va mai fi recunoscută calitatea de pitic. El va juca rolul bufonului şi va avea rolul de a primi şuturi în fund de la adevăraţii pitici.
Nu se admite prezenţa Ştrumfilor! Doar a Ştrumfiţei Elena care va avea numai uniforme roz, decoltate şi cu fustiţa de o palmă. Ea se va şi ocupa de menţinerea legăturilor între palatul 3Coceni şi pitici cărora le va înmâna bileţele cu directive. Piticii nu vor avea voie să practice limbismul asupra ştrumfiţei aminite mai sus, acest lucru intrând numai în prerogativele Omului Spân. Prin urmare, prezenţa ştrumfiţei este obligatorie între orele 21-23 la palat.
Pentru serviciile ştrumfiţei Cocoşul va primi punguţa cu doi bani.
Relaţiile externe vor fi dirijatede către Ileana Sânziana, fiica Omului Spân, delegat permanent la curtea lui Albastru UE Împărat.
Ca divertisment sunt permise spectacole de satiră cu paiaţele Prigoană-Vasilache şi Bahmuţeanca-Mărioara transmise de la televiziunea celor trei purceluşi DDD - OTV.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Corneliu Vadim Tudor: Saptamana pe scurt (I)
O precizare mai întâi!
Această preluare a rubricii "Săptămâna pe scurt" o fac până în momentul în care siteurile celor două publicaţii ale PRM vor fi din nou funcţionale. Aceste siteuri - pentru cei ce nu ştiu - au fost supuse unui atac cibernetic fără precedent în internetul românesc. Puneţi acest atac (care nu se bucură de acoperire mediatică) alături de evacuarea (cu tamtam mediatic) PRM din sediul acordat de RA-APPS.
Dr. Corneliu Vadim Tudor:
Săptămîna pe scurt
* Idiotul de Băsescu s-a legat la cap fără să-l doară * Vorba vine: îl doare, dar de la băutură şi tumoare * Corul broaştelor rîioase * Bondoaca Şomâldoaca recunoaşte că lumea o face curvă * O slujnică unguroaică din ce în ce mai enervantă: Andreea Vass * Trei ziare atinse de pesta porcină: „Evenimentul zilei“, „România liberă“, „Adevărul“
* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Hotărît lucru, Regimul Băsescu e sinucigaş. Exact asta îi trebuia, să evacueze ilegal, cu forţa – PRM din sediu, în plină iarnă! Indiferent ce-a făcut şi ce-a spus Vadim, el a fost provocat şi se afla în legitimă apărare, în biroul său de parlamentar european! Dar, în definitiv, ce-a făcut Vadim? A vărsat un pahar cu apă, în faţă, unei hoaţe, trimisă la furat de nişte hoţi mai mari, Băsescu şi Videanu. Şi ce-a spus? A făcut-o curvă. Da, şi ce-i cu asta? Liderul PRM nu e nici primul, nici ultimul care a făcut-o aşa. Ea însăşi recunoaşte, într-un interviu de tot rîsul, dat fiţuicii „Adevărul“: „Curvă mi s-a mai spus pînă acum“. Oare de ce? Fiindcă s-a întins cu toţi hăndrălăii, pînă ce a părăsit-o bărbat-su. Normal că piticania a făcut pe viteaza, cu 100 de miliţieni (MAI) şi securişti (SRI) lîngă ea, care o ascultau orbeşte şi îi sorbeau toate pîrţurile, fiindcă aveau ordin de la porcul de Băsescu. Nu-i nimic, se schimbă ea roata politicii şi vor intra la puşcărie TOŢI aceşti nemernici. * În corul broaştelor rîioase care s-au trezit din hibernare mai devreme decît trebuie s-au remarcat vocile de scapeţi ale următorilor ciumeţi: actoraşul ratat şi ranchiunos Mircea Diaconu (chiar aşa, ce mai joacă tălîmbul ăsta, în afară de rolul de abţibild lipit de micile ecrane?), agentul-limbric Tom Gallagher (aveţi explicaţia prăbuşirii ireversibile a „României libere“, fiţuica mortuară ajungînd, de Sărbători, la 12.000 de accesări), smucitul cu patalama la mînă Grigore Carti-Anus (groparul ziarului „Adevărul“, labagiu care nu face diferenţa între revoluţie şi poluţie), istericul de la „Caţavencu“ Florin Iaru (pe numele adevărat Florin Râpă, un nărod fără talent literar, care spune bancuri tîmpite şi rîde singur de ele), un constipat din Medgidia, Cristian Teodorescu (corector la „România literară“, altă nulitate roasă de invidie), Radu Moraru (nu e cinstit unguraşul ăsta, care are ca asistenţă la postul de rahat 10 TV nişte amărăşteni, plătiţi, fiecare cam cu 300.000 de lei vechi pe seară, de-aia îi dresează cum vrea el) şi încă vreo cîteva secături. Toţi au crezut că a venit momentul să sară în spinarea lui Vadim, trecînd sub tăcere asediul, de o gravitate excepţională, pe care l-au dat gorilele Chiorului împotriva unui partid membru al Parlamentului European. Fi-v-ar dreptul de proprietate al dracului, de nenorociţi! Care proprietate? A cui proprietate? L-a văzut vreunul din voi pe aşa-zisul moştenitor? V-aţi făcut de rîs, băi, leprelor! Murdară pîine mai mîncaţi. Aţi dat încă un asalt hei-rupist să-l doborîţi pe Vadim, dar aţi făcut pe voi şi aţi căzut grămadă. Vă scuipă lumea pe stradă şi, dacă mai faceţi multe porcării, o să vă ia şi la şuturi în cur. Sau vă prefaceţi că n-aţi auzit cîte victime a făcut, în 21 de ani, Mafia Caselor? Sînteţi surdo-muţi? Nu ştiţi în ce ţară trăiţi? Aşteptaţi puţin, că se va trezi ea, ţara asta, la viaţă şi o să vă ia la ciomăgeală. * În ziarul „Naţional“, Liviu Stanciu reproduce spusele cretinei Paula Şomâldoc: „Curvă mi s-a mai spus pînă acum“. Iată şi comentariul ziarului: „Orice s-ar zice, Tribunul se pricepe la femei!“. * Foaia vitelor de pripas „Adevărul“ are nu numai cel mai idiot redactor-şef, în persoana microcefalului Grigore Carti-Anus, ci şi cel mai primitiv caricaturist, care nu ştie să deseneze nici o scobitoare şi n-are talent: cocalarul Ion Barbu. Toată gaşca de fomişti de la „Adevărul“ e plătită cu bani grei, din petrolul şi gazele ţării, ciordite de Dinu Patriciu. * Ziarul „Libertatea“ publică, pe pagina I, o poză cu Ucigă-l Toaca, dirijat, de la spate, de bătrîna codoaşă Minodora Ilie. Titlul: „Naşul Băse, aşa cum nu l-aţi văzut niciodată! I-a tăiat moţul Micului Prinţ“. Plodul lui Paul Lambrino a scăpat ieftin – la cîteva milioane de copii, Chiorul nu le-a tăiat moţul, ci alocaţia. Ca cadou, copilul făcut în epubretă (ce prinţ? care prinţ?) a primit de la naşi un cal din fibră de sticlă, în mărime naturală. Uite cum îl trădează sub-conştientul pe Pazvante Chiorul: beţivul tot la sticlă se gîndeşte. * Servitoarea unguroaică Andreea Vass, care taie şi spînzură prin Guvernul de trei lulele al Piticului Porno, şi-a deschis rubrică – unde credeţi? La „Curierul Naţional“. Adică în ograda lui George Păunescu. Unguroaica scrie cum vorbeşte, adică prost, printre stropi de salivă. * Cît timp îşi mai poate permite George Păunescu să-i întreţină, pe bani grei, pe paraziţii de la „Excrementul zilei“ şi B1 TV? Unul dintre ei e ţigănuşul cu cap ţuguiat şi vorbire gîjîită Horia Ghibuţiu. Un zero barat. Ziarist nu e. Om de cultură – nici atît. El e doar o javră cu foamea-n gît, care ar vrea să latre, dar nu are forţă, deocamdată, decît să schelălăie, zgîriind timpanele tot mai puţinilor telespectatori ai acelui post imbecil. * Un alt zero barat, care vrea să împuşte doi iepuri – să îşi umple maţul şi să îşi facă un nume – e Cristian Tudor Popescu. O vreme, dispăruse. Probabil că nebunia îl zgîlţîia prea tare şi l-or fi ascuns apropiaţii, să-l mai echilibreze cu ceva bromură, ori l-au legat de calorifer. Brusc, a apărut la Realitatea TV. Alb ca varul. Intrat la apă. Craniul, din ce în ce mai mic şi mai colţuros. („Parfumurile tari se ţin în flacoane mici“, nu-i aşa?). În gazetuţa de perete (şi ăla, plin de igrasie), „Gândul“, Crocodilul Chelios se pupă singur în dos, ca maimuţa, legîndu-se de... Mutu! Ce-ai mă, sifiliticule, cu Mutu? Cine eşti tu, Popiescule, să-l judeci şi să-l bălăcăreşti pe Mutu? Ce-ai realizat în viaţă? Nişte cărticele stupide („Vremea mînzului sec“, sau „demi-sec“, ceva de genul ăsta) şi apariţii tembelizate care au speriat copiii. Încercînd, şi el, să împuşte doi iepuri dintr-un pocnet de dop, dementul nr. 1 al presei dîmboviţene se leagă, simultan, şi de Adrian Mutu, şi de Corneliu Vadim Tudor. Tribunul se poate apăra, desigur, şi îl pune la locul lui pe marţafoi cu un scuipat între ochii ăia ficşi, de celuloid – dar fotbalistul nu are cum să reacţioneze. Aşa că îl apărăm noi. Finalul înjurăturii groase a acestui individ plin de sine, dar, paradoxal, gol pe dinăuntru, e de o murdărie fără pereche: „A. Mutu, adică Animal Mutu, merită un singur lucru: uitarea“. Cum îţi permiţi tu mă, nebunule, să-l faci animal pe acest om? De ce-o fi Adrian Mutu animal? Fiindcă a plecat din cantonamentul echipei Fiorentina? Ori pentru că l-a pocnit pe un chelner obraznic, care i-a zis „ţigan“? Bine i-a făcut că l-a altoit. Cu toate defectele sale – omeneşti şi explicabile – Adrian Mutu e un mare sportiv şi adevăratul lider al acestei generaţii de fotbalişti. Iar C.T. Popescu e un... Un ce? Limbric l-am făcut. Sifilitic, aşijderea. Aaa, am uitat: e un evadat de la ospiciu, care mai lipseşte puţin şi o să-şi pună o pîlnie în cap, pretinzînd că e Napoleon. * Hîrciogul plasat de Mossad la foaia ferparelor mortuare „România liberă“, Tom Gallagher, publică luni o compunere infantilă, cu titlul „Vadim e perimat, dar moştenirea sa dăinuie“. Vrabia mălai visează, Gallaghere (da-ţi-am în fund picere!). Cum de ţi-ai dat tu seama, de acolo, din universitatea obscură Bradford (Anglia) că Vadim e perimat? Asta aţi vrea voi, mă, boschetarilor. Iată o dovadă a faptului că şobolanul de cîmp (minat) Gallagher habar n-are de realităţile româneşti şi scrie după ureche (şi aia, jegoasă) mîncînd banii Mossadului de pomană: „Astăzi, Vadim este un bătrînel răvăşit, incoerent şi perpetuu furibund, care a reuşit să-şi alunge toţi foştii adepţi înzestraţi cu o brumă de talent“. Iată cîţiva adepţi şi membri PRM care n-au plecat nicăieri mă, dobitocule, dimpotrivă, au fost votaţi în Biroul Permanent la Congresul V al PRM: Gh. Buzatu, Gh. Funar, dr. Constatin Găucan, Mitzura Arghezi, Anca Petrescu, Irina Loghin, Angela Buciu, Ilie Ilaşcu, Daniela Vlădescu, Ana Maria Prodan, avocatul Viorel Dumitrescu, general dr. Ioan Cârciumaru, Constantin Bebe Ivanovici, Marius Marinescu, Codrin Ştefănescu, Florin Simion, Nick Şerb, Nadia Pandrea (fiica lui Petre Pandrea), preotul Ioan Aurel Rus, Bianca Ionescu, colonel Dan Zamfirescu, general Marcu Tudor, avocata Mariana Ştefan, Jean Maurer (fiul fostului prim-ministru Ion Gheorghe Maurer), conf. univ. dr. Mihaela Ionescu ş.a. Cît despre „bătrînelul răvăşit“... Toată lumea ştie şi vede, la televizor, că Vadim n-are vîrstă, e un uragan dezlănţuit, o veritabilă forţă a naturii. Adică nu e răvăşit, ci răvăşitor. * A scos capul de la naftalină Ion Caramitru. Care, în fosta „Scînteie“ (organ al CC al PCR), plînge pe mormîntul regalităţii: „Ce-am făcut fără monarhie? Ţara e pe dric“. Da, ţara e pe dric, dar nici Mişu Bîl-Bîl n-o duce mai bine, la cei 90 de cotolani ai săi. Tu, Caramitre, ai fost 4 ani ministru al Culturii, în guvernele conduse de ţărănişti-monarhişti: de ce nu l-aţi instalat pe Mihai de Hohenzollern în fruntea Statului? Răspunsul e simplu: nu l-a vrut ţara! Singurul om care putea opri dezastrul României era Vadim: patriot, integru, justiţiar. Dar l-aţi împiedicat voi, cei care deplîngeţi acum soarta României, însă aţi fost părtaşi la toate crimele săvîrşite împotriva ei, de la jefuirea bogăţiilor şi a economiei naţionale pînă la uciderea minerilor, în anul 1999, şi uciderea speranţei, după anul 2000.
* Un oarecare Laurenţiu Mihu, redactor-şef adjunct la ziarul unguresc de limba română „România liberă“, face greşeala de a-şi publica poza: un cap minuscul şi strîmb, scos cu forcepsul, o barbă rară şi murdară, o privire tîmpă, de Bulă prins cînd se masturbează. Ei, bine, acest neica-nimeni publică un editorial, cu titlul „Cine este acest Vadim“. Dacă s-ar pune la mintea lui puţină, liderul PRM i-ar răspunde acestui Mihu: e cel care te bagă-n mă-ta. Dar merită un avorton ca ăsta atîta atenţie? Altceva, însă, merită atenţie: catastrofa ziarului „România liberă“! O publicaţie unde, odinioară, au scris editoriale şi alte articole oameni ca Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, C.C. Giurescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Marin Preda, Grigore Moisil, Constantin Daicoviciu, Octavian Paler şi alte personalităţi – a ajuns „loc de dat cu capul“ pentru nişte boschetari, de teapa unor Dan Turturică (ăsta cică e şeful ziarului!), Elena Vijulie, Sabina Fati, Cristian Cîmpeanu, Daniela Istrate, George Lăcătuş, Daniel Befu şi acest Laurenţiu Mihu. Încercînd „România liberă“ să-i provoace pe alţi europalamentari români să se desolidarizeze de preşedintele PRM n-a găsit decît doi cioflingari, care s-au pus la mintea pîrîcioşilor: chiombălăul Cristian Preda şi idiotul congenital Petru Luhan (care şi-a cumpărat postul cu mai multe miliarde de lei). Golanii de la „România liberă“ au luat muie, însă, de la Gigi Becali, care i-a sictirit aşa: „Nu poţi să-mi pui nici o întrebare... La revedere! Nu vreau să răspund pentru «România liberă», că e vagabond ziarul. Auzi mă, ia mai du-te-n p... a mea! Tu nu eşti un jurnalist, eşti un impostor. Îmi sugi p... a tu! Du-te-n p... a mea de-aicea, că n-am timp de tine. Hai, du-te-n p... a mă-tii!“. Absolut corect. Şi încă o reacţie normală, din partea ungurului Iuliu Winkler: „Regulamentul Parlamentului European se referă la conduita şi atitudinea aleşilor din timpul şedinţelor şi activităţilor Parlamentului. Regulamentul conţine şi un cod de conduită, de gentleman’s behaviour, de conduită corespunzătoare, însă nicidecum nu se referă la asemenea situaţii, ca aceea în care a fost implicat, ieri, domnul Vadim“. Na, că v-a zis-o chiar unul din şefii voştri! Carevasăzică, asta era: leprele trag nădejde ca Vadim să fie dat afară din Parlamentul European! De ce? Fiindcă n-a permis unor escroci să-l scoată din biroul său de parlamentar european! Mă, vă bate Dumnezeu. Şi pe voi, şi pe familiile voastre. * Titlul săptămînii a apărut pe pagina I a ziarului „Naţional“, de joi, 6 ianuarie: „Unde au dat şi unde crapă cu înfiinţarea Poliţiei Fiscale! Boc, cînd o verifici şi pe Ioana Băsescu?“. Iată şi subtitlurile: „Fiica preşedintelui deţine mai multe proprietăţi costisitoare şi maşini de lux, deşi afacerile nu-i merg deloc bine. Conform «teoriei» lui Boc, Ioana n-ar prea avea cum să justifice confortul de care se bucură“. * În „Excrementul silei“, un alt pigmeu, Ionuţ Stănescu, publică un denunţ miliţienesc, cu titlul „Cariera de calomniator a lui Vadim Tudor“. Trecem peste faptul că, în lumea civilizată, cel puţin de la Jonnathan Swift încoace (adică de 300 de ani), termenul corect este „pamfletar“. Dar, ce pretenţii să ai de la nişte inculţi care, repetăm, trăiesc din banii lui George Păunescu? Altceva, însă, ne-a reţinut atenţia: dragostea subită pe care această ruşine a presei româneşti, „Excrementul silei“, i-o arată bişniţarului cu eczemă pe chelie Cozmin Guşă. Ăsta fiind cine? Ce a produs la viaţa lui? Nici măcar mătreaţă, că e chel ca-n palmă. * Fiţuica respectivă îşi mai spală din păcate, prin articolul lui Mircea Marian: „Vadim, nu Băsescu, este şeful poliţistului român“. Desigur, e o exagerare... anticipativă. Tribunul nu e încă şeful poliţistului român, dar va fi în curînd, nici o grijă, timpul lucrează în favoarea lui. * Fosta „Scînteie“ perseverează în minciună, prin eforturile altor ploşniţe: Sorin Ghica, Mihai Mincan, Bianca Toma. (Ăştia uită că patronul lor, Dinu Patriciu, a fost arestat, în 2005, chiar de Traian Băsescu!). Este realizată şi o trecere în revistă a unor opinii cu pretenţii ştiinţifice. Între ele, şi cea a psihopatului (nu psihiatrului!), repetăm, psihopatului bîlbîit şi caraghios Florin Tudose: „Vadim n-are nici o legătură cu pamfletul“ – se bîlbîie porcul cu mustaţă flocăită. Ca să vezi! Ne amintim că regretatul Adrian Păunescu afirmase despre Vadim, în mai multe rînduri, că e „cel mai mare pamfletar al României“. Iar Adrian Păunescu se pricepea la presă şi la literatură ceva mai mult decît acest neica-nimeni cu faţa căzută în osînză, Flo-flo-flocin Mu-mu-mucose... Sociologul Alfred Bulai e ceva mai normal la cap, decît matahala diformă Florin Tudose (individ bolnav de ură, vai de clienţii lui!): „Vadim are, cu siguranţă, de cîştigat (...). Politicianul din el a folosit perfect, în avantajul său, starea de tensiune generală existentă în România“. * În „Gândul“, scribălăul Florin (şi ăsta-i Florin!) Negruţiu se face preş la picioarele strîmbe şi urît mirositoare ale Şomâldoacei şi, implicit, ale Mafiei Caselor. Bravo, mă, bagabonţilor! Ura neputincioasă care vă macină împotriva Tribunului v-a întunecat şi judecata, şi instinctul de conservare! Aşadar, Sus Mafia! Voma lui Negruţiu e ilustrată de o caricatură a diletantului Cristian Găzdaru, care, ca şi Ion Barbu, e didactic şi lipsit de umor. Asta-i presa lui C.T. Popescu: pînă şi caricaturile sînt după chipul şi asemănarea lui, adică încrîncenate. * Un titlu nostim, pe pagina I a „Excrementului silei“ de miercuri: „Poliţia şi Justiţia s-au lăsat umilite de Tribun“. Atît de „umilite“, că i-au fracturat mîna şi i-au băgat fratele în spital. * O altă paraşută care vrea să îşi facă loc, dînd din popou, în presă: Ana-Maria Ludatşer. Jarteaua asta îşi varsă icrele în ziarul „Naţional“, sub titlul mincinos: „Liderul PRM a sărit la gîtul (?!) unui executor judecătoresc şi a bruscat (?!) mai mulţi poliţişti“. Hai sictir. Du-te şi fă-i lui Gigi Becali ce ştii să faci mai bine. * Am văzut, în „Libertatea“, acest titlu: „Bernard Madoff, fost director al bursei new-yorkeze NASDAQ, care a delapidat 65 de miliarde de dolari, are origini mioritice. Cel mai tare escroc al Americii la ora actuală e român“. Sigur că da. Totuşi, din care cioban al baladei „Mioriţa“ se trage acest Madoff? Din cel vrîncean? Sau din cel ungurean? Sau poate din cel israelian? Da, da, asta trebuie să fie: „Trei turme de miei/ Cu trei ciobănei./ Unu-i ungurean/ Altul e vrîncean/ Şi-altul e ji...ji...jimbolian“. * „Libertatea“ de miercuri, 5 ianuarie, titrează: „Astăzi, la exact un an după ce s-a stins actorul Aurelian Antonio Tecuceanu, rudele tot nu ştiu de ce a murit Toni“. Nu ştiu? Le spunem noi: îl insulta şi îl maimuţărea, în prostie, pe un om al lui Dumnezeu, care nu-i făcuse nimic. Aşa vor păţi toţi cei care îi atacă pe Vadim: vor crăpa. * Degeaba se screme nelegiuitul de Băsescu să lichideze ziarul „Tricolorul“. N-are spor. Publicaţia merge înainte, cu orice risc. Iată sumarul ultimelor numere, care sînt năucitoare. JOI, 6 ianuarie: „Traian Băsescu l-a înjurat, ca un porc, pe Adriean Videanu – Planul de dezorganizare a PRM şi de lichidare a ziarului «Tricolorul» a eşuat!“; „Mafia portocalie“ (editorial de Ruxandra Lungu); „SCUIPAŢI AICI! Într-o ţară în care sînt peste 5.000 de crime cu autori necunoscuţi, Godzila Servila se sesizează din oficiu pentru un… pahar cu apă, aruncat în faţa unei mafioate!“; „ULTIMA ORĂ. Sondaj-fulger, prin telefon: Vadim a ajuns, marţi (în ziua evacuării forţate), la 41%“; „Tura Beţivului. Bişniţarul analfabet şi beţiv Traian Băsescu se pricepe la orice: politică, diplomaţie, economie, educaţie, justiţie, medicină, cultură (f…l în gură)“ (pamflet de Laura Şomâldoc-Videanu); „În Cabinetul de europarlamentar al liderului PRM, la căderea nopţii, miliţienii lui Băsescu au bruscat-o şi au lovit-o pe soţia d-lui Florin Simion, vicepreşedinte PRM“; „Ambasada Israelului la Bucureşti nu s-a trezit din beţia de Sărbători. Aflată la Beirut, Maimuţa Botoasă EBA a primit de la Miliţiile Libaneze Hezbollah un avans de 50 de milioane de dolari“; „LICHEAUA SĂPTĂMÎNII. Nebunul cu dungă roşie-n buletin Grigore Carti-Anus a transformat fosta «Scînteie» în cel mai idiot ziar din România“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Programul Elenei Udrea a fost dat peste cap de toanele şi bolile amantului ei“; „Alo, Puşcăria? 2010 – Dezastru, pe toată linia, în TVR“ (Bogdan Tiberiu Iacob); „Fenomene Paranormale. Femeia şi diavolul“; „Istoria, aşa cum a fost. STALIN“ (amintiri de poetul chilian Pablo Neruda, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură); „Figuri al Istoriei care au crezut în reîncarnare şi nemurire“ (Sylvie Simon); „A murit soţia fostului senator şi deputat Ioan Aurel Rus“; „Traian Băsescu l-a însărcinat pe Florian Coldea să-l facă scăpat pe libanezul Said Baaklini“.
VINERI: „Memoriul unui membru al Parlamentului European, adresat Comunităţii Internaţionale. S.O.S.! SALVAŢI ROMÂNIA DE REGIMUL NAZIST INSTAURAT DE MAFIA UNUI INDIVID MAI PRIMITIV ŞI MAI LACOM DECÎT IDI AMIN ŞI POL POT: DESCREIERATUL TRAIAN BĂSESCU!“ (Corneliu Vadim Tudor); „Injustiţia Justiţiei“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Disperat că Europa l-a izolat ca pe un ciumat – Traian Băsescu forţează, din nou, uşa Casei Albe“; „Preşedintele PRM a depus Plîngere Penală împotriva escroacei Paula Şomâldoc“; „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. PLANUL ANTI-VADIM“ (Florian Bichir, text reprodus din ziarul „Libertatea“); „Tribunul“ (text de Iosif Buble, de la Antena 3); „SCUIPAŢI AICI! Mai are mulţi handicapaţi PDL? Astăzi, dobitocul Petru Luhan“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Ne-am tăvălit de rîs: Elena Udrea s-a interesat, ieri, la o vizionară din Israel, dacă Tribunul se va prăbuşi (?!)“; „NEWS ALERT. Traian Băsescu e turbat: arabul Said Baaklini l-a tras în piept şi la femei, şi la bani!“; „Ziarul nostru a aflat, în exclusivitate, cîte locuri va primi PC de la PNL în viitorul Parlament. 10 fotolii la Senat şi 20 la Camera Deputaţilor“; „Amanţii Morţii au pus la cale, în secret, o nouă jefuire a banilor publici“; „Fenomene Paranormale. Mortul viu“; „SPORT. Oameni de care avem nevoie“ (Silviu Dumitrescu, maestru emerit al sportului). SÎMBĂTĂ: „Spaţiul Schengen la Jilava“ (pamflet de Corneliu Vadim Tudor); „La Spitalul SRI de la Baloteşti – Traian Băsescu, beat clei, l-a înjurat şi l-a făcut «bou» pe un profesor oncolog din Italia!“; „Întrebări grave pentru autorii genocidului din România“ (editorial de Gh. Funar); „NEWS ALERT. Mafia RA-APPS e dirijată de Traian Băsescu şi Elena Udrea“; ,,ULTIMA ORĂ. Efect al asaltului miliţienesc de marţi – Liderului PRM i-a fost pusă mîna în ghips, la Spitalul Militar”;
,,LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Traian Băsescu a zăcut ieri ca un mort”; ,,Să mori de rîs… Dorin Cocoş pune la bătaie 300.000 de euro pentru ca 10 Filiale PRM să treacă la Partiduleţul Popoului (sic!)”; ,,Românii sînt alături de Tribun!”; ,,De ce nu-l suportă preşedintele SUA pe Matrozul Chior… La Lisabona, Băsescu a făcut-o «crăcănată» şi «bătrînă» pe soţia lui Barack Obama ; „Două corupţii în România“ (S.R. Stănescu); „Pedeapsa cu moartea“ (prof. dr. Tudorel Butoi); „Cristian Poteraş taie iarbă şi pune flori de 35 de milioane de euro“ (Costel Oprea); „Dezvăluiri şocante: România, condusă de tîmplari, fochişti şi dresori de cîini“ (Bogdan Tiberiu Iacob); „România în 1989. De la revolta populară la lovitura de stat“ (cronică la cartea cu acest titlu, tipărită de Corvin Lupu – recenzia e semnată de prof. univ. dr. Lucian Giura, de la Universitatea „Lucian Blaga“, din Sibiu); „Numărul 13 nu este deloc ghinionist. În Biblie este considerat divin“. LUNI: „Escroaca Paula Şomâldoc i-a telefonat, panicată, stăpînului ei din umbră, mafiotul PDL Adriean Videanu“; „Rating mare făcut de liderul PRM, sîmbătă seară, la Antena 3. «Minutul de Aur» – 4 puncte“; „La ordinul lui Traian Băsescu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale s-a transformat într-o bandă de hackeri terorişti“ (Biroul de Presă al PRM); „Prin interviul din fiţuica «Adevărul» (nr. de sîmbătă, 8 ianuarie a.c.) – Escroaca Şomâldoaca s-a dat de gol, ca proasta, agravîndu-şi Dosarele Penale“;
„ULTIMA ORĂ. Buletinul Medical al Chiorului – nasol…“; „Armaghedon pe Internet. Biografia lui Băsescu“; „Licheaua săptămînii. Ratatul Vlad Petreanu (amantul Ionelei Năstase), lefegiu la Antena 3, ţine partea Mafiei“; „SCUIPAŢI AICI!“ (pozele jigodiilor Ramona Avramescu, Tia Şerbănescu, Cristian Pătrăşcoiu); „Preşedintele PRM a depus Plîngere Penală împotriva poliţiştilor care au participat la evacuarea abuzivă a partidului din sediul central“; „Atac de psihopat, sau răfuială politică? Mama bătrînă a unui lider PSD – Argeş a fost tîlhărită şi violată“ (colonel Dan Zamfirescu); „Ce-i de făcut?“ (editorial de Dumitru Avram); „Apropierea congresului provoacă scandaluri în UDMR“ (Bogdan Tiberiu Iacob); „Lenin a văzut «Hamlet» la Londra“; „E amestecat Vasile Blaga în această afacere scandaloasă? Iată care a fost trocul pentru eliberarea lui Plăcintă JR.“; „Doi pui de lei din Africa de Sud au grijă de o turmă de oi“; „Imagini reale cu extratereştri. Doi tineri au filmat vizitatorii de pe altă planetă“; „SPORT. Vă mai amintiţi de Lia Manoliu?“ (Silviu Dumitrescu, maestru emerit al sportului). MARŢI: „Un braţ al Caracatiţei din Justiţie: Laura Codruţa Kövesi, un Bulă feminin şantajabil, care are în băncile străine peste 100.000.000 de euro“; „Averile la control! Astăzi, Declaraţia de Avere (parţială!) a Danielei Andreescu, secretarul general al Guvernului şi coordonatoarea RA-APPS“; „Amantele lui Pazvante Chiorul îşi iau beregata pentru 1 miliard de euro...“; „Cine minte şi cine spune adevărul?“ (editorial de Dumitru Avram); „Răzbunarea e arma prostului. Traian Băsescu a semnat decretul de trecere în rezervă a amiralului Gheorghe Marin“; „Ex-spionul Liviu Turcu îl «decriptează» pe Băsescu: «Manevre propagandistice de defulare»“ (Bogdan Tiberiu Iacob); „Către toţi cetăţenii loviţi, jefuiţi şi sărăciţi de regimul dictatorial. Marea Mişcare Naţională pentru demiterea preşedintelui ţării şi ieşirea din criză“ (apel scris de Florea Dumitrescu, Gh. Stroe, Cristian Apostol); „Limba de lemn a deceniului: «Sufletul premierului nu trebuie decimat cu probleme suplimentare»“ (decimat vine din latină şi înseamnă „a omorî din 10 în 10 oameni“ – aberaţia a fost debitată de unguroaica Andreea Vass); „Vladimir Tismăneanu returnează un premiu. Urmează şi mobila confiscată de la evrei?“ (Bogdan Tiberiu Iacob); „Încurcata chestiune a UDMR“ (S.R. Stănescu); „Un îndemn creştin, al lui Lev Tolstoi: Nu vă supuneţi autorităţilor, dacă ele sînt furibunde şi bezmetice!“; „«Sacralitatea» Justiţiei ofensate de Corneliu Vadim Tudor“ (Alexandru Amititeloaie); „Desenele lui Adrian Păunescu“ (Violina Crăcană); „Criminali sîngeroşi“ (Martin Gilman Wolcott); „Poetica experimentală“ (Grid Modorcea); Caricaturi (Miron Dinulescu); Horoscop; Rebus (Paul Băgneanu). * Mircea Badea a zis miercuri, la Antena 3: „Fac emisiunea asta de pe vremea lui Popocatepetl sau Nefertiti, ăla“. Nici una, nici alta. Pentru că Popocatepetl nu e un om, ci un vulcan, în Mexic; iar Nefertiti a fost un om, da, însă nu poate fi „ăla“, pentru că era femeie, mai exact mama faraonului Tutankhamon. În rest, puştiul are dreptate. * Tot miercuri, la Realitatea TV, clovnul cu faţă chinuită Florin Iaru (pe numele real Râpă) a încercat să aibă umor şi să fie neaoş, adică din popor: „Purceaua-i moartă-n coteţ şi cu bumbăreaţa-n uşă“. Cu fundul, cum ar veni. Dar ce penibil sună! Nu-l prinde deloc pe amărîtul ăsta, pentru simplul motiv că el e nimeni. Ce-a scris acest Iaru-Râpă? Cine ştie, e rugat să ridice două degete. Ăla io, ăla io… Jenant. * Să nu care cumva să creadă tovarăşul avocat Marin Petre, care cică a apărat interesul lui A.G. Caranfil (mort de 1 an şi jumătate), că l-am uitat. Maimuţoiul va intra în laba noastră f.f. curînd, cu biografia lui de bandit şi şantajist ordinar. Ţine-ţi tîrtiţa bine, piticule, sau pune-ţi o pernă în pantaloni, că te aşteaptă o serie de şuturi foglia-seca mai ceva ca pe Maracana…
* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Terorismul de Stat practicat de jagardeaua Traian Băsescu atinge forme paranoice. La ordinul acestui muribund, ţiganul Marcel Opriş împiedică, zi de zi, difuzarea pe Internet a publicaţiilor lui Vadim, „Tricolorul“ şi „România Mare“. Costurile acestor acţiuni demenţiale sînt enorme. Din păcate pentru cei doi golani – Băsescu şi Opriş – patronii serverului nostru, care se află în Luxemburg, deblochează totul în cîteva ore. O asemenea cenzură disperată şi brutală nu ne-am fi putut imagina. Revenim.
Alcibiade
Preluare de pe: http://corneliuvadimtudor.blogspot.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)