Puteţi să-i numiţi "fascişti". Eu îi consider Români.

foto: www.ziaristionline.ro

Scrisoare Deschisa catre Romani

Evenimentele generate de proiecția la Muzeul Național al Țăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecție din cadrul programului „Luna istoriei LGBT”, și protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacții în mass-media românească și din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minți limpezi în tăvălugul informațional contemporan.

Suntem conștienți că Muzeul Național al Țăranului Român nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanță pentru prezent și inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituții, Al. Tzigara-Samurcaș, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului”; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei românești”. Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală.”
În 1908, Al. Tzigara-Samurcaș a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?”, versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază” din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacțiile umorale de astăzi provin de la persoane aparținând aceleiași categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc și nu își asumă niciun fond.
În fapt, evenimentele de la MȚR ar trebui să devină obiectul unei dezbateri culturale de amploare, care să nu fie influențată de acordări, pe sub masă, de fonduri și funcții pe criterii netransparente: dorim o cultură în continuarea tradiției istorice, care să răspundă coerent și în chip specific dezvoltărilor culturale de pe plan internațional? Sau o cultură care să facă tabula rasa de ceea ce a însemnat cultura vernaculară, de la cea tradițională si medievală, la cultura secolului al XIX-lea, cultura interbelică și cea din perioada comunistă, acuzate, pe rând, de obscurantism, de nesincronicitate cu cea europeană, de naționalism, respectiv de colaboraționism, ceea ce ar impune ca în România, în planul civilizației și în cel cultural, să pornim totul de la zero? De răspunsul oamenilor de cultură la această întrebare depinde nu doar starea culturii în viitor, ci și educația tinerei generații, care, fiind mai mult decât o opțiune personală, sunt un act de responsabilitate față de societatea românească din trecut, prezent și viitor, dar și față de civilizația europeană și universală.
Consideram că impunerea, în spațiul cultural, a acestui tip de totalitarism ideologic, prin găzduirea, în incinta Muzeului, a manifestărilor organizate de Asociația ACCEPT, cu acordul Directorului General al Muzeului, Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, nu este un răspuns pertinent în cadrul dezbaterii culturale contemporane și va genera proteste similare celui care a avut loc la proiectarea filmului – fiind dreptul unor oameni liberi de a se opune acestui tip de constrângere ideologică. Responsabili pentru această situație sunt doar cei care folosesc dictatul în locul dezbaterii, iar reacția celor care încearcă să rezolve problema fără dialog nu este decât consecința acestui fapt.
Având în vedere istoria recentă a României, atitudinea ACCEPT și cea a Domnului Virgil Ștefan Nițulescu ne amintesc de ușa trântită de către Vâșinski la Palatul Regal în 1945. Acuzațiile nefondate pe care ei le lansează sunt similare celor de la instaurarea comunismului: cei care nu sunt de acord cu noi sunt a priori „legionari”, „fundamentaliști”, „naziști”, „naționaliști”, „huligani” etc. Este simptomatic faptul că, atunci când regimul comunist l-a redenumit, în anul 1953, Muzeul Lenin-Stalin, l-a definit, mai întâi, ca fiind „nazist”, aceeași etichetă care este acum aplicată celor care apără acest spațiu reprezentativ al spiritualității țăranului român și, implicit, al valorilor tradiționale ale neamului românesc.
Horia Bernea spunea despre țăranul român că „ştie, dar nu se poartă cu suficienţă”. Suficiența caracterizează cel mai bine atitudinea directorului de astăzi al muzeului, care nu a sesizat nepotrivirea flagrantă dintre prestația sa și statutul MȚR și nu a înțeles rostul acestui muzeu în peisajul cultural național, european și universal. Reacția domnului Virgil Ștefan Nițulescu, din 22 februarie a.c., care, în locul argumentelor, folosește etichetarea ca mijloc de anatemizare a celor care au protestat în acest caz de inadecvare spirituală, este una a suficienței. Domnia sa nu folosește argumente pentru că nu le are – a se vedea, pentru dezbatere, textele care au însoțit fondarea și refondarea Muzeului (accesibile pe pagina de internet a acestuia: http://www.muzeultaranuluiroman.ro). Acuza de „homofobie”  și apelul la forțele de ordine nu vor fi niciodată argumente valabile într-o dezbatere culturală și identitară, ci semnul unor tendințe autoritariste.
Actuala criză poate fi rezolvată prin dialog numai după ce Domnul Virgil Ștefan Nițulescu își va asuma eroarea prin care a declanșat un scandal public într-un spațiu al profundității și al serenității. Caracterul discreționar al actului său nu se poate ascunde în spatele acuzelor proferate de actualul Director, printre care sunt repetate cele de discriminare sau de deficit democratic. Nu numai că am citit despre rescrierea istoriei și „nouvorbă” în romanul orwellian 1984, dar am și trăit – majoritatea oamenilor de cultură care am depășit vârsta tinereții –, în propria noastră țară, presiunea ideologicului, rescrierea istoriei, alterarea codului cultural, acuza de „deviaționism” de la principiile „democrației populare” etc.
Al. Tzigara Samurcaș întreba, în 1908: „Suntem vrednici de un muzeu (de etnografie –n.n.) național?” Societatea din vremea sa a răspuns „da”, regimul comunist a răspuns „nu”, Horia Bernea și colaboratorii săi au răspuns din nou „da”, după 1990. La începutul secolului al XXI-lea, trebuie să răspundem din nou la întrebarea: „Suntem vrednici de un muzeu național?” Dacă răspundem „da”, atunci nu putem asista pasivi la deturnarea Muzeului Național al Țăranului Român de la rostul său specific în cultura română. Și aceasta nu din ură, cum suntem acuzați, ci din dragoste pentru țăranul român si Tradiție, pentru Al. Tzigara -Samurcaș, pentru Horia Bernea, pentru Irina Nicolau, dar și pentru toți cei ce apreciază valorile care dau viață Muzeului, indiferent de cum se consideră ei.
În sfârșit, însuși muzeul refondat de Horia Bernea și de colaboratorii săi este un răspuns în cadrul dezbaterii culturale de care am amintit: un muzeu fidel și față de tradiție, și față de exigențele contemporane, singurul muzeu din România care a obținut, în 1996, trofeul si premiul de Muzeu European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European.
Mai suntem vrednici de el?

Semnează:

Acad. Maria Manoliu, profesor  universitar de limbi romanice, lingvist
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române
Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Cristian Mandeal, dirijor
Prof. univ. dr. Pavel Chirilă
Dr. Costion Nicolescu, fost Director de imagine al Muzeului Țăranului Român
Marcel Petrișor, profesor, scriitor, fost deținut politic
Dionisie Stoenescu, medic, fost deținut politic
Demostene Andronescu, scriitor, fost deținut politic
Jacques V. Iamandi, fost deținut politic
Nicolae Mărgineanu, regizor
Prof. univ. dr. Costea Munteanu
Silvia Radu, sculptor
Prof. univ. dr. Gheorghe Ciobanu, profesor emerit, fizician
Prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, rector
Prof. dr. conf. univ. Bogdan Alexandru Voiculescu
Prof. univ. dr. Eleonora Voiculescu
Dr. Emilia Corbu, cercetător ştiinţific, arheolog
Lect. univ. dr. Andreea Bandoiu
Prof. univ. Horea Paștina
Prof. univ. Adrian Pârvu
Prof. univ. dr. Irina Meghea
Asist. univ. drd. Mihai Coman
Dr. Marian C. Ghilea, cercetător
Virgil Vlăescu, doctor în bioetică
Lect. dr. Octavian Gordon, clasicist
Dr. Ovidiu Hurduzeu, scriitor
Liliana Ursu, scriitoare
Tatiana Petrache, traducător
Gheorghiţă Ciocioi, etnolog
Paul Nistor, istoric
Cornel Ciucanu, istoric
Florin Şinca, istoric

Marcel Lutic, etnograf
Laurențiu Dumitru, publicist
Elena Dulgheru, critic de film
Liliana Chiaburu, arhitect
Rafael Udriște, jurnalist
Doina Bâscă, jurnalist
Doina Mândru, critic de artă
Adriana Scripcariu, critic de artă
Ileana Pintilie, critic de artă
Raluca Băloiu, critic de artă
Prof. univ. dr. Constantin Flondor, pictor
Prof. univ. dr. Florin Ciubotaru, pictor
Andrei Rosetti, pictor
Bogdan Vladuță, pictor
Ion Grigorescu, pictor
Emilia Pop, pictor
Mihai Sârbulescu, pictor
Irina Papuc, pictor
Corina Maria Negreanu, pictor
Mircea Roman, sculptor
Călin Vasilescu, sculptor
Dragoș Neagoe, sculptor
Alexandru Papuc, sculptor
Dumitru Bondar, sculptor
Elena Scutaru, sculptor
Alexandra Dorobanțu, arhitect
Militza Sion, arhitect
Cristian Mihu, arhitect
Nina Teodor, sociolog
Victor Ceauşu, profesor de istorie
Prof. univ. dr. Teodor Laurian 
Prof. Univ. Dr. Valeriu Irimescu, membru corespondent al Academiei Române
Conf. univ. dr. Codrina Laura Ioniță
Lect. univ. dr. Puiu Ioniță
Georgeta Irimescu, profesor universitar
Prof. univ., pictor Marin Gherasim
Cosmina Dragomir, profesoară, artist plastic
Dr. ing. Erast Călinescu
Nicolae Mihail Stanca, inginer
Dr. Răzvan Constantinescu, șef de lucrări UMF Iași
Amalia Ritivoi, medic
Constantin Ritivoi, medic
Anca Iordăescu, pictor
Sorin Costina, medic
Marius Boca, medic
Roxana Cristian, medic
Sorin Maximeasa, medic
Cornelia Maximeasa, medic
Răzvan Vasiliu, medic
Otilia Vasiliu, medic
Dima Constantin, medic
Adrian Ilie, medic
Paul Teodor, inginer tehnic
Dinu Savopol, inginer
Silviu Nicolae Radu, inginer
Mihaela Nețoiu, profesoară
Olga Andreescu, profesoară
Alexandru Ciolan, editor, lingvist
Iulian Capsali, regizor, publicist
Irina Bazon, filolog, traducător
Dr. Cristina Cânepă, matematician
Dr. Ana Ursescu, matematician
Dan Tanasa, roman
Florian Palas, profesor, jurnalist
Victor Roncea, jurnalist
Andrei Brezianu, scriitor

Sursa: www.ziaristionline.ro 

Şi subscriu.

Social Media Summit Bucureşti 2013 - am fost şi eu acolo

Era să fiu printre cei peste vreo sută de participanţi şi anul trecut. Un eveniment nefericit din familie a făcut să mă retrag şi să las loc altuia de pe lista de aşteptare. Anul acesta a fost rândul meu să stau pe lista de aşteptare. Un mail din preziua evenimentului m-a anunţat să fiu gata ca a doua zi să mă prezint la fostul hotel Dorobanţi, actualul Howard Johnson pentru a-i audia pe invitaţii revistei "Biz", organizatoarea întâlnirii.

Aşa că la 9 dimineaţa m-am prezentat la locul cu pricina şi, după formalităţile de primire, după o cafea şi un croissant (plus alte câteva pateuri şi fructe), mi-am găsit un locuşor în sala Platinum. Iar acolo, în sală, am realizat că mă aflu în faţa unui grup numeros de tocilari şi tocilare. Care mai de care conectaţi în fiecare moment la mediul on-line.

Invitaţii, atât români cât şi străini, urmau să se refere la mediile sociale. Dar ţinta a constituit-o mai mult Facebook-ul, mijloc cu care eu nu prea am tangenţă. Aşa cum nu am nici cu Tweeter. Culmea, din motive care mi-au fost confirmate de înseşi opiniile vorbitorilor.

Tabloul general al celor ce au susţinut conferinţele: vorbitori de păsăreasca aceasta care ne îneacă de câţiva ani, melanj de română şi engleză. Şi adresându-se unui public ce se dorea a fi în din câmpul relaţiilor cu publicul, a publicităţii şi a cercetării de piaţă. Ciudat însă, pentru că majoritatea celor prezenţi păreau a fi bloggeri. Poate de aici şi o neconcordaţă pe care o simţeam în aer între ceea ce ar fi vreut organizatorii să facă bloggeri (adică să fie un soi de portavoce a firmelor) şi realitate. Ca şi în presă - cu care blogăreala e foarte asemănătoare - acel ziarist pe care-l vezi mereu a fi sluga companiilor devine greu credibil iar publicaţia care se bazează numai pe materialele redactate de aceştia începe să o ia uşor-uşor la vale. Dar poate e o părere subiectivă şi deformată.

Marta Uşurelu  - redactor-şef la revista "Biz" - a fost gazda şi cea care a făcut prezentarea celor invitaţi să ia microfonul. Şi dumneaei a şi făcut introducerea în tematică. "Firmele care se fac prezente în mediile socialevor rezultate mari fără să facă aforturi mari. Ele aleg să copieze fără să inoveze şi aleg să renunţe  la cel mai mic eşec în loc să înveţe din greşeli".

Daniel Enescu de la "Dedalus Group" a prezentat concluziile unei cercetări sociologice asupra utilizatorilor Facebook şi a comportamentului acestora faţă de paginile pe care le accesează. Categoria de vârstă cuprinsă între 18-24 ani ar activa cel mai puţin, în timp ce persoanele cu vârste între 25-34 ani şi 45-55 ani ar fi vârful de lance. Surprinzător pentru domnia sa e faptul că nu crede că persoanele mai ales din categoria ultimă ar fi aşa de prezente ("pesemne au adolescenţi în familie"). Eu cred că se înşeală şi, mai mult, e o dublă greşeală. O dată, că din grosul populaţiei României tineretul a scăzut foarte mult procentual; al doilea, că populaţia matură chiar se dă în vânt după instrumentul acesta virtual. Nu şi eu. Volatilitatea informaţiei este unul din argumente, şi atunci de ce să-mi pierd timpul?

Luiz Moutinho, profesor la Universitatea din Glasgow şi vârful invitaţilor la eveniment. Cu un "intro" acum, pentru ca în a treia parte a zilei să îşi dezvolte mai mult ideile. "Social media nu va mai fi social media ci va fi integrată în mediul de viaţă. Consumatorii vor simplitate. Pentru firme nu contează dacă audienţa on-line se implică (adică dă like, nota mea). Importante sunt urmările; pentru firme - profitul, pentru consumatori - îndeplinirea aspiraţiilor. Densitatea foarte mare a stimulilor din mediile sociale face de pat să se îndepărteze publicul, să devină indiferent. Trăirile şi experienţele pe care le aduce utilizatorul, acestea contează." Cam acestea sunt ideile principale pe care le-am înţeles din discursul rostit în engleza cu un puternic accent portughez pe care o vorbeşte. Iar la întrebarea pe care i-am pus-o, dacă noile medii influenţează schimbă politica precum este cazul Grillo în Italia, domnul Moutinho a răspuns că "mediile sociale sunt instrumente de comunicare care fac oamenii să se adune în jurul unor idei".

Urma să-şi prezinte ideile Michael Koch de la "Catalyst Group" dar oboseala drumul l-a doborît pur şi simplu iar expunerea a fost amânată cu o oră, după pauza de cafea.

Alexandru Negrea (fost angajat BCR, actual agenţia "Spada") a prezentat noutăţi despre Facebook şi despre comportamentul utilizatorilor acestui site. Câte pagini urmăresc uutilizatorii în medie, câte articole scot în ultimul timp firmele pe Facebook şi de ce atât de multe. O prezentare adresată mai mult publicitarilor. Care mai mult lipseau, cred că am scris mai sus.

Şi o binemeritată pauză de cafea. Şi în care am făcut şi un instantaneu foto cu un invitat surpriză al conferinţei, cu Pavel Bartoş.

Conferinţa a doua a început abrupt cu actorul pomenit mai sus. El şi-a expus câteva gânduri despre feisbuceală, blogăreală teatru, presă şi televiziune. Printre altele am aflat că şi-a creat pagina de Facebook pantru a-i împiedica pe falşi Bartoşi să i-o ia înainte; că la întreţinerea paginii de artist mai contribuie şi alte persoane; că uimitor în teatru este cum un om de 38 de ani poate juca rolul unui puşti; că oamenii din presă se împăunează cu ceea ce li se dă mură-n gură pe pagina de Facebook şi mai şi dezinformează. Ultima remarcă se referă şi la cei din trustul de presă în care lucrează? In extenso, părerile domniei sale le puteţi vedea în înregistrarea video de mai jos.



A urmat Ioana Bondrilă, reprezentanta Staropramen, sponsor al SMS Bucureşti 2013, şi care a subliniat sprijinul pe care l-a avut din partea bloggerilor în campaniile publicitare duse în ţară. Le-o fi dat de-o... bere?

Cu forţe refăcute Michael Cook a prezentat şi el câteva păreri despre mediile sociale care "lansează revoluţii". A făcut şi o analogie cu publicaţia "Huffington Post" care se structurează pe ştiri, editoriale şi reacţiile cititorilor. Dacă am auzit de rivoluţii, i-am pus şi eu, monşer, două întrebări la care a avut bunăvoinţa să-mi răspundă. Şi anume că "Ocuppy Wall Street" vine şi ca urmare a unei forme de comunicare a unei generaţii (sper că am înţeles bine) şi că în cazul "Alex Jones" se dovedeşte că prin noile medii sociale fiecare voce poate fi auzită.

Bogdana Butnar, specialistă în studii de piaţă într-ale lumii digitale, a expus o serie de consideraţii privitoare la cât de importantă este atenţia dată răspunsului, observaţiilor permanente, detaliilor şi remedierii greşelilor. Evident exemplificat totul cu episoade din minunata lume nouă SUA. Mai un Obama şi ai săi jedi corciţi cu rasa spok, mai un (fals) scandal de la Super Bowl, şi veşnicul război CocaCola vs PepsiCola.

Dragoş Stanca de la "Thinkdigital România" s-a oprit asupra părţilor necunoscute (sau nebăgate în seamă) din ceea ce ar însemna Facebook în publicitate: nu înseamnă doar aplicaţii de tip spam; nu este făcut doar pentru calculatoare de biro; nu încurajează haosul; nu este nici doar piaţă de desfacere; nu-i mediu doar pentru campanii de 100 de euro; nu se foloseşte doar în campanii; nu înseamnă doar "like"-uri cu orice preţ şi jici furate; nu înseamnă imagini ridicole; nu încurajează ridicolul sau prostia.

Costin Cocioabă de la "Owner Refresh" a pus în balanţă Facebook-ul (pe un taler) şi blogăreala de cealaltă parte, cu atuurile şi slăbiciunile fiecărei ramuri. Aici a intervenit şi Vlad Petreanu. Personajul acesta nu mă prea interesează dar îl menţionez. Nu ştiu de ce se are impresia că bloggerii ar fi foarte diferiţi de jurnalişti (odată) şi că feisbuciştii s-ar ocupa numia şi numai de postat poze şi de joculeţe.

Cristian China-Birta a încheiat această secţiune cu o prezentare a "compabloggerilor" adică o comparaţie între oamenii de afaceri şi bloggeri. Social media ar fi asemeni berii: este plăcută, este hrănitoare şi îţi aduce beneficii de altă natură.

După prânzul care a pus în ordine şi cele ale stomacului a revenit în faţă Luiz Moutinho cu tabloul noilor medii care se prefigurează, mult mai implicate în viaţa şi dorinţele oamenilor, conform domniei sale, mult mai preocupate în controlarea şi spionarea cetăţenilor, conform imaginii orwellinene care mi s-a compus în minte la auzul acelor programe care vor uşura recunoaşterea persoanelor dintr-un spaţiu, interconectarea prin taguri RFID, căutări personalizate la maximum prin noi motoare de căutare etc. Şi încălcarea intimităţii.

Sper că prezentarea făcută a fost suficient de lămuritoare. Le doresc organizatorilor şi ca în viitor să se preocupe ceva mai mult de folosirea limbii române şi părăsirea excesivelor englezisme.

Ziua de dinaintea întunerecului (continuare)

Partea întâi: http://hociungmarian.blogspot.ro/2013/02/ziua-de-dinaintea-intunerecului.html

Continuarea vine, într-un fel, fără voia mea - sau mai bine zis din cauza mea. Pentru că am uitat un lucru ce mi-a dat de gândit la momentul anunţării demisiei papei Benedict al XVI-lea. Anunţul papei a fost făcut pe data de 11 februarie, iar data sfârşitului păstoririi sale a fost stabilită pentru 28 Februarie. Ori aici e un lucru ciudat pe care văd că nu l-a remarcat nimeni (sau poate nu am găsit eu). Anunţul a fost făcut imediat după începutul Anului Nou Chinezesc, care s-a petrecut pe 10 Februarie. În acea zi s-a intrat, conform zodiacului chinezes, în - ţineţi-vă bine - ANUL ŞAPELUI. Iar retragerea a avut loc pe 28 februarie, adică înainte cu o zi de 1 Martie. Ce se petrecea pe 1 Martie mai în urmă cu 2000 de ani? Păi romanii intrau în... noul an! Ca o reminiscenţă, pentru a face o paranteză, a acelor vremi avem noi astăzi acele obiceiuri populare care se petrec pe 31 Decembrie (cum ar fi Pluguşorul) rituri agrare de primăvară, mutate, odată cu reforma calendaristică a lui Iulius Cesar, de la 1 Martie la 1 Ianuarie.

Sau în alţi temeni vobind, avem de-a face cu o operaţiune de manipulare a simbolurilor. O operaţiune cu un mesaj cam prea accentuat New-Age pentru a fi creştin şi pentru ca explicaţiile oferite de către Ratiznger să poată fi acceptate. De ce nu şi-a spus decizia de pildă de 1 Ianuarie? Sau pe 5 Februarie (zi luată la întâmplare). De ce a ţinut moţiş ca perioada Postului mare catolic (cât se mai poate numi el post) să fie cuprinsă de nelinişti şi zvonuri? Şi de ce să fie înlănţuit de amintirea şarpelui, care poate în gândirea extrem-orientală o fi un semn benefic, dar pentru lumea Creştină aduce aminte mai mult de ... satana. Sau poate aşa au vrut.. alţii? Aceia care vor şi ţin cu tot dinadinsul să arate că ei lucrează cu simboluri şi rituri oculte. În cazul acesta se poate trage concluzia că retragerea papei a fost forţată! deci ne întoarcem la ceea ce am spus în precedentul articol: în conclav va fi ales un antipapă.

Poate va fi el acel Petrus Romanus sau poate nu va fi, urmând ca abia după moartea fizică a actualului "papă emerit" să fie pus ca episcop al Romei amintitul ultim papă de care vorbeşte Malachia. Nu ştim, om trăi şi om vedea.

Ca lucrurile să fie şi mai stranii, am aflat că acel Tarcisio PIETRO Bertone de care am amintit s-a născut (unde credeţi?) în localitatea ROMANO CANAVESE. Din ce în ce mai ciudat. Pare că lucrurile sunt dirijate spre a avea un papă PETRU ce poate primi apelativul de ROMANUS dar nu şi cel despre care se scrie la Malachia (şi n cele spuse la Fatima) că va fi martirizat. Adică piesa numită înşelăciune. De ce? Pentru debusolarea maselor şi inducerea în rândul lor a unui vast program antihristic.

Un prim articol pentru prima etapă

Îl puteţi citi aici. Uraţi-mi noroc şi jurizare favorabilă. Şi să trec de toate etapele!

Mărţişor cu microfon

Aşa mi-a trăznit prin minte când am citit. O replică la articolul unui specialist în dezinformare:

Articol de PR.
Şi hilar
 Pe ici, pe colo,
dela Graham Greene încolo…

“Omul nostru din Havana”
care le-a servit banana;
Ernest cel cu sânge roşu
Ca tricoul lui Barroso

Cine nu e laic ce este?

Din emisunea "Imparţial: cum comentează invitaţii ziua istorică de la Vatican" extrag următorul schimb de replici:

Luca Niculescu: "Pentru cei doi laici [Adriana Săftoiu şi Marius Pieleanu]care sunt..."
Săftoaica: "Eu nu sunt laică deloc."

Sursa: minutul 8 din înregistrarea video de pe siteul Digi24: http://www.digi24.ro/stire/Impartial-Cum-comenteaza-invitatii-ziua-istorica-de-la-Vatican_84078

Cred că-i marţiană. Şi securistă.

"La Băse la poartă
Sta Săftoaica beată"

Scârboasă fiinţă. Şi arogantă. Neam de elvis.

Pufulet, şi când erai la Cotroceni tot "nonlaică" erai?

Un anunţ despre un concurs.

Particip la un concurs pe celălalt blog. Detalii aici.